Previziuni Feng Shui 2017 | Stelele zburătoare în 2017

Aceste previziuni pentru 2017, anul Cocoşului de Foc, se bazează pe Stelele zburătoare Feng Shui Shui Xuan Kong, o disciplină din Feng Shui care integrează principiile Yin Yang, interacţiunea dintre cele cinci elemente, cele opt triagrame chinezeşti şi numerele Lo Shu. 

Într-un pătrat împărţit în nouă sectoare egale (pătratul Lo Shu), stelele, simbolizate de cifre de la 1 la 9, "zboară," se mută anual dintr-un sector în altul, producând energii pozitive şi negative în anumite zone ale casei tale sau ale locului tău de muncă, şi indicându-ţi astfel metode practice, remedii Feng Shui de a face îmbunătăţiri în viaţa ta în general, în sănătate, în situaţia ta materială şi în relaţiile tale umane.

Dacă unele din cele nouă stele sunt nefaste, altele sunt auspicioase. Prin această metodă de previziune a viitorului ţi se relevă cum să eviţi vibraţiile negative ale celor dintâi, şi cum să foloseşti energiile celor din urmă, ţinând cont de diversele sectoare ale casei tale şi de zodia chinezească în care eşti născut.

În 2017, diagrama sau pătratul Lo Shou arată astfel:
Previziuni Feng Shui 2017 | Stelele zburătoare în 2017

Iată ce îţi semnalează stelele zburătoare din anul Cocoşului de Foc... 

1 - Steaua Favorabilă sau a Victoriei 


Poposită în zona centrală a casei tale, această stea este asociată cu norocul în dragoste şi educaţie. De asemeni, energia sa este benefică începuturilor în iubire şi afaceri, şi anunţă evenimente fericite. Este cunoscută şi ca "steaua florilor de piersic," întrucât aduce noroc în dragoste. Cuplurilor înfiripate sau celor singuri care vor să se căsătorească şi să-şi întemeieze o familie li se recomandă să folosească cât mai des partea ori camera din mijlocul locuinţei, sau chiar să se stabiliească acolo. Totodată, Steaua Victoriei facilitează succese în toate activităţile legate de educaţie, cercetare, carieră, prosperitate. Centrul căminului este şi sectorul norocos al nativilor din Tigru şi Bivol!

Numerologie 2017 - Anul tău personal 2017

2 - Steaua Bolii 


Regiunea de nord-vest a locuinţei nu este deloc favorabilă în 2017 în Feng Shui, deoarece este guvernată de Steaua Bolii. Această stea poate afecta îndeosebi sănătatea celor bătrâni, a celor deja bolnavi, a femeilor însărcinate şi a nativilor din zodia Porcului şi cea a Câinelui. Este necesar ca partea de nord-est a casei sau încăperea de acolo să fie utilizată cât mai rar. Dacă în acea odaie se găseşte dormitorul, ar fi bine ca acesta să fie mutat într-o alta. Dacă nu este posibil aşa ceva, trebuie să fie mutat cel puţin patul, astfel încât să nu se afle în colţul nord-vestic. Energiile negative din acest loc pot fi reduse prin amplasarea aici a unui remediu Feng Shui cu apă sărată sau a unor obiecte din alamă, cupru, bronz, cositor. Evită anergia focului în acest sector!


3 - Steaua Certei 


Vestul casei tale stă în 2017 sub semnul Stelei zburătoare a Certei. Aceasta tinde să provoace confruntări, neînţelegeri şi dispute în orice tip de relaţii umane, inclusiv în cele de prietenie. Unele certuri minore pot fi escaladate în zona ori camera dinspre vest a locuinţei. În acelaşi timp, ea poate conduce la creşterea tensiunii în familie, la confruntări juridice, la slăbirea "chi" a fetei celei mai tinere din familie, dar şi a celor născuţi în zodia chinezească a Cocoşului. Nu este auspicioasă amplasarea dormitorului în această zonă. Oricum, ea trebuie să fie ocolită sau menţinută cât mai mult în linişte!

4 - Steaua Iubirii sau a Prosperităţii în viitor 


Anul Cocoşului de Foc este excelent pentru cei care locuiesc în partea/încăperea din nord-est a locuinţei, mai ales pentru fetele născute mai întâi într-o familie şi pentru nativii din Şarpe şi Dragon. Steaua Prosperităţii în viitor ne îndeamnă spre succese, faimă, popularitate şi promovări profesionale. Sectorul nord-estic al locuinţei este propice studiului şi cercetării ştiinţifice, ştiinţelor exacte. Dacă ai, aşadar, copii şcolari sau studenţi, ori printre membrii familiei se numără cercetători sau scriitori, este bine ca ei să stea în acest sector. Cuplurile care trăiesc în odaia dinspre nord-est se pot bucura de îmbunătăţiri notabile în conexiunea lor amoroasă, iar cei singuri găzduiţi aici au sporiţi sorţi de izbândă să fie atraşi într-o poveste de dragoste de durată!

5 - Steaua Galbenă sau a Ghinionului 


Steaua zburătoare Galbenă este cea mai de temut în previziunile Feng Shui 2017, întrucât poate isca o grămadă de ghinioane, pierderi financiare sau îmbolnăviri. În caz că dormitorul tău este localizat în regiunea sau camera dinspre sudul casei, dacă ai posibilitatea, reamplasează-l într-o alta. Se spune că cei născuţi în zodia chinezească a Calului trebuie cu orice preţ să doarmă într-o altă odaie decât în cea din sud. Acest sector este nevoie să fie împrejmuit cu linişte, să nu se trântească uşi, ferestre, să nu se audă muzică sau televizorul aici! Unii specialişti Feng Shui povăţuiesc chiar să nu se mai calce deloc în camera sudică, în acest scop trebuind să fie golită de orice mobilă ori obiect strict necesar. Ei recomandă, totodată, să nu se sape şi să nu se taie copaci în partea de sud a grădinei casei. Energiile negative ale acestei regiuni pot fi domolite prin aşezarea unor obiecte din metal sau a unor remedii Feng Shui cu apă sărată. Îndepărtează de aici orice fel de energie a Focului şi fereşte-te să renovezi zona de sud a locuinţei pentru a nu atrage către tine ghinionul, boala şi crizele financiare!

Horoscop chinezesc 2017 - Toate zodiile

6 - Steaua Albă sau Celestă 


Steaua Celestă, stăpânind peste încăperea sau regiunea din nord a locuinţei, netezeşte calea spre realizări notabile, către împrejurări nemaipomenit de norocoase. Ea aduce beneficii fiului mijlociu dintr-o familie şi nativilor din zodia chinezească a Şobolanului. Dacă locuieşti în camera dinspre nord a casei, ţi se dăruieşte un sprijin ceresc în câştigarea de putere şi autoritate, în activităţile sociale şi profesionale.

7 - Steaua Hoţiei 


Poziţionarea Stelei Hoţiei în sud-vest poate da naştere unei emotivităţi ieşite din comun, unei impulsivităţi fierbinţi, degenerând în certuri, violenţă, scandaluri şi bârfe. Orice casă orientată spre sud-vest sau cameră din această parte a casei sunt supuse unor pericole neaşteptate. Trebuie să aibă grijă în această privinţă toate femeile, mai ales soţiile şi cele mai în vârstă, cei născuţi în zodia Oii ori Maimuţei. Cuplurile care folosesc această regiune a căminului pot fi antrenate frecvent în confruntări neproductive. Dacă uşa de intrare în locuinţă este localizată în sud-vest poţi risca furturi şi pierderi materiale. De asemeni, se impune să fii mai prudent în interacţiunea cu alţii şi să ia grijă în cine te încrezi, să fii pus în gardă faţă de o competiţie neloială în profesie. Un remediu feng Shui recomandat aici este unul cu apă Yin (apă statoare).


8 - Steaua Prosperităţii 


În anul Cocoşului de Foc, Steaua zburătoare a Prosperităţii se instalează în regiunea estică. Ea este de bun augur fiilor mai vârstnici dintr-o familie, nativilor din Iepure, celor cu case orientate spre răsărit sau care stau în încăperi din zona de est a locuinţei. Aceştia vor avea la dispoziţie un noroc substanţial, vor avea succese în toate planurile existenţei, vor avea parte de beneficii însemnate de pe urma unor investiţii şi de progres în carieră. Dacă ai de gând să-ţi renovezi locuinţa în 2017, este indicat să incepi asta cu partea sa estică, astfel încât să călăuzeşti mai frecvent norocul către tine. În caz că năzuieşti să-ţi înalţi prestigiul în lume, petrece cât mai mult timp aici!


9 - Steaua Multiplicării 


În 2017, aflăm Steaua Multiplicării în sectorul sud-estic al căminului, într-o poziţie prielnică noilor începuturi, lansării într-o nouă carieră sau activitate profesională. După zona de est, aceasta este considerată a doua ca oportunitatea de a-ţi creşte prosperitatea. Este auspicioasa măririi veniturilor, în special dacă eşti angajat într-un nou job ori ai ajuns pe o poziţie profesională înaltă la un loc de muncă mai vechi. Pentru a activa această regiune Feng Shiu, amplasează în ea apă Ying (apă curgătoare).

Horoscop 2017 - Toate zodiile
Previziuni Feng Shui 2017 | Stelele zburătoare în 2017 Previziuni Feng Shui 2017 | Stelele zburătoare în 2017 Reviewed by Diana Popescu on 20:22:00 Rating: 5

Niciun comentariu:

Un produs Blogger.
-->