marți, 3 iunie 2014

Cum te vindeci si te bucuri de singuratate?

Singuratatea ne poate incolti in multe feluri marsave, dar simplu fapt de a fi singur nu inseamna neaparat ca ar trebui sa suferi de singuratate. Singuratatea ne coplesteste de cele mai multe ori luandu-si drept aliati gandurile si simtamintele noastre. Cineva poate ramane singur vreme de mai multe zile, saptamani, chiar luni, fara a fi amenintat de singuratate ci, din contra, simtindu-se cat se poate de bine in propria sa companie. Pe de alta parte, atunci cand simtim acut sentimentul de singuratate, ne vine usor sa ne lasam mintea sa zboare fie catre un trecut, fie spre un viitor in care independenta ne este mai curand ingradita...

A invata sa pretuiesti tovarasia prietenilor si persoanelor iubite poate fi o lectie de viata, de dezvoltare a sinelui. Acest lucru presupune uneori o necesara simplificare a vietii noastre, ce nu se poate intampla pana cand nu ne izolam catava vreme, cel putin cateva saptamani, departe de oamenii cu care avem de a face zilnic. Probabil ca nu iti poti da seama cat de mult timp iti ia si cat de mult inseamna comunicarea cu cei de aproape pana cand nu mai ai cu cine schimba cu adevarat o vorba.

Intr-o astfel de experienta a singuratatii, incep sa-ti lipseasca putin cate putin amicii, familia, chiar si oamenii sordizi intalniti zi de zi la serviciu, pe strada. Apoi, singuratatea te poate afecta nu numai mental, sufleteste, ci chiar fizic. Nu este exclus sa nu te mai simti deloc bine in propria ta piele, sa nu te mai simti bine impreuna cu tine insuti, sa iti detesti compania.

Sa nu uitam, totodata, ca adeseori drumul spre succes este unul pavat cu pietrele aparent cenusii ale singuratatii. De cate ori nu te-a fortat viata sa traiesti in circumstante neplacute, sa te distantezi de persoane de incredere, carora obisnuiai sa le marturisesti framantarile si problemele tale. Pentru a ne bucura de succes trebuie sa ne acceptam oare ca cei mai buni prieteni ai nostri si sa ne delectam mai cu seama in propria noastra tovarasie?

A fi increzator in fortele proprii, a fi independent este ceva crucial in evolutia noastra ca indivizi. Mai mult decat atat, cred ca se impune sa iti asumi independenta individuala inainte de a-ti permite sa te bazezi pe altcineva, pe un cineva important cum ar fi un tovaras de viata. Credinta mea, asemeni celei ai lui Kant, este ca nu trebuie sa ne folosim de oameni ca de niste mijloace pentru a ajunge la niste teluri, ci ca trebuie sa ii vedem ca niste teluri de sine statatoare. Ii apreciem pe cei din imediata noastra apropiere pentru ca ne fac bine, ne ofera confort si stabilitate, si multe alte lucruri pe care ni le dorim, sau pentru felul in care ne fac sa ne simtim si ne intovarasesc de-al lungul existentei?

Ar trebui, cred, sa invatam sa iubim oamenii din preajma noastra pentru unicitatea lor, sa-i iubim dezinteresat, si nu pentru ceea ce ne ofera sau ne-ar putea darui. Ar trebui sa-i iubim pentru ca ii iubim, intrucat vrem sa ii iubim si simtim ca trebuie sa ii iubim. Ei bine, asa ceva nu este posibil decat daca suntem cu adevarat independenti si plini de incredere in noi insine, daca ne asumam propria singuratate. Daca incepem sa ne bazam pe lucrurile pe care altii ni le pot da, de indata ce apare o schimbare din acest punct de vedere, ne vom simti afectati, frustrati si ne vom schimba simtamintele fata de ei.

