loading...

Horoscop Gemeni februarie 2016

Horoscopul Gemenilor februarie 2016 prefigurează năzuinţa dar şi oportunitatea de a depăşi frontierele obişnuite ale cunoaşterii şi spaţiului geografic, nevoia de a te bucura de o cât mai mare libertate, inclusiv în viaţa sentimentală, şi o activitate profesională ce îţi permite să culegi roadele străduinţelor tale de până acum.

Horoscop Gemeni februarie 2016 | Horoscop general 


Horoscop Gemeni februarie 2016
Sub efluviile Lunii noi ce guvernează peste Vărsător şi a noua casă a Gemenilor pe 8 februarie 2016, aspiri să te eliberezi din temniţa traiului cotidian şi să explorezi noi tărâmuri ale lumii exterioare şi ale celei interioare. Eşti, în special, ispitit de locuri virgine, de cărări nebătătorite, arareori vizitate de oameni. Pe de altă parte, poţi fi motivat să te ridici pe un nivel diferit al cunoaşterii, să te apleci asupra unor filosofii, lecturi neobişnuite.

Începând cu 14 februarie, tranzitul lui Mercur, tot în Vărsător, îţi dă mâncărime limbii, îţi insuflă dorinţa de a da glas unor gânduri şi idei ţinute numai pentru tine până acum şi, mai mult decât atât, conferă farmec şi măiestrie cuvintelor tale. Oamenii sunt captivaţi de fluxul vorbirii tale, aşa că poţi profita de acest lucru pentru a-i ralia idealurilor ori convingerilor tale. Încă o dată, se anunţă o perioada favorabilă studiului, unor rezultate bune la examene şi călătoriilor. Foarte flexibil pe plan mental, poţi înţelege puncte de vedere deosebite de ale tale, îndeosebi ale unor persoane provenite din alte regiuni culturale sau geografice.

Nu mai suporţi presiunea ori insistenţele celor din imediata ta apropiere, vrei să fii liber ca pasărea cerului, să ai un spaţiu privat al sinelui. Din 17 februarie, Venus în a IX-a casă a Gemenilor reia influenţele anterioare şi te îmboldeşte iarăşi să evadezi din situaţii care te limitează, din preajma celor stăpâniţi de idei fixe, conservatorism şi prejudecăţi. Este de aşteptat să nu mai răspunzi la telefon unor astfel de ne-semeni, să îi ocoleşti cât poţi de mult. Cauţi şi ai şansa să găseşti compania unor oameni cu o altă formaţie decât a ta sau remarcabili prin originalitatea viziunii lor despre viaţă. Meleagurile îndepărtate nu contenesc să te ademenească şi, chiar dacă nu te îndrepţi acum către ele, ai posibilitatea să descoperi o metodă facilă, convenabilă de a face acest lucru în curând. Deşi idealismul nu te ocoleşte, te remarci prin generozitatea şi bunăvoinţa din interacţiunea socială. Lecturile bine aprofundate pe teme insolite şi extinderea orizonturilor cunoştiinţelor tale rămân la ordinea zilei.

Soarele parcurge odată cu 19 februarie zona astrologică a Peştilor şi a zecea ta casă, îndrumandu-ţi atenţia către locul tău în lume şi reputaţia ta socială şi profesională. Ţii, probabil, cu tot dinadinsul, să realizezi ceva remarcabil dar, pentru a reuşi asta, se impune să-ţi mobilizezi toate forţele interioare.

Pe 22 februarie 2016, Luna plină, răsărită în Fecioară şi a IV-a casă a Gemenilor, este corelată cu o efervescentă dorinţă de purificare. Ţi se sugerează să-ţi reamenajezi ori redecorezi casa, să te dedici într-un mai mare grad familiei. Trecutul personal îţi poate relevă orientări promiţătoare ale viitorului. Ai înclinaţia să pui bazele unor ritualuri familiale, însă este necesar să nu îngrădeşti în acest fel libertatea de opinie a celor îndrăgiţi.

Horoscop Gemeni februarie 2016 | Horoscop dragoste 


Dragostea se desprinde de posesivitate şi gelozie, şi stă cumva sub semnul toleranţei, înţelegerii şi libertăţii. Odată cu 17 februarie, popasul lui Venus în a noua ta casă te provoacă să îi ceri partenerului tău să-ţi acorde o autonomie sporită. Atâta timp cât acesta este receptiv faţă de setea ta de libertate, poate fi sigur că îi vei fi fidel şi devotat. Într-un cuplu deja statornicit, pari să infuzezi un plus de imprevizibilitate, să scoţi viaţa ta amoroasă din ţâţânile inerţiei, obişnuinţei, şi să-i oferi astfel o împrospătare.


Horoscop Gemeni februarie 2016 | Horoscop bani şi muncă 


Din 19 februarie 2016, tranzitul Soarelui în a X-a casă a Gemenilor te sprijină să abordezi sfera profesională cu un notabil simţ practic, să vezi rezultate concrete ale eforturilor tale de la serviciu din ultimul timp. Punctele tale forte ies la iveală, aşa că, într-un fel sau altul, eşti pe cale să fii recompensat. Aşteaptă-te, totuşi, ca o eventuală promovare sau majorare a salariului să fie însoţită de o creştere a responsabilităţilor şi sarcinilor tale.


Articole din acelaşi domeniu în Blogul Dianei:

Horoscop chinezesc 2016 - Toate zodiile

Horoscop Gemeni 2016

Horoscop Gemeni ianuarie 2016

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu