duminică, 14 februarie 2016

Paulo Coelho: Inima perfectă | Despre dragostea adevărată

Cât de mult se apropie de perfecţiune inima noastră, dragostea noastră? Inima ne este mai frumoasă într-o puritate timpurie, trecătoare, sau prin darurile sale spre alţii şi ale altora către ea, care o fac să pară în aparenţă departe de a fi perfectă? Despre acest lucru ne vorbeşte Paulo Coehlo în acestă poveste... 

"Mergi înlăuntrul tău; bate la uşa de acolo, şi cere-i inimii să-ţi spună ce ştie..."  William Shakespeare
Un tânăr s-a proţăpit odată în centrul unui oraş, lăudându-se în gura mare că avea cea mai frumoasă inimă de pe acele meleaguri. O mare mulţime de oameni s-a adunat în jurul său şi i-a admirat inima ce părea să fie într-adevăr perfectă! Nu exista nici o pată sau vreun defect în ea!

Deodată, un bătrân şi-a croit cale prin gloată şi a spus răspicat, "Inima ta nu este nici pe departe atât de frumoasă ca a mea!"

Curioşi nevoie mare, oamenii s-au îngrămădit să se uite la inima bătrânului. Bătea cu putere, dar era plină de cicatrici. Unele părţi din ea fuseseră luate şi înlocuite cu altele, care nu se potriveau totuşi cu întregul, iar în câteva porţiuni, inima avea proeminente colţuroase. Tânărul a privit la inima omului vârstnic şi a râs în hohote!

"Cred că glumeşti," a zis el. "Bagă bine de seamă la inima mea şi compar-o cu a ta! Inima mea este perfectă, pe când a ta nu este decât un zgârci brăzdat de răni şi lacrimi."
"Da, aşa este," a răspuns bătrânul. "Inima ta pare să fie perfectă la prima vedere... dar nu aş schimba-o cu a mea cu nici un preţ! Vezi tu, fiecare cicatrice a sa reprezintă un om căruia i-am dăruit dragostea mea... Mi-am sfâşiat câte o bucată din inimă pentru a le-o oferi persoanelor iubite... Adeseori, ele mi-au dat înapoi bucăţele din inima lor, în locul celor oferite de mine însă, pentru că acestea nu s-au potrivit exact, inima mea are porţiuni neregulate, pare să fie imperfectă. Câteodată, am dat părţi din inima mea unor oameni care nu mi-au dăruit nimic în schimb. A rămas astfel cu locuri goale, dar las dragostei lor către mine încă o şansă. Cu toate că aceste goluri sunt dureroase, ele rămân deschise, amintindu-mi de iubirea pe care o am faţă de aceşti oameni... şi sper că, la un moment dat, ei se vor întoarce la mine şi vor umple spaţiile goale lăsate în inimă de dragostea faţă de ei. Înţelegi acum ce înseamnă adevărata frumuseţe?"

Tânărul a înlemnit în tăcere, în vreme ce faţa îi era năpădită de lacrimi. S-a apropiat de bătrân, şi-a împlântat mâna în inima sa viguroasă şi frumoasă, a rupt o bucată din ea, şi a dăruit-o bătrânului.

Bătrânul a acceptat darul, şi l-a aşezat în inima sa, apoi a luat o bucată din inima lui plină de cicatrici şi a pus-o în inima tânărului, în locul bucăţii ce îi fusese oferită. Nu se potrivea perfect, se vedeau câteva proeminente, câteva porţiuni ieşite în afară...

Tânărul a privit la inima lui, lipsită de perfecţiunea dinainte, dar mai frumoasă decât fusese vreodată, fiindcă dragostea din inima bătrânului curgea acum prin a sa.
 

"Mergi înlăuntrul tău; bate la uşa de acolo, şi cere-i inimii să-ţi spună ce ştie..." 
William Shakespeare


Articole din acelaşi domeniu în Blogul Dianei:

Floarea cinstei | Poveste de Paulo Coehlo

Inima în citate, aforisme, maxime

Narcis şi lacul | Poveste de Paulo Coehlo

Niciun comentariu: