luni, 2 februarie 2015

Agresiunea psihologica | Cum ti se da cu parul in suflet

Agresiunea psihologica face probabil mai multe victime decat agresiunea fizica, si este atat de evaziva si greu de dovedit incat ajunge arareori sa fie sanctionata de lege. Nu ti s-a intamplat niciodata sa fii ranit emotional la scoala ori la munca, sau sa ai un coleg care este luat mereu drept cal de bataie a batjocurii ori "mistoului" celorlalti? Cineva imi scria recent intr-un mesaj de pe email: "Am fost de multe ori jignit si insultat, mai ales in clasele primare. Majoritatea copiilor erau impotriva mea (pentru ca eram diferit), iar restul urmareau in tacere cum eram torturat sufleteste de calaii mei. Invatatorii, apoi  profesorii nu m-au luat prea mult in serios atunci cand le ceream ajutorul. Nu le-am spus nici macar parintilor, decat intr-o mica masura, cat aveam de suferit, pentru ca nu voiam sa-i ingrijorez."

Cum ti se da cu parul in suflet
Agresiunea psihologica
Agresiunea psihologica poate fi definita ca un atac mental intentionat, incluzand intimidarea, amenintarile, comportamentul agresiv si abuzul verbal, avand drept scop castigul personal, razbunarea sau demonstrarea violenta a unei pozitii de lider.

Una din cele mai comune tactici folosite de-a lungul unei agresiuni psihologice consta in atacul la persoana. Intr-o astfel de situatie, agresorul se foloseste frecvent de o slabiciune fizica sau de un defect fizic al unei persoane. Aceste lucru se petrece in prezenta altora, astfel incat atacatorul sa isi distreze "audienta" sau sa se ridice deasupra victimei in ochii spectatorilor.

O alta tactica preferata a agresorilor psihici este cea asociata cu diferentele dintre oameni. De exemplu, pot fi luate drept tinte ale batjocurii persoane de o alta religie sau rasa. De obicei, intr-o astfel de conjunctura, se foloseste o trasatura a victimei cu mult diferita de cele ale audientei!

Unii agresori recurg la cai ceva mai indirecte de a lovi cu parul in sufletul prazilor lor. Ei se pot baza pe zvonuri sau barfe, raspandind frecvent, in mod voit, minciuni despre cineva pe care li s-a pus pata! Indeosebi, in cazul agresiunii psihologice de pe internet, de pe Facebook ori alte retele de socializare, de pe forumuri, site-uri ori bloguri, agresorii raman necunoscuti, reusind sa isi pastreze identitatea secreta (desi exista niste mijloace de a-i depista si a gasi ac de cojocul lor).

Abuzul mental si cel fizic merg de multe ori mana in mana. De fapt, atacul fizic poate fi vazut si ca un atac psihologic intrucat are si efecte traumatizante din punct de vedere psihic. In plus, majoritatea "batausilor" apeleaza la aceleasi tactici ca si atacatorii psihici pentru a prelungi suferinta victimelor lor dupa abuzul fizic propriu-zis.

Agresiunea psihologica in randul copiilor de la scoala


Uneori, cruzimea copiilor nu are limite...  Se spune ca, desi isi ataca intentionat si foarte dur victimele pe plan psihologic sau emotional, ei nu inteleg, de fapt, consecintele actiunilor lor. Poate ca daca si-ar da seama cat de devastatoare pot fi acestea, ar renunta. Poate... Cert este ca unii din copiii afectati, mental sau sufleteste in mod repetat, au nevoie in unele cazuri de ani de zile pentru a-si reveni, pentru a trece peste amare simtaminte de umilinta si a-si recapata respectul fata de ei insisi.

Agresiunile psihice ale copiilor din scoala sunt intr-o mare masura asociate cu cele fizice spre deosebire de cele intamplate in randul adultilor. Ele sunt motivate adeseori de incercarea copiilor de a se domina unul pe celalalt ori sunt manifestari pe care acestia le deprind/imita de la alti copii ori adulti (parinti).

Agresiunea psihologica de la locul de munca


Agresiunile psihice de la serviciu sunt legate, de obicei, de abuzul psihologic, hartuirea psihologica, manipularea psihologica si razboiul psihologic. Capabile sa afecteze grav psihicul unor persoane si sa le aduca in pragul paranoiei ori a unor fierbinti izbucniri de agresivitate, ele pot cuprinde:

- O amenintare sau o intimidare constanta.

- Incercarea de a distruge sau a diminua semnificativ increderea in sine sau respectul fata de sine a unei persoane.

- Consistente remarci negative ori o repetata critica sau ironizare.

- Distribuirea de sarcini si responsabilitati exagerate, incompatibile cu nivelul de pregatire/calificare, ori o supraincarcare in munca.

- Izolarea (sistematica) a unei persoane fata de restul colectivului.

- Imprastierea de barfe sau informatii false.

- Incarcarea cu activitati "profesionale" absurde, contradictorii, fara o reala finalitate.

- Insinuari mincinoase, atacuri la demnitatea, integritatea sau imaginea personala a unei persoane.

- Incercarea de a umili (in public) o persoana.

Ai fost vreodata supus unei agresiuni psihologice la scoala ori la munca? Ce ti s-a intamplat? Cum crezi ca putem contracara astfel de atacuri perfide?


Articole din acelasi domeniu:

Despre oamenii obsedati de conspiratii | Psihologia teoriei conspiratiei

Barbatii gelosi si posesivi. Cine sunt si ce vor ei de la femei

Vampirii energetici - Oamenii care iti fura energia

5 comentarii:

Anonim spunea...

