sâmbătă, 28 iunie 2014

Viata Sfantului Petru

Putine lucruri se stiu despre viata Sfantului Petru inainte ca el sa devina unul din cei 12 ucenici ai lui Iisus. Potrivit unor legende, a fost casatorit, iar Mantuitorul i-ar vindecat soacra, eliberand-o din inclestarea unei grave boli. Nu se cunosc multe lucruri despre viata sa personala, cu exceptia faptului ca, gratie uceniciei sale, a ajuns, in cele din urma, conducator al bisericii, si ca fratele sau a fost si el ucenic al lui Iisus.

Sfantul Petru
Viata Sfantului Petru
Numele de Petru inseamna "piatra" (din latinescul "Petrus," o forma masculinizata a cuvantului "Petra"). Iisus l-a investit pe Sfantul Petru drept conducator al bisericii, spunandu-i, "Si Eu iti zic tie, ca tu esti Petru si pe aceasta piatra voi zidi Biserica Mea si portile iadului nu o vor birui." ( Matei 16:18) A fost o responsabilitate uriasa asezata pe umerii sai, iar Sfantul Petru s-a straduit sa o inteleaga si sa o implineasca. Se spune ca Sfantul Petru era un om zdravan, inalt si viguros, dar atunci cand era la mijloc credinta, se dovedea a fi cel mai umil om de pe pamant. In unele legende este descris drept un barbat roscovan, cu un temperament exploziv. Se zice chiar ca Iisus i-ar fi dat in deradere porecla de Cephas, insemanand "piatra", inainte ca el, pe nume Simon, sa fi ajuns sa fie numit "Sfantul Apostol Petru." Cu toate acestea, hotararea de care a dat dovada l-a determinat pe Iisus sa il alega pe acest umil om drept cap al bisericii Sale.

Pescari in Betsaida, fratii Petru si Andrei au fost mentionati de multe ori in Evangheliile lui Marcu, Luca si Matei. Se spune ca Iisus i-a vazut pe Petru si Andrei in timp ce isi aruncau plasele, si le-a zis, "Veniţi după mine şi vă voi face pescari de oameni!" Amandoi l-au urmat  apoi pe Mantuitor fara nici un fel de ezitare.

Sfantul Petru, numit si "Simon Petru," a fost cel dintai ucenic care l-a recunoscut pe Iisus ca "Fiul Dumnezeului celui viu."  Iisus, la randul Sau, i-a spus lui Petru, "Si iti voi da cheile imparatiei cerurilor si orice vei lega pe pamant va fi legat si in ceruri, si orice vei dezlega pe pamant va fi dezlegat si in ceruri." (Matei 16:19)

Se spune ca Sfantul Petru a fost de fata si la Schimbarea la fata a Lui Iisus, precum si la invierea din morti fiicei lui Iair in gradina Ghetsimani, impreuna cu Iacob si Ioan. El a fost Apostolul care a mers pe ape pentru a-L intalni pe Mantuitor si a inceput sa se scufunde atunci cand credinta sa a sovait. Rolul sau este poate cu adevarat memorabil cu prilejul Patimilor Domnului, cand, asa cum prezisese Iisus, s-a lepadat de Mantuitor de trei ori inainte de cantecul din zori al cocosului. Sfantul Petru a fost printre cei dintai care au intrat in mormantul lui Iisus a treia zi dupa Invierea Sa si a fost primul dintre ucenici ce a fost de fata la Inaltarea lui Iisus la Marea Galileei. Tot Sfantul Petru a primit invatatura de la Iisus spre indrumarea noii Sale biserici: "Paste oile Mele" (Ioan 21:17).

Sfantul Petru se zice ca ar fi slujit drept cap al bisericii imediat dupa Inaltarea Domnului. A fost prezent la pogorarea Sfantului Duh la Cincizecime si a fost cel dintai apostol care a facut minuni in numele lui Iisus. La Conciliul de la Ierusalim, el a pledat pentru primirea in biserica a "paganilor" necircumscrisi, si a fost unul din marii mesageri ce au adus Vestea Buna despre Iisus la Ierusalim, Antiohia, Corint si Roma.

Sfantul Apostol Petru este pomenit in toate cele patru Evanghelii din Noul Testament. Atat Biserica Romano Catolica, cat si cea Crestin Ortodoxa si Anglicana il cinstesc ca sfant. In traditia catolica si cea ortodoxa, este considerat cel dintai episcop al Romei. Catolicii il vad drept primul Papa si, din acest motiv, deasupra tuturor episcopilor. Sfantul Petru este intotdeuna inclus intre cei 12 apostoli si este frecvent alaturat lui Iacob si Ioan, sugerandu-se astfel ca cei trei formau un grup deosebit in cadrul celor 12 ucenici ai lui Hristos.

In Evanghelia dupa Ioan, 13:2-11, se povesteste despre felul cum Iisus le-a spalat picioarele ucenicilor la Cina cea de Taina. Iisus l-a ales mai intai pe Petru, si cand acesta l-a refuzat, Iisus i-a raspuns, "Daca nu te voi spala, nu ai parte de Mine." Sfantul Petru i-a replicat, "Doamne, spala-mi nu numai picioarele mele, ci si mainile si capul."

Sfantul Apostol Petru a intemeiat Biserica din Roma impreuna cu Sfantul Apostol Pavel. In timpul cat a slujit ca episcop al Romei, a scris cele dou epistole sobornicesti din Noul Testament. A fost martirizat la Roma odata cu Sfantul Pavel, un eveniment celebrat anual in ziua de 29 iunie.


Articole din acelasi domeniu in blogul Dianei:

Simbolurile Sfantului Petru

Sfantul Petru in superstitii si traditii romanesti

Mesaje de Sf. Petru si Pavel | Felicitari, urari si SMS-uri

3 comentarii:

DanyDany G spunea...

...FOARTE INTERESANT

Anonim spunea...

Vietile sfantilor,sunt adevarate perle de umilinta,canon,posturi,smerenie,clarviziune, fericire absoluta asa cum noi n o sa avem niciodata!Cand credem ca suntem fericiti,nu putem trai cu acest sentiment si...stricam totul!Cautam iubirea dar nu putem trai cu ea,cand am gasit o !Alergam la infinit dupa lucruri,care nu ne ajuta,nu ne satisfac,sunetem atat de mici si neinsemnati prin comparatie cu vietile acestor sfinti,incat am impresia ca ei,n au trait pe pamant,au fost ingeri!

Anonim spunea...

Suntem mici de tot,cand vorbim despre vietile sfintilor.