duminică, 10 aprilie 2016

Planeta Venus în astrologie

Întruchipând zeiţa dragostei, planeta Venus guvernează în astrologie zodiile Taurului şi Balanţei, insistând, din acest motiv, asupra a două aspecte importante ale vieţii noastre: dragostea şi banii.

Aceste atribute ale lui Venus nu trebuie să ne îngrădească însă viziunea asupra sa. Ea pune mai presus de orice plăcerea, îndeosebi cea împărtăşită cu altcineva, aduce în prim plan armonia din relaţiile noastre emoţionale, din căsătorii, prietenii şi chiar parteneriate profesionale ori de afaceri, ne învaţă să iubim şi să apreciem atât oamenii, cât şi lucrurile.

Suntem atractivi şi atraşi de alţii graţie planetei dragostei şi tot datorită ei ne simţim îndemnaţi să preţuim plăcerile vieţii.

Sinastria - Astrologia dragostei şi relaţiei de cuplu

Amplasarea lui Venus într-o hartă natală sau astrogramă personală ne relevă felul în care abordăm relaţiile de iubire şi ceea ce ne satisface în viaţă.
Venus

Venus aflată în Balanţă mărturiseşte despre bucuria de a primi şi a dărui în cuplu, poziţionată în Berbec reflectă fascinaţia cuceririi amoroase, găzduită în Rac oglindeşte simţământul de siguranţă conferit de legăturile noastre în doi. Locul unde se găseşte în astrogramă dezvăluie în ce plan al existenţei căutăm frumuseţe, echilibru şi plăcere. Venus în a şasea casă indică satisfacţii extrase din muncă şi demersurile de zi cu zi, în a patra casă sugerează împlinirea sufletească dăruită de casă şi familie, iar în a noua casă denotă plăcerea izvorâtă din studiu şi călătorii.

De asemeni, Venus ne înfăţişează cum şi de ce cheltuim banii, felurile de cadouri pe care le achiziţionăm, cât de mult investim în activităţile din timpul liber şi către care din acestea ne orientăm cu preponderenţă.

Această planetă este corelată cu plăcerile generate de pasiunile noastre, cu obiectele costisitoare sau de lux pe care le preferăm, cu tipurile de mâncăruri şi băuturi care ne plac ori cu genul de casă la care visăm.

Nu trebuie să neglijăm că Venus este şi o planetă a frumuseţii. Ea ne inspiră talentele şi preocupările artistice, simţul estetic, ne furnizează creativitate, ne îndrumă să ne lăsăm în voia simţurilor noastre şi să apreciem splendorile lumii.

Ascendentul în astrologie

Potrivit astrologiei tradiţionale, poziţia şi conjuncturile lui Venus dintr-o astrogramă influenţează în mod diferit oamenii în funcţie de genul lor. Această perspectivă, nu întotdeauna viabilă, este bazată pe ideea că bărbaţii tind să se îndepărteze de vibraţiile venusiene din hărţile lor natale. Întrucât energiile lui Venus trebuie să se îndrepte undeva, ele sunt proiectate asupra femeilor pe care le întâlnesc şi cu care relaţionează. Pe de altă parte, se consideră că femeile îşi însuşesc cu uşurinţă influenţele lui Venus. Într-o interpretare astrologică asemănătoare, se consideră că plasarea lui Venus în astrograme dă de înţeles genul de femeie de care se simt atraşii bărbaţii şi idealul de feminin către care se îndreaptă femeile.

Energia venusiană este armonioasă şi de aceea oamenii în astrogramele cărora planeta dragostei ocupă o poziţie proeminentă sunt adeseori înzestraţi cu darul de a-i împăca pe alţii, a media conflicte şi a le stinge.

Atunci când Venus îşi pune amprenta în mod pozitiv asupra noastră, facem compromisuri, suntem binevoitori, iubitori, afectuoşi şi dăm dovadă de bun gust. Efluviile venusiene negative se întrevăd într-un răsfăţ excesiv al sinelui, în egocentrism, vanitate şi superficialitate.

Vechea astrologie românească | Gromovnic şi zodii de acum 100 de ani

"Venus, în eterna ta stăpânire, 
Supusă îţi este întreagă omenire." 
Euripide

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Postare prezentată

Sfântul Nicolae – Tradiții și obiceiuri din Europa

În cele mai multe părti ale Europei, Sfântul Nicolae, sărbătorit în ziua de 6 decembrie, este cunoscut ca cel mai darnic personaj religios ...