duminică, 21 aprilie 2013

Sfantul Gheorghe - Simbol si semnificatie

Simbolul Sfantului Gheorghe a devenit popular in Europa occidentala inca din vremea Renasterii. Vestit pentru vitejia de a infrunta si infrange un puternic balaur pentru a salva fica unui rege, legenda sa  aduce aminte de mitul grecesc al lui Perseus.

In icoane, pictura si sculptura, Sfantul Gheorghe este usor de recunoscut, fiind adeseori infatisat intr-un costum de cavaler, luptandu-se cu un fioros balaur sau dragon. Uneori, apare calare pe un unicorn, simbol al puritatii, lancia sa fiind de multe ori reprezentata ca fiind rupta. Povestea Sfantului Gheorghe este interpretata drept o alegorie a luptei pentru salvarea sufletului din natura pacatoasa a omului, la fel de infricosatoare ca si un balaur.

Sfantul Gheorghe simbolizeaza inca din Evul Mediu victoria binelui asupra raului, devenind, din aceasta pricina, integrat in numeroase traditii si sarbatori crestine de pretutindeni. Adeseori pictat alaturi de Sfantul Teodor din Amasea, el este unul din cei mai mareti sfinti razboinici, vestit pentru curajul de a infrunta moartea fara nici o sovaire. Din acest motiv, a constituit frecvent o motivare a crestinilor plecati in razboaie, multe biserici fiind inaltate in cinstea lui dupa repurtarea unor rasunatoare victorii. De obicei, Sfantul Gheorghe este portretizat ca un protector si un simbol al sacrificiului pentru o cauza nobila, crestina.

Despre crucea si panglica Sfantului Gheorghe, simboluri cu o adanca semnificatie de-a lungul timpului, voi vorbi cu o proxima ocazie.

Pana atunci, urez tuturor celor ce poarta sfantul nume de Gheorghe sanatate, prosperitate si succes in implinirea aspiratiilor lor cele mai inalte.


Copyright © diane.ro. 2013

Articole din acelasi domeniu in Blogul Dianei:

Mesaje de Sfantul Gheorghe

Viata Sfantului Gheorghe, legenda si poveste

Ziua de Sf. Gheorghe in traditii, obiceiuri, superstitii

Un comentariu:

Maria spunea...

Stim cu totii legenda Sf Gheorghe. Un sincer la multi ani tuturor celor care-si vor sarbatorii onomasita marti!