duminică, 8 mai 2016

La ce nu trebuie să te aştepţi din partea altora

Cele mai mari dezamăgiri ale vieţii noastre provin adeseori din faptul că avem aşteptări, nădejdi greşite, mai cu seamă într-o relaţie de cuplu sau în interacţiunea cu alţii. Dacă reuşim să ne moderăm pretenţiile sau părerile despre alţii avem şansa să eliminăm frustrările şi durerile fără rost atât din vieţile noastre, cât şi din cele ale oamenilor din jur, să ne concentrăm asupra a ceea ce este cu adevărat important pentru noi.

Nu te mai aştepta ca alţii să fie de acord cu tine 


Meriţi să fii fericit, meriţi să-ţi trăieşti cu seninătate şi bucurie zilele. Nu uita acest lucru din cauza opiniilor altora. Nu ai ajuns pe această lume pentru a le face pe plac altora, a-ţi duce traiul conform ideilor lor, şi nici pentru a te simţi îndreptăţit să-i convingi pe alţii să trăiască potrivit ideilor tale. De fapt, cu cât îţi înţelegi mai mult rostul în lume şi te ataşezi de acesta, cu atât mai puţin ai nevoie de aprobarea ori aprecierea altora.

Trebuie să îndrăzneşti să fii tu însuţi, să îţi urmezi intuiţia, oricât de straniu sau înfricoşător ţi se poate pare acest lucru. Nu te compara cu alţii, nu te lasă descurajat de succesele ori realizările altora. Urmează-ţi propriul drum şi rămâi fidel ţelurilor tale autentice. Până la urmă, succesul înseamnă să trăieşti încununat de fericire în felul tău şi numai al tău.
La ce nu trebuie să te aştepţi din partea altora

Nu te mai aştepta ca alţii să te respecte mai mult decât te respecţi tu însuţi

Adevărată putere îşi are rădăcinile în suflet şi spirit, şi nu în muşchi. Ea este corelată cu credinţa şi încrederea în cine eşti, şi cu voinţa de a acţiona în conformitate cu crezurile tale. Nu cere altora dragostea, respectul şi atenţia pe care ar trebui să le arăţi faţă de tine tu însuţi.

Oamenii apatici | O poveste cu tâlc

Uită-te în oglindă şi spune-ţi, "Te iubesc şi, de acum înainte, mă voi purta pătruns de această dragoste." Este important să fii bun cu alţii, dar este cu mult mai important să fii bun cu tine însuţi. Dacă practici cu perseverenţă iubirea de sine şi respectul de sine îţi acorzi şansa de a fi fericit. Iar atunci când eşti fericit, devii un prieten mai bun, un membru al familiei mai bun, un partener de cuplu mai bun.

Nu te mai aştepta şi nu mai năzui să fii plăcut de alţii 


Poţi să fii văzut drept lipsit de valoare de cineva, dar eşti de nepreţuit pentru altcineva. Nu-ţi uită niciodată propria valoare. Petrece-ţi timpul cu cei care te preţuiesc cu adevărat. Indiferent cât de bun, de binevoitor eşti faţă de oameni, se va găsi mereu cineva care să te critice sau te împroaşte cu noroi. Dacă eşti pus în faţa unei astfel de persoane, zâmbeşte-i, ignor-o şi mergi mai departe.

Într-o lume paradoxală care încearcă să te determine să te faci plăcut oricui, cea mai dură bătălie pe care o ai de purtat este cea de a fi tu însuţi. Şi, pe când duci această luptă, trebuie să fii pregătit să întâmpini adversităţi din partea unora. Mulţi oameni nu agrează pe cineva care vrea să fie el însuşi, care este diferit de ei, nu se încadrează în tipologia comună. Trebuie să ţii cont că ceea ce te face diferit de alţii reprezintă autenticele trăsături ale personalităţii tale, care vor fi apreciate şi iubite de oamenii cu mintea deschisă.

Nu te mai aştepta ca oamenii să fie aşa cum îţi doreşti 


A-i iubi şi respecta pe alţii înseamnă a le permite să fie ei înşişi. Atunci când încetezi să te aştepţi ca oamenii să fie într-un anumit fel, poţi începe să îi apreciezi cu adevărat.

