Șarpele din vise | Interpretare și semnificație vise

Una din cele mai întâlnite creaturi din vise, șarpele reprezintă adeseori un simbol complicat, întrucât poate avea semnificații atât pozitive, cât și negative.
Pentru a înțelege ce înseamnă șarpele din vise este important să îți evaluezi mai întâi atitudinea față de această viețuitoare. De exemplu, dacă ai avut vreodată un șarpe drept animal de companie (un lucru mai rar, ce-i drept!), visul tău ar trebui să poarte semnificații cu totul diferite față de cel al unei persoane care urăște șerpii sau îi este frică de ei.

Șarpele din vise | Interpretare și semnificație vise

Într-o prima interpretare onirică, șarpele poate denota o temere.
Șerpii sunt imprevizibili și pot ataca fulgerător, fără nici un fel de avertisment. În acest sens, șarpele din vise poate întruchipa un aspect imprevizibil din viața ta ori o situație care ți-a scăpat de sub control. Îți este frică de necunoscut!
Deoarece șerpii sunt greu de observat de cele mai multe ori, găsindu-și camuflaj în iarbă sau tufișurile unde se pitesc, ei simbolizează o amenințare ascunsă sau/și o trădare. Șerpii stau întru totul nemișcați, așteptând o oportunitate de a ataca.

Dacă o astfel de creatură încearcă să te muște în vise, ți se atrage atenția asupra unui lucru din viața ta reală, de care nu ești conștient sau care nu a ieșit încă la suprafață.

Atunci când visezi un pui de șarpe, înseamnă că subestimezi o amenințare la adresa ta. Dacă omori un șarpe sau un șarpe visat este mort ți se semnalează că amenințarea a trecut sau că ai reușit să o elimini.

Fiind o viețuitoare care se târăște pe pământ, șarpele din vis poate reprezenta subconștientul tău. În acest caz, el îți trage un semnal de alarmă sau poartă un mesaj din partea subconștientului tău.

Potrivit interpretării freudiene, șarpele are o conotație sexuală, subliniind tentații, gânduri reprimate, energie erotică sau o senzualitate interzisă.
Uneori, șarpele visat pe patul tău indică o amenințare sau o subjugare de natură sexuală, asociată cu lipsa de experiență, nervozitatea, timiditatea din viața intimă.

Dacă îți este frică de un șarpe, în vis, acest lucru semnifică teama de intimitate ori angajare într-un act intim cu un partener.

Visul în care mănânci un șarpe îți dă de înțeles că urmărești o împlinire erotică, că existența ta este văduvită de pasiune și senzualitate.

Câinele din vise | Interpretare și semnificație vise

Copăceii Feng Shui și șarpele Feng Shui

Iubitul din vis | Interpretarea și semnificația viselor

Ca și metaforă, șarpele visat poate întruchipa o persoană din preajma ta care este rea, lipsită de scrupule ori nemiloasă. Visul tău îți sugerează să nu te încrezi în ea.

Daca îți este frică să îți dezvălui adevăratele sentimente față de cineva cunoscut, atunci este posibil să visezi șerpi.

Datorita capacității sale de a-și schimbă pielea, șarpele reprezintă o transformare. Dacă visul te încarcă cu un simțământ pozitiv, atunci șarpele poate fi identificat ca o schimbare în bine, o înnoire a sinelui, precum evoluția, cunoașterea și înțelepciunea ta. În acest context, te poți întreba ce schimbări au loc în viață ta reală sau ce anume năzuiești să se schimbe în existența ta.

În particular, un șarpe roșu subliniază trăsăturile pozitive ale acestui simbol, precum și marea ta pasiune.

Daca te lupți cu un șarpe din vise, înseamnă că te împotrivești unei schimbări. Te complaci în actualul stadiu al vieții tale, chiar dacă aceasta nu îți oferă mari oportunități ori realizări.

În unele culturi, șarpele este un simbol al vindecării. La urma urmei, șerpii veninoși conțin și antidotul pentru otrava lor. Simbolul profesiei medicale este un caduceu cu 2 șerpi. Din această perspectivă, șerpii indică o însănătoșire sauprotecție față de o anumită boală.

Într-o altă interpretare pozitivă, visul unui șarpe aduce în prim plan potențialul tău interior (neîndeajuns exploatat).

Șarpele din vise în cultura și folclorul din Occident




În cultura occidentală, șarpele ste un străvechi simbol sexual. În unele vechi cărți de vise, el vestește boli și depresii nervoase, dar în altele este interpretat că un semn al bunei dispoziții și a unei stări bune de sănătate. Într-o interpretare alternativă, visele despre șerpi sunt urmate de dezamăgiri și frustrări. Aceste creaturi pot avertiza asupra unei înșelătorii sau a eșuării unor planuri. Alteori, șerpii dau de veste despre vorbe răutăcioase ale unor vecini sau despre ipocrizia unor oameni cunoscuți. Iată câteva interpretări comune:

- Dacă visezi un șarpe, ești pus în gardă asupra răutății sau lipsei de onestitate a unei femei.
- Visul în care apar mai mulți șerpi prezice un lucru rău, o nenorocire.
- Puii de șerpi atenționează asupra unor falși prieteni, în special de la serviciu.
- Un șarpe de bronz anunță invidie, ruină sau pierdere de bani.
- Un șarpe luminos, strălucitor, prezice că vei fi înconjurat de dușmani, dar că vei fi capabil să li te împotrivești și să-i învingi.
- Un șarpe alb din vise este un mesager al înțelepciunii care aduce un mesaj secret.
- Șarpele roșu vestește o intensă pasiune erotica.
- Un șarpe portocaliu constitue o împletire între idealism, emotivitate și senzualitate.
- Șarpele albastru indică un mare avânt religios.
- Un șarpe verde simbolizează o înaltă energie mentală.
- Un vis în care se ivește șarpele lui Esculap prefigurează vindecarea unei boli sau destrămarea unui conflict interior.
- Un șarpe înălțat vertical simbolizează urmărirea unor ambițioase idealuri ori o dezvoltare spirituală.
- Șarpele așezat în poală prevestește o mare umilinta.
- Atunci când visezi șerpi omorând pui de pisică, înseamnă că ai niște dușmani care își vor face rău singuri în încercarea de a te răni.
- Niste șerpi omorând câini ori căței semnalează că un prieten este gata să te ajute, fără a reuși însă să facă mare lucru.
- A zări în vis un șarpe atacând un altul anunță dificultăți financiare sau necazuri în casă.
- Un șarpe rotindu-se în jurul tău (și lingandu-ți fața) poate însemna că vei fi confruntat cu o boală sau că dușmanii tăi te vor aduce într-o situație limită.
- Daca visezi că ești atacat și mușcat de un șarpe se presupune că onoarea îți este pusă sub semnul întrebării prin tertipurile și înșelăciunea unei femei, că vei risca să te lași în voia unor tendințe negative ori că dușmanii îți pot distruge o afacere.
- Atunci când vezi în vise cum altcineva este mușcat de un șarpe, ți se poate atrage atenția că poți răni ori jigni un prieten.
-  Daca visezi că pășești peste un șarpe, ești în pericol să fii cuprins de o frică constantă de a nu te îmbolnăvi sau că niște inamici încearcă să te atragă într-o confruntare.
- Un vis în care ții în mâna, fără teamă, un șarpe, îți sugerează că ai la îndemână tot ce îți trebuie pentru a-ți depăși dificultatile.
- Părul care se transformă în șerpi (părul Meduzei) atrage atenția asupra riscului ca micile probleme să se transforme în unele foarte mari.
- Un șarpe uriaș, asemeni unui monstru, anticipează dificultăți ce pot fi înfrânte prin pozitivism și voință.
- Visul în care înoți alături de șerpi sau treci prin apă deasupra lor avertizează că niște aparente plăceri se pot transformă în importante obstacole în calea destinului tau.
- Un șarpe mort vestește că îți vei învinge dușmanii.
- Dacă visezi că omori un șarpe, se spune că că vei profita din plin de noi oportunități sau vei triumfa asupra adversarilor tăi.
- Visul în care vezi cum niște copii se joacă cu șerpi semnalează necesitatea de a distinge cu claritate cine îți este prieten și cine dușman.
- Un șarpe aflat în drum poate indica că o conspirație împotriva ta ori a unui prieten va fi în curând dată de gol.
- Daca o femeie este atacată și mușcată de un șarpe din vis înseamnă că va trebui să faci față unor certuri cu o falsă prietenă.
- Atunci când o femeie visează că un copil îi pune pe cap un șarpe și poate auzi chiar sâsâitul acestuia, se spune ca va fi nevoită să renunțe la cineva deosebit de drag.


Șarpele din vise | Interpretare și semnificație vise Șarpele din vise | Interpretare și semnificație vise Reviewed by Diana Popescu on octombrie 01, 2014 Rating: 5

574 de comentarii:

  1. Sarpele din vise poate avea niste conotatii legate de senzualitatea ta sau de un pericol care iti este pe aproape. Sarpele verde poate reprezenta din ambele puncte de vedere o persoana masculina care iti este aproape dar nu isi marturiseste adevaratele sentimente. Culoarea maro in care se preschimba sarpele indica simtamintele sale "lumesti," sau chiar "vulgare."

    RăspundețiȘtergere
  2. Buna, Bogdan. Ciorile indica o veste de rau augur, care te poate aduce intr-o situatie neplacuta, "murdara," "vulgara." Chiar daca ajunge ta tine o veste proasta, nu trebuie sa te increzi, pentru a o depasi, in oameni pe care nu ii cunosti indeajuns si care te pot atrage in situatii sau conjuncturi imorale. Tocmai de aceea, chiar daca reusesti sa iesi din apa, "mama" iti atrage atentia asupra sarpelui alb, o creatura cre, chiar daca are culoarea puritatii/inocentei, ascunde, de fapt, o latura ori o intentie malefica!

    RăspundețiȘtergere
  3. Buna am visat ca mergeam printr-o padure si multi serpi mari si negrii erau pe langa mine. Unul chiar m-a muscat. Erau veninosi dar mie nu imi era frica. Ce ar putea sa insemne? Multumesc anticipat!

    RăspundețiȘtergere
  4. Buna ,aseara am avut un vis foarte urat : eram intr-o camera cu 3 canapele si cu inca 2 serpi . Incercam sa ies si ma tot feream de ei ,dar acesti serpi mari si lungi veneau dupa mine si se duceau sub canapele si incercau sa ma muste . Unul dintre ei s-a oprit si s-a asezat pe canapea,iar celalalt atunci cand eu am vrut sa ies din acea camera m-a muscat de gat . Mai apoi m-am trezit . Eu stiu cine sunt acesti doi dusmani ai mei ,pentru ca locuim in aceeasi casa si imi vor raul . Mi se poate intampla ceva rau daca nu plec cat mai repede din preajma lor? Multumesc .

    RăspundețiȘtergere
  5. Buna ziua! In fiecare noapte visez mai multe vise cu subiecte total diferite in urma carora ma trezesc obosita, speriata si cu durere de cap, vise, zic eu, urate, dar le uit cand ma trezesc. Noptile trecute, printre altele, am visat ca ma aflam intr-o curte a unei case mai vechi, ceva nelocuibil, cu un gard mai lasat, undeva la tara, insa nu cunosteam nici locatia, nici un curtea, nimic. Eram impreuna cu sotul si soacra mea si undeva langa gardul curtii era un fel de tarc pentru gaini ceva de genul si langa o groapa care se vedea cu ochiul liber ca este destul de adanca si intortocheata, murdara pe peretii ei de escremente de om si pasari. In vis eu vorbeam cu ei, cum ca in acea groapa se afla un sobolan destul de mare dupa diametrul gropii si ca trebuie sa gasim o solutie sa o astupam cu ceva, astfel incat sa nu mai iese, sa moara asfixiat, gandeam eu cu ceva ciment, insa imi era teama sa nu sape in alt loc, dar eu paream cea mai interesata sa o astupam cumva. Nu am vazut sobolanul in vis decat groapa cu un diametru cam de 30-40cm, murdara, intunecata, infecta, atat cat se putea vedea.Va rog frumos sa-mi raspundeti si va multumesc!

    RăspundețiȘtergere
  6. Ma poti ajuta te rog! Am visat ca eram intr-o camera cu un prieten si o cutie albastra care avea 4 serpi in ea. Deodată serpii sunt liberi prin camera. Ii cer colegului sa ma ajute sa-i pun inapoi. El este speriat intr-un colt. Incep sa adun serpii dar am observat ca nu misca niciunul si unul din ei era taiat in 2. Dupa ce ii strang colegul dispare. Eu ziceam ca el a omorat acel sarpe.
    P.S. serpii erau ai mai si erau 2 galbeni si 2 albi.

    RăspundețiȘtergere
  7. Buna, am visat ca imi trimisese un preot cunoscut de mine un sarpe subtire si f colorat, (rosu, albastru), el trebuia sa ma ajute in ceva si sa fie pasnic dar cand colo a inceput sa se zvarcoleasca. Am aruncat o patura pe el l-am luat de cap si l-am aruncat cat colo.
    Nu reusesc sa imi dau seama exact semnificatia visului, ma poti ajuta?
    Multumesc.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Fac o exceptie cu tine. Am spus clar ca nu le raspund anonimilor! Nu te incede in sfaturile si indumarile aparent bineintentionate ale unor oameni din apropierea ta. De fapt, unii din ei, sub masca bunavointei, incearcasa iti faca rau

      Ștergere
  8. Buna , am visat azi-noapte ca eram cu iubita mea la padure si deodata apar vreo 5 serpi (anaconda) , unul dintre ei vroia sa o atace apoi eu i-am omorat taindu-le capul cu toporul. Ce vrea sa semnifice?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu zic NU atunci cand am timp sa dau o mana de ajutor, dar v-am rugat sa va inregistrati pe site-ul meu pentru a va raspunde...

