duminică, 26 ianuarie 2014

Cum ne alegem culoarea dupa Nichita Stanescu- Comentarii

Aceasta postare este un experiment, un fel de punere la incercare, a mea si a voua, a  cititorilor blogului meu, despre poezie, in general, despre cea a lui Nichita Stanescu in particular.  Este o punere la incercare a blogului meu si a poeziei. Ce intelegeti voi din poemul "Alegerea culorii" al lui Nichita Stanescu si ce inteleg eu.... In poezie, nimic nu are cum avea o semnificatie precisa. Haideti, asadar, sa ne contram intr-ale poeziei lui Nichita...

Alegerea culorii
Un poem de Nichita Stanescu

Inima mea isi alege culoarea
Ea isi alege propria ei culoare,
culoarea pe care-o avea inca de dinainte de a sti ca o are.
Inima mea isi alege culoarea cea fara umbra, cea nemiscatoare.
Cea care se vede chiar si atunci cind tii pleoapele-nchise

si - asemeni deplinului soare,
tot timpu-n el insusi,
tot timpu-n afara,
in acelasi loc
si pretutindeni,
purtand istoria lumii in fiecare raza
cum poarta frumosul ou de pasare in el
istoria tuturor pasarilor
pina la punctul solemn din care incepe
istoria zborului
care poarta in el istoria miscarilor toate
pana la punctul solemn de unde
incepe
istoria insasi
a luminii.

Inima mea isi alege culoarea
rosie, isi alege
rosu vertical,
rosul pe care l-a pulsat
necontenit, rosul pur
hrana a gandurilor
rosul care s-a nascut sange
ca sa devina idee,
care s-a nascut pasare
ca sa devina zbor.
Rosu, rosu vertical
cascada, panta de deal
saltand din oul secundei
ovalul de ou,
si infatisat noua
ca un ecou
pe care sfera-l intinde
oricand si oriunde,
nastere, zestre
a lui A FI schimbindu-se in ESTE.


Articole din acelasi domeniu in blogul Dianei:

Cum arata ingerii?

Casatoria - Kahlil Gibran

Poezia in citate, aforisme, maxime

5 comentarii:

Daiana Radulescu spunea...

Superba poezie. Inima mea isi alege culoarea roz, unda a florilor de cires ce isi atanana misterul in zambetul meu. Ma gandesc la aceasta alegerea a culorii ca la ratiunea mea de a fi, dar nu o ratiune inradacinata in cortex, ci in gandurile mele sadite de inima. Culoarea inimii o vad ca pe o esenta colorata ce ne face unici, chiar de ne numim culorile la fel. O inteleg ca pe un strop de divinitate pe care il avem cu totii si care ne face viata sa devina filozofie a zeilor pe pamant. Alegerea culorii deja existente ma face sa gandesc menirea omului frumos.

Alex spunea...

Am citit-o cu voce tare :)

Desi obisnuiesc sa ma citesc cate un roman, ei bine, o poezie n-am mai citit din liceu :)

Ms :)

Anonim spunea...

si mie mi se pare f.frumoasa citita cu voce tare!mie imi placea enorm BACOVIA!nu e pe gustul multora dar mie imi placea f.mult!

Maria spunea...

Am citit poezia de cateva ori, este de-a dreptul superba.

Anonim spunea...

Desi inima mea este/ascunsa intre coaste,/sa vezi tu ce poveste:/mi-e foarte dor de tine./Desi schiopat putin/si ma doare,/oh,de la o vreme ma doare/creanga cea groasa si cea mare/de care s-a spanzurat altul,/sa vezi si tu ce poveste,/oh,ce poveste:/mi-e foarte dor de tine./Cred ca a trecut timpul,/cred ca a apus luna,/pe camp au iesit la intuneric/soarecele de camp si inorogul feeric.-/sa vezi tu ce poveste:/mi-e foarte dor de tine./Desi ai inima inlauntrul tau,/si ascunsa sub coasta,/mi-e foarte dor de tine.