Calul din vise | Interpretare şi semnificaţie vise

Vise cal

Calul din vise semnifică vigoarea, puterea, rezistenţa şi energia ta fizică şi mentală, efluviile tale erotice şi impulsurile interioare, instinctele pe care ai învăţat să le ţii sau nu în frâu, să le canalizezi ori nu în folosul tău, forţele sinelui ce te îndeamnă spre transformare şi evoluţie.

Visele în care apare un cal sau un călăreţ indică adeseori un mesager sau un mesaj, o veste.

Pe de altă parte, calul visat poate reprezenta o călăuză de încredere ori un fel de oglindă ce îţi permite să te recunoşti aşa cum eşti cu adevărat.

Dacă visezi un cal negru sau închis la culoare, acesta sugerează sălbăticie, mister şi necunoscut. Te avânţi într-o aventură ori îţi asumi nişte riscuri într-o împrejurare pe care nu o cunoşti bine. Totodată, poate fi vorba despre forţe oculte la care apelezi ori care interferează în viaţa ta. În acelaşi timp, calul negru poate sugera o pasiune emoţională neacceptată la nivel conştient, umbra ameninţătoare a morţii ori o schimbare nedorită. Călărirea acestuia reprezintă energia năvalnică ce propulsează aspecte subconştiente către zona ta conştientă, dar şi trasformarea unor porniri erotice într-o dragoste veritabilă.

Caii albi visaţi desemnează puritate, prosperitate şi veşti bune. Un cal alb care aleargă după tine poate oglindi năzuinţa de a te purifica sau avertismentul că te poţi întina, impurifica, mai cu seamă în viaţa amoroasă.

Visul unui astfel animal cu "ochelari de cal" poate însemna că ţii cu tot dinandinsul să nu vezi ce se petrece în jurul tău, dar şi că eşti îngrădit în drumul tău prin viaţă sau te străduieşti să-ţi ţii în frâu o temere, un sentiment de panică.

Atunci când visezi un cal mort, ţi se reflectă o pierdere considerabilă a energiei vitale ori a motivării, în stare să te aducă în pragul unei boli ori depresii. Pe de altă parte, ţi se poate indica necesitatea de a te descorotosi de nişte obiceiuri sau un stil de viaţă care nu se mai potrivesc conjuncturilor actuale. La mijloc poate fi şi o relaţie umană ori o situaţie care nu-şi mai are locul în existenţa ta, în viitorul tău.

Visele despre un cal nou născut exprimă o energie majoră, înnoitoare, pe care o ai la dispoziţie sau faptul că eşti străbătut de motivaţii noi şi puternice.

Un cal bătrân, costeliv, dovedeşte o stare de spirit pesimistă, o epuizare energetică mentală sau fizică. În mod asemănător, caii bolnavi ori pe moarte din vise denotă probleme de sănătate, lipsa de energie, vitalitate.

Dacă ai visat un cal sălbatic, ţi se semnifică o încărcătură energetică foarte mare, ce poate fi greu stăpânită şi care te poate direcţiona înspre un comportament impulsiv sau către o aventură erotică fierbinte dar văduvită de o reală afecţiune. Caii sălbatici din vis scot la iveală un sentiment de libertate şi descătuşarea de îndatoriri şi responsabilităţi, un simţământ incontrolabil. Visele de-a lungul cărora călăreşti un armăsar sălbatic sunt asociate cu dorinţe fizice, erotice neîngrădite.

Un cal de povară, de tracţiune visat dă de înţeles că nu îţi utilizezi decât într-o mică măsură puterea personală. Poate că aştepţi momentul potrivit pentru a face asta. Totodată, ţi se reflectă energia sau mobilizarea de care ai nevoie în muncă. Nu este exclus să te simţi ca un simplu cal de povara ori să ai senzatia subconştientă că eşti tratat în acest fel.

Caii foarte mari, enormi sunt simboluri onirice ale unei forţe, energii imense.

