Horoscop Leu mai 2016

Horoscopul Leului mai 2016 are drept orientări principale un echilibru interior stabil, mobilizarea spre idealuri ambiţioase, învigorarea relaţiilor cu prietenii şi o atitudine extrem de protectoare faţă de familie, o viaţă amoroasă de bun augur şi demersuri financiare încununate de succese.

Horoscop general Leu mai 2016 


Dacă, de-a lungul mişcării sale retrograde în Fecioară şi a doua casă a Leului, Jupiter ţi-a insuflat o încredere foarte mare, chiar exagerată, în valoarea personalităţii tale, din 9 mai 2016, înscrierea în tranzit direct a acestei planete îţi conferă realism, luciditate în evaluarea punctelor tale forte. În acest mod, ai capacitatea să evoluezi în viaţă în general, în drumul spre obiectivele tale în particular, pe baze temeinice, consolidându-ţi pas cu pas realizările.

Viitorul, materializarea obiectivelor tale continuă să aibă întâietate începând cu 20 mai, graţie pătrunderii Soarelui în Gemeni şi a XI-a ta casă. Ideile originale, inovatoare care-ţi străbat mintea îţi asigură o abordare nouă şi, probabil, mai productivă a ţelurilor tale.              
Leu
 În acelaşi timp, perspectiva pozitivă despre viaţă, bunăvoinţa şi interesul faţă de alţii îţi promit o integrare fericită în sfera socială. Este de aşteptat să aderi la un grup de oameni asemeni ţie, să-ţi înmulţeşti numărul de contacte umane utile, să ai o agenda zilnică plină de tot felul de petreceri, reuniuni şi evenimente sociale.

Horoscop chinezesc 2016 - Toate zodiile 

Relaţiile cu prietenii se înteţesc şi se remarcă printr-un sporit ataşament reciproc sub influenţa tranzitului demarat de Venus, pe 24 mai 2016, în a unsprezecea casă a Leului. Pari să petreci mai mult timp de calitate alături de amici şi chiar să te dedici, împreună cu ei, unei cauze nobile sau unui demers de natură financiară. Acest fapt nu te împiedică să îţi afirmi individualitatea, îndeosebi prin pofta de a ieşi din tiparele cotidianului şi a te delecta în preocupări ieşite din comun, neconvenţionale.

Marte preia odată cu 27 mai o turnură retrogradă în Scorpion şi a IV-a ta casă, într-un aspect astral ce te înverşunează să-ţi aperi, să-ţi protejezi până în pânzele albe căminul. Nu este, desigur, un lucru rău atâta timp cât îţi păstrezi simţul realităţii şi nu te laşi mânat de impulsuri false în privinţa unor potentiai duşmani ai oamenilor la care ţii. Totodată, este necesar să-ţi supraveghezi predispoziţia de a impune cu orice preţ familiei deciziile şi punctele tale de vedere.

Horoscop Leu mai 2016 - Dragoste 


Luna plină, ivită pe 22 mai 2016, în Săgetător şi a cincea casă a Leului te încurajează să dai glas sentimentelor tale cele mai adânci. În cazul în care ai amânat sau ai ezitat îndelung să faci o declaraţie de dragoste, acum eşti impulsionat către acest lucru, indiferent dacă eşti într-o relaţie de cuplu începută mai demult sau într-una care abia se înfiripă. Cu toate că raţiunea încearcă să te ţină în frâu, numai prin deschiderea inimii tale către persoana iubită ai şansa să-ţi aprofundezi conexiunea cu aceasta!

Vezi şi Horoscopul Leului în anul 2016!

Dragostea şi prietenia se întăresc, se sprijină una pe cealaltă ca urmare a vizitei lui Venus în Gemeni. Din 24 mai, nativii singuri din Leu pot fi atraşi într-o idilă împreună cu o persoană de care îi lega numai o pură prietenie ori cu una cunoscută prin intermediul unui amic sau a cercului lor social. De multe ori, o astfel de relaţie este caracterizată la debut în special de o comuniune de interese, idealuri, convingeri. Într-un cuplu deja statornicit, eventualele suspiciuni provocate de gelozie ori posesivitate tind să dispară, făcând loc unei interacţiuni camaradereşti, având drept repere sinceritatea şi onestitatea.

Horoscop Leu mai 2016 - Bani şi muncă 


Munca şi satisfacţiile furnizate de aceasta sunt în prim plan pe 6 mai 2016, sub efluviile Lunii noi din Taur şi a X-a casă a Leului. Năzuinţa de a ajunge sub lumina reflectoarelor îţi poate fi împlinită de abilitatea de a-ţi pune la treabă cu folos aptitudinile profesionale şi perseverenţa sub îndrumarea unui om cu o vastă experienţă. Poţi simţi că ai ajuns la o răscruce a carierei, într-o circumstanţă în care trebuie să faci o schimbare majoră ţinând de jobul tău.

Parcursul direct reluat de Jupiter, odată cu 9 mai, în a doua ta casă, te sprijină să anticipezi mutările cele mai avantajoase de pe tabla de şah a afacerilor şi întreprinderilor tale financiare. Atitudinea ta încrezătoare, optimistă nu te mai îndreaptă spre câştiguri iluzorii pe termen scurt. Posezi inspiraţia de a-ţi canaliza banii şi eforturile către cele mai oportune investitiţii şi demersuri, având în acest fel ocazia de a-ţi majora veniturile. Traversezi o perioadă prielnică primirii unui bonus semnificativ, obţinerii unui împrumut avantajos sau unei măriri salariale. Pe de altă parte, ţi se recomandă să îţi ţii sub control impulsul de a cheltui peste măsură, punându-ţi, dimpotrivă, deoparte nişte bani absolut necesari în viitorul apropiat.

Horoscop Leu aprilie 2016
Horoscop Leu mai 2016 Horoscop Leu mai 2016 Reviewed by Diana Popescu on aprilie 26, 2016 Rating: 5

2 comentarii:

  1. M-am nascut in 19 august 1967. Sunt intr-o perioada in care trebuie sa iau decizii importante in ceea ce priveste cariera. Ce ma sfatuiti? Multumesc.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Imi pare rau, dar deocamdata nu am timp pentru astrograme personale.

      Ștergere

Un produs Blogger.