duminică, 8 ianuarie 2017

Aspecte astrologice în horoscopul februarie 2017

Cele mai importante aspecte astrologice ce influenţează horoscopul februarie 2017 sunt tranzitul retrograd preluat de Jupiter în Balanţă, parcursul lui Venus în Berbec şi cel al Soarelui în Peşti, călătoria lui Mercur în Vărsător şi apoi în Peşti, Luna plină din Leu şi Luna nouă din Peşti.

Chiar de la începutul lunii, prezenţa lui Venus în Berbec ne îmboldeşte să ne avântăm către ceea ce ne place mai mult pe lume, spre plăceri şi frumuseţi râvnite dar refuzate poate până acum, fără să mai ţinem cont de prejudecăţi ori de părerile altora. Totodată, suntem descătuşaţi de complexe şi îndoieli în dragoste, şi tindem să ne abordăm cu spontaneitate şi îndrăzneala viaţa sentimentală.
Astrologie horoscop februarie 2017

Jupiter retrograd în Balanţă ne îndrumă, pe de altă parte, să descoperim ceea ce şchiopătează în căsătorie, în viaţa de cuplu, şi în alte parteneriate importante pentru noi pe plan social şi profesional.

Sosirea lui Mercur în Vărsător este asociată cu setea de cunoaştere şi receptivitatea faţă de idei noi, inovatoare, cu o gândire alertă şi ieşită din tipare. Comunicarea cu cei din jurul nostru se remarcă prin sinceritate, onestitate şi deschiderea către puncte de vedere diferite de ale noastre.

Horoscop ianuarie 2017 - Toate zodiile

Sensibilitatea emoţională, visarea cu ochii deschişi şi fantezia sunt repere de bază ale vizitei Soarelui în Peşti în cea de-a doua parte a lunii. Percepem mai acut simţămintele, grijile şi necazurile altora şi ezităm mai puţin să dăm o mână de ajutor oamenilor ajunşi într-un impas.

Spre sfârşitul lui februarie, Mercur se mută în Peşti, aşa că mintea ne devine foarte intuitivă, imaginativă, şi ne sprijină să luăm decizii inspirate în chestiuni importante, chiar hotărâtoare pe termen lung. Emoţiile ne sunt iarăşi intense, şi îşi pun amprenta asupra gândurilor şi interacţiunii cu cei din mediul nostru înconjurător.

Dezvăluie-ţi cum se oglindesc aceste aspecte astrologice asupra ta în horoscopul lunii februarie 2017 de pe diane.ro pentru toate zodiile.

- 1 februarie 2017: Mercur (în Capricorn) în cuadrat cu Uranus (în Berbec)

- 2 februarie 2017: Cuadrat între Mercur (în Capricorn) şi Jupiter (în Balanţă)

- 3 februarie 2017: Venus intră în Berbec

- 6 februarie 2017: Jupiter devine retrograd în Balanţă

- 7 februarie 2017: Mercur începe să tranziteze Vărsătorul

Previziuni Feng Shui 2017 | Stelele zburătoare în 2017 

- 9 februarie 2017: Sextil între Soare (în Vărsător) şi Uranus (în Berbec)

- 10 februarie 2017: Mercur (în Vărsător) în sextil cu Venus (în Peşti)

- 11 februarie 2017: Trigon al Soarelui (în Vărsător) cu Jupiter (în Balanţă)

- 11 februarie 2017: Luna plină în Leu

- 14 februarie 2017: Sextil între Soare (în Vărsător) şi Saturn (în Săgetător)

- 16 februarie 2017: Sextil al lui Mercur (în Vărsător) cu Marte (în Berbec)

- 18 februarie 2017: Debutul tranzitului Soarelui în Peşti

Horoscop chinezesc 2017 - Toate zodiile 

- 21 februarie 2017: Mercur (în Vărsător) în sextil cu Uranus (în Berbec)

- 21 februarie 2017: Trigon între Mercur (în Vărsător) şi Jupiter (în Balanţă)

- 22 februarie 2017: Cuadrat al lui Marte (în Berbec) cu Pluton (în Capricorn)

- 23 februarie 2017: Mercur (în Vărsător) în sextil cu Saturn (în Săgetător)

- 26 februarie 2017: Luna nouă în Peşti

- 26 februarie 2017: Mercur porneşte să parcurgă sectorul astrologic al Peştilor

- 27 februarie 2017: Conjuncţie între Marte (în Berbec) şi Uranus (în Berbec)

- 27 februarie 2017: Marte (în Berbec) în opoziţie cu Jupiter (în Balanţă)


În curând pe Blogul Dianei: Horoscop februarie 2017 pentru toate zodiile

Niciun comentariu: