Horoscop Pesti iulie 2012

In luna iulie 2012, horoscopul Pestilor anticipeaza o vreme de constientizare a importantei vietii sociale, de focalizare spre munca si sanatate, dar si necesitatea de a aborda cu intelepciune aspectele financiare sau materiale ale existentei.

Tranzitul initiat de Marte, pe 3 iulie, in Balanta, puna capat, adeseori, unei crize sau aduce o finalizare a unui aspect negativ din viata. Cea mai buna strategie din acest context astral este sa recunosti fata de tine insuti ca ai nevoie de sprijinul altora. Oricum, ai tendinta de a-ti pune mai bine la punct actiunile si a intrezari care sunt adevaratele interese ale celor din jur. Cu toate acestea, un lucru pe care il auzi sau ti se transmite in aceasta perioada pare a te afecta profund.

Un interval de timp marcat de crearea de noi contacte si petrecerea timpului impreuna cu prieteni capabili sa iti impartaseasca visele si interesele se intrevede tot pe 3 iulie, gratie Lunii pline din Capricorn si a unsprezecea casa a Pestilor (casa prieteniei si sperantelor). Este, de asemeni, o perioada propice examinarii telurilor tale si a felului cum acestea iti reflecta stadiul vietii in care te gasesti.

Rutina zilnica iti este destramata din 14 iulie, sub impactul tranzitului retrograd al lui Mercur in Leu si a sasea ta casa (casa muncii si sanatatii). Ai astfel sansa de a intrezari ce anume iti impiedica evolutia atat in plan social, cat si profesional. Nu te avanta in initiative indraznete pana cand nu te asiguri ca ti-ai eliberat calea de toate potentialele bariere. Asculta glasul vocii tale interioare si vei sti cum sa iti directionezi efluviile creativitatii.

Luna noua rasarita pe 19 iulie in cerurile Racului da frau liber inspiratiei si creativitatii. Potentialul tau interior isi face drum spre lumea exterioara, oferindu-ti prilejul de a te remarca si a fi aplaudat la scena deschisa.

Din 22 iulie, Soarele isi aseza lumina binefacatoare peste teritoriile Leului, dand startul unui ciclu prielnic integrarii in munca si adoptarii unui stil de viata sanatos. Poti avea inclinatia de a recapitula tot ce s-a petrecut in ultimele luni, si a desparti astfel lucrurile valoroase de cele nesemnificative. Este vremea potrivita pentru a-ti perfectiona abilitatile, a te organiza si a-ti supraveghea tonusul fizic si mental.


Horoscopul dragostei Pestilor in iulie 2012


Dragostea isi cauta implinirea in sezualitate odata cu 3 iulie, gratie prezentei planetei Mercur in a opta casa a Pestilor (casa transformarii si sexualitatii). Unii nativi din aceasta zodie pot fi insa dezamagiti de incercarea de a inlocui iubirea cu erotismul.

Iubirea si placerea isi dau mana odata cu 19 iulie, sub influenta Lunii noi din a cincea casa a Pestilor (casa dragostei si creativitatii). Romantismul iubirii este in stare acum sa infranga orice piedici, si sa puna bazele unei autentice relatii de cuplu.


Horoscopul carierei si banilor Pestilor in iulie 2012


Din 3 iulie, calatoria lui Marte in a opta ta casa da nastere, de multe ori, unor energii nefaste, manifestate prin conflicte legate de bunuri materiale, indeosebi cu parteneri din sfera profesionala, personala sau din afaceri.

Incepand cu 13 iulie, trecerea lui Uranus in aspect retrograd in Berbec si a doua casa a Pestilor (casa banilor si resurselor) este in masura sa aduca schimbari dramatice, neasteptate, in situatia ta financiara. Unele surse de venituri se pot bloca ca din senin, provocandu-ti o paguboasa stare de deruta. Noi si promitatoare cai de a face bani se pot transforma in esecuri, sau o prudenta exagerata este pe cale sa te faca sa pierzi reale oportunitati financiare. Straduieste-te sa descoperi ce se intampla in spatele aparentelor si vei avea sansa de a contracara aceste tendinte negative.

Respectul fata de tine insuti este puternic asociat cu sfera profesionala odata cu 22 iulie, ca urmare a calatoriei Soarelui in a sasea casa a Pestilor. Poti fi imboldit sa te apropii cat mai mult de perfectiune in tot ceea ce faci la serviciu, dand astfel adevarata masura a eficientei tale.

Nu ti-ai gasit zodia ? Afla totul despre destinul tau in luna iulie 2012 in functie de ziua ta de nastere in Horoscopul Dianei : iulie 2012 - Toate zodiile

Nu ti-ai gasit zodia ? Afla totul despre destinul tau in luna iulie 2012 in functie de ziua ta de nastere in Horoscopul Dianei : august 2012 - Toate zodiile
Copyright © diane.ro. 2012

Articole din acelasi domeniu in blogul Dianei :

Horoscop chinezesc 2012 | Anul Dragonului de apa

Numerologia anului 2012 - Destinul tau in 2012

Horoscop Pesti iunie 2012
Horoscop Pesti iulie 2012 Horoscop Pesti iulie 2012 Reviewed by Diana Popescu on iunie 28, 2012 Rating: 5

Un comentariu:

Un produs Blogger.