Asa am fost si eu agresata psihic de tatal meu care din jigniri,vorbe urate,grele,injurii la adresa mea,nu m a scos toata copilaria,pana m am maritat ,la 22ani.Ma bucur ca acum exista posibilitatea de a reclama astfel de abuzuri in plan psihic,pt.ca parintii iti dau nastere,sa te creasca,sa te educe,nu sa te umileasca sa ti zdruncine increderea in tine(dupa bunul lor plac)fara sa fie pedepsiti.Unde mai pui ca am si hipoacuzie bilaterala(in forma agravanta)iar,,scumpul,,meu tata in loc sa ma sprijine,m a distrus psihic,pana ce am scapat de el(am plecat de acasa),cu apelative ca ,,handicapata,nu esti in stare de nimic,n o sa se aleaga nimic de tine,etc,,II doresc sanatate,intelepciune multa unui om ,azi de 72ani(un monstru cu chip de om)din pacate pt.el.Este un amarat de batran,vai mama lui(ma uit cu mila la el,pur si simplu pt.neputinta lui ,,umana,,pt.micimea,,lui sufleteasca.sa l ierte D zeu,ca a avut o viata,mizerabila(in plan psihic,uman etc)si este taur ,de zodie.

Diana Popescu spunea...

Da, este un tip nefericit de relatie parinte-copil. Din pacate, uneori chiar si parintii se dedau agresiunii psihice, innabusirii personalitatii unui copil si minimalizarii calitatilor acestuia.

Anonim spunea...

Un parinte trebuie sa si iubeasca copii,indiferent de cum sunt acestia(uarti,bolnavi,prosti,etc),dai viata unei fiinte,o accepti asa cum vine pe lume,ea cu rele,cu bune.A face un copil,nu i mare lucru(il face oricine)a l creste si educa asta i o adevarata arta si provocare.

Anonim spunea...

Pai extremele nu sunt bune niciodata, de partea cealalta vezi tineri fara experienta care isi cocolosesc copiii si le rapesc toate experientele necesare in viata, daca vrei sa il sperii pentru ca nu e atent sau n uasculta ridici vocea, dar nu il jignesti pentru ca nu are capacitatea sa ignore asa ceva, mai ales daca vine de la cineva apropiat.

Anonim spunea...

Omul rau, omul-fiere, este omul neimplinit, omul frustrat(din varii motive), omul nefericit. Cand un om isi gaseste menirea in viata, cand se simte implinit, radiaza fericire in jur si ajuta pe toata lumea. De aici se deduce cu larga usurinta ca, la cat este de rea lumea de azi peste tot pe unde ne indruma pasii, asta nu inseamna decat un singur lucru: foarte putini sunt oameni fericiti, foarte putini si-au gasit menirea in viata, foarte multi oameni bajbaie in intuneric, foarte multi oameni sunt departe de Dumnezeu. Sunt crestin practicant(nu foarte des), am credinta mea in suflet, dar am fost luat la misto pentru acest lucru si prigonit de multe ori. Oamenii nu stiu sa isi educe copiii, astfel devin ceea ce devin, un copil nu se creste oricum, un copil este o responsabilitate atat de mare ca nu ne dam seama. Niste indivizi fara copilarie, niste indivizi care au avut o soarta grea totdeauna vor deveni nsite brute, viata ii abrutizeaza, uita de Dumnezeu cu desavarsire, sau, poate chiar nu L-au cunoscut niciodata. Eu am avut in viata personala experiente de nu le doresc nimanui, deasemenea, si la serviciu, colegi-oameni de nimic. Suntem o societate profund bolnava, ne prefacem ca suntem normali fara sa ne dam seama ca ne mintim pe noi insine si pavam un drum pentru copiii nostri...de un leu si cinspe bani. La ce fac adultii in societatea romaneasca sa zica mersi cei peste 60-70 de ani ca mai primesc un pahar cu apa. Consider ca respectul pe care il doresti de la cei mai tineri nu se castiga prin varsta inaintata pe care o arati in buletin si pe care o afiseaza trupul tau-acesta este un mod pagubos de a gandi-ci prin ceea ce lasi in urma ta generatiei viitoare. Romania in intregime, in momentul de fata, este un mediu defavorizant pentru marea majoritate a romanilor. Inca suntem barbari-adevarul doare, dar asta este, necivilizati, needucati, cu metehne comuniste(mai ales la cei in varsta), egoisti(romanul nu iese in strada decat pentru propriul buric, nu se gandeste ca de binele celorlalti depinde si binele sau), cu minte limitata si lista poate continua...mult.

O societate bolnava alimenteaza constant provizia cu "oameni rai-plini de frustrari". Un om multumit de propria viata, multumit de propria cariera nu va agresa niciodata psihologic pe cineva nici la serviciu, nici in alta parte. Pestele de la cap de impute, de la manager pleaca totul, mobbingul el il alimenteaza; cand firma este condusa de un lider adevarat(cati or fi in Romania???...), teroarea psihica la locul de munca nu are ce cauta. Cel mai rau este cand iti vezi de treaba ta, esti prietenos cu cei din jur, iar cei din jur se sperie ca propria lor incompetenta va fi data in vileag de valoarea ta si atunci incepe calvarul. Cel care agreseaza la locul de munca sau in alta parte, are nevoie de consult de specialitate, nu gluma. Paradoxal, cel care agreseaza are nevoie de iubire in primul rand, nu tu care esti victima! La noi in Romanistan psihologii si psihiatrii au treaba multa, taticule, dar nu fac nimicuta.