miercuri, 30 martie 2016

De ce nu ai noroc în dragoste?

Chiar crezi că eşti pândit mereu de ghinion şi nu ai noroc în dragoste? Te-ai gândit că poate lucrurile rele din viaţa ta sentimentală nu depind de greutatea ta corporală, de felul cum complexele tale te împovărează, de modul distorsionat în care te vezi prin ochii altora şi că, de fapt, ai nişte atuuri enorme pentru a-ţi alătura norocul în dragoste?

Citate despre suflete pereche

Pentru a-ţi schimba norocul în dragoste nu ai decât câteva lucruri simple de făcut...

- Nu te lăsa în voia dezamăgirilor de până acum. Poate că toate lucrurile negative care te -au marcat până în prezent nu au făcut decât să îţi dea îndrumări spre viitor. Ia în considerare cu ce ai greşit, inclusiv orientându-te spre cineva care nu te merită!


De ce nu ai noroc în dragoste



Rumi: Poezii de dragoste

- Nu te resemna! Cumva, undeva, există sufletul tău pereche. Nu îl vei găsi închizându-te în casă sau accesând tot felul de siteuri prostănace care îţi promit că vei fi împlinit de o dragoste adevărată. O iubire autentică nu va fi aflată niciodată online, pe Messenger ori chat. De fapt, în astfel de reţele de socialializare de pe internet nu sunt decât oameni care încearcă să te amăgească, să profite de slăbiciunile tale!

- Schimbă regulile jocului! Schimbă-ţi prietenii, cunoştiinţele, în aşa fel încât să dai peste omul viselor tale. Rămânând în cercul strâmt al relaţiilor tale sociale nu faci decât să te supui aceloraşi reguli şi conformisme din care (subconştient) îţi doreşti să scapi!
- Gândeşte-te mereu că eşti învingător. Lumea din jurul tău există pentru că tu însuţi/însăţi exişti, aşa că ce ai de pierdut? Vrând-nevrând eşti pe primul loc în viaţa ta, iar cei care se învârt prin preajmă nu sunt decât marionete ale tale! Dacă tu nu exişti, nu există dragoste, iar cine nu vrea dragostea ta ar trebui să nu existe pentru tine!

- Nu îţi îngădui să fii pe locul doi. Într-o iubire veritabilă nu există clasamente. Într-o dragoste adevărată, tu eşti pe primul loc în ochii persoanei iubite, iar aceasta pe cel dintâi loc în ochii tăi, in inima ta.

- Uneori, dragostea presupune nişte riscuri! Dacă îţi stă în putinţă, nu paria pe sume mari ale sufletului tău înainte de a şti cât de cât ce vei pierde. O minimă prudenţă în viaţa sentimentală te poate feri de dureri nemaiîncercate!

Nu te teme să te iubeşti pe tine însuţi şi vei fi iubit şi de alţii!

Semnele dragostei | Cum ştii că cineva este îndrăgostit?

9 comentarii:

NightQueenXXX spunea...

Si daca am incercat tot ce scrie acolo si tot nimic?

Stefan Doroftei Doimaneanu spunea...

Dragă Diana,
Frumoase sfaturi, pline de înțelepciune și ușor de urmat. Dar vezi tu, oamenii în general, dar și cei „nenorocoși” în special,ignoră de cele mai multe ori sfaturile celor care au trăit astfel de sentimente și apoi le transmit altora din altruism, spre a le pune în practică. De cele mai multe ori sunt tributari vieții lor anoste, fără satisfacții. E frumos ceea ce faci și apreciez ! Cu stimă... Șt.D.DOIMĂNEANU

Dan M spunea...

Misto articol. Fain ca incurajezi oamenii, tine-o tot asa!

Diana Popescu spunea...

Trebuie sa incerci in continuare. Nu este deloc simplu sa iti asumi o atitudine sigura, increzatoare precum cea descrisa mai sus, sa o incorporezi in tine si sa o traiesti la fel de natural precum respiri.

Diana Popescu spunea...

Multumesc, dar mi se pare putin ceea ce fac. Poate imi oferi cateva sugestii...

Diana Popescu spunea...

De ce nu iti spui parerea. Treabuie sa fie si altceva ce am omis!

Anonim spunea...

Cred ca lucrurile sunt putin mai complicate. Intr-o iubire adevarata care nu tine cont de timp si spatiu, de Pamant sau Univers, SUFLETUL SE PREDA! Problema este daca trupul si mintea noastre sunt pregatite de o astfel de capitulare. Am citit mai multe articole postate de tine,Diana si am senzatia ca fluctueaza in profunzime. Mai exact, cateodata atingi clipa, alteori mangai suflete, de ce nu, alini orgolii, oferi retete posibile mai simple sau mai grele,dar dragostea TREBUIE sa fie dincolo de toate astea! Avem parte in viata de mici clisee, bucati de film rupte pe care le consideram si le definim drept IUBIRI. In realitate, definitia nu face altceva decat sa puna intr-o ecuatie vesnicia unei clipe de gratie pe care nici o limita/granita/limitare sau timp nu le pot incorseta. Dragostea doar se traieate, se uita si se reaminteste, in timp ce iubirea e cu tine mereu PENTRU A FI DARUITA! Nu o poti depune la nicio banca si in niciun cont. Orice dobanda potentiala si visata va intarzia managerial sa apara. Nu iubim si nu suferim in speranta ca dupa ploaie va fi soare - sau orice altceva asemanator. Nu iubim si nu suferim pentru ca la un moment dat am putea fi rasplatiti. Cine sa o faca si de ce?... Ar fi prea multa risipa de energie pentru evidenta. Iubim pentru ca la momentul zamislirii noastre, am fost inzestrati cu IUBIRE! Eu asa cred si mi-a luat mult timp pana sa inteleg cum poti sa dai ceva fara sa ASTEPTI ! Inca invat si desi buletinul imi spune cand il consult ca am ajuns probabil la jumatatea vietii,nu stiu daca voi putea sa obtin pe deplin vreodata asta!!! ... Ma scuzati daca v-am tulburat cu postarea mea... Luati-o doar ca pe o insailare de ganduri si simtaminte!!!!

Diana Popescu spunea...

Iubirea esti tu, asta n-ai inteles pana acum, amice Anonim, care m-ai facut prin comentariul tau sa tresar..! Esti tu, prin tot ceea ce te defineste. Cliseele de care vorbesti sunt doar incercari de a te regasi pe tine insuti.. Multumesc pentru comentariu. Da-mi ragaz cateva zile si reintalneste-te cu mine aici pe blog cand voi scrie urmatorul articol despre iubire.

Anonim spunea...

Prea bine! Asa voi face! Ragazul tau va fi rabdare in asteptare pentru mine! Nu ezita sa simti, insa, cand vei scrie articolul! Cuvintele sunt, cel mai adesea, emotii exprimate! ( Amicul Anonim)