Legenda despre Bau Bau / Omul negru / Boogeyman

Bau Bau, Omul negru sau Boogeyman pare să fie prezent în legende din diverse zone geografice şi culturale ale lumii, reprezentând un arhetip de monstru, un simbol malefic utilizat de părinţi pentru a-şi băga în sperieţi şi a-şi cuminţi copiii.

De cele mai multe ori, Bau Bau îşi face apariţia noaptea! Îi plac cotloanele întunecate, zonele din casă sau dintr-o odaie unde nu poate fi văzut, descoperit de ochii scrutători ai celor mici. Însăşi denumirea de "Omul negru" îl identifica cu întunecimea, înnoptarea, cu un camuflaj "natural" în locurile lipsite de lumină.

Legenda despre Bau Bau / Omul negru / Boogeyman

Tocmai de aceea, adeseori, Boogeyman ori Bau Bau nu are cum să fie perceput, desluşit, şi pare să nu aibă formă, nu poate fi descris. Înfăţişarea lui se poate schimba de la un copil la altul, modelându-se conform temerilor celor mai adânci, mai răscolitoare, ale ţâncilor.

Potrivit legendei, înfricoşătorul personaj îi urmăreşte, îi pândeşte, învăluit de întunecime, câteodată chiar de sub pătuţuri, pe copiii obraznici, neastâmpăraţi, care fac năzbâtii, îşi murdăresc hăinuţele, refuză să mănânce sau să meargă la culcare.

Legenda lui Chucky, papuşa blestemată | Poveste adevărată de Halloween

Acest mijloc de disciplinare a copiilor, foarte comod şi chiar distractiv (sadic!) pentru unii părinţi, poate să lase urme adânci în sufletul lor, îi poate schilodi emoţional, punându-şi amprenta asupra dezvoltării lor, mai cu seamă atunci când este împins spre extrem, caz în care bieţii copii, lipsiţi de apărare şi înfricoşaţi peste măsură, ajung să fie închişi într-un beci, într-o magazie ori debara peste care domneşte întunericul şi, desigur, Bau Bau!

Boogeyman-ul made în România poate fi întâlnit şi într-un joc în care te-ai implicat în copilărie. Îţi mai aduci aminte versurile: "Ora unu a venit,/Omul negru n-a sosit,/Ora două a venit,/Omul negru n-a sosit," culminând cu "Ora X a venit,/Omul negru a sosit!!!"

În ţările din estul Mediteranei, copiii obrăznicuţi sunt cuminţiţi cu un monstru purtând un nume asemănător cu cel românesc: Babau, Baobao, Bavbav. Babao, poreclit şi în Italia "l'uomo nero ("omul negru"), este portretizat ca un om înalt, îmbrăcat cu o imensă haină neagră şi cu o glugă sau o pălărie care îi ascunde faţa. Uneori, părinţii ciocănesc zgomotos pe sub masă, pretinzând că, de fapt, Babau bate la uşa, adăugând apoi ceva de genul, "A sosit l'uomo nero! A aflat probabil că aici locuieşte un copil care nu vrea să-şi mănânce supa!"În tradiţia italiană, l'uomo nero nu îi mănâncă ori răneşte pe copiii neascultători, ci îi răpeşte şi îi duce într-un loc misterios şi terifiant!

Legenda lui Bloody Mary | Poveste de Halloween

În Slovenia, Bavbav este considerat un spirit fără formă, iar în Grecia şi Cipru, echivalentul lui Bau Bau, denumit Baboulas, se piteşte frecvent sub pat.

Legendele americane îl au în rolul lui Bau Bau pe Boogeyman (ori Bogeyman, Bogieman, Boogie Man), un monstru ce vizitează casele copiilor năstruşnici mai ales după miezul nopţii, şi este amorf, inform sau apare sub forma unui umanoid cu ochi roşii ori galbeni, dinţi tăioşi şi gheare ascuţite. Câteodată, este văzut ca o masă diformă plină cu tentacule sau chiar ca un clovn. Îi mănâncă pe oamenii (în special, pe copilaşii) care sunt stăpâniţi de frică. Drept urmare, cu cât cineva este mai puţin fricos, mai puţin terorizat, cu atât mai mult este la adăpost de acţiunile malefice ale lui Boogeyman! Se crede că termenul Boogeyman poate deriva din cuvântul din engleza medie "bogge / bugge" (adică "hobgoblin," o creatură urâtă sau rea care joacă feste în poveştile pentru copii).





Jersey Devil (diavolul din Jersey) este după părerea multora un Boogeyman creat de locuitorii din zona respectivă pentru a-i speria pe călătorii sosiţi pe acolo. Bloody Bones (Oase Sângerânde), cunoscut şi ca Rawhead (Cap Jupuit) sau Tommy Rawhead, este un Boogeyman din sudul SUA. Un alt monstru, având numele de "Boogerman" or "Boogermonster" în regiunile rurale din sudul Americii era folosit adesea pentru a-i convinge pe copiii să nu se joace pe afară după lăsarea întunericului şi să nu rătăcească prin păduri. În unele locuri din zona centrală de vest a Statelor Unite, Boogeyman zgârie strident geamurile ferestrelor. În alte părţi, se ascunde sub pat sau se iveşte de acolo, şi gâdilă la tălpi copiii care se duc la culcare, în vreme ce în altele este un personaj înalt purtând o mantie neagră cu glugă care pune copilaşii într-un sac. Se spune că negii pot fi transmişi de la o persoană la alta prin intermediul lui Boogeyman!

În ţările germanice, Bau Bau este numit butzemann, bussemann, buhman ori boerman. Numele consacrat din Germania este Buhmann sau Butzermann. Expresia germană comună "der schwarze Mann" ("omul negru") se referă la un monstru care se piteşte în colţurile întunecate ale camerelor, sub pat, ori în cămară, şi are năravul de a răpi copilaşii. Personajul face parte din jocul copiilor "Wer hat Angst vorm schwarzen Mann?" ("Cui îi este frică de Omul negru?").

Mireasa moartă – O poveste de Halloween

Creatura monstruoasă din Danemarca corespunzătoare Bau Bau-lui nostru este bussemand ori bohmand. Ea se ascunde, de asemeni, sub pat, şi îi înhaţă pe copiii care nu dorm. Pe tărâmurile norvegiene este cunoscută drept Busemann, iar în Olanda ca Boerman, un monstru de acelaşi tip, asemănător unui om îmbrăcat complet în negru, dotat cu colţi şi gheare, care îi înşfacă pe copiii neadormiţi şi-i închide pentru o vreme într-o pivniţă întunecată.

Legenda despre Bau Bau / Omul negru / Boogeyman

În multe ţări latine, precum Brazilia, Portugalia şi Spania, Bau Bau este văzut ca un om cu un sac în spate, în care îi poartă pe copilaşii obraznici. Este numit "hombre del costal", "hombre del saco", sau "homem do saco" (cu semnificaţia "omul cu sacul"), ori "roba-chicos" ("hoţul de copii").

Părinţii spanioli cântă sau recită copiilor lor versuri străvechi (din secolul al XVII-lea), punându-i astfel în gardă că, dacă nu adorm, vor fi furaţi de El Coco. Nucile de cocos (în spaniolă, "coco") au primit acest nume deoarece suprafaţa lor maronie şi păroasă le amintea exploratorilor portughezi de "coco," o stafie cu cap de dovleac din legendele lor tradiţionale. El Coco este întâlnit şi în ţări din America de Sud precum Argentina, Bolivia, Columbia, Guatemala, Honduras, Mexic şi Peru. Desemnat în aceste zone ca El Cucuy, este înfăţişat ca un monstru ce se doseşte noaptea sub pat şi răpeşte ori mănâncă copiii care nu îşi ascultă părinţii sau nu se duc la culcare la timpul potrivit. Acest Bau Bau nu aduce însă cu cel păros şi inform din Spania, ci este descris ca un umanoid mărunt cu ochii roşii strălucitori, înspăimântători.

Foclorul din Brazilia include un personaj terifiant asemănător cu El Coco, denumit Cuca, dar care pare să fie o îngemănare între o femeie şi un aligator. Conform legendei, îi pândeşte, gata să îi ia cu el, pe copii care nu dorm!
Legenda despre Bau Bau / Omul negru / Boogeyman Legenda despre Bau Bau / Omul negru / Boogeyman Reviewed by Diana Popescu on octombrie 12, 2016 Rating: 5

Niciun comentariu:

Un produs Blogger.