Aspecte astrologice în horoscopul mai 2017

Principalele evenimente astrologice care îşi pun amprenta asupra horoscopului mai 2017 sunt ieşirea lui Mercur din tranzit retrograd în Berbec, apoi intrarea acestei planete în Taur, parcursul Soarelui în Gemeni, amplasarea Lunii pline în Scorpion şi a Lunii noi în Gemeni. 

Dacă aspectul direct preluat de Mercur în Berbec ne îmboldeşte să comunicăm spontan, direct, nestânjeniţi de nimeni şi nimic cu cei din jurul nostru, şi ne răpeşte cumva obiectivitatea şi răbdarea, găzduirea acestui corp astral în Taur ne readuce cu picioarele pe pământ, ne conferă simţ practic, dar ne poate face să fim prea conservatori, opaci faţă de noi idei şi oportunităţi ale existenţei.

Luna plină poposită în Scorpion ne inspiră să ajungem la miezul lucrurilor, să ne ocupăm de chestiuni pe care am tot încercat să le ocolim, să ni le ascundem, şi pune accentul pe relaţiile de parteneriat, dar şi pe ataşamentul faţă de noi înşine, pe evoluţia, dezvoltarea noastră.
Astrologie horoscop mai 2017

Soarele în Gemeni ne ajută să ne debarasăm de influenţele păguboase mercuriene, ne determină să fim mult mai sociabili, mai însetaţi de cunoaştere şi laturi inedite ale lumii, riscând însă să ne lăsăm în voia superficialităţii şi să ne risipim energiile din cauza lipsei de focalizare pe obiective prioritare.

Luna nouă răsărită în Gemeni ne încurajează să trecem peste un nou prag al vieţii, să ne transformăm sinele, şi indică o schimbare esenţială a direcţiei destinului, o schimbare a conjuncturilor existenţei, una ţinând de credinţele, năzuinţele, noastre, şi uneori una legată de viaţa sentimentală.

Horoscop 2017 - Toate zodiile

Descoperă cum se reflectă aceste aspecte astrale asupra ta în horoscopul lunii mai 2017 pentru fiecare zodie în parte de pe diane.ro. 

- 3 mai 2017: Mercur revine în tranzit direct în Berbec

- 9 mai 2017: Soarele (în Taur) în trigon cu Pluton (în Capricorn)

- 10 mai 2017: Conjuncţie între Mercur (în Berbec) şi Uranus (în Berbec)

- 10 mai 2017: Luna plină în Scorpion

- 11 mai 2017: Cuadrat al lui Marte (în Gemeni) cu Neptun (în Peşti)

- 11 mai 2017: Mercur (în Berbec) în trigon cu Saturn (în Săgetător)

- 12 mai 2017: Trigon între Marte (în Gemeni) şi Jupiter (în Balanţă)

- 16 mai 2017: Mercur intră în Taur

- 19 mai 2017: Saturn (în Săgetător) în trigon cu Uranus (în Berbec)

- 19 mai 2017: Opoziţie între Venus (în Berbec) şi Jupiter (în Balanţă)

- 20 mai 2017: Soarele îşi începe tranzitul în Gemeni

Horoscop aprilie 2017: Toate zodiile

- 25 mai 2017: Cuadrat al lui Venus (în Berbec) cu Pluton (în Capricorn)

- 25 mai 2017: Luna nouă în Gemeni

- 28 mai 2017: Sextil între Mercur (în Taur) şi Neptun (în Peşti)

- 29 mai 2017: Marte (în Gemeni) în opoziţie cu Saturn (în Săgetător)

- 31 mai 2017: Sextil al lui Marte (în Gemeni) cu Uranus (în Berbec)

- 31 mai 2017: Trigon între Mercur (în Taur) şi Pluton (în Capricorn)


În curând pe Blogul Dianei: Horoscop mai 2017 pentru toate zodiile
Aspecte astrologice în horoscopul mai 2017 Aspecte astrologice în horoscopul mai 2017 Reviewed by Diana Popescu on 11:26:00 Rating: 5

Niciun comentariu:

Un produs Blogger.
-->