Horoscop Scorpion iulie 2017

Conform horoscopului Scorpionului din iulie 2017, beneficiezi de un climat auspicios în plan social şi profesional, şi viaţa sentimentală îţi stă sub semnul unei patimi, pasiuni ardente, ce-ţi poate fi defavorabilă dacă eşti singur.


Horoscop Scorpion iulie 2017 - Previziuni generale 


Planeta Venus îţi dăruieşte o carismă aparte, ieşită din comun, din cauza căreia, fie că vrei ori nu, atragi cu prisosinţă atenţia celor din jur. Oamenii se încred în tine, aşa că-ţi este foarte uşor să le îndrepţi către tine favorurile, să-i convingi să se alieze intereselor tale principale.

Profiţi, aşadar, de bune auspicii în viaţa socială şi poţi accede la o funcţie publică înaltă sau la un statut de lider într-o colectivitate. Ţi se recomandă să nu întinzi prea mult coarda şi să nu-ţi impui cu orice preţ voinţa.
Horoscop iulie 2017 Scorpion

Ai capacitatea să distingi cu limpezime încotro te poartă existenţa, care obiective nu te mai reprezintă şi nu-ţi mai necesită focalizarea. Deşi înţelegi clar care variantă a destinului tău este mai avantajoasă pe termen lung, nu te mulţumeşti cu atât, şi eşti gata să faci străduinţe notabile pentru a te bucura cât de curând de o realizare răsunătoare, de excepţie.

Horoscop Scorpion iunie 2017

Sub efluviile Lunii pline ce străluceşte pe 9 iulie 2017 în Capricorn, eşti şi mai dornic să faci ceva grandios, să te dedici unui proiect de mare amploare. Cu atât mai mult, este necesar să nu pierzi din vedere detaliile, amănuntele importante în clădirea unui zgârie-nori al aspiraţiilor esenţiale! Este de bun augur să menţii un echilibru stabil în acţiunile tale, să nu te laşi condus de deviza "Totul sau nimic!" Aflarea unui teren comun cu alţii, a unor compromisuri reciproc avantajoase lucrează cel mai bine pentru tine în această conjunctură astrală!


Horoscop Scorpion iulie 2017 - Dragoste şi cuplu 


Dragostea nu se mai mulţumeşte cu jumătăţi de măsură, cu sentimente călduţe, stătute, ambigue sau cenuşii. Înconjuraţi cu o aură de farmec, atractivitate, nativii singuri sunt pe cale să se angajeze într-o poveste de iubire fierbinte, pătimaşă. Trebuie, totuşi, să nu-şi piardă întru totul raţiunea, astfel încât să nu cadă în capcana unei relaţii de cuplu păguboase, măcinate de posesiune şi gelozie.
Scorpionii aflaţi într-o legătură în doi par să fie copleşiţi de generozitatea partenerului lor, o generozitate poate nu atât materială, cât afectivă. Chiar dacă flacăra pasiunii îşi pune amprenta şi asupra lor, sunt capabili să îşi simtă şi mărturisească cu expresivitate şi sinceritate simţămintele cele mai adânci. Conexiunile de cuplu serioase pot fi încununate cu o căsătorie!

Horoscop Scorpion iulie 2017 - Muncă şi bani 


Banii nu ar trebui să constitue o problemă în această lună. În caz că nu-ţi intră în buzunare printr-o întâmplare fericită (inclusiv la loto), poţi obţine cu uşurinţă un împrumut sau o finanţare pentru o investiţie ori demararea unei afaceri.

Comunicarea din sfera profesională se îmbunătăţeşte vizibil. Îţi poţi ameliora relaţiile cu şefii şi colegii cu condiţia să nu te predai înclinaţiei spre individualism şi celei de a-ţi sări ţandăra din orice motiv, chiar şi a unuia insignifiant. Responsabilitatea ta, simţul tău practic şi abilităţile tale ajung sub luminile reflectoarelor. Dacă mai punem la socoteală şi disponibilitatea ta de a face eforturi oricât de mari pentru a-ţi dezvolta carieră, ai o grămadă de sorţi de izbândă pentru o avansare ori o majorare salarială!

Un eveniment extrem de îmbucurător în plan profesional poate avea loc pe data de 23 iulie 2017, ca efect al Lunii noi prezente în Leu. Este posibil să primeşti o veste bună legată de jobul actual sau de unul viitor, să ţi se confirme că ai ieşit victorios într-o competiţie ţinând de muncă.

Predicţii fundamentate pe Aspecte astrologice în horoscopul iulie 2017
Horoscop Scorpion iulie 2017 Horoscop Scorpion iulie 2017 Reviewed by Diana Popescu on iunie 26, 2017 Rating: 5

Niciun comentariu:

Un produs Blogger.