Karma, relaţiile cu oamenii şi dragostea

Acordă-le o cât mai mare atenţie şi respectă oamenii pentru ceea ce sunt şi nu pentru ceea ce îţi doreşti să fie. Picăm adeseori în greşeala de a crede că îi cunoaştem bazându-ne pe idei preconcepute. Dacă ne străduim să-i cunoaştem în mod real avem ocazia de a ne dezvălui frumuseţea lor. Fiecare om este remarcabil şi frumos. Pentru a-ţi da seama de asta ai nevoie numai de răbdare şi voinţa de a te dezbăra de prejudecăţi şi subiectivism. Este un proces gradual. Cu cât cunoşti mai bine pe cineva, cu atât mai mult eşti capabil să pătrunzi dincolo de aparenţe să şi să îţi dezvălui frumuseţea sa veritabilă.

Nu te mai aştepta că oamenii să-şi dea seama ce gândeşti 


Oamenii nu-ţi pot citi gândurile. Nu au cum să ştie cum te simţi dacă nu le mărturiseşti asta. Poate că eşti prea timid pentru a-i vorbi unei persoane din preajma ta care te atrage de mult timp... Ar trebui, oare, să te aştepţi ca ea să-ţi ghicească interesul şi să facă primul pas? Poate că tânjesti să fii promovat la serviciu... Nu îi spui asta şefului tău sperând că ieşi destul de mult în evidenţă din punct de vedere profesional pentru a mai fi nevoie de cuvinte?

Comunicarea constantă şi eficientă cu oamenii este o condiţie a succesului în viaţă. Frecvent, este necesar ca tu să spargi gheaţă şi să spui primele cuvinte. Dacă ai nevoie de oameni, trebuie să le spui ceea ce gândeşti. E simplu ca bună ziua.

Nu te mai aştepta că oamenii să treacă printr-o schimbare bruscă, miraculoasă 


De multe ori te aştepţi poate ca o trăsătură aparent negativă, neplăcută a cuiva îndrăgit să dispară de la sine, un lucru care probabil nu se va întâmpla. Dacă îţi doreşti cu tot dinandinsul să se schimbe, fii onest şi pune toate cărţile pe masă astfel încât acea persoană să ştie cum te simţi sau ceea ce îţi doreşti de la ea.

Cum să-i influenţezi pe oameni | Trucuri psihologice

Oamenii nu se schimbă însă cu una cu două şi ar trebui să nu încerci să-i schimbi forţând nota. În viaţă, adeseori, fie îi accepţi aşa cum sunt, fie alegi să trăieşti fără ei. Poate că sună dur, dar asta este realitatea. Atunci când te încăpăţânezi să schimbi oamenii, ei rămân frecvent la fel, însă în cazul în care nu încerci să-i transformi, îi sprijini aşa cum sunt şi le laşi libertatea de a fi aşa cum sunt, ei se schimbă treptat în cea mai frumoasă variantă posibilă. Pentru că, de fapt, în timp, se schimbă felul cum îi vezi!

Concluzie 


Oamenii se comportă arareori aşa cum îţi doreşti. Speră cât mai mult, dar aşteaptă-te la cât mai puţin. Şi, adu-ţi aminte, fericirea ta depinde într-o foarte mare măsură de gândurile tale, de felul cum alegi să gândeşti despre lume.

Părerea ta 


Ce crezi că ar mai trebui spus pe această temă? Ce altceva crezi că nu trebuie să aşteptăm de la alţii? Aştept sugestiile tale în rubrica comentarii...

2 comentarii:

  1. Un articol foarte bun, Diana. Imi place filozofia ta. spor!

    RăspundețiȘtergere
  2. Ceau ,Diana. În unele cazuri nu ar trebui să așteptăm ca cel de lângă noi să spună adevărul. Câteodată noi știm ce ne ascunde persoana respectivă, dar spune cu totul altceva. Bine... acum asta nu e 100% sigur. Depinde... Dacă e o persoană de încredere e OK, dar chiar și atunci îți mai poate spune despre ceva sau cineva o mică minciună. Există și al doilea fel de persoană care nu e deloc de încredere. Și al treilea tip de persoană e cel care prima dată iți spune ceva ce e adevărat, după aceea te minte, și tot așa. Nu vreau să critic pe nimeni. Aceasta este doar strict părerea mea.

    RăspundețiȘtergere