Un vis în care ai de a face cu un cal vorbitor este conectat cu o cunoaştere înalta, elevată. Trebuie să iei în considerare ce anume îţi spune calul. Dacă acesta este negru, e purtătorul unui mesaj al subconştientului. Dacă este albastru, se poate referi la ceva ce te întristează, la un ajutor de care ai nevoie tu sau altcineva, dar care poate fi greu de obţinut. În acelaşi timp, un cal care vorbeşte poate releva un lucru neconştientizat până acum.

Visele înfăţişând un cal alergând liber, bucurându-se libertate, exprimă dragostea ta faţă de viaţă sau eliberarea unor emoţii, sentimente reprimate.

Dacă iapa constitue un simbol oniric al feminităţii, fertilităţii unei femei sau receptivităţii, armăsarul este unul al masculinităţii, virilităţii şi forţei unui bărbat.

Atunci când visezi că dresezi, antrenezi un cal înseamnă că te îndrepţi spre obiceiuri noi, te ocupi de eficientizarea interacţiunii tale sociale ori înveţi cum să-ţi canalizezi efluviile emoţionale sau erotice.

Dacă te chinuieşti să ţii sub control un cal ţi se transfigurează lupta cu impulsurile şi pornirile tale. Poţi avea dificultăţi în strunirea motivaţiilor ori sexualităţii tale.

Cumva asemănător, când visezi că îţi este greu să te menţii pe un cal, să-l ţii în hăţuri, ţi se indică faptul că eşti dominat de emoţii, sentimente clocotitoare.

În eventualitatea că ai visat cum eşti aruncat de pe un cal înseamnă că te-ai debarasat de o atitudine rigidă, limitatoare, şi te-ai lăsat în voia spontaneităţii, instinctelor. Dintr-o altă perspectiva, poate fi vorba, dimpotrivă, de pierderea conexiunii cu nevoile şi dorinţele tale esenţiale.

Drept urmare, visele pe parcursul cărora călăreşti cu uşurinţă, cu plăcere sau laşi calul tău în voia sa semnifică o relaţie bună, strânsă cu emoţiile şi impulsurile tale interioare, instaurarea unei armonii între instinctele tale şi personalitatea ta raţională.

Un cal visat ce se împotriveşte să-l încaleci sau refuză să te poarte dă de înţeles că lumea ta interioară se opune unei acţiuni ori orientări pe care vrei să ţi-o asumi.

Visul în care legi, priponeşti un cal scoate în relief inhibiţia ta, necesitatea de a-ţi elibera simţămintele şi a-ţi îngădui libertate în exprimarea sentimentelor şi creativităţii.

În cazul în care te-ai visat călărind se poate presupune că ai ajuns sau te simţi pe o poziţie înaltă, că ai încredere deplină în tine şi în forţele tale. Într-o altă interpretare, ţi se semnalează necinstea, lipsa de integritate. Poate că ai ajuns la succese prin mijloace nu tocmai ortodoxe.

Călăreţul străin din vise sugerează că eşti ţinta unor influenţe negative. Ţi se poate vesti că un aspect al vieţii tale este pe punctul să se sfârşească, să dispară.

Atunci când visezi un călăreţ fără cap ţi se atrage atenţia că poţi să îţi exgerezi în lumea reală puterea personală, calităţile tale, sau că păstrezi cu statornicie un secret legat de tine.

Se spune că visul despre un cal înşeuat dar care nu este călărit de cineva exprimă, de obicei, moartea cuiva apropiat.

Visele despre o cursă de cai reprezintă evenimente din traiul tău zilnic şi relaţionarea cu ceilalţi, competiţia de zi de zi în care eşti înscris alături de alţii şi şansele pe care ţi le acorzi în această competiţie. Astfel de vise oglindesc puterea şi motivaţia ce îţi sunt necesare pentru a evolua în viaţă, energia ta erotică sau spiritul tău competitiv.

Un cal în armură, asemeni celor din epoca medievală, semnifică în vis combativitatea, agresivitatea ta, forţa sau rigiditatea ta. Poate că eşti mereu dornic să te confrunţi cu ceilalţi. Într-o interpretare diferită, te străduieşti să te protejezi faţă de atacurile subconştientului ori de cele ale unei dorinţe erotice exacerbate.

Visul unui cal înaripat simbolizează impulsuri instinctive ori emoţii nereprimate, în armonie cu raţiunea.

"Un călăreţ nu trebuie să ştie doar cum să se ţină pe cal; trebuie să ştie şi cum să cadă."
Proverb mexican

Te mai poate interesa în Blogul Dianei:

Şarpele din vise | Interpretare şi semnificaţie vise

Pisica din vis | Interpretarea şi semnificaţia viselor

Câinele din vise | Interpretare şi semnificaţie vise
Calul din vise | Interpretare şi semnificaţie vise Calul din vise | Interpretare şi semnificaţie vise Reviewed by Diana Popescu on martie 03, 2016 Rating: 5

7 comentarii:

  1. Buna diana am avut si eu un vis .ca am intrat intrun grajd si am vazut un manz rosu cu putin alb si langa manz era si un vitel rosu te rog poti sa imi spui ce inseamna o zi buna

    RăspundețiȘtergere
  2. Un asemenea vis poate simboliza ca vei avea parte de multe bucurii, in curand. :). Poate vei lua un premiu,o prima binemeritata sau iubitul tau te va cerein casatorie.:)) Daca esti deja maritata, casa ta va fi plina de belsug,iubire si liniste.

    RăspundețiȘtergere
  3. Buna, Diana. In aceasta saptamana am avutt parte de 2 vise stranii (pentru mine). In unul din ele am visatt un cal frumos negru venind dupa mine la fostul loc de munca. S-a aplecat ca sa-l pot calari si au venit si copiii fostilor colegi sa-l mangaie. La final, am mers calare la pas spre iesirea din curtea cladirii.
    In celalalt vis, eram pe o alee si priveam in spate vazand o vulpe cu o coada stufoasa si frumoasa, care se uita lung la mine. Apoi a pornit spre mine incepand sa se transforme intr-un caine pana ce a ajuns aproape de persoana mea.
    Daca se poate, te rog frumos sa-mi scrii semnificatia celor 2 vise. Multumesc si o zi minunata!

    RăspundețiȘtergere
  4. Buna seara! Nu de mult am avut un vis cu un cal foarte mare,alb.Era calarit de cineva care incerca sa il stapaneasca.Eram in masina si am trecut exact pe sub el si m-am uitat atent in ochii lui in timp ce sarea pe strada.Era foarte rau, parca era posedat, avea personalitate feminina si mi-a vorbit:"Daca nu ma lepad,ma va omora"(se referea la el sau ea dupa voce).E ca si cum nu se putea stapani,suferea.M-am trezit imediat cu un puternic fior de friica. Ce ar putea insemna acest vis??

    RăspundețiȘtergere
  5. Buna Diana,aseara am visat un cal alb era mare,frumos cu o coama si coada bogata si stufoasa,calul era de un alb imaculat si mergea tantos ,mandru de frumusetea lui si in loc de sha avea ca o plasa pusa pe el dar era din trandafiri rosi,s a oprit langa mine,in fata mea si parca astepta sa l calaresc.Poti sa mi traduci acest vis?Multumesc!

    RăspundețiȘtergere
  6. Buna Diana,aseara am visat un cal alb era mare,frumos cu o coama si coada bogata si stufoasa,calul era de un alb imaculat si mergea tantos ,mandru de frumusetea lui si in loc de sha avea ca o plasa pusa pe el dar era din trandafiri rosii naturali,s a oprit langa mine,in fata mea si parca astepta sa l calaresc,eu ma uitam uimita de frumusetea lui si mai ales ca s a oprit la mine.Poti sa mi traduci acest vis?Multumesc!

    RăspundețiȘtergere
  7. Bună Diana, asta noapte am visat ca eram în trăsură cu soția mea și într-o curbă era un autocar, cind ne-am apropiat de acea curbă calul a dispărut și noi eram pe jos. Soția mea era sub autocar și cauta ceva, am scos-o de acolo și ne-a apărut un tir alb.Ne-am urcat în tir și am condus acel tir. La un moment dat pe sosea la tara în mijlocul drumului apar niște lemne răsturnate,am finalizat dar tirul parca voia sa meargă înapoi cu finele puse, parca nu-l puteam stăpâni. Multumesc

    RăspundețiȘtergere

Un produs Blogger.