De ce femeile poarta numele de familie al sotului?

Desigur, traditia ca femeile sa poarte numele de familie al sotului nu mai este in zilele noastre intarita prin lege, ele avand libertatea de a-si pastra "numele de fata." De unde provine, totusi, acest obicei adanc inradacinat inca in constiinta romanilor?

Oamenii nu au avut dintotdeuna nume de familie, acestea impunandu-se, la un moment dat, ca o necesitate. Intrucat numele este o importanta sursa de identificare, nu este surprinzator ca, odata cu cresterea numarului populatiei, s-a impus o noua "etichetare" pe langa cea a prenumelui sau numelui de botez. Asadar, odata cu timpul, nume precum "Ion," "Gheorghe," "Vasile," "Dumitru," nu au mai fost suficiente pentru a deosebi oamenii intre ei. "Ion al lui Gheorghe" a devenit "Gheorghe Ion," "Vasile bucatarul" s-a transformat in "Bucataru Vasile,"  "Vasile padurarul" s-a metamorfozat in "Paduraru Vasile," iar "Dumitru olarul" s-a schimbat in "Olaru Dumitru."Aceste initiale nume de familie erau doar descriptive, reflectand profesia sau ocupatia celor care le purtau. In decursul vremii, ele s-a modificat pe nesimtite si au evoluat, uneori fiind greu de descifrat originea lor.

Pentru ca aceste nume de familie erau in majoritate ocupationale sau descriptive, preluarea de catre femeie a numelor patronimice a reprezentat, se pare, un proces  cat se poate de firesc. De ce? Intrucat femeile nu aveau pe vremuri o ocupatie sau o profesie, "misiunea" lor constand in a avea grija de casa, de copii si de pregatirea bucatelor. Averea adusa de ele in familie era mostenita de fii sau alti urmasi pe linie masculina. In plus, potrivit legilor, barbatul si femeia constituiau ca si familie un tot unitar, aflat sub conducerea celui dintai, "capul familiei."

Traditia si legea il indreptatea pe barbat sa se poarte cu nevasta lui ca si cu un obiect, ea neavand aproape nici un drept de a se impotrivi sotului sau de a lua hotarari de una singura. Asadar, ca o concluzie logica, se ajunsese in situatia ca sotul sa isi "numeasca" femeia la fel cum facea cu animalele de casa ori cu sclavii si robii. Totusi, ca o confirmare a "dreptului de proprietate" al barbatului asupra nevestei, aceasta a ajuns sa poarte numele de familie al sotului.

In prezent, lucrurile nu mai stau asa. Femeile pot alege sa preia, dupa casatorie, numele de familie al sotului, sa isi pastreze numele de fata, sau sa le poarte pe amandoua in actul ei de identitate. Ca o incununare a acestei libertati, in anul 1979, ONU a adoptat "Conventia de eliminare a tuturor formelor de discriminare a femeilor", in care se declara ca femeile si barbatii, in particular sotia si sotul, au aceleasi drepturi de a alege un nume de familie.


Articole din acelasi domeniu in blogul Dianei:

Semnificatia secreta a numelui in numerologie

Numele de familie iti influenteaza personalitatea?

SEMNIFICATIA SI ORIGINEA NUMELUI - DICTIONAR DE PRENUME DE LA A LA Z
De ce femeile poarta numele de familie al sotului? De ce femeile poarta numele de familie al sotului? Reviewed by Diana Popescu on noiembrie 03, 2013 Rating: 5

Niciun comentariu:

Un produs Blogger.