Degetele din vise | Semnificaţia şi interpretarea viselor

Degetele mâinii din vise simbolizează mobilitatea, agilitatea, îndemânarea ta fizică şi mentală, o eventuală manipulare, o acţiune ori o comunicare nonverbală, o schimbare în viaţă, de obicei pozitivă.

Degetele din vise | Semnificaţia şi interpretarea viselor
Atunci când visezi că degetele de la mână îţi pică pe jos sau sunt imbolizate, paralizate, ţi se indică faptul că laşi să te domine o persoană sau o situaţie, îndeosebi în ceea ce priveşte comportamentul tău, interacţiunea cu ceilalţi.

Visele în care ai degetele mâinii retezate, rănite, strivite sugerează îngrijorarea faţă de capacitatea ta de a îndeplini o sarcină, o obligaţie din existenţa reală. Într-o altă interpretare, ţi se semnalează că vei afectat în curând de dificultăţi ori ghinioane minore. Pe de altă parte, un vis de-a lungul căruia degetele rănite ţi se vindecă foarte repede poate vesti o împrejurare norocoasă din viitorul apropiat.

Absenţa unui deget de la una dintre mâini este asociată cu o criză prezentă, de natură personală, amoroasă, financiară, creativă, din cauza căreia te simţi slab, deprimat şi nesigur.

Degetele fără unghii văzute în vis semnifică pierderea sprijinului cuiva, însă şi o ceartă cu un prieten sau cu persoana iubita.

Dacă ai visat că degetele mâinii ţi se încleştează, ţi se adună într-un pumn, înseamnă că ai intenţii foarte serioase faţă de anumite persoane sau demersuri, că treci printr-o perioadă favorabilă mărturisirii ori comunicării unor gânduri şi idei importante.

Un vis pe pacursul căruia ai un pumn însângerat este corelat cu primirea unor veşti proaste.

Degetele mâinii cu unghii murdare din vise lasă să se întrevadă un simţământ de vinovăţie dar pot fi interpretate şi ca un semn al unor necazuri la muncă.

Dacă îţi visezi degetele de la mână pătate cu vopsea înseamnă că te-ai însingurat, izolat în propriile gânduri şi sentimente.

Visele în care îţi încrucişezi degetele reflectă dorinţa de a nu a fi afectat de un ghinion, însă simbolizează şi optimismul, norocul, speranţa şi succesul.

O mână înzestrată cu mai mult de cinci degete anunţă, în unele intepretări onirice, că vei primi o moştenire.

Un deget de la mână visat ca fiind extrem de lung îţi prezice o oportunitate amoroasă, în vreme ce unul foarte scurt semnifică închegarea de noi prietenii.

Când îţi visezi degetul mare/policarul eşti avertizat asupra întâlnirii cu un om necinstit, înşelător , ipocrit, care va încerca să profite de tine.

Visul despre degetul arătător reprezintă o judecată bună, abilitatea de a raţiona cât se poate de logic. În acelaşi timp, dacă visezi cum cineva îşi îndreaptă degetul arătător către tine, înseamnă că te învinovăţeşti, te simţi cu musca pe căciulă pentru o anumită faptă ori vorba de a ta. De asemeni, acest deget este un simbol al puterii, autorităţii, focalizării şi perseverenţei din viaţă, a unei perioade propice luării unor decizii importante.

De obicei, degetul mijlociu din vise poartă semnificaţia prudenţei, simţului tău practic, responsabilităţii tale şi a unei munci asidue. Într-o interpretare alternativă, ţi se oglindeşte o temere faţă de ceva sau frământarea ce îţi copleşeşte sufletul.

Degetul inelar este un simbol oniric conectat cu creativitatea, popularitatea, cu căsătoria, ataşamentul afectiv din cuplu şi viaţa amoroasă în general. Un vis despre acesta poate prefigura cunoaşterea unui potenţial partener, începerea unei idile.

Atunci când visezi degetul mic, ţi se evidenţiază intelectul, memoria, puterea mentală, abilitatea de a comunica. Uneori, un astfel de vis este asociat cu prevestirea unor veşti bune vizând îmbunătăţirea stării tale materiale.

Degetele de la picioare din visele tale reprezintă felul cum te descurci în viaţă, fie cu graţie şi prezenţă de spirit, fie fără acestea. Totodată, ele semnifică drumul destinului tău. Într-o interpretare diferită, degetele picioarelor sunt legate de detalii minore din existenţa ta şi a modului cum reuşeşti să le aserveşti scopurilor tale. Dacă ai visat că cineva ţi le sărută, înseamnă că acea persoană încearcă să îţi sprijine progresul în viaţă. Un vis în care îţi pierzi sau îţi creşte un deget de la un picior sugerează că îţi lipseşte energia şi hotărârea de a evolua într-o anumită situaţie.


Articole din acelaşi domeniu în Blogul Dianei:

Povestea celor cinci degete | O poveste cu tâlc

Ce dezvăluie degetele despre personalitatea ta? 

Părul din vise | Semnificaţia şi interpretarea viselor
Degetele din vise | Semnificaţia şi interpretarea viselor Degetele din vise | Semnificaţia şi interpretarea viselor Reviewed by Diana Popescu on februarie 01, 2016 Rating: 5

Niciun comentariu:

Un produs Blogger.