      Ștergere
  9. Bună ziua! Sper sa ma puteți ajuta cu acest vis pe care nu îl înțeleg. În aceasta după-amiaza am visat mai multi șerpi care erau diferiți ca specie și nu erau foarte mari, dar îmi era foarte frica de ei. Eram mereu foarte atenta sa nu cumva sa apară(apăreau de oriunde) ca sa ma atingă, sa se urce pe mine, eventual sa ma muște. Am schimbat locațiile și aceștia apăreau și acolo. Erau locuri diferite :stadion, acasa, un depozit mare cred ca era un fel de magazin. Era ciudat pentru ca eram eu și câteva persoane pe care le cunosc și în realitate dar nu îmi sunt prieteni atât de apropiați, ii imbratisam, ne înțelegeam foarte bine(baieti) le-am spus despre șerpi ca îmi este frica iar ei erau liniștiți. Mereu apărea alt șarpe. O data s-a urcat unul pe mana mea... Asa încolăcit dar nu era rece, abea ca am simțit și l-am luat și l-am azvârlit de pe mine. În final am văzut ca erau pe gardul stadionului mai multi șerpi, cred ca toți care m-au urmărit, și m-am apropiat puțin și ei erau pietrificati, nu se mișcau și eram liniștita dar și curioasa 'oare cine și cu ce soluție i-a dat?!' . Când ma mai uit o data era un fel de desen pe o foaie toți șerpii aia acolo. Eu sunt eleva clasa 12, nu am prieten și fac atletism de performanta. Va mulțumesc anticipat!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Buna, Andreea Larisa. Iarta-ma pentru intarziere. Nu stii in cine sa te increzi, iar acest lucru iti provoaca temeri. Simti nevoia sa te apropii mai mult de oameni, dar, inca o data, pari sa te temi ca nu te vor intelege. Poate ca toate aceste temeri nu sunt fondate sau sunt paguboase intrucat, in cele din urma,serpii din vis de pe stadion sunt pietrificati sau nu sunt deloc reali.

      Ștergere
  10. sotia mea a visat un pom din curtea matusi sale este un piersic din el se facea ca ese numai serpi cu capu taiat

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Buna. Acest vis poate semnifica fie un lucru rau, dar care trebuie sa fie descoperit la vreme si eliminat, legat de matusa ei, fie un pericol, in general, care trebuie indepartat de urgenta chiar daca pare sa fie deghizat in ceva bun.

      Ștergere
  11. Am visat un sarpe mare incolacit in jurul gatului. Nu imi facea nimic doar statea acolo. Cand m-am trezit ma gandeam deja la frica mea de a vorbi si ma simteam putin sufocat. E vreo legatura ? Nu ii vedeam capul si nici coada doar corpul, iar sarpele NU era strans in jurul gatului, ma lasa sa respir. Era enorm oricum. Multumesc anticipat.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Buna. Ceva sau cineva vrea sa te impiedice sa vorbesti despre lucrurile pe care le simti sau le stii. Nu te opreste in mod evident, ci, mai curand, incearca sa te avertizeze ca iti poate face rau daca dezvalui un anumit lucru.

      Ștergere
  12. Buna! sper ca ma poti ajuta sa inteleg un vis pe care l-am avut.. se facea ca eram intr-o camera cu o alta fata. Ea tinea un sarpe in mana. Il tinea de partea superioara (de gat) sa nu o poata musca, dupa care mi l-a dat sa-l tin eu. Dupa mici ezitari am acceptat sa il iau. Il tineam in acelasi mod insa sarpele era mult mai agresiv. I-am spus mai apoi sa il omoare dar nu a facut-o... Ce poate sa insemne acest lucru? Multumesc!

    RăspundețiȘtergere
  13. buna ziua ma ajutati si pe mine sa deslusesc seminificatia unui vis?am visat ca prinsesem 2 serpi din 2 locuri diferite (o padure si o jungla) unul verde si unul maro,ala maro era un pic mai maricel ala verde mai subtire si mai mic putin ...desi ii tineam in mana imi era frica de ei sa nu ma muste,si le-am dat drumul in vecinatatea locului unde stau...dupa un timp am inceput sa ma ingrijorez ca serpii vor face oua,se vor inmulti si vor face rau oamenilor din cauza mea asa ca eram disperata sa-i caut sa-i prind..tin minte ca m-a ajutat o persoana sa-i prind deoarece imi era frica si scarba sa mai pun mana pe ei ,aceea persona fiind fratele eu dar nu-s sigura...el a prins prima data sarpele verde si ma miram cand il tinea in mana cum de nu ii era frica ca il va musca,sarpele nu l-a muscat,desi se zbatea ,si i-a dat drumul intr-o jungla...apoi a prins sarpele maro ,dupa ce am ajutat la identificarea si gasirea lui,si nici acesta nu a muscat,i-a dat drumul intr-o padure.....oare ce o insemna ?

    RăspundețiȘtergere
  14. Buna ziua! Am avut un vis in care un sarpe venea spre mine..la inceput imi era teama..
    si in timp ce venea spre mine s-a transformat in 3 femei..care pareau prietenoase..! Multumeac!

    RăspundețiȘtergere
  15. Buna, ma numesc Andreea. Am avut un vis care m-a pus pe ganduri si sunt foarte stresata. Daca m-ai putea ajuta sa-l interpretez ar fi extraordinar. Nu-mi mai amintesc exact tot ce s-a intamplat, dar iti voi povesti ceea ce mi-a ramas in minte.
    Se facea ca eram undeva intr-un lift care cobora (cred). Eram rapita, sau ceva de genul si stateam intinsa pe jos acoperita cu ceva. Imi era frica sa ma misc pentru ca nu vroiam sa alertez rapitorul, dar am vazut, sus pe tavanul liftului era o punga cu serpi care a cazut peste mine. Eu ma tem foarte mult de serpi asa ca m-am ridicat imediat si am inceput, disperata sa-i dau jos de pe mine. Nu mai era nimeni in lift decat eu si serpii asa ca am inceput sa-i arunc pe jos. Erau multi de tot si imi era teama sa nu ma muste. Am iesit din lift si mergeam pe o poteca de tara tot timpul aruncand acei serpi care erau peste tot ( in par, pe maini, picioare, pe gat, nu se mai terminau). Ca sa-mi fie mai usor sa-i dau jos am inceput sa-mi micsorez temperatura trupului pana am ajuns la inghet. Am reusit sa-i dau jos, inghetati si zburam, dar nu am scapat. Peste tot unde ma uitam erau numai serpi de toate marimile si culorile, unii erau fosforescenti altii fosforescenti si pufosi ( albi, verzi din ceea ce imi amintesc cel mai bine, dar niciun sarpe nu m-a muscat, nu cred ca erau agresivi). Dorind sa scap de ei si sa-i omor, m-am transformat intr-un leu ( mascul) si mergeam neinfricata printre ei, realizand ca nu ma pot rani asa. Am fost leu o buna perioada de timp, dar parca trebuia sa obtin o pozitie de lider ( nu imi amintesc exact) sau ceva de genul si mai era un leu. M-am intors la el si eram amundoi oameni si m-am trezit injunghiata cu un cutit in partea stanga jos. Speriata si tradata, ma uit la rana si vad cum curge sangele, privind spre tradator, observ ca si eu l-am injunghiat cu mana mea dreapta, dar in inima. El moare, iar mie mi se vindeca rana si merg mai departe triumfatoare.
    E un vis foarte tulburator si ciudat care habar nu am cum sa-l interpretez. Ce e si mai ciudat este faptul ca am mai visat leu si saptamana trecuta, iar daca imi permiti o sa incerc sa-ti povestesc si celalalt vis, care imi trece acum in minte, sperand ca ma poti ajuta.
    Eram la un circ, si acolo aveau multe animale. erau si oameni prezenti, iar eu simteam ca sunt speciala si pot imblanzi acele animale. Am inceput prin a imblanzi un leu. Eram politicoasa cu el, ii vorbeam si faceam plecaciuni in fata lui, avand grija sa fiu politicoasa si sa nu-l jignesc cu ceva. Am reusit sa ma imprietenesc cu el si l-am imbratisat. Al doilea animal pe care l-am imblanzit a fost un tigru. Imi era putin team de el la inceput, deoarece stiam ca ei au un temperament mai agresiv si isi ucid chiar si proprii lor pui. Eram mult mai atenta la cum vorbeam si plecaciunile erau facute mai atent in genunchi si cu palmele si capul tinute pe podea. L-am facut prieten si pe tigru si cred ca l-am imbratisat si pe el. Doream sa iau aceste animale de la circ cu mine. Eu stiam ca sunt speciala si superioara iar in sinea mea stiam ca, daca ma comport asa ( plecaciuni si politeturi) imi vor fi prieteni si nu ma vor trada niciodata.
    Foarte ciudate vise, mai ales ca am visat lei de doua ori la nicio saptamana distanta.
    As aprecia foarte mult daca m-ai putea ajuta, te rog sa le interpretez. Multumesc anticipat si sa ai o zi frumoasa.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Sunt Andreea. Am aflat ca ma pot conecta si ca poti raspunde mai bine asa. Ce usurare. ^_^

      Ștergere
    2. Buna, Andreea/Black Lilith. Primul vis sugereaza ca esti trasa in jos, si pusa intr-o situatie neplacuta din cauza unei situatii de viata sau a unor oameni din preajma ta. Esti atacata in mod perfid de niste persoane (verbal, prin intermediul unor barfe sau gesturi ipocrite), insa, gratie imaginatiei, intuitiei sau resurselor tale interioare, reusesti, in cele din urma, sa te aperi. Chiar daca este nevoie sa apelezi la instinctele tale cele mai puternice (leul din vis) si chiar daca esti totusi ranita in lupta cu un om rauvoitor, ai capacitatea sa il infrangi si, in acest fel, sa-ti vindeci ranile interioare. Cel de-al doilea vis poate fi asociat cu abilitatea ta de a-ti intelege si "imblanzi" impulsurile suboconatiente, agresive ale personalitatii tale, de a mentine controlul asupra ta.

      Ștergere
    3. Multumesc mult. Chiar ma simt mai bine acum si sper ca perioada rea prin care trec sa dispara.

      Ștergere
  16. Ai un calculator si o retea de internet...? Eu, am bucuria de a lucra intr-un proiect in plina expansiune,nu este un job,ci o afacere,care imi ofera multe oportunitati,mult timp liber,bucuria de a lucra de acasa,in fața calculatorului. Proiectul este la stadiul national,iar in scurt timp,vom ataca piata online mondiala ! Acest proiect vizeaza piata americana a cartilor electronice. Avem nevoie de colegi ambitiosi,cu vise si dorința de independența financiara ! Nu este necesara experienta. Oferim pregatire si suport profesional,pana in punctul in care veti reusi sa va descurcati singuri,in aceasta activitate profesionala. Veti trece mai intai prin instruire, apoi daca doriti, o sa incepeti sa lucrati. Program part-time sau full-time,alegerea e a ta. Plata castigurilor realizate este garantata prin contract legal. Pentru cei interesati text,, info’’: luminitadumitru1974@yahoo.com

    RăspundețiȘtergere
  17. Buna tuturor! De obicei visurile mele sun ba pozitive ba negative. Visul ce m-a cuprins intr-un fel,lasandu-mi semne de intrebare dar tot odata trezindu-ma cu o stare pozitiva. Rar,foarte rar este sa visez un sarpe sau serpi. In visul meu totul s-a desfasurat pot sa spun repede,intr-un fel ciudat dar cum am spus,trezindu-ma cu o stare pozitiva. Si sa incep sa povestesc: In vis,m-am trezit auzind niste zgomote,zgomote de ciocan. Am iesit din casa,mergand spre rat/curte. Bunicul meu lucra la un viitor garj,vazandu-ma..a intrebat daca il ajut,iar raspunsul meu a fost DA. Dupa prezenta mea,bunicul a mers de acolo,de la ,,frontul de lucru" si am ramas doar eu singur.Ca sa continui munca lasata de el,imi trebuia o bucata de fier,asa ca am mers in colnita sa imi aduc aceea bucata de fier.Cand am intrat pe usa colnitii,langa geam pe o bucata de lemn se afla un sarpe marisor de culoare verde...din instinct am dat sa merg in spate,iar apoi repede unde erau lemnele,in fundul colnitii,unde era un topor. Am luat toporul...dar cand l-am ridicat era un sarpe micut,de aceeasi cuoare..verde. Am sarit repede cu piciorul pe el,si l-am zdrobit. Apoi m-am repezit inspre usa,unde se afla sarpele cel marisor,si l-am facut bucati cu totporul. Tin sa mentionez,in visul meu,acesta sarpele cel mic,a dat sa fuga,l-am zdrobit,din instinct. Iar cel marisor,nu a atacat,nu m-am simit atacat si nici cuprins de teama,doar putina spaima,vazand sarpele cel marisor,iar apoi cel mic. Sa continui: Iau bucata de fier sa o duc pe ,,frontul de lucru",si o duc. O las jos,pe beton si dau sa merg sa le spun bunicilor ce s-a intamplat si cum Doamne..au aparut acesti serpi.. Dar cand sa dau sa merg,lipt de locul unde lucram si este viitorul garaj,am ca un fel de grajd cu camera interioara iar pe exterior am un patrat,de dimensiunea unui geam strandard,acolo imi tine sculele pentru gradinarit. Si obs o bucatica verde,acel verde a celor 2 serpi. Dau sa ma uit,indepardandu-ma putin in spate...un sarpe de aceeasi culoare de o dimensiune imensa..Dimensiunea lui,cuprinea atata camera interioara cat si spatiul exterior..IMENS. Atunci am avut acel sentiment de spaima si putina frica,nestiind cum este sarpele,veninos..nu. Asa ca am fugit sa iau drujba,am luat-o repede si am mers inspre sarpe,si i-am taiat direct capul! Tot ca inaintea celor 2,nu am fost deloc atacat! Intrebarile mele sunt urmatoarele: -De ce au fost 3 serpi,aceasi culoare(verde) de dimensiuni diferite,ultimul fiind imens. Ce reprezinta acest vis,ce vrea sa insemne.. De ce nu am fost atacat? De ce nr 3,de ce culoarea verde?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Buna, Paul.Visul tau sugereaza ca te opui (subconstient probabil) unei reinnoiri a vietii tale sugerate -paradoxal- de trecut. Bunicul din vis pare sa te indemne sa cladesti ceva (in existenta ta), ceva legat de o calatorie sau de o aducere acasa a traiului tau, de o necesara stabilitate (garajul). Serpii din vis sunt din ce in ce mai mari pentru a-ti semnala ca aceasta necesitate devine tot mai stringenta. este vorba despre o ncesitate, despre un lucru bun, si tocmai din aceasta cauza serpii nu te ataca, dar tu ii omori pentru ca te impotrivesti schimbarii simbolizate de ei. Culoarea verde semnifica, de obicei, un lucru nou, proaspat, un nou inceput.

      Ștergere
  18. Buna Dian.Te rog frumos imi poti esplica acest vis?
    Visam ca eram cu famila mea in excusie si cu noi erau 2 capre si pe drum cand ne-am oprit noi am vazut ca in casa era un pui de capra am incercat sa il gonesc iar apoi a aparut o cobra galbena cu negru care se plimba pe langa mine iar eu am incercat sa ma luat-o de cap dar ma muscat de mana si apoi m-am trezit imi spui ce inseamna plz?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Un vis interesant, dar... Raspund numai la comentariile celor inscrisi pe Blogger, Gogle+ sau/si pe site-ul meu (vezi rubrica din subsolul paginii)!

      Ștergere
  19. Cineva din preajma ta incearca sa iti faca rau. Daca vrei sa stii mai mult, nu uita:Raspund numai la comentariile celor inscrisi pe Blogger, Gogle+ sau/si pe site-ul meu (vezi rubrica din subsolul paginii)!

    RăspundețiȘtergere
  20. Buna..Ajuta-ma te rog si pe mine..Am visat asta noapte ca parca eram pusa cu forta sa maninc un fel de mincare cu carne de sarpe dar mai intii de a minca trebuia sa impletesc nu stiu cum sarpele cela si intre timp am fost trimisa in cautarea unui sarpe foarte foarte negru si cind mergeam pe drum vedeam alte specii de sarpe numai nu de care trebuia si parca a fost gasit de o prietena si cind ne-am pus la masa eu nu vroiam sa maninc si o fata a facut nu stiu cum inapoi sarpele si i-a dat comanda sa ma muste si el se intindea sa ma muste si eu parca ma gramadisem intr-un colt si plingeam foarte tare si tipa de Doamne fereste si nu stiu cum la un moment dat am iesit afara si plingeam tareeee ca mam speriat de acel sarpe si ca prima data patesc asa ceva !!!
    Ajuta-ma te rog ))
    Multumesc anticipat !!!


    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Esti pusa in situatia de a accepta niste lucruri sau situatiie de viata numai pentru a te conforma grupului tau social sau de amici. Daca vrei sa afli mai mult, te rog sa te inscrii pe acest blog (in partea cea mai de jos a blogului meu). In mod normal, nu rapuns la comentarii anonime!

      Ștergere
  21. Salut, Diana.
    Am visat ca aveam un sarpe in gura si-l trageam, dar se baga inapoi. Ciudat. La un moment dat am inceput sa pling alaturi era sotul, dar a venit cu fraza"Nu mai trage si tu atentie" Ajuta-ma sa inteleg ce e cu visul asta ciudat!

    RăspundețiȘtergere
  22. Salut, Diana.
    Am visat ca aveam un sarpe in gura si-l trageam, dar se baga inapoi. Ciudat. La un moment dat am inceput sa pling alaturi era sotul, dar a venit cu fraza"Nu mai trage si tu atentie" Ajuta-ma sa inteleg ce e cu visul asta ciudat!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Buna, Smile. Sotul tau incearca sa-ti ceva pe gat, sa te oblige sa faci ceva care nu iti este pe plac. Poate ca inca nu iti dai seama de asta sau poate ca astepti de la sotul tau ceva ce nu iti poate darui inca.

      Ștergere
  23. Buna Diana,
    Noaptea trecuta am visat ca eram pe un pat cu o colega de servici si se facea ca in jurul nostru era desert (o mare de nisip), cand vroiam sa cobor din pat ieseau capuri de vipere care vroiau sa ma muste... M-a marcart visul asta, nu imi plac serpii... ma simteam fara nici-o sansa ptr. a cobori din pat si sa fug! Multumesc !

    RăspundețiȘtergere
  24. Buna Diana,
    Noaptea trecuta am visat ca eram pe un pat cu o colega de servici si se facea ca in jurul nostru era desert (o mare de nisip), cand vroiam sa cobor din pat ieseau capuri de vipere care vroiau sa ma muste... M-a marcart visul asta, nu imi plac serpii... ma simteam fara nici-o sansa ptr. a cobori din pat si sa fug! Multumesc !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Buna, Cristina. Patul reprezinta comoditatea vietii tale de pana acum care tinde sa fie destramata de o perspectiva sumbra, de o "ariditate" (desertul) care pare (sau ti se pare) ca te ameninta (serpii). Poate ca ai aflat o veste neplacuta sau simti subconstient ca se aduna niste nori negri deasupra capului tau.Avand in vedere ca esti in pat cu o colega de serviciu, poate fi vorba si despre un lucru negativ legat de jobul tau.

      Ștergere
  25. Buna Diana. Visul meu nu are legatura cu subiectul articolului, dar nu gasesc nicaieri nicio interpretare. Lucrul care ma ingrijoreaza este ca acest cosmar se tot repeta. Visez ca merg noaptea cu taxiul, singura si soferul se abate intotdeauna de la drum, ba chiar ma si atinge. Mai mult de atat nu am vazut ce se intampla, ori incerc sa sar din masina, ori se termina visul. Multumesc anticipat.

    RăspundețiȘtergere
  26. Buna am avut un vis cu serpi...se facea ca eram in bucatarie si era un pui de sarpe ce vroia sa ma muste cam inchis la culoare si dintr`o data au aparut 3 pui de pisica de culoare gri si una a sarit si a mancat sarpele iar inspre usa de la iesire un sarpe mai mare dinnou vroia sa ma muste dar se incolocea....si alta pisica a sarit iar in alta camera era un sarpe cu un galben atat de frumos..de culoarea lamaii dar era mic iar cand ma`m apropiat se facuse atat de mare....am luat o pisica si o tineam de cap sa`l vada..si pisica cand la vazut sa batut cu el....spuneti`mi ce inseamna va rogg

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Buna. Acest vis poate reflecta aparitia unei probleme importante legate de camin, familie sau de esenta personalitatii tale. Cineva sau ceva incearca sa se furiseze si sa faca rau in unul din cele trei aspecte de mai sus. Desi initial raul produs pare mic, neglijabil, el se poate amplifica. Instinctul tau (pisicile) te poate ajuta sa faci fata acestor probleme, insa trebuie sa nu te conformezi parerilor altora (sarpele galben care creste), ci sa iei cu hotarare o decizie si sa actionezi fara sovaire.

      Ștergere
  27. Buna ziua.Am visat un sarpe mare alb care se uita la mine,eu ii spuneam sa plece ca am treaba dar el nu ma baga in seama.Ma poti ajuta cu un raspuns?Sunt foarte bulversat de acest vis.Multumesc

    RăspundețiȘtergere
  28. Buna tuturor, ma numesc myrelle..am visat ca stateam de vorba cu mama la fosta locuinta si la un moment dat a aparut un sarpe mare care avea niste colti foarteari si ascutiti limba o avea verde avea culoarea ca apa de rau sa ridicat sarpele era cat un picior al omului bine dar mai mare a vrut sa o muste pe mama dar eu mam pus in fata ei iam pus mana pe cap si a lesinat sarpele am luat o punga si iam puso pe cap sa trezit sa o muste eu am observat si cand iam pus adoua oara mana pe cap a lesinat sa facut tot alb si lam aruncat oare ce o fii insemnat poti sa imi zici si mie ce inseamna daca esti dragutza multumesc oricum...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Buna, Myrelle. Visul tau reflecta atat grija fata de mama ta, cat si, eventual, un pericol care simti ca o ameninta (pe care nu ti-l definesti inca clar) si de care vrei sa o aperi, mai ales ca ai forta, capacitatea de a-l infrunta.

      Ștergere
  29. Buna, Diana, am 2 vise, cu care sper ca o sa ma poti ajuta sa le inerpretez, sa le inteleg.
    1*)
    Eram pur si simplu in pat, simiteam ca m-am trezit doar asa din senin si am incercat sa ma culc la loc, era inca intuneric afara..si dintr-o data am inceput sa aud un ciocanit in geamul de la bucatarie (din pat pot sa vad prin geamul de la usa camerei pana la geamul din bucatarie) am auzit o data, am auzit de doua ori..si mi-am deshis ochi..nu am vazut nimic neobisnuit, dar simteam un fel de frica fara curiozitate..doar frica.Dupa un timp...am simtit nevoia sa merg la baie..in drum am auzit un fel de voce..si dupa un timp ciocanitul s-a mutat la usa de la intrare, pentru o secunda am vazut un punct rosu cu coada ochiului (asta mi se intampla in majoritatea zilelor, nu am nici probleme de vedere si nu e nici din cauza calculatorului) m-am intors brusc si am auzit din nou ciocanitul in usa, am ramas pe loc si la un moment dat am decis sa merg sa deschid, chiar cand am mai auzit o data ciocanitul am deschis usa si era pisica cu un soarece in gura.
    2*)
    Eram tot asa in pat..parea totul normal parca eram treaz..si dintr-o data am simtit ca mi se face frig la picioare, m-am invelit, dar tot simteam, am decis sa deschid ochii, iar cand i-am deschis, am vazut figura mortii in opinia mea, gluga, emana frigul din mormant, o coasa si parea destul de in viata, am stat atintit pentru vreo 2 seunde dupa care am clipit si m-am trezit.(P.S. am avut acest vis inaintea de decesul mamei mele acum vreo 2 ani si l-am mai avut de, destul de mutle ori de atunci)
    Multumesc Anticipat :*

    RăspundețiȘtergere
  30. Am visat ca eram într-o curte cu o casa frumoasa dar care nu era pe soare. Am mutat-o foarte ușor parcă cu mana în zona cu soare și am intrat sa văd cum e înăuntru și era totul alb. Intre doi pereți era un acvariu care a început sa pocneasca și s-a spart. Din el au căzut mai mulți șerpi pe care am început sa îi adun și sa îi pun în borcane. Primul era unul verde cu doua dungi roșie și neagra și mă muscat și a fugit. Am remarcat ca nu m-au durut deloc mușcăturile și nici nu îmi era frica deloc. L-am prins din nou și pentru ca nu am reușit sa-l prin exact de după cap m-a muscat din nou dar iarăși nu am simțit nici o durere și când s-a intors am văzut ca era verde și avea o fata caraghioasa și pentru ca se tot zbătea. l- am aruncat într-o balta gandindu-ma ca o sa fie ok. Am mai văzut alți doi șerpi foarte mici unul negru și unul alb sau crem care au intrat singuri în borcanul pe care îl țineam. I-am cerut fiului meu un borcan de-al lui și mi l-a dat și nici lui nu-i era frica de șerpi. Ultimul șarpe era mic și roșu și L-am chemat sa intre în borcan și mi- a spus ca nu vrea sa vina dar L-am pus și pe el în recipient. Am remarcat ca deși în general nu îmi plac șerpii dar în vis nu- mi era deloc frica de ei și nu aveam nici un sentiment de disconfort fata de ei si nici fiului meu nu-i era frica de ei. Mulțumesc anticipat pentru sprijin.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Răspund numai la comentariile si interpretez visele numai celor care se împrietenesc cu mine înscriindu-se pe site-ul meu (vezi rubrica din subsolul paginii)!

      Ștergere
  31. Bună seara!
    Am o întrebare pentru dumneavoastră ☺
    Aseară am avut un vis foarte ciudata, nu îmi amintesc cu exactitate toate amănuntele dar, eram într-o clădire ( fabrică de produse ) la care apare un șarpe de culoare galben deschis - aprins cu niște cerculețe negre goale pe șina spinării... El ne spune mine și celorlalte persoane ca, dacă 1 din noi se mișcă ne va omorâ. Eu fug pentru a mă urmări acel șarpe și prietenii mei sa scape. La un moment dat prind șarpele și încerc sa îl omor apăsând pe gatul lui, corpul lui se transforma întru țapuş și pe urma revine la viața... încearcă sa mă muște dar nu reușește, în schimb îmi face niște zgârieturi cu colțul drept de sus pe mana înșirat pe mana mea. El moare și eu mă trezesc.
    Îmi puteți spune ce semnifică acest vis? ��

    RăspundețiȘtergere
  32. Buna.

    Aseara iar am avut un vis care m-a speriat putin. Sper din suflet sa ma ajuti cu interpretarea.
    Trec printr-o perioada mai dificila din toate punctele de vedere asa ca sunt terifiata ca s-ar putea intampla ceva rau.

    Se facea ca era noapte si eram afara. Tatal meu si cu mine eram undeva si vorbeam. In fata noastra la vreo 7-8 metri erau mama si fratele meu care discutau si ei despre ceva. Nu le puteam vedea fetele pentru ca era intuneric, ci doar umbrele. Stiu ca mai erau niste oameni prezenti acolo. Cineva care era langa mine vorbea la adresa fratelui meu spunand ca acesta a gasit un sarpe. I-am vazut umbra cum tinea un sarpe foarte lung in mana si i-a dat drumul pe jos. Speriata am inceput sa alerg, de frica ca sarpele ar putea veni dupa mine sa ma muste. Alergam si tipam in gura mare ca e un sarpe in iarba, desi sarpele venea dupa mine si nu-mi facea nimic ( sarpele era mare si avea o culoare verde inchis, putin mai inchis ca iarba). acum puteam sa-l vad pe sarpe deoarece s-a facut lumina afara. Fratele meu mergea/alerga si el langa mine, dar eu tot eram speriata de sarpe. M-am oprit si m-am uitat la el, si nu mai stiu exact ce s-a intamplat, dar sarpele a sarit la mine sa ma muste. Speriata, am oprit visul. Visul s-a oprit, sarpele nu m-am muscat, dar apoi a continuat. Sarpele s-a ridicat vertical si acum am observat ca avea o culoare diferita (era un verde mai deschis si avea ochii galbui). Fratele meu a inceput sa-si miste degele in fata lui iar sarpele se uita la el hipnotizat. I-a bagat degetele in gura sa-i verifice coltii, il alinta, iar sarpele nimic. Avea incredere in el si nu il musca. In cele din urma, fratele meu s-a gandit ca ar trebui sa-i rupa gatul si sa-i taie capul sarpelui pentru a studia mai bine coltii si pentru a avea un suvenir, iar cateva din rudele mele ( aparute brusc acolo) il incurajau. Desi, imi era frica de sarpe, imi era mila de el si de soarta pe care urma sa o aiba. Sarpele avea incredere in fratele meu si nu l-a ranit cu nimic, iar el se gandea sa il omoare ca sa-i pastreze capul.
    Visul s-a terminat. Mentionez ca fratele meu se gandea sa-i taie capul, dar nu a facut-o pentru ca m-am trezit.

    Sper sa ma poti ajuta. Multumesc anticipat.

    RăspundețiȘtergere
  33. Buna.Am visat si eu cum un sarpe de culoare inchisa,aproape negru mi se plimba prin par si pe gat.Stiam ca ma poate musca,dar nu a facut-o . M-am trezit cu o senzatie f neplacuta.Oare ce poate insemna? Multumesc!

