marți, 21 iunie 2016

Cum să iubeşti - Învăţăturile maestrului Zen Thich Nhat Hanh

"A iubi fără să ştii cum să iubeşti răneşte persoana iubită."

Un legendar călugăr buddhist Zen de origine vietnameză, Thich Nhat Hanh a scris o carte de excepţie, cu titlul "Cum să iubeşti," în care se cufundă cu o înţelegere pătrunzătoare în cel mai complex şi frumos simţământ uman.

În concordanţă cu practica generală din învăţăturile buddhiste, Thich Nhat Hanh descrie dragostea cu o limpezime ieşită din comun, folosind un limbaj aparent simplu din care nu lipsesc metaforele. Pentru a fi cu adevărat pătrunşi de scrierea sa, trebuie să ne debarasăm de cinismul patologic din cultură occidentală, de mecanismul de autoapărare ce respinge grăbit orice ni se pare a fi prea sincer, prea simplist, prea "adevărat."

În centrul învăţăturilor lui Thich Nhat Hanh este ideea că "înţelegerea este celălalt nume al dragostei," însemnând că a iubi pe cineva presupune să-i înţelegi întru totul suferinţa. Nu trebuie să uităm că în buddhism suferinţa se referă la orice fel de sursă de nefericire, fie ea fizică, emoţională, sufletească sau spirituală. La urma urmei, oricine are nevoie să fie înţeles, însă, adeseori, nu reuşim să ne desprindem cu totul de ideile, credinţele, prejudecăţile noastre pentru a înţelege în mod real o persoana pe care o iubim. Maestrul Zen ilustrează acest lucru cu o metaforă:
A iubi fără să ştii cum să iubeşti răneşte persoana iubită

"Dacă pui o mână de sare într-un pahar cu apă, nu mai poţi bea din acea apă. Dacă, însă, presari sarea într-un râu, oamenii vor continuă să ia apă din el pentru a bea, a face mâncare şi a spăla. Râul este imens, şi are capacitatea să primească, să îmbrăţişeze şi să transforme. Când inimile noastre sunt mici, înţelegerea noastră şi compasiunea noastră sunt limitate, şi ajungem să suferim. Nu putem accepta sau tolera pe alţii ori defectele lor, şi le cerem să se schimbe. Atunci, însă, când inimile noastre se extind, aceleaşi lucruri nu ne mai deranjează în nici un fel. În acest caz, avem o mulţime de înţelegere şi compasiune, şi putem să-i îmbrăţişăm pe ceilalţi, îi acceptăm pe alţii aşa cum sunt, şi apoi ei au cu adevărat şansa să se transforme." 

Paulo Coelho: Inima perfectă | Despre dragostea adevărată

Cum ne extindem inimile? Pentru început, trebuie să ne recunoaştem şi înţelegem propria suferinţă:

"Când ne cultivăm şi ne sprijinim propria fericire, ne cultivăm capacitatea de a iubi. Din această cauză, a iubi înseamnă a învaţă arta de a ne cultivă propria fericire... Înţelegerea suferinţei altuia este cel mai mare dar pe care i-l poţi face. Înţelegerea este celălalt nume al dragostei. Dacă nu înţelegi, nu ai cum să iubeşti." 

Uneori, suntem avantajaţi în arta de a iubi de felul cum am fost crescuţi. Thich Nhat Hanh scrie:

"Dacă părinţii noştri nu s-au iubit şi nu s-au înţeles, cum am putea şti ce este dragostea? ... Cea mai preţioasă moştenire pe care părinţii o pot lăsa copiilor este propria lor fericire. Părinţii noştri pot fi în stare să ne lase bani, case şi pământuri, dar, cu toate astea, pot să nu fie fericiţi. Dacă avem părinţi fericiţi, primim cea mai valoroasă moştenire din toate." 

Maestrul Zen subliniază diferenţa dintre pasiune, patimă oarbă, care răpeşte orice fel de înţelegere reală a celuilalt, şi adevărata dragoste:

"Adeseori, ne îndrăgostim de alţii nu pentu că îi iubim şi îi înţelegem cu adevărat, ci pentru a ne distrage de la suferinţa noastră. Când învăţăm să ne iubim şi să ne înţelegem pe noi înşine şi avem o compasiune autentică faţă de noi înşine, abia atunci putem iubi şi înţelege cu adevărat o altă persoană." 

Thich Nhat Hanh explică:

"Uneori ne simţim goi, simţim un vacuum, marea lipsă de ceva. Nu ştim care-i cauza; este foarte vag, dar acest simţământ de a fi goi pe dinăuntru este foarte puternic. Aşteptăm şi sperăm ceva mai bun astfel încât să ne simţim mai puţin singuri, mai puţin goi. Dorinţa de a ne înţelege pe noi înşine şi a înţelege viaţa este o sete profundă. Există, de asemeni, setea adâncă de a fi iubiţi şi de a iubi. Suntem gata să iubim şi să fim iubiţi. Este cât se poate de natural. Dar întrucât ne simţim goi, încercăm să gasim un obiect al iubirii. Câteodată, nu am avut timpul necesar pentru a ne înţelege pe noi dar găsim totuşi un obiect al iubirii noastre. Când ne dăm seama că toate speranţele şi aşteptările noastre nu pot fi împlinite, desigur, de acea persoană, continuăm să ne simţim goi pe dinăuntru. Vrei să găseşti ceva, însă nu ştii ce anume să cauţi. În oricine există o continuă dorinţă şi aşteptare; adânc înăuntru, aştepţi totuşi să se întâmple ceva mai bun. De asta îţi verifici emailul de mai multe ori pe zi!" 

Emanuel Swedenborg: Dragostea este viaţa noastră

Dragostea adevarată, reală, argumentează călugărul Zen, işi are rădăcinile în patru elemente - bunătate iubitoare, compasiune, bucurie şi calm - acestea patru dăruind iubirii "elementul sfinţeniei." Primul element este legat de relaţia în dialog dintre propria noastră suferinţă şi capacitatea noastră de a o înţelege deplin pe cea a celor iubiţi:

"Esenţa bunătăţii iubitoare este de a fi capabil să oferi fericire. Poţi fi căldura şi strălucirea razelor soarelui pentru o altă persoană. Nu poţi să-i dăruieşti fericirea până când nu o ai în tine. Clădeşte-ţi, aşadar, o casă în interiorul tău, acceptându-te şi învăţând să te iubeşti şi să te vindeci pe ţine însuti. Învaţă cum să practici grijă, înţelegerea astfel încât să creezi clipe de fericire şi bucurie pentru propria ta împlinire. Abia apoi ai ceva de oferit celeilalte persoane... Dacă ai îndeajunsă înţelegere şi dragoste, atunci fiecare moment - indiferent dacă este vorba despre timpul petrecut făcând micul dejun, spălând maşină, udând grădina, sau făcând orice altceva în cursul zilei - poate fi un moment de fericire."

Interrelaţionarea sinelui cu celălalt este descrisă prin cel de-al patrulea element, calmul, seninătatea, prin cuvântul din sanscrită "upeksa," tradus drept "includere' şi "nediscriminare":

"Într-o relaţie profundă, nu mai există vreun hotar între tine şi cealaltă persoană. Tu eşti ea şi ea este tu. Suferinţa ta este suferinţa acesteia. Înţelegerea de către tine a propriei tale suferinţe ajută pe cel iubit să sufere mai puţin. Suferinţa şi fericirea nu mai sunt lucruri separate. Ceea ce i se întâmplă persoanei iubite ţi se întâmplă şi ţie. Ceea ce ţi se întâmplă ţie i se întâmplă şi celui iubit... În dragostea adevărată, nu mai este vreo separare sau discriminare. Fericirea celui/celei de lângă tine este fericirea ta. Suferinţa ta este suferinţa lui/ei. Nu mai poţi spune, "Asta este problema ta."

Pe lângă cele patru elemente de baza, există şi altele, precum cele ale încrederii şi respectului, ce condiţionează reciprocitatea unei iubiri adânci:

"Când iubeşti pe cineva, eşti pătruns de încredere. Dragostea fără încredere nu este totuşi dragoste. Desigur, mai întâi trebuie să ai încredere, respect faţă de tine însuţi. Încrederea că ai o natură înzestrată cu bunătate şi compasiune. Eşti o parte a universului; eşti făcut din stele. Atunci când te uiţi la persoană iubita, vezi că şi ea este făcută din stele şi poartă înăuntru eternitatea. Privind din acest punct de vedere, simţim în mod natural respectul. Adevărata dragoste nu poate există fără încrederea şi respectul faţă de tine însuţi şi faţă de cealaltă persoană." 

Pincipalul mecanism pentru instaurarea încrederii şi respectului este ascultarea:

"A iubi fără să ştii cum să iubeşti răneşte persoana iubită. Pentru a şti cum să iubeşti un om, trebuie să îl înţelegi. Pentru a înţelege, trebuie să ascultăm... Când iubeşti o persoană, este necesar să ai capacitatea de a o alina şi a o ajuta să sufere mai puţin. Aceasta este artă. Dacă nu înţelegi rădăcinile suferinţei sale, nu o poţi ajuta, la fel cum un medic nu poate să-ţi vindece boala dacă nu-i ştie cauza. Trebuie să înţelegi cauza suferinţei persoanei iubite pentru a reuşi să o alini... Cu cât o înţelegi mai mult, cu atât mai mult o iubeşti; cu cât iubeşti mai mult, cu atât mai mult înţelegi. Sunt două faţete ale aceleiaşi realităţi. Mintea iubirii şi mintea înţelegerii sunt una şi aceeaşi." 

Osho: 3 feluri de dragoste

Iată cât de poetic, sugestiv ştie Thich Nhat Hanh să descrie dragostea:

"Adeseori, când spunem "Te iubesc" ne focalizăm mai ales pe ideea de "te," adică a acelui care iubeşte şi mai puţin pe calitatea iubirii care este oferită. Acest lucru se petrece întrucât suntem captivi în ideea de sine. Gândim că avem un sine. Dar nu există aşa ceva precum un sine individual, separat. O floare este alcătuită numai din elemente 'neflorale', cum ar fi clorofila, lumina soarelui şi apa. Dacă am îndepărta elementele neflorale ale florii, floare nu ar mai exista. O floare nu poate fiinţa numai prin ea singură. O floare poate fi numai interexistenţa noastră, a tuturor... Fiinţele umane sunt la fel. Nu putem există numai prin noi înşine. Putem numai să interexistăm. Sunt alcătuit numai din elemente de nesine, precum pământul, soarele, părinţii şi strămoşii mei. Într-o relaţie, poţi vedea natura interexistenţei dintre tine şi cealaltă persoană, poţi vedea că suferinţa sa este propria ta suferinţă, şi că fericirea ta este propria sa fericire. Din această perspectivă, vorbeşti şi acţionezi diferit. Acest lucru în sine poate alina atât de multă suferinţă." 

În concluzie, cartea lui Thich Nhat Hanh "Cum să iubeşti" explorează practicile simple şi totuşi profunde de transformare către o dragoste şi o înţelegere veritabile, care se aplică nu numai relaţiilor de iubire, ci şi tuturor formelor de "interexistenţă."

Niciun comentariu: