Dansul morţii | Căieşte-te sau ia seama la deşertăciunea lumii

Dacă te simţi împovărat de necazuri sau nedreptăţit, ori te apasă păcatele, poţi să-ţi aduci în minte dansul morţii (în limba franceză, "danse macabre"), o alegorie din Evul Mediu ce avea menirea să îi facă pe oameni să se căiască sau să le reamintească inevitabilitatea, imparţialitatea, puterea de neînfrânt, egalizatoare, a morţii!

Poţi vedea aici o ceată de schelete ieşite din morminte pentru a se prinde în dansul morţii, aşa cum apar în "A şaptea vârstă a lumii: Imaginea morţii," din Liber chronicarum (Cronica de la Nuremberg), o lucrare din secolul al XV-lea, scrisă de Hartmann Schedel şi ilustrată cu gravuri în lemn ale lui Michael Wolgemut.

Această imagine festivă şi înfricoşătoare este însoţită de câteva versuri în latină adaptate din scrierea "Scrisoarea către Giovanni Colonna"("Epistola ad Ioannem de Columa") aparţinând lui Petrarca. În traducerea în româneşte, ar suna cam aşa:

Ah, măreaţă Moarte, tu eşti răgazul veşnic al oamenilor din muncă, 
Tu uşurezi jugul celor împovăraţi de ani, cu voia Domnului, 
Şi îndepărtezi lanţurile de la gâtul celor înfrânţi, 
Pui capăt exilului şi forţezi porţile închisorii, 
Salvezi din mârşăvie, dăruind binele celor drepţi, 
Şi rămâi implacabilă, intangibilă faţă de orice fel de subterfugii. 
Din acea zi sortită de la începuturi, tu porunceşti toate aceste lucruri 
Sufletelor împăcate să le poarte, sfârşitul muncii, aşa cum s-a promis. 
Fără tine viaţa celor în suferinţă ar fi o temniţă eternă.

Moartea din vis | Interpretarea şi semnificaţia viselor

Întâlnit în dramele, poezia, muzica şi artele vizuale medievale, dansul morţii înfăţişează adeseori o procesiune sau o dănţuire la care participă atât oameni vii, cât şi decedaţi. Dacă cei dintâi sunt aranjaţi conform rangului lor, de la papă şi împărat până la oamenii simpli, cei din urmă îi călăuzesc pe cei vii către mormânt!

Cea mai timpurie şi mai statornicită, clară viziune a dansului morţii a apărut în anii 1424-1425 într-o serie de picturi din Cimitirul Inocenţilor (Cimetière des Innocents) din Paris, în care reprezentanţii întregii ierarhii a bisericii şi statului se înlănţuiau într-un dans frenetic, lugubru, intercalându-se cu schelete şi cadavre ce îi escortau spre destinaţia lor finală. Era un avertisment sumbru al iminentei morţii şi necesităţii căinţei! Dansul macabru din Paris a fost distrus în 1699, dar o reproducere a acestuia poate fi văzută şi în zilele noastre în încrustaţiile în lemn ale tipografului Guy Marchant (1485).

Dansul morţii poate fi regăsit frecvent şi pe frescele din mănăstiri şi biserici catolice. În anii 1523-1526, Hans Holbein cel Tânăr a făcut un şir de desene pe această temă, iar o culme artistică a acesteia a fost poate atinsă în gravurile lui Hans Lützelburger, publicate la Lyon în 1538.

Procesiunea lui Holbein este împărţită în scene separate în care se iveşte personajul scheletic al morţii surprinzându-şi victimele în mijlocul activităţilor cotidiene.

În literatură, o capodoperă axată pe acest subiect este poemul spaniol "“La danza general de la muerte,” inspirat de versetele de la Cimitirul Inocenţilor şi de câteva poeme germane.

Moartea - Aforisme, citate, maxime

O secvenţă cinematografică de o expresivitate extraordinară a dansului morţii apare în filmul lui Ingmar Bergman "Al şaptelea sigiliu" (1957).

Surse:
- Wikipedia 
- Britannica