Ochii: Simbol şi semnificaţie

Plotinus spunea că ochiul nu ar putea fi capabil să vadă soarele dacă nu ar fi, într-un fel, însuşi soarele. Întrucât soarele este sursa luminii şi lumina reprezintă simbolic spiritul şi iluminarea, cunoaşterea, inteligenţă, actul de a vedea este, de fapt, unul spiritual şi simbolizează înţelegerea, conştientizarea.

Dintr-o altă perspectiva, ochiul drept era conectat cu activitatea, viitorul şi soarele, iar cel stâng cu pasivitatea, trecutul şi luna.

În antichitate, ochiul apare frecvent ca un simbol al zeului soarelui. "Ochiul divin" al egiptenilor (un semn hieroglific numit "wadza") îl denotă pe Osiris, "cel care hrăneşte focul sacru ori inteligenţa omului." O amuletă obişnuită în Egiptul antic era "ochiul wadjet," ochiul de şoim al lui Horus, zeul cerului care se pozitiona pe un sceptru încovoiat.
Simbol ochi
În acest caz, ochiul semnifica viziunea atotcuprinzătoare şi omniscientă, iar sceptrul puterea suverană. Amuleta ca atare era destinată a furniza invulnerabilitate şi fertilitate. Este remarcabil că egiptenii defineau ochiul - sau mai curând cercul irisului cu pupila drept centru- ca "soarele în gură" (ori lumea creativă).

Ochiul, simbol turcesc

Pictorul suprarealist Rene Margritte a ilustrat această relaţie dintre soare şi gură într-una din operele sale cele mai fascinante. Posedarea a doi ochi exprimă o normalitate fizică şi echivalentul său spiritual, aşa că cel de-al treilea ochi simbolizează supraumanul sau divinul. Pe de altă parte, un singur ochi are o semnificaţie ambivalentă, implicând fie subumanul, fie, dacă luăm în considerare amplasarea acestuia pe frunte, deasupra locului sau desemnat de natură, supraomenescul, înfăţişat în mitologie sub forma ciclopilor.

În acelaşi timp, ochiul din frunte este asociat cu ideea de distrugere sau cu zeul Siva/Shiva. Acest lucru se explică prin simbolismul multiplicat al lui 3. Trei se zice că îşi are corespondenţa în principiul activ, în cel pasiv, însă şi în cel neutru, că reflectă creaţia, conservarea, dar şi distrugerea. În buddhism, al treilea ochi este un simbol al viziunii interioare.

Ochii heterotopici (cei transferaţi anatomic în diferite părţi ale corpului, precum aripi, mâini, braţe, piept) sunt echivalentul spiritual al extra-vederii ori a clarviziunii. Când sunt situaţi pe mâini, din cauza asocierii cu simbolismul acestora, capătă frecvent o conotaţie de clarviziune.

Un număr excesiv de ochi poartă o semnificaţie ambivalentă. În primul rând, ei sunt corelaţi cu noaptea cu miriadele sale de stele şi, în al doilea rând, în mod paradoxal, cu lipsa de vedere, "întunecarea" cuiva. Un exemplu în acest sens este mitologicul Argus care, cu toate că avea mulţi ochi, nu a putut scăpa de moarte.

Într-una din reprezentările sale consacrate, Satana apare ca o creatură cu o multitudine de ochi. Într-o carte de Tarot din Cabinet des Estampes din Paris, diavolul este înzestrat, asemeni lui Argus, cu o grămadă de ochi pe corpul său. Oricum, această mulţime de ochi exprimă dezintegrarea ori decompoziţia psihică.

Care e ochiul tău dominant ? | Ochii şi personalitatea

Jung consideră ochiul a fi sânul matern, iar pupila "copilul" sau. În acest fel, marele zeu solar devine din nou copil, căutând reînnoirea, reîmprospătarea sânul matern.

În Biblie ochiul este un simbol al atotcunoasterii, vigilenţei şi atotprezenţei protectoare a lui Dumnezeu. În arta creştină, un ochi înconjurat de raze solare îl exprimă pe Dumnezeu. Un ochi din mâna lui Dumnezeu semnifică înţelepciunea creatoare divină, iar unul încadrat într-un triunghi pe Dumnezeu Tatăl în Sfânta Treime sau pe Sfântul Duh. Ochii de pe aripie unui serafim sau a unui cheruvim se referă la marea lor putere de cunoaştere.

Surse: 
- Udo Becker: The Continuum Encyclopedia of Symbols 
- J. E. Cirlot: A Dictionary of Symbols 

Ochii lui Buddha: Simbol şi semnificaţie
Ochii: Simbol şi semnificaţie Ochii: Simbol şi semnificaţie Reviewed by Diana Popescu on iulie 21, 2017 Rating: 5

Un comentariu:

  1. Bani online la calculator, eficient si usor. Oferta limitata pentru cinci mii de persoane extrem de serioase. Castiguri de cel putin patru mii de dolari pe an. Oferim contract de rezolutie globala. Varsta minima 18 ani. Solicitati detalii mai multe la adresa de email: pacurarucostica1963@gmail com

    RăspundețiȘtergere

Un produs Blogger.