    RăspundețiȘtergere
  34. am visat in casa la mine, undeva in apa erau 3 serpi care au mancat 3 broaste. Nu am simtit nici frica fata de serpi, nici scarba fata de broaste. multumesc anticipat

    RăspundețiȘtergere
  35. buna seara, ma intereseaza ce semnificatie ar putea avea doi serpi de dimensiune medie spre mica intr-o casa care misunau si la un moment dat fiindu-mi putin teama din cauza ca au inceput sa se miste foarte repede, am apasat pe o telecomanda si s-au transformat in niste serpi foarte foarte mici, abia se mai vedeau, in incapere eram cu o prietena.. multum anticipat.

    RăspundețiȘtergere
  36. Buna, Diana! Mi-as dori sa ma ajuti si pe mine cu interpretarea visului meu. Am visat ca eram cu mai multe persoane, fete si baieti, in jur de 10 persoane cred ca eram si ne aflam in vacanta , in excursie la un fel de safari, dar nu erau animale, doar serpi. Vegetatia era una splendida, insa eu una ma intrebam in vis de ce m-am dus eu acolo, pentru ca mie imi este frica de serpi. Trebuia sa ne asezam pe niste banci si apoi sa asteptam sa vina serpii la noi. Am in imagine ca eram a doua persoana pe banca si a venit primul sarpe , parca il si vad cum se târa pervers, s-a oprit la mine si se urca pe corpul meu iar eu eram ingrozita de frica , dar nu ma miscam si se auzea o voce care zicea sa stau linistita ca nu ma musca , dar in final m-a muscat si simteam durerea si incercam sa strang cu mainile zona in care m-a muscat ca sa nu mi se duca veninul in tot corpul. Intr-un final , s-a intamplat aceeasi chestie de inca 2 ori, mutandu-ne pa alte banci, tot pe mine ma muscau , iar ultimul care m-a muscat , era foarte mare , tin sa mentionez ca toti erau de culoare alba, m-a muscat de brat si m-a durut cel mai tare si incepuse sa se umfle. Ceream ceva sa ma leg la mana si apoi a aparut sotul care mi-a dat un fel de material rupt, dar care nu era suficient pentru inconjurul bratului meu si nu ma puteam lega cu el. Am aflat apoi de la una din persoanele de pe banca ca o alta, zisese despre mine ca sunt slaba,gen ca nu sunt puternica si ca de-asta toti serpii trag la mine si ma musca... Eu nervoasa m-am dus la ea si i-am spus ca sunt o persoana foarte puternica , ca nu a trecut ea la varsta de 24 de ani printr-o operatie la inima ca mine si ca nici nu m-am plans prea rau, ca am incercat sa nu fiu o povara pentru altii. (de la operatia mea au trecut 2 ani). Apoi ne-am asezat iar pe o banca si a venit iar un sarpe mare , alb si foarte gros , abia daca il puteam cuprinde cu 2 maini, si din nou s-a oprit la mine, doar ca de data asta nu l-am mai lasat sa ma muste si l-am prins cu mainile de gat cu gandul sa ma apar de ceilalti serpi care urmau. Asa ca a venit urmatorul sarpe, care era singurul inchis la culoare din visul meu, nu negru total, dar avea nuante inchise, iar cand acesta din urma a incerca sa sara la mine si sa ma muste, eu i-am prins capul in gura sarpelui alb pe care il tineam strans de gat . Acum vine o imagine foarte urata si anume , cum se chinuia sarpele alb sa il inghita pe celalalt sarpe si cum simteam la mana cum sarpele inchis la culoare este inghitit de cel alb. A fost foarte profund visul si singurul in care am simtit durerea atat de intens , de la muscaturile de sarpe.
    Multumesc frumos pentru ajutor!

    RăspundețiȘtergere
  37. Traian N29 iunie 2015, 14:41

    am visat in casa la mine, undeva in apa erau 3 serpi care au mancat 3 broaste. Nu am simtit nici frica fata de serpi, nici scarba fata de broaste. multumesc anticipat.

    RăspundețiȘtergere
  38. HEY. Am u vis care se tot repeta. Se face ca sunt undeva pe plajă şi în apa, la mal sunt foarte mulţi şerpi. Un prieten ma împinge înspre ei creând ca ma sperii dar eu amnistie bucuroasă sa ii găsesc şi simţeam cum înoată şi ma gadIla la picopărea. Încercăm sa prind unul sa îl iau acasă. (mie nici în realitate nu îmi e groase şerpi şi am avut şi şerpi şi şopîrle ca animale de companie) . Am prins un şarpe de coada şi l-am ridicat în sus şi parca nu se mai termina era foarte mare asa ca l-am lăsat jos sa caut unul mai mic. Am prins un şarpe mai mic si am plecat spre casa, iar pe drum mi'am dat seama ca avea pui. De fapt oua din care trebuiau sa iasă pui sau cevabse genu şi apoi am pus şarpele în palma împreună cu ouăle alea şi l-am apucat de cap sa nu ma muşte şi m-am trezit. Şarpele era o "ea" :))) şi se tot repeta visul în mai multe nopţi... ma poţi ajuta sa ii dau de cap?

    RăspundețiȘtergere
  39. Buna. Am visat ca inotam intr-o apa aproape neagra (pe care eu,in vis, o interpretam ca fiind Marea Moarta); in aceasta mare existau niste delimitari ca niste diguri - la un moment dat digurile prind viata si de dovedesc a fi serpi (cred ca erau negrii cu ceva pede rosii) care incep sa ne urmareasca prin desert. In sfarsit, ajungem la intrarea in desert (adica era CA o intrare intr-un muzeu care ingradea desertul la fel ca si zidurile unei cetati - ciudat!) si pe cand cred ca am scapat, deoarece inchisesem usa in urma noastra, un sarpe intra printr-un geam.
    Sfarsitul nu mi-l amintesc prea clar - cred ca ne-am urcat intr-un autocar si am plecat de acolo.
    Am uitat sa mentionez ca la inceput am intrat in "muzeul desert" si dintr-o data m-am poment in Mare de unde incepe teroarea.
    Astept un raspuns cat mai curand posibil. Va multumesc!

    RăspundețiȘtergere
  40. Buna ziua. Ieri am visat ca aveam niste pete pe corp, iar o prietena a venit si mi-a spus ca am un sarpe pe sub piele care se plmba liber prin corpul meu. Vedeam pe mana acolo unde incepeau petele o rana, o cicatrice rosie. Sarpele nu l-am vazut insa in vis deloc Stiti cumva ce inseamna? Multumesc anticipat.

    RăspundețiȘtergere
  41. Sunt de parere ca te ai uitat prea mult la seriale cu varcolaci si vampiri gen: the originals, the vampire diaries sau filme cu asa ceva iar subconstientul tau creaza in vis ce ai vazut plus niste elemente noi adaugate de ratiunea ta: serpi, demoni, si alte chesti de care tie frica... asta nu inseamna ca ti se va intampla ceva doar nu te mai uita la filme care iti da o gandire negativa ... nu te mai uita la filme horror.

    RăspundețiȘtergere
  42. Buna Diana-azi noapte am visat doi șerpi mari de culoare verde in pepeni-aștept o interpretare -Mulțumesc!

    RăspundețiȘtergere
  43. Buna. Am visat ca eram cu prietenul meu la mine pe hol si am scos portofelul din geanta si erau 2 serpisori unu alb si unu negru. pe cel negru nu l-am vazut, dar stiu ca era. eram cu prietenu meu si el tot incerca sa il prinda pe cel alb, dar tot fugea se ascundea dupa papuci. pana la urma l-a prins prietenul meu si l-a rupt in 2. (nu imi plac serpii) Ce ar insemna? Ma ingrijoreaza. Multumesc anticipat.

    RăspundețiȘtergere
  44. hey buna ! am visat acum 3 zile ca eram cu tatal meu sotul meu si cativa prieteni undeva intr-o apa unde ne balaceam....apoi toti am observat ca sunt serpi in acea apa si ne-am speriat...eu am iesit din apa foarte speriata ca voi muri deoarece ma muscase un sarpe veninos...au venit 2 sau 3 prieteni care mi-au scos veninul dar acel venin nu era unul obisnuit ci pielea sarpelui maronie si mai precizez si faptul ca dupa ce m-am ridicat de jos sarpele era storcit sa zic asa rupt de la jumate de unde ma asezasem pe el,,,,este foarte ciudat visul pe care l-am avut si as vrea sa ma lamuriti si pe mne ce poate sa insemne...multumesc anticipat !!

    RăspundețiȘtergere
  45. Am avut si eu un vis foarte ciudat si as vrea sa mi spui ce semnifica,precizez ca de obicei ce visez noaptea se intampla ziua dar acum a fost ciudat visul meu, se facea ca eram cu sotul meu in pat si jos pe covor era un copil mic care era al nostru care dormea pe burta si era un sarpe mare alb care manca bucati de argint si trecea peste copil dar nui facea nimic,am luat copilul de acolo si lam pus in pat dar imi era ft froca de acel sarpe pt ca era ft fioros si vorbea cu mn,imi vroia raul si mi a zis ca nu pot scapa de el si radea,am dormit o noapte cu sarpele un casa si dimineata in vis credeam ca era un vis...eram singura in camera si sotul era in bucatarie,lam vazut pe mobila cand ma pieptanam ai am fugit speriata la sot si iam zis sa iesim afara ca vine sarpele, eu vroiam sa fugim de el afara si sa inchidem usa dar sotul meu se uita speriat la mn si nu intelegeam dc nu fuge,apoi am simtit o durere groaznica pe piciorul drept si mam iutat in jos si lam vazut cum tot baga colti in picioarul meu iar sotul meu il lua de pe piciorul meu si nu putea,se chinuia pt ca el tot musca si ma durea teribil,ma durut atat de tare incat an realizat ca e vis si el reusise sa il ia de pe picior,era mare si gros si at mam trezit si tot ma durea si ma uitam in casa dupa sarpe si plangeam

    RăspundețiȘtergere
  46. Am visat ca eram intr-o tabara, si ma plimbam singura, si din iarba s-a ridicat un sarpe mare, alb cu gri care statea sa ma atace si sasaia, si a aparut un baiat, cel pe care il plac, si m-a salvat. Nu imi mai pot aduce aminte daca a omorat sau nu sarpele, dar stiu ca m-a salvat.

    RăspundețiȘtergere
  47. Buna, sper sa primesc un raspuns perntru ca mam trezit foarte preocupat ..., acum cateva seri am vistat ca sarutam o amica si apoi in vis sa intamplat sa fiu muscat de degetul aratator de o vipera frumoasa cu capul alb. Doar atat imi amintesc. multumesc anticipat salutari

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Incerc sa raspund si comentariilor anonime, dar, sincer, nu am mereu timp. Daca, vrei neaparat sa-ti rapund, si cat mai repede, te rog sa te inscrii pe site-ul meu. De altfel, atunci cand mi-ai scris, ai putut sa vezi scris foarte clar: "Raspund numai la comentariile celor care se imprietensc cu mine inscriindu-se pe site-ul meu (vezi rubrica din subsolul paginii).

      Ștergere
  48. Bună
    Am visat că eram în curte cu mama și cu o prietenă ,stăteam undeva jos ... Deodată mama ne-a zis : am omorât 2 pui de șarpe, să nu vă facă rău ...
    După ceva timp, nu știu cum, de ce, mama îmi spune să se uite pe spatele meu... Când s-a uitat aveam un pui de șarpe, pe spate, mă mușca ,dar eu nu simțeam durere deloc ,mama a încercat să mi-l scoată,până a reușit ,cu câteva secunde înainte mi-a zis că, curge ceva din locul unde mușcă el... Totul a părut foarte real :/
    Cam ciudat,aiurea,visul .. Mă poți ajuta cu un răspuns? Mulțumesc:*

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Buna, DeDe. Visul tau reprezinta, le nivel primar, simtamantul infuzat inca din copilarie ca mama te poate apara, proteja de orice lucru rau. Pe de alta parte, puii de sarpe pot simboliza un rau incipeint, care este abia pe cale sa creasca. Visul tau poate fi legat asadar de un avertisment al mamei tale fata de un lucru rau pe care nu il percepi, de care nu iti dai seama, si care te ataca pe nevazute, pe la spate.

      Ștergere
  49. Buna ziua!sunt insarcinata,aseara am visat multi serpi care vroiau sa ma atace,incercand sa intre in casa,de culoare galbena si neagra...EU ii omoram cu cutitul,ba ii rupeam in douade frica sa nu ii faca rau copilului.ce ar putea semnifica?multumesc

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Buna, Andreea. Este vorba despre grija ta constanta de a nu pati ceva viitorul tau copil.

      Ștergere
  50. Buna Diana. Mam visat langa zidurile unei cetati din piatra.cand o voce a zis ,,aici este Dacia,, am urcat pe scari, tot din piatra ,ce erau langa zid,pana am ajuns la un mic platou unde era o statuie ce infatisa un barbat, mai degraba Roman, decat Dac,tinand in mana stanga un sarpe din apropierea capului,mam apropiat foarte mult,acum mi sa aratat in detaliu cum barbatul si sarpele insufletesc,din piatra au inviat. sarpele isi misca capul ,vrand parca sa se elibereze,eu eram cu mana destul de aproape.am tras mana si am zis de 2 ori ,,sa nu lasi sa te muste,, ,,sa nu lasi sa te muste,, .Nu pot spune cam simtit teama,dar nici placere, incat mam trezit,era ora aproape 2.am luat o hartie si am notat cele povestite. Multumesc pentru interpretare,daca mai aveti timp.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Visele ii fac loc in noi prin pasiunile sau preocuparile noastre de capatai. Banuiesc ca asa ceva s-a petrecut in cazul tau.Oricum, ceva din trecutul tau, chiar din copilaria ta, un lucru poate traumatic, incearca sa-si faca drum spre tine. O veche amintire dureroasa pe care ai incercat sa o uiti vrea sa iasa cu tot dinadinsul la iveala. Nu te impotrivi acestui lucru. Chiar daca iti va provoca dureri, te vei putea confrunta odata pentru totodeuna cu el, il vei invinge, si iti vei purifica sufletul.

      Ștergere
  51. Buna Diana, am visat un sarpe mare, ceva asemanator cu boua, de culoare deschisa, alerga pe un camp dupa mine, ma urmarea, fugea foarte repede dupa mine. Nu stiu de unde a aparut un baiat (copil) si a bagat mana in gura sarpelui si ascos parca inima acestuia, mie imi era frica sa nu-l muste pe copil.Mi se repeta acest vis in care apare un sarpe foarte mare,alta data am visat ca era sub patul in care domeam, m-am aplecat sa ma uit sub pat, si el se uita la mine statea incolacit si se uita. Atunci m-am speriat foarte tare de acel vis. Multumesc draga Diana pentru interpretare. Cu drag

    RăspundețiȘtergere
  52. Multumesc ! DUMNEZEU sa ne ajute !

    RăspundețiȘtergere
  53. Buna, am avut un vis ciudat ce mi-a lasat o stare de neliniste. Eu si prietenii mei eram la un carnaval, iar dintr-o data un sarpe mic si verde mi-a intrat in buzunar, iar eu eram singura care putea vorbi cu el. Imi spunea ca sunt rea caci data trecuta cand a intrat in buzunarul meu eu am incer cat sa-i dau foc, iar in momentul acela mi-am amintit ca era adevarat. Si imi spunea ca daca incerc sa scap de el iar o sa ma muste, iar el e foarte veninos. Din cauza fricii de acel sarpe m-am certat cu cea mai buna prietena, dar nu doar din cauza sarpelui, mama ei o invata ca nu e bine sa stea cu mine si nu sunt un exemplu bun pentru ea. Te rog, nu stiu ce inseamna toate astea, pentru ca eu si cea mai buna prietena a mea semanam foarte mult si, practic nu as putea sa-i fiu un exemplu negativ.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Buna. Cand vorbim despre un carnaval,vorbim despre masti. In vis, tu si prietenii tai purtati masti, adica va ascundeti unul de altul, nu sunteti sinceri unul cu celalalt. Sarpele care ti se strecoara in buzunar poate simboliza asadar o barfa sau o minciuna raspandita de niste prieteni faalsi de-ai tai, lipsiti de onestitate sau sinceritate. Aceasta barfa ori minciuna te sperie mai ales ca este in stare sa-ti distruga imaginea publica, sa te faca sa te certi cu prietena ta cea mai buna si sa ii faca pe unii oameni (mama prietenei) sa creada este un lucru adevarat, real.

      Ștergere
    2. Multumesc frumos pentru raspuns!

      Ștergere
  54. Buna ziua!
    Am citit despre semnificatia sarpelui in vise, dar nu sunt total 1oo% convinsa ca am interpretat corect si am nevoie de parerea dumneavoastra!
    Erau serpi de circa 1o - 11 cm si de aproximativ 5ocm, verzui la culoare, neveninosi, nu incercau sa ma muste. Insa eu eram speriata de ei, si o femeie, nu stiu cine este femeia din vis, mi'a sugerat sa'i omor! Ii omoram pe unii, dar altii scapau, plecand usor pe langa mine, sau printre picioarele mele, tarandu'se prin iarba, iar eu eram satula de faptul ca tot apareau. Ma uitam la ei cu scarba ( in realitate mi'e si teama si sila de ei, am o mare repulsie fata de aceste vietati). In sinea mea stiam ca n'au ce sa'mi faca.
    Va multumesc anticipat !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Buna, Ana Maria Lucia. Visul tau poate semnifica faptul ca esti nemultumita, agasata de o conjunctura neplacuta a vietii, de un aspect al existentei sau persoanei tale, de care tot incerci sa scapi dar ai senzatia ca o faci in zadar. Pe de alta parte, femeia din vis poate fi un indiciu ca problema cu care te confrunti are de a face cu "femeia" din tine. Poate fi vorba, de exemplu, de nemultumirea ca nu esti vazuta sa cum esti de un partener sau ca nu esti apreciata de acesta la adavarata ta valoare. Desigur, este doar un exemplu, insa visul tau nu imi ofera foarte multe alte indicii pentru a-l interpreta mai precis.

      Ștergere
  55. Buna, Diana! Te rog sa imi interpretezi un vis pe care il are sotul meu de vreo 4 ani, se tot repeta cand si cand si ma cam sperie: Viseaza un sarpe mare, negru, o cobra, care ii spune de fiecare data acelasi lucru: "Lasa,, ca te prind eu, tot am sa te prind eu!"
    Astept raspunsul tau! Multumesc anticipat!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Buna, Emilia. Mai ales ca se repeta de atata vreme, acest vis pare sa fie o reflectare a unei temeri profunde, nemarturisite sau neconstientizate de sotul tau. Poate fi vorba despre o temere asociata cu un accident, cu situatia materiala sau cu serviciul, dar nu am destule date pentru a ma pronunta ferm in aceasta privinta. Oricum, incearca sa iti amintesti daca inainte de a avea aceste vise a avut o experienta traumatizanta sau i s-a intamplat ceva rau, neplacut atunci. Asa ceva ar putea reprezenta sursa acestui sir de vise.

      Ștergere
  56. Buna Diana as dori sa ma ajuti si pe mn te rog..! am visat ca ma muscat un sarpe mic verde de palma stinga se facuse ca eram in curtea casei si el era in ceva si eu cind am scuturat de acel obiect el ma muscat si mia lasat ceva acolo erau ca doua firicele si se miscau .. ma durea rau muscatura te rog zimi si mie ce semnifica acest vis multumesc din suflet! :* :* :*

    RăspundețiȘtergere
  57. Buna imi puteti spune si mie ce inseamna ca un copil este muscat de un sarpe gri cu negru cu tatal lui pe pat dormind

    RăspundețiȘtergere
  58. Buna , am visat ca ma aflam in bucatarie si faceam curat ( aranjam lucrurile la locul lor) si am o bancheta in bucatarie care se ridica pentru depozitarea anumitor lucruri si am ridicat-o , iar acolo se afla un sarpe de marime medie si era in apa acolo, m-am speriat si a venit mamaie cu mama care au luat sarpele in mana si l-au aruncat jos si au spus ca e femela si ca se inmulteste si acolo se mai aflau inca 2-3 serpi pe care i-au aruncat jos si colcaiau la picioarele lui mamaie , dar nu mai imi era frica si erau de culoare neagra si uni luciosi .Imi puteti spune semnificatia acestui vis?

    RăspundețiȘtergere
  59. Buna. Eu am visat f urat, adik si acum sunt speriata din cauza lui. Am visat ca eram in casa unor prietene si acolo era un sarpe mare gros verde .nu m-smuscat, dar eu nu mai vedeam deloc cu un oxhi si eram f speriata, iar prietenele mele au zis ca sunt alerfica la serpi Si ma rugam de ele sa ma ajute iat ele au plecat au zis ca au treaba si m-au lasat acolo. Eu vroiam sa o sun pe mami dar nu puteam vedea cu un oxhi in final am nimerit am sunat-o a venit si ea si sotul meu si stateam de vb ca sa ma duca la spital si eu eram terorizata ca o sa raman oarba. Si in timp ce vorbeam c ei sarpele mi s-a incolacit de gat dar mami a vazut si mi l-a scos.apoi m-am trezit. Va rog ce ar putea sa insemne? Multumesc

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Buna, Daiana. Poate insemna ca un pericol ori un lucru rau din preajma te "orbeste," te face sa nu mai apreciezi asa cum trebuie lumea si/sau pe tine insuti. Asa-zisa alergie fata de serpi poate semnifica tocmai aceasta "orbire" a ta, de care iti dai seama pe plan subconstient, dar de care nu poti scapa inca. Oricum, sotul tau, si mai ales mama ta par sa fie alaturi de tine si sa te apere.

      Ștergere
  60. Buna ma numesc Bogdan. Nu le am cu visele si nu prea cred in vise. Aseara am visat ca am luat din iarba un sarpe mare de culoare inchisa.pe care l am pus pe trotuar si cand am vrut sa traversez strada . Sarpele a venit dupa mine atacandu ma, avea gura deschisa. Eu am traversat strada dar sarpele nu s a oprit.si a fost f aproape sa fie calcat de masini.A ajuns langa mine si cand sa ma muste m am trezit ...nu stiu ce semnificatie sa aiba visul. Culoarea sarpelui era verde inchis cu negru ...poate ma ajuta cineva sa gasesc semnificatia visului

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Buna, Bogdan. Ai grija cui ii faci bine. Visul tau poate reflecta faptul ca cineva pe care l-ai ajutat iti face sau este pe cale sa iti faca un rau. Este vorba despe cineva atat de inversunat impotriva ta incat isi asuma niste riscuri foarte mari pentru a te ataca.

      Ștergere
  61. buna diana .te rog daca poti sa-mi interpretezi si mie visul .multumesc.se facea ca eram pe strada ,era cam intuneric si in fata mea a aparut un sarpe despre care eu ziceam ca era sarpe cu clopotei dar de fapt era si cu ochelari si cobra . era colorat ,ochelarii erau albi , si avea doua dungi paralele de culoare inchisa .se distingiau bine solzii ,si era cu gatul latit . m-a muscat de degetul mic de la mana dreapta ,dar nu ma durea, doar vedeam doua intepaturi.,si-mi atinea calea ,si nu reuseam sa scap de el . nu-mi era frica.era ridicat pe coada ,inast ,pana in dreptul inaltimii cotului,,, era agresiv,dar nu tare ,mai mult imi atinea calea eu am supt sangele cu venin ,dar mi-a fost scarba si mi-am amintit si ca am carii si poate e periculos gândeam eu. am intors capul sa-i spun surorii sa cheme salvarea ,dar ea nu prea reactiona , aparuse si un baiat cu o sora mai mica si-mi spunea ca sarpele fusese in casa la ei .dupa aceea pare ca era un alt vis fara nici o legatura cu sarpele ,, erau doi copii de cateva luni ,,unul alb mai marisor ,il tineam in brate ,apoi l-am dat la maicasa ,si unul negru mai mic ,pe care l-am dat la maicasa .mi se pare un vis straniu si as fi curioasa sa aflu o interpretare . multumesc mult .

    RăspundețiȘtergere
  62. Buna Diana , ma poti ajuta te rog foarte mult !
    Recent am visat ca o fata s-a transformat intr-un serpisor mic si a zis ca ma va musca , dar se misca foarte foarte lent si nu putea sa se aproprie de mine si nu a reusit sa ma muste iar eu intr-un fel faceam misto de acest sarpe care incerca sa ma prinda pentru ca nu putea.
    Multumesc Anticipat.

    RăspundețiȘtergere
  63. Draga Diane,te rog să imi spui si mie ce inseamna visul meu.
    Am visat ca un bărbat a pus un sarpe sa ma atace,in tot acest timp incercam sa fug de el deoarece eu am o fobie fata de reprilieni. Sarpele era cu clopotei,mare si agresiv. Aveam impresia ca poate vorbi cu mine deoarece fata lui era sugestivă. Sarpele s-a băgat sub pat si incerca sa a atace de acolo iar eu am luat ce am gasit la indemana si anume un slap si il loveam peste cap pana cand a reusit sa ma muste. Vitejeste,sarpele si-a dat seama ca aveam sa mor in cateva minute si a incercat sa fuga. Dar am luat un bocanc si am inceput sa lovesc sarpele peste tot pana a murit. Tin sa precizez ca sarpele dupa ce m-a muscat,s-a micit.
    Iti multumesc pentru timpul acordat

    RăspundețiȘtergere
  64. Draga Diana,te rog să imi spui si mie ce inseamna visul meu.
    Am visat ca un bărbat a pus un sarpe sa ma atace,in tot acest timp incercam sa fug de el deoarece eu am o fobie fata de reprilieni. Sarpele era cu clopotei,mare si agresiv. Aveam impresia ca poate vorbi cu mine deoarece fata lui era sugestivă. Sarpele s-a băgat sub pat si incerca sa a atace de acolo iar eu am luat ce am gasit la indemana si anume un slap si il loveam peste cap pana cand a reusit sa ma muste. Vitejeste,sarpele si-a dat seama ca aveam sa mor in cateva minute si a incercat sa fuga. Dar am luat un bocanc si am inceput sa lovesc sarpele peste tot pana a murit. Tin sa precizez ca sarpele dupa ce m-a muscat,s-a micit.
    Iti multumesc pentru timpul acordat

    RăspundețiȘtergere
  65. Salut, am visat multi serpi prin casa, peste tot umblau iar unul l-am scos din degetul mare de la picior. M-a tulburat ft tare visul, il poti interpreta pt mine? Multumesc!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Buna. Nu raspund de obicei anonimilor, celor care nu sunt inscrisi pe site-ul meu. Am sa incerc totusi sa fac asta pentru tine maine.

      Ștergere
  66. buna diana...eu am visat niste serpi mici cu buline negre prinsi dedesupt sub usa ..visasem dupaia un sarpe mare verde si altu negru stralucitor argintiu cu copr de sarpe dar cu alta fata de un animal balena sau cv...visasem ca fusesm muscata dar o muscatura mica si pr meu avea o muscatura ciudata de la sarpe cu urma de mai multi dinti..visasem ca eram intro padure dar tot apareau in cale cei doi serpi...ce poatr insemna acest lucru..serpi verzi cu buline negre,sarpe negru argintiu cu corp de sarpe si fata de al animal...multumesc

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Buna. Nu raspund de obicei anonimilor, celor care nu sunt inscrisi pe site-ul meu. Am sa incerc totusi sa fac asta pentru tine maine.

      Ștergere
  67. Buna Diana . Poti te rog sa-mi explici un vis ce l-am avut de curand. Era noapte si tocmai lasasem pe cineva sa coboare din masina si apoi aud u sasait ca de sarpe si inchid toate geamurile . Apoi dupa ce intorc masina vad in stanga ,langa mine, vreo 5 serpi care stateau impreuna pe un loc cu iarba . Dupa ce plec repede de langa ei vad ca e un sarpe alb ,mai maricel pe mine , care nu mi-a facut nimic ,doar s-a dus de pe mana stanga pe cea dreapta si eu i-am deschis portiera din dreapta ca sa iasa . Si apoi ajung acasa si mai aveam un sarpe mic si verde care ma musca de picior ,iar eu l-am luat cu mana de acolo si intr-un final l-am omorat.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Buna. Nu raspund de obicei anonimilor, ci numai celor care sunt inscrisi pe site-ul meu. Am sa incerc totusi sa fac asta pentru tine in zilele urmatoare.

      Ștergere
    2. Buna. Nu interpretez visele anonimilor, ci numai ale celor care sunt inscrisi pe site-ul meu. Am sa incerc totusi sa fac asta pentru tine in zilele urmatoare.

      Ștergere
  68. Ce inseamna daca ai visat ca esti inconjurat de serpi morti , si ei apoi se trezesc la viata ?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Buna, si scuza-ma pentru intarziere. Serpii morti retreziti la viata pot simboliza fie revenirea in viata ta a unor vechi dusmani, fie renasterea unor inclinatii sau obiceiuri de ale tale negative.

      Ștergere
    2. Buna! Scuze ca scriu aici, dar nu stiu unde iti pot lasa comentariu. Visesz ca iubitul meu mananca serpisori si pe urma ii tine cu mainile atarnati...Atunci cand ii tine atarnati serpisorii sunt negrii si se zbat.Imi poti spune si mie te rog ce inseamna?

      Ștergere
  69. Buna ziua Diana,
    indraznesc sa iti cer parerea cu privire la un vis cu un sarpe mare alb incolacit in dulapul rulotei noastre, culmea... Descoperindu-l, fara sa imi faca nimic am pulverizat un spray asupra lui pt a-l goni, a fugit fara sa ma atace pe un hol lung care nu mai era in rulota... Fara legatura in acel vis a aparut si un profesor de-al meu cu care am legaturi profesionale cordiale. Ma tem de ce ar putea insemna acest vis pentru ca cu rulota noi calatorim cu cei trei copii mereu. Multumesc frumos pentru sprijin.

    RăspundețiȘtergere
  70. Buna!!Am visat un teren mlastinos plin de serpi negrii, pe care eu mergeam peste ei.Langa era si un parau secat,gen cascada,care la un moment dat s-a revarsat apa in el.

    RăspundețiȘtergere
  71. Am visat ca duceam pe gat un iepure alb care s-a transformat in sarpe si m-a muscat de mana in momentul in care mi-a aparut in fata un fost iubit.Spuneti-mi va rog ce ar putea insemna?

    RăspundețiȘtergere
  72. Buna seara, poate imi puteti spune si mie parerea dvs in ceea ce priveste interpretarea visului meu: eram intr-o barca, plimbându-ma pe o apa limpede, iar,in apa era un sarpe mare verde. Cand l-am zărit, am strigat catre ceilalti din barca: 'uitati un sarpe!' Apoi sarpele a venit spre mine, strecurandu-se intre corpul si mâna mea dreaptă....si m-am trezit....ideea este ca părea foarte calm, pana sa strig eu 'uitati un sarpe!'...multumesc de ajutor!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Buna, Lavinia. Acest vis poate sugera ca este nevoie sa-ti "imbratisezi", sa-ti recunosti o latura a personalitatii sau un aspect subconstient al fiintei tale in stare sa te implineasca, sa-ti dea o perspectiva spirituala despre tine insati.

      Ștergere
  73. Simona Harjaba 13 septembrie 201513 septembrie 2015 la 10:56

    Buna..acum cateva ore am visat multi serpi...si unii m-au muscat...nu-mi amintesc contextul..ce ar putea insemna? Multumesc frumos!

    RăspundețiȘtergere
  74. Buna Diana,

    De regula nu ma las condusa de vise, insa visul acesta m-a frapat. Eram cu tatal meu in casa bunicilor (nu am mai fost acolo de ani de zile, casa e acum vanduta, bunicii mei nemaiffind in viata) si dintr-o data, pe perete, mergand in sus, am vazut un sarpe. Nu era foarte mare, era si subtire, iar usor usor am vazut ca este alb cu verde. Nu parea sa-mi fie frica de el, dar nici nu m-am apropiat. Tata l-a prins si cand mi l-a aratat, in mana lui am vazut doar un cap verde cu gura cascata - semana mai mult cu un peste. In acelasi timp, intr-un fel de geanta cu fermoar, mai era un sarpe, la fel ca primul, care incerca sa iasa. Am inchis fermoarul si visul a continuat cu totul altceva.
    Ma poti ajuta cu o interpretare?
    Multumesc.
    Adri

    RăspundețiȘtergere
  75. Buna ziua . Ma poti ajuta si pe mine cu o interpretare ? Am visat aseara ca eram cred ca in bucataria bunicilor la tara iar din linoleul de pe jos de la picioarele mele ieseau serpi si intrau inapoi prin alta parte putin mai in fata . Am visat asa cam 5 serpi si stiu ca unul dintre ei era mai mare cu capul lat si de un verde inchis iar restul negrii cred .....

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Poti fi pandit de un pericol acolo unde te astepti mai putin. Fii prevazator fata de oamenii care pretind ca iti sunt prieteni, dar iti pot face rau.

      Ștergere
  76. Buna !! Am visat de curand ca am sarutat un sarpe si apoi s-a facut bucati,murind ... Ma poti ajuta si pe mine,te rog cu o explicatie ... Multimesc !!

    RăspundețiȘtergere
  77. Buna,am visat ca eram in lift blocata si dintr-o data a aparut un sarpe verde care scosese niste colți si zambea la mine.Nu stiu ce poate sa însemne asta,mi-ar face placere sa îmi răspunzi!Mersi!

    RăspundețiȘtergere
  78. Buna Diana.asi vrea sa ma ajuti cu interpretarea unui vis care l-am avut ieri noapte.am visat ca ma uitam la luna care a devenit rosie apoi neagra si deodată s-a transformat intr-o figura umana care a scuipat un sarpe enorm.mie imi era o frica enorma .lumea care era in jur a luat sarpele si l-au preparat si imparteau la fiecare cate o bucata sa manance.mi s-a dat si mie dar eu continuam sa am frica.

    RăspundețiȘtergere
  79. am visa t ca avea m un sarpe in casa ca animal de companie iar intro zi a fatat ce poate fi

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Buna. Este, de obicei, un semn bun, ce vesteste belsug. Atentie totusi: in realitate, serpii nu fata, ci se reproduc prin oua.

      Ștergere
  80. am visa t ca avea m un sarpe in casa ca animal de companie iar intro zi a fatat ce poate fi

    RăspundețiȘtergere
  81. Ciao. Am visat 2 serpi unul alb si unul verde Cel alb era incolacit in jurul mijlocului meu cel verde imi intrase pe sub pantaloni piciorul drept.... Pe cel verde l-am tras si l-am aruncat, pe cel alb la fel l-am descolacit din jurul mijlocului si l-am aruncat ,,, ce semnuficatie are acest vis..... Multumesc

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ciao. Daca sarpele verde poate simboliza rautatea sau intentiile rele ale cuiva de care reusesti sa te descotorosesti, sarpele alb din jurul mijlocului tau pare sa semnifice o schimbare, poate chiar una in bine, pe care nu vrei sa o accepti.

      Ștergere
  82. Buan ! poti sa ami spui ce este visul meu ,parca eram antr-o camera plina cu serpi colorati alb ,verde si roz ,ma-u si muscat si eu al strigam pe sotul meu sa ma salveze si mai era o femeie dar nu pot sa ami aduc aminte cine ,, mai anainte cu cateva luni am mai visat sarpe si am avut multe certuri . Multumesc frumos !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Buna, Maria. O conjunctura a existentei sau o noua etapa din viata ta te aduce in preajma unor lucruri noi, amenintatoare, cu care nu ai mai avut de a face, si, din aceasta cauza ai nevoie de sprijinul constant al sotului tau. Aceasta conjunctura sau etapa poate fi asociata cu o femeie din apropierea ta.

      Ștergere
  83. Buna ma numesc madalina am visat aseara ca, eram afar cu sotul meu si de o data am vazut Un sarpe nu prea mare era subtire si era cu galben si Verde avea lini pe el una galbena si alta Verde si pourma nu lam mai vazut langa mine. A disparut pur si simplu . Dar cand am ajuns acasa gasisem inca 2 la fel in casa da nu faceau nimk doar veneau spre mine. Si mie imi era frica Dar se facea ca sa bagasse unu pe sub covor si am cacat pe el si in timpul asta a mai intra Un sarpe pe sub usa si sotul meu tot incerca sa ii omoare ce credeti ca inseamna va rog din suflet sa ma ajutati sa stiu ce inseamna .multumesc

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Buna, Madalina. Serpii din visul tau se pot referi la un pericol (inca) mic ce simti (subconstient) ca iti ameninta casa sau familia, sau la un sentiment neconstientizat de gelozie fata de sotul tau. In ambele cazuri, daca iti dai seama despre ce este vorba, poti starpi raul din fasa.

      Ștergere
  84. Buna. Am avut un vis in care ma uitam la un șarpe enorm ce era ascuns sub cadă. In acel moment dormea dar dupa când s-a trezit eram împreună cu sora mea si un câine si incerca sa ne muște. Pana la urmă am reușit sa fugim si m-am trezit. Ce poate insemna? Mulțumesc anticipat

    RăspundețiȘtergere
  85. Buna Diana! Ma poți ajuta, te rig cu interoretarea unor vise? Sunt putin agitata in legatura cu serviciul, deoarece nu stiu daca sa imi caut sau nu alt loc si ma gandesc ca ce am visat are legatura cu gandurile mele. Am visat ca eram cu fratele meu, care este mai mare ca mine, si cand am intrat in casa (dar nu e o casa cunoscuta), iar el a intrat primul si a gasit o invazie de soareci. Spunea ca sunt sobolani, dar erau soareci. I-a gonit din casa si eu ii eliminam, multi, insa, erau deja morti in casa si mi-era foarte sila. In alte vise tot apar ochelari, eu fiind purtatoare de ochelari, o data imi luam lentile doar, dar ma uitam sa cumpar si rame, insa nu gasisem nimic pe placul meu si m-am razgandit sa mai cumpar. In celalalt vis era ziua mea si primisem o pereche de ochelari, de protectie de diverse raze, ii puteam folosi sa vad prin alt tip de raze.
    Ajuta-ma, te rog, poate reusesc sa inteleg ceva si iau decizia cea mai buna.
    Multumesc mult!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Buna, Alexandra. Casa necunoscuta simbolizeaza o conjunctura noua, negativa in care esti/poti fi atrasa, o conjunctura legata de barfele sau vorbele rautacioase ale unor oameni. Cele doua vise despre ochelari pot semnifica ca ai senzatia ca iti scapa ceva important, ca ai nevoie sa vezi ce se intampla cu adevarat in lumea ta, care este realitatea dincolo de aparente. Multa bafta si inspiratie in legatura cu serviciul!

      Ștergere
  86. Am visat ca mangaiam un sarpe pe burta,si statea ca o pisica,il mangaiam,il vedeam cum sta pe spate si ii placea...cineva mi-a spus ca sa am grija ca e sarpe,si ca e imprevizibil,si am zic ca nu are ce sa-mi faca...iar cand nu am fost atent,s-a ridicat si m-a muscat de mai multe ori de deget,de exteriorul mainii....dupa care l-am calcat in picioare...era un sarpe cobra,culoare alba cu pete negre...

    RăspundețiȘtergere
  87. Buna Diana,am visat ca eram la bunicul meu in casa si cind sa ies afara,mai jos de prag statea nemiscat un sarpe lung si gros( inchis la culoare,gri), am strigat-o pe mama mea care a venit si mi-a zis sa stau linistita ca e sarpe de casa si ca nu face nici un rau,la care linga usa mai era unul mic si subtire.Am intrat in casa,am luat un obiect de ucis muste si i-am alungat lovindu-i peste corp,in cele din urma au iesit pe poarta foarte repede..ce poate sa insemne? Multumesc anticipat

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Buna. Acest vis fi poate fi o reflectare a intrarii in familia ta sau in cercul de prieteni al familiei tale a unei noi persoane, care ti se pare ca nu este de buna credinta. Desi cei apropiati (mama ta) nu sunt de acord cu tine, iti doresti sa o alungi de langa ei. Intr-o alta interpretare, iti poti simti amenintata familia de un rau pe care aceasta nu il vede sau nu il constientizeaza.

      Ștergere
  88. Buna ..seara trecuta am visat ca stateam intr-o casa ....in vis era casa mea dar in realitate nu arata asa....am visat un sarpe maro spre negru ....se tot ascundea la caldura pe sub calorifere si eu il cautam ca sa incerc sa il omor...dintro data a aparut fetita mea in vis si a fost muscata doar de maini de sarpe de patru ori dar nu consecutiv....eu incercam sa ul omor cu o bata dar nu murea...apoi a aparut sotu la luat de cap sa il scoata afara si nu stiu cum mam trezit tot cu el in casa si cu mama care a avut o scandura in mana si ia taiat nu stiu cum capul...
    App imi era frik sa ma duc cu fetita la dr...
    De dimineata cand m-am trezit sotul meu lucrand de noapte a venit ranit la picior...calcase intr-un surub de la.munk :( are legatura cu visul meu? Adik vosul de aseara sa ma fii atentionat sau cb de genu ? Va rog sa imi raspundeti daca se poate Va multumesc !!

    RăspundețiȘtergere
  89. Buna ..seara trecuta am visat ca stateam intr-o casa ....in vis era casa mea dar in realitate nu arata asa....am visat un sarpe maro spre negru ....se tot ascundea la caldura pe sub calorifere si eu il cautam ca sa incerc sa il omor...dintro data a aparut fetita mea in vis si a fost muscata doar de maini de sarpe de patru ori dar nu consecutiv....eu incercam sa ul omor cu o bata dar nu murea...apoi a aparut sotu la luat de cap sa il scoata afara si nu stiu cum mam trezit tot cu el in casa si cu mama care a avut o scandura in mana si ia taiat nu stiu cum capul...
    App imi era frik sa ma duc cu fetita la dr...
    De dimineata cand m-am trezit sotul meu lucrand de noapte a venit ranit la picior...calcase intr-un surub de la.munk :( are legatura cu visul meu? Adik vosul de aseara sa ma fii atentionat sau cb de genu ? Va rog sa imi raspundeti daca se poate Va multumesc !!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Buna. Casa este un simbol al sinelui tau, al persoanei tale. Sarpele maro (culoare asociata cu simtul practic, cu confortul ori linistea casnica) reprezinta ceva sau cineva care iti ameninta traiul material sau seninatatea de acasa, relatia ta cu ceilalti, poate chiar relatia ta cu sotul (saprele care musca fetita de maini). Daca sotul nu reuseste sa te scape de acest ceva/cineva se pare ca mama ta poate sau, cel putin, asta este impresia ta. Pe de alta parte, nu vrei sa arati altora ("sa mergi la doctor") ranile interioare, sufletesti provocate tie de acest ceva/cineva. Nu cred ca acest vis are vreo legatura cu accidentul sotului tau.

      Ștergere
  90. salut .Am visat ca eram in camera mea de acasa(acum stau in gazda )si in patul meu erau multi serpi mici si un sarpe mai mare cu 2 capete si alb pe care vroiam sa il omor dar nu il mai gaseam pe cei mici i-am omorat .
    ce inseamna ? ciudat e ca tatal meu a visat si el 2 serpi doar ca verzi si unul il omorasem eu iar unul tata
    MULTUMESC ANTICIPAT

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Buna, Marian. Patul de acasa poate simboliza siguranta si linistea interioara. Drept urmare, serpii mici din vis semnifica micile probleme cu care te confrunti in prezent si pe care le poti solutiona cu usurinta. Sarpele alb cu doua capete pare sa reprezinte pe cineva apropiat care are "doua fete," cineva a carui fatarnicie ai recunoscut-o deocamdata numai la nivel subconstient. Acest cineva constitue o mare problema, asa ca este necesar sa il identifici si sa-ti dai seama in ce fel te ameninta.

      Ștergere
  91. am visat multi serpi care incercau sa ma muste apoi adusi de apa si dusi de apa iar

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Buna. Acest vis semnifica faptul ca persoanele care te dusmanesc sau relele cu care ai de a face in prezent, sunt trecatoare si ca nu trebuie sa le pui la suflet, sa le acrozi o importanta prea mare.

      Ștergere
  92. Buna! Am avut aseara un vis foarte ciudat.destul de lung,dar vrea sa stiu ce inseamna doar partea cu sarpele.ma plimbam printr.o padure iar la un moment dat am iesit din ea intr.un camp deschis cu iarba destul de mare.Am intors capul spre stanga si la cativa metri un sarpe negru cu pete cenusii destul de mare si gros s.a ridicat din iarba si m.a vazut.atunki am inceput sa fug pt ca imi este ff frica de serpi.fugeam si el tot ma urmarea..il vedeam cum sare in sus si in jos prin iarba destul de mare.am avut in fata mea 2 obstacole (garduri de plasa mari) le.am sarit si sarpele tot ma urma.am ajuns intr.un loc cu iarba mai mica si puteam sa vad alti serpi mici si cativa mari de acelasi fel ca si cel care ma alerga.Dupa ce am ajuns in locul asta,am mai alergat putin si m.am oprit fiind ff obosit si enervat sa tot alerg din cauza unui sarpe.m.am intors cu fata spre el si cand s.a apropiat l.am lovit cu piciorul drept dupa care s.a ridicat si l.am prins cu mana dreapta mai jos de cap.dupa asta visul a fost cam neclar..nu stiu daca l.am omorat. Stiu doar ca ceilalti serpi stateau si se uitau la mine iar sarpele care ma alerga nu m.a muscat. Nu am mai avut demult vise cu serpi iar acesta e primu vis in care sunt puternic sa ma confrunt cu un sapre.imi doresc sa aflu semnificatia visului,daca imi puteti da un raspuns!Multumesc anticipat!

    RăspundețiȘtergere
  93. Buna Diana ,

    Nu stiu daca ma poti ajuta , dar am avut un vis ciudat legat de serpi.Eram la tara pe un deal si aveam in fata in iarba un sarpe maroniu incolacit care imi vorbea, pur si simplu statea se uita la mine si imi vorbea. Nu imi amintesc tot ce zicea, am retinut doar "'ca ma poate ajuta '. Dintr-o data peisajul a disparut si apoi eram in fata unei case stateam langa un gard si langa mine era un copac, cand m-am uitat spre crengile copacului, sarpele era tot acolo si imi vorbea ( nu imi amintesc ce zicea ). Apoi nu stiu cum am facut dar l-am omorat si i-am aruncat capul in strada si spre surprinderea mea continua sa imi vorbeasca .Desi in vis nu eram speriata de el, m-am trezit eu foarte speriata.
    Ai idee cam ce ar insemna asta ?
    Multumesc

    RăspundețiȘtergere
  94. Buna Diana,
    Am avut un vis ciudat si as vrea sa stiu parerea ta, eram la tara pe un deal langa un copac si in fata aveam un sarpe maroniu incolacit care se uita la mine si imi vorbea,(nu mai stiu ce imi zicea doar ca ma poate ajuta ).apoi dintr-o data nu mai eram pe deal eram pe un drum de tara langa un gard, si la fel era un copac si cand m-am uitat spre crengile lui sarpele era incolacit de o creanga si imi vorbea din nou ( ce imi spunea nu imi mai amintesc), nu stiu cum am facut dar am omorat sarpele in vis si i-am aruncat capul pe strada , dar continua sa vorbeasca, In vis eram foarte speriata, si la fel de speriata m-am trezit. Nu stiu cum sa il interpretez.
    multumesc

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Buna, Akasha. Poate fi vorba despre un mesaj trimis de subconstientul tau, un mesaj pe care nu vrei sa-l iei in seama sau il respingi. Poate ca in interiorul tau se petrece o transformare ce va iesi curand la iveala la suprafata, dar nu esti de acord cu aceasta transformare. Incearca sa fii mai receptiva fata de tine insati, sa asculti ceea ce are sa-ti spuna intuitia sau lumea ta interioara, si vei fi mai implinita.

      Ștergere
  95. Bună, azi-noapte am visat multi șerpi, și se făcea ca aveam o inflamarea lângă cot la mana dreapta și era un șarpe sub pielea mea! Ce înseamnă?

    RăspundețiȘtergere
  96. Bună am visat multi șerpi, și se făcea ca aveam o inflamarea lângă cot,iar akolo sub piele aveam un mic șarpe? Cr înseamnă?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Buna. Serpii visati, da mai ales cel sub piele lnaga cot indica probleme pe care le ai in crearea unui spatiu personal sau in avansarea ta catre un tel, senzatia ca cineva/ceva se opune nazuintei tale de a te afirma intr-un anumit aspect al existentei.

      Ștergere
  97. Buna , Diane !
    Am visat un soricel micut gri deschis , pe care il aveam in mana , in casa , si am decis sa il iau ca si animal de companie . Insa, cum eram in casa , a scapat din mana mea si alerga prin camera de zi sub canapea , dar nu am vrut sa ii zic mamei.
    Apoi , am vazut o chestie mica , gri , si am crezut ca este soricelul , dar defapt era un catel mic de dalmatian si langa un puiut.
    Si da , erau culmea , langa pat. Iar cand mama a intrat in camera , soricelul a fugit de sub canapea si l-am prins.
    Insa, dupa faza asta , am mers impreuna cu mama si sora la veterinar cu soricelul , tot se zbatea , ploua , era frig , si am mers pe jos , dupa cateva minute , soricelul s-a calmat.
    Dar dintr-o clipa de neatentie , cand ne-am oprit , eu ,mama si sora , sa discutam ( nu stiu despre ce anume ) , l-am lasat pe soricel sa se plimbe pe strada , dar l-a muscat un sarpe mic , corba , portocaliu inchis spre maro , cred , cu putin rosu si avea un fular la gat ( da , ciudat ) ... Si mi-a muscat soricelul. Mama cand vazuse a alergat repede si a omorat sarpele ca sa salveze soricelul , dar degeaba , soricelul era infectat cu veninul sarpelui. Si cand am ajuns la veterinar , a zis ca in general , ei mor daca sunt muscati de sepri.
    ....si m-am trezit .

    Ce inseamn?, te rog sa imi spui !!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Buna. Asa cum este specificat si pe blog, nu raspund decat arareori anonimilor. Pentru a-ti raspunde te poti inscrie pe site-ul meu (vezi rubrica din subsolul blogului).

      Ștergere
  98. Buna Diana. Tin sa precizez ca urasc serpii mi e frica si scarba de ei. Am visat ca eram la tara sub un pom si atarnau serpi din acel pom. De frica m am dus in casa si acolo ieseau din pereti. Ce inseamna acest lucru? Mersi Diana

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Buna, Nicoletta. Visul tau poate semnifica atat teama ca fata de o situatie dificila din viata reala, cat si teama ca cineva ar putea sa incerce sa-ti invadeze intimitatea, sa iti puna in pericol siguranta personala.

      Ștergere
    2. Buna, Nicoletta. Serpii din pom evoca imaginea consacrata a diavolului care ii ispiteste pe Adam si Eva. Cei care ieseau din pereti semnifica un lucru de care nu poti scapa intrucat exista (inca) in tine insuti. In concluzie, poate fi vorba despre o ispita a ta, despre o tentatie negativa pe care trebuie sa ti-o recunosti si sa ti-o alungi din minte sau suflet.

      Ștergere
  99. Buna , am avut un vis ciudat se făcea fa eram afara si denodata a apărut un șarpe cobra mi se pare ca era nu era mare era mediu si a început să mă fugărească a încercat să mă muste dar m-am ferit si a continuat sa mă fugărească si apăruseră si alti serpi pe acolo fugărea lumea 2/3 persoane ...

    RăspundețiȘtergere
  100. buna ,am visat ca,aveam foarte multi serpi verzi la picioare micuti si foarte inofensivi

    RăspundețiȘtergere
  101. Buna! Am avut si eu un vis ciudat...m am trezit tipand.am.visat cativa serpi mari decapitati si oarecum si cu cozile taiate..si pareau morti,dar dintr o data au revenit la viata si am.rugat o pe mama sa i omoare iar mama a venit.cu un spray de gandaci :)) dar dupa am vazut un pui de sarpe pe pat si am inceput sa tip din nou,dar mama nu m a mai bagat in seama...am tot citit despre semnificatia sarpelui in vis,dar nu am prins cine stie ce idee..as aprecia.o bobita de ajutor! Multumesc frumos!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Buna. Asa cum am precizat pe blog, nu raspund decat arareori anonimilor. Pentru a-ti raspunde, te poti inscrie pe site-ul meu (vezi rubrica din subsolul blogului).

      Ștergere
  102. Buna Diana ma poti ajuta cu acest vis?
    Se facea ca am ajuns intr.un film apoi in trecut si apoi intr.un prezent pe scurt.
    Apoi imi cautam colega (BFF) si era intr.o grota ,o gorgona care vroia sa ma pietrifice si m.am uitat prin niste lentile si eram imun si atunci a disparut si simteam 2 seri ca umblau pe mine si apoi am plecat intr.un alt prezent unde eraa ea,dar era om si nu ma mai recunostea,apoi am plecat acasa si am plans si dupa trecutul incepea sa se combine cu prezentul si atunci am plecat printr.o app inapoi in prezent si dupa m.am trezit si m.am simtit ca in vis
    Nu stiu daca inseamna ceva dar te rog sa ma ajuti

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Acest vis indica nesiguranta ta in privinta atasamentului colegei fata de tine dar si in privinta adevaratei sale personalitati.

      Ștergere
  103. Ce inseamna cand visam un sarpe orb???

    RăspundețiȘtergere
  104. Buna ... am avut un vis in care mergeam pe o strada din centrul Bucurestiului si in timp ce urcam pe strada in sus dupa ce am intrat in cateva magazine la ultima iesire dintre unul din magazine afara in fata unei banci ma astepta un baietel de 6 sau 7 ani impreuna cu o femeie ambii asiatici , inbracati in negru iar baietelul mi a dat un inel de logodna cred ca era al cincilea magazin din care am iesit.Dupa aceea ne am asezat pe banca si am inceput sa vorbim. Ce mi se pare ciudat este faptul ca erau imbracati in negru. Multumesc !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Buna, Miky. Acest vis poate semnifica o oportunitate sau o noua cale a vietii tale care nu poate fi cumparata ci care ti se poate darui, fara a fi lipsita insa de riscuri sau pericole. Ea poate fi caracterizata de renuntarea la superficialism, dar si de o regasire a iubirii, poate pe o treapta cumva spirituala.

      Ștergere
  105. Bună am visat ceva și sunt tare neliniștit sper sa ma ajuți ...Am visat ca eram în apa o apa de lac sau râu și înotam pe la fundul apei adică eram înăuntru nu la suprafață și am văzut 3 serpi mici care sau încolăcit pe mana mea. Dreapta fără sa muște un al 4 mai mare privea dar fără reacție și am simțit frica am încercat sa fug am scuturat din mana și au fugit am ieșit din apa imediat fără sa pățesc nimic.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cufundarea in zonele adanci ale fiintei tale, in universul tau interior nu este lipsita de surprize. Cei trei serpi mici indica faptul ca te agati prea mult de latura rationala a personalitatii tale. Ti-a fost frica dar nu ai patit nimic intrucat nu ai fost amenintat de vreo primejdie, ci ti s-a semnalat pur si simplu ca este nevoie sa acorzi un mai mare credit simtamintelor si intuitiei tale.

      Ștergere
  106. Salut vreau sa imi dati o mina de ajutor nu inteleg ce semnifica visul meu am visat ca eu Inpreuna cu citiva prieteni care nui cunosc si care ne aflam intro I capere intunerica si plina de sarpi de tot felul in timp ce cautam esirea pe un prieten baiat la muscat o cobra care tot incerca sa se sue pe corpul baiatului spre ghit cind aesit sarpele de sub maiou eu lam apucat de cap strins si parca luptam cu sarpele si el imi vorbea ca sunt
    puternica si ca el ma stimeaza dupa care cineva a ucis sarpele ce semnifica asta

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Subconstientul iti transmite ca viata nu este deloc lipsita de amenintari sau pericole indiferent de prietenii care iti sunt prin preajma. Totodata, ti se sugereaza ca ai la dispozitie indeajunsa forta pentru a te apara si a-i apara pe cei la care tii. Poate fi vorba si despre o situatie dificila din viata ta actuala pe care ai puterea de a o depasi sau infrange.

      Ștergere
  107. Buna. nustiu de ce tot visez ca ma urmaresc niste persoane ca sa imi faca rau, stii ce inseamna?

    RăspundețiȘtergere
  108. Buna! Aseara am avut un vis care nu l-am mai avut pana acum: cu un sarpe urias negru. Se facea ca eram din nou acasa la parinti (acum fiind casatorita la casa mea), si cand am deschis usa dulapului, era un sarpe anaconda care statea printre haine. Am inchis usa si l-am lasat acolo. Cand eram in bucatarie si gateam a trecut rapid pe langa mine, ca nici nu am apucat sa-l vad bine. Cand s-a intors i-am taiat capul si abia atunci am simtit frica pentru ca stiam ca o sa-i creasca alt cap la loc si o sa devina violent si chiar asa s-a intamplat dupa cateva zile. Cand m-am uitat nu mai era in dulap, iesise afara. Cand si-a dat seama ca am observat disparitia lui si-a facut aparitia. Era mare cat un bloc cu 4 etaje si ma urmarea pe geam, nu ma lasa sa plec, ma tinea captiva in acel bloc si apoi nu mai stiu ce s-a intamplat ca am trecut la alt vis...crezi ca inseamna ceva?

