vineri, 6 aprilie 2012

7 aprilie – Sarbatori, traditii si obiceiuri religioase

Ziua de 7 aprilie este dedicata Sfantului Gheorghe Marturisitorul, Episcopul Mitilenei, Sfantului Mucenic Caliopie, Sfintei Mucenita Achilina, si Sfantului Ioan Baptist de La Salle. In 2015, pe 7 aprilie este Martea Mare sau Martea Seaca, cea de-a doua zi din Saptamana Patimilor.

Sarbatori, traditii si obiceiuri  crestin - ortodoxe pe 7 aprilie


Sfantul Gheorghe Marturisitorul, Episcopul Mitilenei

Sfantul Gheorghe Marturisitorul
Sfantul Gheorghe Marturisitorul (cca. 820), episcop al Mitilenei, a avut de a face, la batranete, cu persecutia impotriva bisericii pornita de iconoclastul imparat Leon al V-lea, Armeanul.
Pentru a-si duce pana la capat planurile, imparatul a convocat un conciliu al episcopilor, din partea caruia se astepta la sprijin. Sfantul Gheorghe, insa, impreuna cu alti credinciosi episcopi, si-a aratat pe fata dezaprobarea, aparand cu vigoare sfintele icoane. Din aceasta cauza, a fost umilit public si trimis in exil la Cherson, langa Marea Neagra.  Acolo, dupa multi ani de privatiuni, Sfantul Gheorghe Marturisitorul si-a dat duhul Domnului in pace.

Sfantul Mucenic Caliopie

Sfantul Caliopie a fost singurul fiu al unui senator din Pamfilia, care, alaturi de sotia lui, Teoclea, se rugase multa vreme Domnului pentru a i se darui un copil. Pioasa Teoclea si-a educat fiul in spiritul puritatii si al iubirii pentru Dumnezeu. Atunci cand au izbucnit persecutiile imparatului Maximian impotriva crestinilor, ea si-a trimis fiul, cu o corabie, catre Pompeiopolis, pentru a-l pune astfel la adapost. Indata ce a ajuns insa in acea cetate, Caliopie s-a trezit in mijlocul unei sarbatori pagane, si a fost arestat pentru ca a refuzat sa aduca jertfe idolilor. Adus in fata guvernatorului Maximus, el si-a marturisit cu sinceritate credinta in Iisus, fiind apoi supus unor crunte schingiuri si aruncat in temnita. Auzind de suferintele sale, mama lui Caliopie si-a vandut intreaga avere si s-a grabit sa vina la el, pentru a-l alina si a-l incuraja in drumul sau de mucenic.
Sfantul Caliopie a fost condamnat la moarte prin rastignire, pedeapsa ce a fost hotarata a fi pusa in practica in joia sfanta. Teoclea i-a mituit totusi pe judecatori pentru a amana executia cu o zi, astfel incat Sfantul Caliopie sa isi gaseasca sfarsitul pe cruce in aceeasi zi ca si Mantuitorul. De asemeni, ea a insistat ca fiul ei sa fie rastignit asemeni Sfantului Petru, ca un semn de umilinta fata de Iisus Cristos. Atunci cand trupul neinsufletit al Sfantului Caliopie a fost dat jos de pe cruce, Teoclea s-a prabusit peste el, gasindu-si astfel moartea.

Sfanta Mucenita Achilina

Sarbatori, traditii si obiceiuri crestin - ortodoxe rit / stil vechi pe 7 aprilie


Buna Vestire a preasfintei stapanei noastre, de Dumnezeu Nascatoarea si pururea Fecioara Maria
Vezi Traditii si sarbatori din 25 martie

Sarbatori, traditii si obiceiuri romano - catolice pe 7 aprilie


Sfantul Ioan Baptist de La Salle, preot

Sfantul Ioan Baptist de La Salle (1651-1719), s-a nascut la Rheims, in Franta, in ziua de 30 aprilie, fiind cel mai varstnic din cei zece copii ai unei nobile familii. A studiat la Paris si a fost hirotonisit in anul 1678. Cunoscut mai ales gratie ajutorului neostoit pe care l-a acordat celor sarmani, a murit la St. Yon, Rouen, pe data de 7 aprilie, fiind canonizat de Papa Leon al XIII-lea in anul 1900. Preocupat in mare masura de educatie,  Sfantul Ioan Baptist de La Salle a infiintat Institutul Fratilor Scolilor Crestine, si a fondat doua colegii pentru profesori, la Rheims si Saint-Denis. A fost unul din cei care au sustinut prioritatea invataturii in clase, fata de cea individuala. De asemeni, a initiat studiul in limba nationala, in loc de latina.
Sfantul Ioan Baptist a fost numit de catre Papa Pius al XII-lea drept sfant patron al profesorilor.

Sarbatori, traditii si obiceiuri greco - catolice pe 7 aprilie


Cuviosul episcop Gheorghe Marturisitorul si mucenicul Caliopie


Copyright © diane.ro. 2012



Nascut pe 7 aprilie – Horoscop general Profil astrologic

5 aprilie – Sarbatori, traditii si obiceiuri religioase

6 aprilie – Sarbatori, traditii si obiceiuri religioase

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Postare prezentată

Sfântul Nicolae – Tradiții și obiceiuri din Europa

În cele mai multe părti ale Europei, Sfântul Nicolae, sărbătorit în ziua de 6 decembrie, este cunoscut ca cel mai darnic personaj religios ...