Atunci cand suntem ahtiati dupa o stabilitate oferita de partenerul nostru ce depaseste cu mult granitele dragostei, il vom invinovati imediat ce acea stabilitate se cutremura cat de putin. Daca nu esti fericit intru tine singur, ai o vadita tendinta de a invinovati relatia ta de cuplu ori de cate ori te simti "pe dinafara." In aceste conditii, cea mai mica nevoie de independenta a partenerului tau ti se va pare o ofensa.

Suntem nevoiti sa mergem mai departe in viata echilibrandu-ne mereu nevoia de independenta cu cea de fi alaturi de alti oameni, eventual a face parte dintr-un grup, dintr-o colectivitate. Nazuinta de ne pastra individualitatea se impleteste constant cu cea de a nu fi singuri. Secretul este de a ne pastra independenta. Ori de cate ori te integrezi unui grup, trebuie sa aduci cu tine individualitatea ta. Trebuie sa invatam cu totii sa ne mentinem independenta si autenticitatea sinelui.

Lipsa unei adevarate independente submineaza pana si cele mai inchegate atasamente umane sau relatii de cuplu. Tot ea ne face incapabili sa avem succes, sa ne materializam ambitioase teluri. Lipsa independentei iti poate face insuportabila singuratatea!


Articole din acelasi domeniu in Blogul Dianei:

Despre singuratatea batranilor nostri

Singuratatea in citate, aforisme, maxime  

6 comentarii:

andreea mihaela spunea...

Superba postarea ta. Felicitări. :-)

Anonim spunea...

Foarte intereasanta abordarea!

Andreea C. spunea...

Iti zic eu cum te vindeci de singuratate. Comanzi o pereche de şlapi sau sandale Ipanema de pe shoexpress.ro si te bucuri cand esti singura oridecate ori iti cate privirea in pamant.
La mine a mers :D

Mikael Oddmund spunea...

Îmi place Immanuel, mai ales că tocmai un reprezentant al criticismului a gândit omul ca imperativ categoric alipit propriei moralități ca ultim exercițiu al umanității. Ii prefer totuși retorica lui Nietzsche de a-mi lăsa voința de putere să-mi legitimeze concurențialul ca scop în ligica faptelor. Unde se poate, fără a afecta totuși primarul moralei.
Subscriu total la ce ai scris, cu minima adnotare: singurătatea nu e solitudine. De una singură dintre ele mă pot vindeca dacă o experimentez pt. că doar una e o carență a putinței de a fi om social. Cealalaltă e doar ecoul unei necesități orientată retragerii (cu condiția să fie temporară) din comunitar pt. rebranding personal.

"Vă propun un tratament urgent,
Și s-aveți încredere, vă rog,
Când nu e un alt medicament
Luați singurătatea ca pe-un drog.

Ceaiul aburește trist pe masă,
Un tacâm servețelul îl apasă,
N-am nevoie nici de două linguri,
Doamne, de cina oamenilor singuri.

Gust și eu în clipe lungi de veghe
Noaptea pernei fără de pereche,
Sună telefonu-n casa goală:
"Doamnă , me iertați, dar e greșeală".

Cât de dragă-mi ești, singuratate,
Tu-mi ești cea mai dragă dintre toate,
Lacrima în ochiul dintre ape,
Că nici umbra mea nu mai încape.

Tu, singuratatea mea curata,
Totu-ncepe cu "a fost odata"
De durerea ta imi este bine,
Nu stiu ce m-as face fara tine.

Cu tristete le traiesc pe toate,
Dar mai draga-mi esti, singuratate,
Cat de necesara-mi esti tu mie,
Nu te-as da pe nici o sindrofie.

Doar atat din toate ma omoara,
Izolarea meselor de seara,
Vai, macar la una dintre cine,
Dumnezeu sa bea un ceai cu mine. " (Singurătate - Adrian Păunescu)

Anonim spunea...

Si ..tot mai mult,doar D ZEU,mai bea cate un ceai cu noi......caci altfel,nici n am sti de ce ne am,nascut!

Anonim spunea...

Traim intr o lume atat de nebuna si decazuta,ca poate cu...D ZEU,iti mai ramane increderea ca,poti sa bei un ceai....linistit!