    RăspundețiȘtergere
  109. Buna!
    Am visat ca aveam un sarpe de companie (verde) si nu mi-a fost niciodata frica de el, era foarte cuminte. Dar intr-o zi a evadat si nu stiu sigur daca voia sa ma muste, dar asa parea. Se incorda la mine si isi arata coltii. Imi era frica de el si voiam sa il omor dar nu l-am mai gasit

    RăspundețiȘtergere
  110. Buna am o nelămurire in legătură cu visul de aseara , mi-ar putea spune cineva ce semnifică ... eram afara si l-am vazut pe tata in iarbă langa un sarpe mare si lung gaben cu negru ... iar dintr-o data sarpele a sarit intr-un fel spre mine pentru ca m-am speriat dar nu mi-a facut nimic a inceput sa se "joace" si sa facut ca un cub si se invartea si era ca un animalut pentru tata , tata il mangaia si asa ... iar apoi l-am intrebat pe tata ce oi cu sarpele ,si mi-a zis ca era legat in iarba si nu putea sa plece si tata l-a ajutat sa se miste din nou ... cam atat... multumesc anticipat :)

    RăspundețiȘtergere
  111. Buna , am visat ca o cunoștința ( femeie - relativ antipatica ) mi a adus cadou pielea unui piton , era albăstrui si foarte mare . Pitonul era capturat de iubitul ei la pescuit :)) si spunea ca ni l daruieste mie si iubitului meu . In vis , erau prezente si familiile iubitului meu si a ei ( aceștia fiind prieteni in viața reala ) ea imi tot dădea indicații despre cum sa păstrez pielea , pentru a face din ea genți sau pantofi :)) la un moment dat știu ca i am arătat si mamei mele
    " cadoul " . In general imi interpretez visele după starea pe care mi o dau ( la acesta am avut o stare neutra ) , insa mi a stârnit interesul faptul ca visul a fost foarte clar , detaliat ... Iar pe aceasta fata nu am mai visat o niciodată , nici nu am văzut o de mult . Am aflat recent ca e însărcinată si se va căsători , in rest nimic care sa aibe legătura cu ea ... Ce ar putea însemna acest vis ?

    RăspundețiȘtergere
  112. Buna...am avut si eu un vis ciudat legat de un șarpe. Se facea ca eram intr.un loc de unde am vrut să fur un sarpe.si ptr asta l.am inghitit.am reusit sa trec cu el neobservata, iar in momentul cand am vrut sa il scot,regurgitandu.l,am observat un alt sarpe adus probabil tot de mine mai devreme. Vreau sa precizez ca sarpele era subțire și lung,avea o dunga alba.nu.mi era frica de el ci doar de faptul ca as putea fi prinsa furand.nu eram singura,erau niste prieteni cu mine.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Buna, Rebeca. Esti ispitita de ceva/cineva care iti poate prilejui niste pericole neconstientizate inca. Acest ceva/cineva este inofensiv la prima vedere, dar incearca sa descoperi ce se ascunde in spatele aparentei sale inofensive!

      Ștergere
  113. Salut, noaptea aceasta am visat multi șerpi sau poate chiar pui de șerpi, aveau în jur la 20-25 cm, colorati și de diferite rase, eu îi tineam în mână pe toti, fără frică, îi priveam, îi aranjam în formă de buchet de flori cu capul în jos, îi tineam de codite, erau cred că vreo 20-30 la număr, mă și ghidileau....ce ar fi însemnând aceasta? Mersi anticipat!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Salut. Acest vis dovedeste ca stii cum sa-ti tii sub control inclinatiile sau gandurile negative, sa te folosesti de ele si chiar sa le dai o turnura pozitiva.

      Ștergere
  114. Am visat ca era in vie si in timp ce mergeam prin iarba intalneam numai serpi dar care nu imi faceau absolut nimic.. aveam o oarecum temere..apoi tatal meu a incercat sa prinda un sarpe mare dar acesta a fugit ascunzandu se in una din camerele magaziei.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Seroii din iarba reprezinta aspectele noi, necunoscute pe care le intalnesti in viata ta. Ele te fac sa tete mi cumva, dar speri sau vrei sa crezi ca sunt inofensive, mai ales ca esti increzatoare ca tatal tau iti este mereu alaturi pentru a te apara.

      Ștergere
  115. Saramana Diana!
    O sarpe pe plan orizontal, foarte gros din marmura alba, intr-o forma ondulata am vazut in vis! Mi a placut!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Iti plac sinuozitatile vietii, drumurile ocolite catre placerile tale, mai ales atunci cand sunt transformate in amintiri.

      Ștergere
  116. Buna ! Te rog sa ma ajuți am visat ca eram acasă si pe pat erau trei șerpi mari acoperiți cu o plapuma unul era negru si gros ,unul gri si al treilea nu am reușit sa il văd si i am pus in cutii mari de carton si apoi intr o plasa mare albă si le am facut găuri la cuti sa respire,apoi i am depozitat pe terasa.Te rog ajuta ma sa înțeleg ceva din acest vis ciudat .multumesc !!!

    RăspundețiȘtergere
  117. Buna,Diana.Ma poti ajuta si pe mine cu o intrebare?te rog mult...Am visat ca mergeam pe o carare si pe jos era un sarpe mort(cu capul taiat).Ai scris pe blog ca un sarpe mort inseamna ca iti vei invinge dusmanii...dar daca este decapitat?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Buna. Nu raspund decat arareori anonimilor. Pentru a-ti raspunde, inscrie-te pe site-ul meu (vezi rubrica din subsolul blogului).

      Ștergere
  118. Buna. Am visat ca eram intr-un hol mic si intunecat impreuna cu o ruda apropiata mie, eu stand pe un fotoliu mare si lat, imbracata intr-o fusta de voal, ea pe un scaunel. dupa un timp a vazut ca stau pe un sarpe mare si galben. a vrut sa ma ia de acolo, fara sa imi spuna de sarpe, dar eu nu vroiam sa plec. pana la urma cand m-a convins sa ma ridic eu l-am vazut si m-am speriat f tare si am fugit impreuna de acolo.

    RăspundețiȘtergere
  119. Buna! Am visat un ca eram cu sora mea mai mica undeva pe un drum in apropierea casei si deodata m-a strigat spunandu-mi ca e un sarpe. Atunci l-am vazut venind spre noi din spate. Era mare, avea blanita :/ neagra in mare parte, iar la coada alba. A muscat-o pe soar mea, iar eu, vazand, am calcat pe el in speranta de a-l face sa plece,insa nu am reusit. Am prins curaj si mi-am bagat mainile in gura lui,m-a muscat si i-am rupt partea de jos a gurii(cum e la oameni maxilarul:/). Imi poti spune, te rog, ce inseamna?

    RăspundețiȘtergere
  120. Oare mă poți ajuta și pe mine

    RăspundețiȘtergere
  121. Am visat un șarpe negru frumos cu ochi mari și frumoși se plimba prin cameră dar nu eram în pericol asa am simțit putina frica aveam dar tot după el eram sa vad ce face , se plimba și se uita la mine .În realitate și vise îmi este tare frica de șarpe, acuma eram puțin mai calmă, și m-am trezit din vis și am realizat ca nu este șarpe în cameră. De atunci tot la asta ma gândesc oare ce înseamnă, visez de multe ori cu șarpe dar asta era frumos cu niște ochi mari mari care este neobișnuit.

    RăspundețiȘtergere
  122. Bună. Te rog ajută-ma să interpretez acest vis. Am visat ca am plecat împreună cu niște prieteni intr-o excursie. Ne-Am oprit la un moment dat sa mâncăm la un han aflat lângă o pădure. Acolo am aflat legenda pădurii (aceasta era vrajita). Am decis să facem o plimbare în pădure deoarece nu suntem genul de persoane care să creadă asemenea povești. Cert este, că, m-am trezit în mijlocul pădurii alături de o femeie pe care nu am vazut-o niciodată dar în vis o simțeam ca pe o prietenă. În timp ce ne plimbam mi-a apărut de pe o creanga de copac un șarpe mic care vroia sa mă muște. Acea femeie a spus sa stau nemișcată, că ea o să încerce să puna o vrajă asupra șarpelui ca să nu mă muște. Nu a reușit și mi-a spus ca nu am alta varianta decât să stau cu gura deschisă, ea să îmi bage șarpele în gură și in felul ăsta să moară. Așa am făcut. Problema e,ca,simțeam cum șarpele se zbate în interiorul meu și eram de-a dreptul terorizată de faptul ca mă v-a musca de organe și voi muri.

    RăspundețiȘtergere
  123. Buna! Am avut un vis ciudat :se facea ca aveam ca animal de companie un sarpe mare albastru inchis si un porumbel alb care imi tot aducea biletele albe,mici cu diferite mesaje(nu imi amintesc ce scria pe ele).Despre sarpe stiu ca nu ma temeam de el si il purtam oriunde cu mine in geanta de bagaj,printre lucruri chiar daca el se zbatea unori sa-l las afara...parintii mei erau ingrijorati de faptul ca tin acest sarpe mare si imi ziceau sa renunt la el. Un amanunt despre mine e ca in realitate mi-e foarte frica de orice fel de serpi.Te rog,daca poti sa-mi spui punctul tau de vedere referitor la acest vis.

    RăspundețiȘtergere
  124. Buna . Am avut un vis ciudat referitor la serpi :se facea ca aveam ca animale de companie un sarpe mare de culoare albastru inchis si un mic porumbel alb .Porumbelul imi aducea multe biletele cu mesaje(nu imi amintesc ce scria pe ele) ,stiu doar ca pe unele le-am pierdut si nu am reusit sa le deschid .Sarpele acesta mare il duceam in calatorie cu mine in geanta de bagaj .Deseori el se zbatea in bagaj sa iasa dar nu ii permiteam . De asemenea mama mea imi insista sa renunt la aces sarpe. Un amanunt despre mine e ca in realitate mi-e foarte frica de orice fel de sarpe.Te rog,daca doresti, sa-mi spui parerea ta despre acest vis.

    RăspundețiȘtergere
  125. Buna seara.Am avut si eu un vis ciudat o femeie imi daduse 4 serpi ca sa i mananc ,erau morti iar sotul meu a spus ca erau prea putini si a venit si el cu 3 sau 4 tot morti pe care in gluma i a pus pe mine .Eu eram ingrozita urlam nu am frica de serpi dar erau asa de reci si tot se incolacisera pe mine si morti asa si plini de sange ,poate stiti ce vrea sa insemne acest vis.Multumesc

    RăspundețiȘtergere
  126. Buna! Poate m-ai putea ajuta cu un raspuns. Mi-am visat prietenul transformandu-se in om dintr-un sarpe. Ce semnificatie ar putea avea?

    RăspundețiȘtergere
  127. Bună .
    Am visat ca eram pe un spațiu verde cu cineva și am zărit un șarpe iar acesta a venit după mine pana când eu am intrat pe o ușă și l-am omorât intre ușa și tocul acesteia.. Sarpele era de culoare neagra cu buline galbene.. ce semnifica??? Va mulțumesc!

    RăspundețiȘtergere
  128. Bună. În vis eram intr'o cameră cu câteva persoane, era un șarpe mare, gros, un negru maro lucios, se plimbă în jurul unei canapele, trecea și pe lângă mine, unei fete îi era frică de el, îi spuneam " nu îți fie frică ca nu îți face nimic " nu vedeam față șarpelui vedeam doar corpul lung și gros, l'am atins, nu mi'a făcut nimic și nici nu îmi era frică de el. Îmi puteți spune va rog frumos ce înseamnă asta? Multumesc.

    RăspundețiȘtergere
  129. buna.tind sa fiu bulversat.am visat ca eram intr-o locatie necunoscuta impreuna cu fratele meu care este plecat din tara momentan.era un soi de santier unde se vedea coada unui sarpe mare(in vis era boa).fratele meu la scos mai mult de juatate din acea fel de vagauna iar sarpele s-a rotit si l-a muscat.desi stiam in vis ca nu e veninos el nu parea sa aiba nimic(fratele)'s-a transformat totul in agonie .l-am pierdud auzeam o doctorita spunand ...are febra mare 110!dar l-a readus la viata.etc.aici se estompeaza totul.multumesc mult daca veti avea timp sa va aplecati asupra acestui vis.

    RăspundețiȘtergere
  130. Buna!O prietena a visat un sarpe mare negru care a intrat in trupul ein(prin vagin).
    Aceasta a incercat apoi sa traga de el,sa-l scoata.Sarpele nu intrase cu totul,coda era afara.Apoi s-a trezit.
    Stiti cumva ce ar putea insemna?

    RăspundețiȘtergere
  131. Buna, am cautat pe mai toate site-urile si nu reusesc sa inteleg ce trajnet tot visez. Visez ca niste serpi ma apara, ataca p[e cineva , nu pot vedea pe cine, sunt serpi albi. Acest vis se repeta de 3 zile. Stie cineva vreo explicatie. Sunt ca intr-o grota incojurat de serpi, stiu ca sunt multi dar nu ii vad, ii vad doar cum ataca la intrarea in grota si stiu ca cel de afara vrea sa imi faca rau totodata stiu ca serpi vor sa ma apere. Multumesc pentru explicatie.

    RăspundețiȘtergere
  132. BUNA!ma poti ajuta te rog?am.visat ca mergeam undeva,dar aveam o teama nu stiu de ce..si imi apare in cale un şarpe alb,tăiat in două.Eu crezând ca este mort incerc sa mi vad de drum..dar observ ca partea cu,capul se mişcă si incepe sa "mearga".eu,ma sperii si incerc sa sar un gard din beton foarte foarte inalt..dar nu am reusit..
    Si m am trezit!

    RăspundețiȘtergere
  133. buna ...am avut aseara un vis in care eram pe strada si erau multi serpi si mari si mici care manca caini. Ma poti ajuta sa mi spui ce semnifica acest vis? Multumesc.

    RăspundețiȘtergere
  134. buna ...ma numesc Luminita si am avut un vis ciudat ...mai multi serpi si mari si mici dar doar cei mari inghiteau caini . Va rog din suflet daca puteti sa mi spuneti ce inseamna acest vis . Multumesc din suflet

    RăspundețiȘtergere
  135. buna!ma poti ajuta? am visat ca eram intr o casa noua in pat cu sotul meu,unde erai f multi serpi dintre care unul negru care statea lipit de noi.imI era f frica de ei si la un momentdat cel negru m a muscat de mana stanga si de picioare.de dreptul mai rau se umflase si supura.dupa asta apare soacra mea care ne intindea niste bani.ce ar putea sa semnifice?ms mult

    RăspundețiȘtergere
  136. Buna Diana,
    Visul meu (mentionez ca sunt femeie, heterosexuala), destul de urat si care m-a speriat intr-o mare masura: Noaptea trecuta am visat un sarge mic, verde (relativ deschis, mat) pe care il tine in mana. Nu imi era frica de el ci de situatia ciudata intrucat trebuia sa il pun pe partes dorsala a unes fete tinere. Ea spunea ca e ok, sa nu imi fie frica, era dezbracata si astepta. I-am pus sarpele pe spate. El a cautat putin si a intrat in partea ei dorsala(imi cer suche pt limbaj). Ea spunea ca este in regula, eu insa asteptam ca sarpele sa iasa afara. Sentimentul era insa de bine. Visul s-a terminat aici. Imi poti spune ce crezi?

    RăspundețiȘtergere

Un produs Blogger.