luni, 10 martie 2014

Cand doamna cu coasa il izbeste pe unul din ai tai

RIP, domnule D.!

Te intrebi, cum vei supravietui mai departe, cand doamna cu coasa il izbeste brusc pe unul din ai tai, mai ales daca esti tanar si dependent de parinti atat material cat si afectiv. Esti naucit, indurerat, te simti nenorocit si desi incerci sa te tii tare, tremuri ca o frunza.

Te agati de toti cei care vin sa-i  aduca un omagiu..
Zambesti pierdut parca pe alta lume, mai aprinzi o lumanare langa sicriu, astepti ultima slujba, te uiti la bunica-ta si la maica-ta, incercand sa le dai  ajutor si uiti de tine..

Ultima slujba, cuvintele preotului  care capata ecou si isi maresc amplitudinea: " intr-un loc cu verdeata.., verdeata.."

Sicriul este acoperit, drumul pana la cimitir, groapa care se umple si se acopera..
Inima iti zvacneste..Urmeaza pomana si paharul cu vin rosu, de "sufletul mortului", isi face efectul.

Acasa, insa, e oribil!
Te dor urechile de  linistitea nefireasca!
Casa e ciudata, fumurie, plina de personalitatea omului care nu va mai intra niciodata pe usa, caruia nu-i vei mai auzi niciodata rasul si a carei imbratisare n-o vei mai simti niciodata.

Casa asta e a ta!?!

Strangi toate obiectele care i-au apartinut, le dai de pomana si pastrezi doar camasa si cravata lui preferata.
Fotografiile cu el, actele ramase, isi fac loc in cutii pe care le sigilezi cu gandul  sa nu le pierzi si pe ele..

Timpul trece nemilos, mai e un pic si se fac 3 ani...

Ce mi-a venit, tocmai acuma, te vei intreba?

Cel mai bun prieten din copilarie si-a pierdut brusc tatal si am avut un deja vu, cu tatal meu, cand a murit.
Am luat atunci moartea sa ca pe o problema personala, pentru ca n-am apucat nici macar sa-mi iau ramas bun...

Unii dintre voi, m-ati desconsiderat cand mi-am pus sufletul ranit pe tava atunci si va multumesc.
M-ati ajutat cumva sa trec mai departe.
Am reusit sa-mi termin studiile, sa devin independenta, cu gandul ca tata este mandru de mine in dimensiunea sa spirituala, unde este acum.
Viata m-a facut sa-mi intalnesc  iubitul cu care, chiar daca uneori ma mai cert, ma si impac, iar intr-o buna zi, poate voi avea si  un copil..

Copyright © diane.ro.2014

7 comentarii:

  1. e f.grav!cand mor oameni pe langa noi,ne impresioneaza,dar cand mor ai nostrii (parintii)in special,sau(copii)e jale mare,durere,gol sufletesc!pana la urma nasterea si moartea sunt pasii cu adevarat importanti in viata asta!restul e,can-can imi spunea asta cineva, in varsta!marirea si bogatia trec,frumusetea si sanatatea se ofilesc!cu ce mai ramanem sau ce este cu adevarat important in viata?fiecare se convinge de acel,,ce,,la un moment dat!moartea nu este decat o alta trece re si dimensiune ,un prag peste care pasim singuri asa cum venim in lume!dar conteaza ce facem aici,cum facem!si mai ales,sa nu traim numai pt.noi si nevoile noastre!sa fim oameni cat mai des!cris.

    RăspundețiȘtergere
  2. O poveste asemănătoare am trăit și eu - a murit tatăl meu acum 7 ani. Ai surprins foarte corect liniștea și nefirescul casei după dispariție. În plus remușcările cu care am rămas, îmi părea rău de contraziceri și altele. Foarte greu moment.

    RăspundețiȘtergere
  3. sa aprinzi lumanari in numele tatalui tau din cand in cand,sa te mai rogi pt.sufletul lui,dar sa nu traiesti la nesfarsit cu vinovatie in suflet!viata o traim cu bune si rele,cu iertare si ingaduinta asa ca ,mai ales dupa 7ani,sa fi linistita si impacata cu tine!e timpul!daca d zeu,ne iarta,fa o si tu cu tine!

    RăspundețiȘtergere
  4. Ahh, cum m am regasit in ce ai scris aici... Da, 3 ani au trecut si in cazul meu si mi dau seama ca n am avut atunci timp sa mi iau ramas bun, caci eram un robot. Eram mecanica si mi agatam mintea doar de ce trebuie facut pentru inmormantare.
    Doar dupa inmormantare am inceput sa ma dezamortesc si sa realizez ce s a intamplat... sa vad si sa simt golul... si cat a mai durut golul ala. Inca mai doare si o sa doara mereu.

    RăspundețiȘtergere
  5. Încerci să mergi înainte reevaluînd valorile vieţii,sperând că alegerile tale ar fi fost motiv de mândrie pt cel ce a plecat.Eu mi-am pierdut unicul fiu aproape doi ani în urmă.Dorul ,lipsa lui îmi arde inima şi nu e leac pt toate acestea.Am învăţat să convieţuiesc cu durerea şi să nu îngenunchez în faţa ei.Viaţa mea s-a schimbat ,dar îmi recuceresc surâsul cu gândul că flăcăul meu -cu finul său simţ al umorului îmi face cu ochiul ,de undeva de sus :"Aşa te vreau,mamă!"

    RăspundețiȘtergere
  6. condoleante,desi tardiv,dar va apreciez pt.puterea de a merge inainte!sa pierzi un copil,nu stiu cum este,pot doar sa mi imaginez!e teribil,cred cum am zis mai sus(sa pierzi copii sau parintii)e durerea suprema,de ex.eu am o sora de35ani f.grav bolnava,poate muri in orice clipa.e cumplit,tresar la fiecare tel.si are copil mic,de 5ani.sincer?stim toti din fam.de........in orice clipa,dar nu ne putem imagina chiar sa se intample!si ce putem face?ne simtim neputinciosi,ne rugam si atat!

    RăspundețiȘtergere

Postare prezentată

Sfântul Nicolae – Tradiții și obiceiuri din Europa

În cele mai multe părti ale Europei, Sfântul Nicolae, sărbătorit în ziua de 6 decembrie, este cunoscut ca cel mai darnic personaj religios ...