sâmbătă, 6 august 2016

Demonii care se hrănesc cu energia oamenilor

Am scris acum câtva timp despre vampirii energetici, oamenii care îţi fură energia... Pot există şi altfel de creaturi, nevăzute, neauzite, un fel de demoni care se hrănesc cu energia noastră, un fel de lipitori sau căpuşe imperceptibile?

Dacă nu te confrunţi cu demonii tăi, interiori ori exteriori, ei vor pune stăpânire peste tine, şi te vor face să suferi... Nu ai avut niciodată senzaţia că există ceva mai mult decât ceea ce pare a fi la prima vedere, că în jurul tău se află o lume nevăzută, pe care nu o poţi atinge, dar care îţi poate face rău, o lume care se manifestă în tot ce faci şi, câteodată, se pune în calea obiectivelor, ţelurilor tale, indiferent cât de mult te-ai strădui să ţi le atingi? Unii oameni o numesc o lume spirituală, elementară, un plan astral sau chiar supranatural.

Ei bine, această lume ne influenţează, de fapt, destinele. Desigur, avem, fiecare dintre noi, opţiunile proprii, îndeosebi în traiul de zi cu zi, însă uneori, soarta noastră pare să fie prestabilită, predeterminată, indiferent cât de mult încercăm să-i dăm o altă turnură. Se zice că acest lucru este provocat de creaturi din alte dimensiuni ale existenţei, de aşa-zişi îngeri ori demoni.
Goya: Somnul ratiunii naste monstri

Astfel de "fiinţe nefiinţe" (cum le-ar fi putut spune Nichita Stănescu) se folosesc de nişte breşe, nişte canale pe care le deschidem prin păcatele sau virtuţile noastre, prin lucrurile bune sau rele făcute de noi, prin slăbiciunile şi punctele noastre forte, prin dependenţele, obsesiile ori idealurile noastre. Goya ne-a avertizat că "Somnul raţiunii naşte monştri."

Demonii se manifestă în oameni în moduri diferite. De exemplu, poţi deveni impulsiv, agresiv pe moment şi să faci lucruri oribile unor fiinţe îndrăgite, lucruri pe care apoi le regreţi şi, câteodată nu mai ai cum să le mai îndrepţi, să le răscumperi!

Paracelsus ne dă de înţeles că nu suntem singuri în trupurile noastre şi în drumul nostru din viaţă. Ne sugerează că există creaturi parazitare, care se hrănesc din energiile noastre vitale. Aşa cum spuneam mai înainte, astfel de creaturi malefice se hrănesc din energia noastră, din gândurile şi acţiunile noastre, din sângele nostru şi carnea noastră. Poate că dacă afirm că ele sunt resposabile de cancer ori alte boli nimicitoare merg prea departe. Poate nu...

Este posibil ca aceste umbre negre din existenţa noastră să nu fie determinate de faptele noastre, ci de cele ale părinţilor noştri. În Biblie, Ieremia 31:29 se zice, "Părinţii au mâncat aguridă, şi copiilor li s-au strepezit dintîi."

Dacă nu corectăm influenţele negative infuzate eventual de părinţii noştri în fiinţa noastră, nu avem cum să îndepărtăm întunericul din vieţile noastre. Făpturile rele, nevăzute, din preajma noastră abia aşteaptă să se hrănească din energiile noastre.

Manly P. Hall le numeşte "creaturile stranii de pe alte planete." "Creaturi," spune el, care "i-ar speria de moarte pe mulţi dintre noi dacă le-ar zări aşa cum sunt. Ne dăm seama arareori că pasiunile şi urile noastre crează aceste fiinţe demonice în lumea suprafizică, dar acesta este unul din secretele magiei negre. Fiecare gând sau sentiment rău, decăzut al omului ajută la crearea acestor sfâşietori, înspăimântători demoni, ale unor trăsături care atunci când ajung în mâinile celor care ştiu să le folosească, sunt puse în slujba distrugerii luminii. Se pare, de asemeni, că cei care înlănţuiesc astfel de demoni sfârşesc prin a fi victime ale sclavilor lor întrucât, unul după altul, adepţii magiei negre sunt prinşi în vârtejul iadului astral."

Aceste creaturi sunt numite câteodată în latină "Incubus" şi "Succubus," adică demoni parazitari masculini şi femini. Sfântul Augustin şi Sfântul Toma le identificau ca spirite ce tulburau atât femeile şi bărbaţii atunci când dormeau.

După Paracelsus, incubus şi succubus sunt fiinţe parazite care trăiesc din cauza gândurilor şi emoţiilor rele ale trupului astral. Ele pot fi regăsite în magicieni, vrăjitoare şi practicanţi ai magiei negre. Deşi nu sunt imaginare, astfel de făpturi se nasc dintr-o imaginaţie întunecată, unoeri chiar neconştientizată!

Ele plutesc prin preajma noastră, gata să ne înşface atunci când ne dedăm relelor. Le permitem să între în noi prin obiceiurile noastre proaste, prin gânduri şi acţiunile noastre negative.

Fii bun cu tine şi cu alţii şi vei descoperi caa eşti mai bun, mai frumos, mai adevărat cu fiecare clipă a existenţei tale!

3 comentarii:

Anonim spunea...

Perfect ai scris DIANA,exista astfel de fiinte nevazute,entitati malefice care ne,,haituiesc,,prin furtul de energie vitala,pozitiva,care dau ganduri rele,urate,malefice oamenilor.Eu lucrez in masaj,reflexo,drenaj limfatic,etc si pot sa afirm cu convingere ca sunt oameni care ma storc de energie si imi transmit o stare de rau inimaginabila cu toata protectia care mi o fac .RUGACIUNEA permanenta,rugaciunea inimii,rugaciune catre sf.ARHANGHEL MIHAIL,care taie corzile celor care se,,prind,,de corpul si sufletul nostru sa nu ne lipseasca.Eu fac o CRUCE mare pe fiecare pacient care l am(ei nu stiu asta)binecuvantandu l si ma protejez de rau.Cine nu crede este problema lui,eu lucrez de 10ani in domeniul mentionat mai sus...asa ca sigur va spun EXISTA ENTITATI MALEFICE care se,,hranesc,,din energia si sufletul nostru.RUGACIUNEA SI SEMNUL CRUCII NE APARA CONSTANT!

Anonim spunea...

Pt.cine lucreaza cu pacienti,direct pe corpul lor,binecuvantatii in gandul vostru,in numele TATATULUI SI AL FIULUI<AMIN!Prin binecuvantare si semnul CRUCII facut pe ei,suta la suta va protejati incontestabil.Eu fac asta zilnic,avand in jur de 24pacienti pe zi.si am vazut f.clar schimbarea mea si chiar a lor daca fac asta.

Anonim spunea...

Asa este!binecuvantarea fiecarui pacient ne protejeaza pe noi,cei care intram in contact zilnic cu ei.