marți, 3 iulie 2012

4 iulie – Sarbatori, traditii si obiceiuri religioase

In ziua de 4 iulie sunt praznuiti Sfantul Andrei, Arhiepiscopul Cretei, Cuvioasa Marta, si Sfanta Elisabeta a Portugaliei, si se desfasoara Sarbatoarea Sfintei Isobel, precum si cea dedicata Riturilor de pubertate ale fetelor apase.

Sarbatori, traditii si obiceiuri  crestin - ortodoxe pe 4 iulie

Sfantul Andrei, Arhiepiscopul Cretei

Nascut la Damasc, intr-o familie crestina, Sfantul Andrei a fost mut pana la varsta de sapte ani, cand, gratie primirii Sfintei Impartasani,i-a fost daruita puterea de a vorbi. Ajuns calugar la manastirea Sfantului Sava din Tara Sfanta, a fost in slujba patriarhului Ierusalimului, devenind mai intai diacon al Marei Biserici din Costantinopole, si apoi arhiepiscop al Cretei.
A luat parte la cel de-al Saselea Conciuliu Ecumenic. Sfantul Andrei si-a dat sufletul in mainile Domnului intre anii 712 si 740.

Cuvioasa Marta

Model al vietii de femeie dintr-o casatorie crestina, Cuvioasa Marta se trezea la mizeul noptii pentru rugaciune si daruia, fara nici o urma de avaritie, pomeni celor saraci. L-a nascut si l-a crescut pe Sfantul Cuvios Simion Stilitul. S-a savarsit in pace in anul 661 si a fost inmormantata in apropierea stalpului fiului ei Simion. Dupa moarte, Sfanta Cuvioasa Marta si-a facut adeseori aparitia in fata oamenilor credinciosi pentru a-i indruma si a le aduce vindecare.
Se spune ca la ingropaciunea ei, staretul comunitatii Sfantului Simion a adus o candela la mormantul ei, intentionand sa o pastreze mereu aprinsa.  Cu timpul, insa, calugarii au uitat de acesta promisiune si au lasat candela fara lumina. Staretul s-a imbolnavit, si i s-a infatisat apoi Sfanta Marta, ce i-a spus:”De ce nu aprinzi candela de la mormantul meu? Lumina acelei candele nu imi face trebuinta, pentru ca Dumnezeu m-a gasit a fi vrednica de eterna, cereasca sa lumina, insa tu ai mare nevoie de ea. Atunci cand aprinzi o lumina la mormantul meu, ma indemni sa ma rog Domnului pentru tine”.

Sarbatori, traditii si obiceiuri  crestin – ortodoxe rit / stil vechi pe 4 iulie

Sfantul Mucenic Iulian cel din Cilicia; Sfantul Mucenic Afrodisie; Cuviosul Maxim Grec; Cuviosul Iulie preotul si Iulian diaconul; Sfantul Mucenic Terentie
Vezi Traditii si sarbatori din 21 iunie

Sarbatori, traditii si obiceiuri  romano - catolice 4 iulie

Sfanta Elisabeta a Portugaliei

Sfanta Elisabeta a fost o printesa spaniola data in casatorie imparatului Denis al Portugaliei la varsta de 12 ani. Vestita pentru frumusetea ei, era totodata extrem de devotata Domnului, mergand la liturghie in fiecare zi. Elisabeta a dus o viata sfanta, si, desi la inceput sotul nu stia ce sa faca pentru a-i intra in gratii, mai tarziu i-a pricinuit numeroase suferinte. Cu toate ca era un bun conducator, nu incerca sa se apropie de dragostea pentru rugaciune si celelalte virtuti ale sotiei sale. De fapt, de multe ori, pacatele lui ajungeau sa scandalizeze oamenii.
Dupa o vreme, regele a dat crezare unei minciuni despre o presupusa legatura amoroasa dintre Sfanta Elisabeta si un  paj de-al ei, scornite din gelozie de un altul dintre pajii sai . Plin de manie, Denis l-a trimis pe cel dintai la cuptorul de var, poruncind lucratorului de acolo sa il arunce in cuptor. Pajul cel bun s-a supus poruncii, dar s-a oprit pe drum la biserica, pentru a lua parte la impartasanie, asa cum facea zi de zi. Pajul clevetitor a fost apoi trimis de rege pentru a vedea daca cel gandit a fi vinovat a murit. Asa se face ca el  a  ajuns mai intai la cuptorul de var, fiind , din aceasta cauza confundat si ucis. Atunci cand regele a auzit ce s-a intamplat si-a dat seama ca Domnul il salvase pe pajul cel bun, pedepsindu-l pe cel mincinos si dovedind astfel nevinovatia Sfintei Elisabeta.
Acest eveniment cutremurator l-a imboldit pe rege sa traiasca ceva mai indepartat de pacate. El i-a cerut iertare sotiei sale in fata tuturor, si a inceput sa o trateze cu respect. Dupa o vreme, s-a imbolnavit grav, iar Sfanta Elisabeta a stat tot timpul langa el, cu exceptia intervalului dedicat liturghiilor, pana cand regele si-a dat duhul. Sfanta Elisabeta  a trait inca 11 ani, in rugaciune si dedicare pentru oamenii sarmani.

Sarbatori, traditii si obiceiuri  greco - catolice 4 iulie

Sfantul Episcop Andrei Cretanu (Sfantul Andrei, Arhiepiscopul Cretei)

Alte traditii si sarbatori din 4 iulie

Sarbatoarea Sfintei Isobel

In ziua de 4 iulie, indienii Yaqui din sudul Arizonei si Mexic celebreaza ziua Sfintei (Santa) Isobel. Cu acest prilej, are loc dansul coiotilor, un rit ceremonial dedicat soldatilor, sefilor de trib si conducatorilor Yaqui plecati de pe aceasta lume. Trei barbati, purtand capete si blani de coiot si tinand in maini arcuri, danseaza toata noaptea imitand miscarea coiotilor.

Riturile de pubertate ale fetelor apase

O celebrare a intrarii in pubertate a fetelor din tribul apas Mescalero, inceputa pe 4 iulie si avand o durata de patru zile. Riturile sunt asociate cu credinta ca, imediat dupa crearea lumii, si-a facut aparitia, din est, Femeia Vopsita in Alb. Ivita sub forma unei fete foarte frumoase, ea a disparut spre vest dupa ce a imbatranit si s-a uratit. In prima si ultima zi a sarbatorii, fetele trebuie sa alerge in jurul unui cos de patru ori, simbolizandu-se astfel cele patru stadii ale vietii lor (frageda pruncie, copilaria, maturitatea si batranetea). In cea din urma zi, fetele lor sunt pictate cu lut alb, intruchipand-o pe Femeia Vopsita in Alb si primind insusirile ei, pregatindu-se in acest fel pentru viata de adulte.


Copyright © diane.ro. 2012

Articole din acelasi domeniu:

Nascut pe 4 iulie – Horoscop general Profil astrologic

2 iulie – Sarbatori, traditii si obiceiuri religioase

3 iulie - Sarbatori, traditii si obiceiuri religioase

Un comentariu:

Sanziana spunea...

Nu stiam de toate aceste sarbatori!