De ce să încerci un aparat de vidat alimente?


Am primit cadou acum vreo jumătate de an un obiect care ce-i drept arată cam bizar, un aparat de vidat alimente. La început l-am dat de colo-colo. Apoi, tot împiedicându-mă de el prin bucătarie i-am citit instrucţiunile de utilizare. Și  pentru că nu prea-mi venea să cred ce scria acolo, m-am hotărât 
să-l pun la încercare. Am vidat în pungi diverse alimente, mai ales verdețuri după care mă înnebunesc, decisă să le desfac pe rând şi să le încerc savoarea.  Sincer, am rămas plăcut surprinsă pentru că și-au păstrat prospețimea și savoarea intactă. Erau ca şi cum le-aș fi cumpărat  în acea zi.



  • Care este secretul aparatelor de vidat alimente? Cum reuşesc să menţină prospeţimea şi gustul mâncării? 

Pentru că este o primăvara bogată in legume precum salata, spanacul, ceapa verde, urzicile, care sunt perisabile m-am gandit sa incerc să- ți explic si ție modul în care alimentele îșipastreaza prospețimea și calitățile nutritive, mai jos.
Vidarea conservă hrana prin împiedicarea dezvoltării mucegaiului, fungusului şi a unor bacterii care o alterează. Bacteriile cu pricina cu nume ciudate precum: mezofile, psihotrope, termofile şi psicrofile, atunci când se reproduc, se multiplică, distrug enzimele organice, cum ar fi clorofila din plante şi pigmenţii ce conţin fierul din proteine, lăsând în urmă amoniac, amine, sulfide şi combinaţii de acizi organici care determină decolorarea, mirosul  rânced sau de înăcrire şi rezidurile cleioase. 
Nu numai că împietează gustul, aspectul şi textura alimentelor, dar pot chiar şi să te îmbolnăvească atunci când le mănânci. 

Din fericire, astfel de bacterii au nevoie de oxigen pentru a deteriora hrana şi a se reproduce. 
Aparatele de vidat le privează de oxigen, stopându-le ciclul de creştere, făcându-le inerte. 
Lipsirea de oxigen are acelaşi efect și asupra mucegaiului şi sporilor fungici. 
Fără oxigen, ele nu se pot dezvolta şi nu-ţi pot altera alimentele! 



  • Spune adio, deshidratării alimentelor! 

Aparatele pentru vidat alimente le protejează faţă de dishidratare. Punga vidată sigilată împiedică aerul să între în contact cu mâncarea, aşa că umezeala din ea nu se poate evapora. 


Alimentele tind să îşi piardă calităţile atunci când apa din ele se sublimează, adică trece din starea solidă direct în cea de vapori, fără a traversa şi faza lichidă. În acest caz, cristalele de apă din mâncare se transformă în vapori şi produc uscarea suprafeţei acesteia, vaporii preschimbându-se apoi iar în gheaţă sau scăpând în mediul înconjurător. Acest proces nu alterează hrana, dar îi afectează gustul şi textura. 

După cum știi, carnea deshidratată este inspida, fără vreo savoare. Izolarea ei în pungi de vacuum împiedică acest proces. Ea îşi păstrează gustul atunci când este dezambalată.



  • Păstrarea alimentelor 


Mâncarea vidată nu trebuie să fie ţinută la temperatura camerei. Procesul de vidare nu stopează acţiunea tuturor bacteriilor, ci numai a celor care depind de oxigen. Alte bacterii, anaerobe, nu au nevoie de oxigen pentru a se dezvoltă şi reproduce. Fără a avea concurenţa celor aerobe, au prilejul să se răspândească rapid în alimente dacă acestea nu sunt păstrate corespunzător. 
Pentru a le opri, este necesar să ţii întotdeauna mâncarea vidată în frigider sau în congelator. 

Aparatele de vidat menţin proaspătă mâncarea de trei până la cinci ori mai mult timp, decât în condiţii normale. Durata de păstrare depinde de tipul alimentelor şi dacă ele sunt ţinute în frigider ori în congelator. 


Ei bine, hai sa vezi care sunt estimările cu privire la păstrarea alimentelor în pungi vidate

Alimente păstrate în frigider,  vidate și nevidate 

- Legume: 2-7 zile;                                 în vid: 1-2 săptămâni 
- Fructe: 1-5 zile;                                   în vid: 1-2 săptămâni 
- Brânză: 1-2 săptămâni;                        în vid: 4-8 luni 
- Oaie şi pui: 1-2 zile;                             în vid: 2 săptămâni 
- Peste: 3 zile;                                        în vid: o săptămână. 
- Porc: 1-2 zile;                                      în vid: o săptămână 


Alimente păstrate în congelator, vidate și nevidate 

- Oaie şi pui: 6-12 luni;                           în vid: 2-3 ani 
- Peste: 2-6 luni;                                     în vid: 2 ani 
- Porc: 4-6 luni;                                      în vid: 2-3 ani 
- Legume: 8 luni;                                     în vid: 2-3 ani 
- Fructe: 6-12 luni;                                  în vid: 2-3 ani 

Pentru a ţine cont de prospeţimea unui aliment îți mai recomand să înscrii pe pungă data când l-ai pus la vidat.

Încearca și tu aparatul de vidat, pentru că ai doar de câștigat!

De ce să încerci un aparat de vidat alimente? De ce să încerci un aparat de vidat alimente? Reviewed by Diana Popescu on martie 31, 2017 Rating: 5

Un comentariu:

  1. Oportunitatea anului 2017. Minim 491,52 euro. Nu trebuie sa aveti experienta. Asiguram instruire GRATIS la distanta si online. Cerinte: cunostinte minime de utilizare a calculatorului (word, pdf, email, internet), seriozitate, lucru 2 ore pe zi, in timpul liber. Oferim seriozitate si un mediu excelent de lucru. Pentru a aplica și dvs la aceasta oferta, trimiteti mesajul APLIC la una dintre adresele de email ale departamentului de informatii:
    pacurarucostica1963@gmail com

    RăspundețiȘtergere

Un produs Blogger.