Floarea de petunie: Superstiţii, legende, simbol şi semnificaţie

Petuniile sunt flori din familia Solanaceae, originare din America de Sud (Brazilia). Familia Solanaceae include pătlăgelele roşii, pătlăgelele vinete, ardeiul iute şi tutunul. De fapt, petunia şi-a câştigat numele din cauza asocierii sale cu tutunul. Acest nume provine din cuvântul aborigen guarani "petun," cu semnificaţia "un tutun care nu face fum bun."

Corelate cu zodia Capricornului, petuniile au un simbolism contradictoriu, ce poate crea confuzii, însă trebuie să ne amintim că semnificaţia fiecărei flori depinde şi de circumstanţele sau relaţia dintre cel care o dăruieşte şi cel care o primeşte.

Petunia este, pe de o parte, un simbol al mâniei şi resentimentului, îndeosebi când îţi este dată de cineva cu care ai avut de curând o neînţelegere, o ceartă înfierbântată. Pe de altă parte, semnifică "nu-ţi pierde speranţa," iar când este oferită unei persoane iubite transmite mesajul "prezenţa ta mă alină, mă înseninează." Coexiunea cu mânia, furia, a fost învigorată de caracteristica petuniei de a-şi menţine florile multă vreme, chiar în condiţii de vreme nefavorabilă.
Floarea de petunie: Superstiţii, legende, simbol şi semnificaţie

În limbajul florilor, petuniile poartă şi alte înţelesuri în funcţie de culoarea lor:

- Roşu: Patimă şi dragoste
- Mov: Încântare, fantezie, şarm, graţie, mister
- Galben: Respect, prietenie, simpatie
- Albastru: Încredere, pace, intimitate
- Alb: Inocenţă, adevăr, demnitate

Atunci când au fost introduse în Anglia, în secolul al XV-lea, aceste flori au fost asociate cu satanismul ori puterile malefice. Erau, de altfel, folosite în şamanism pentru a induce o stare de percepţie diferită a realităţii decât cea normală.

Passiflora - Floarea patimilor lui Hristos

Cu toate astea, în nunţile victoriene aveau o conotaţie pozitivă, semnificând "compania ta mi se potriveşte."

În tradiţia păgână, se considera că ofereau o protecţie protecţie înaltă.

Potrivit unei superstiţii, pentru a înflori abundent, petuniile trebuie să fie plantate şi udate dimineaţa devreme.

Localitatea Dixon, din Illinois, SUA, este cunoscută drept capitala mondială a petuniei. În fiecare an, aici sosesc mii de oameni dornici să sărbătorească această floare şi să ia parte la o paradă care îi este dedicată.

Surse principale: 
- Daphne & Cloe: Language and meaning of flowers 
- Ann Reilly: Portraits of Flowers 

Semnificaţia numărului de flori dintr-un buchet
Floarea de petunie: Superstiţii, legende, simbol şi semnificaţie Floarea de petunie: Superstiţii, legende, simbol şi semnificaţie Reviewed by Unknown on iunie 02, 2017 Rating: 5

Niciun comentariu:

Un produs Blogger.