Superstiţii despre sânge
În credinţele, superstiţiile, legendele din cele mai vechi timpuri, sângele a fost înzestrat cu virtuţi magice, supranaturale, fiind considerat un locaş al sufletului. În caz că se scurgea din corp, slăbea omul nu numai fizic, ci şi spiritual, iar când scurgerea era prea abundentă se ajungea la moarte întrucât sufletul dispărea oadata cu sângele din trup.
Mai mult decât atât, se credea că sângele are o forţă, o vitalitate proprie, care se menţinea şi după ce ieşea din corp, fiind din acest motiv folosit în ritualuri religioase ori magice.
Poporul ebraic are credinţa că sângele este viaţă sau că echivalează cu sufletul. Drept urmare, se abţinesă mănânce sângele animalelor.
Când cineva era înjunghiat mortal, ucis cu o armă albă, se spunea că sângele său, în special dacă era nevinovat, aducea un blestem. Acolo unde cădea, iarba nu mai creştea. Există numeroase legende despre pete de sânge ce nu puteau fi îndepărtate indiferent cât de mult erau şterse sau răzuite, continuând să reprezinte o mărturie tăcută a unor crime.
În Maine, SUA, există o fâşie de muşchi ce marchează locul masacrului unor americani nativi, despre care se spune că devine roşie ca sângele o dată pe an.
Într-o altă superstiţie, trupul unui om ucis începea să sângereze dacă era atins de asasin ori dacă acesta se afla în imediata apropiere a mortului. Sângele îl recunoştea pe ucigaş şi ţâşnea din corp pentru a-l demasca, a-l acuza! Probabil că această credinţă derivă din cuvintele adresate de Dumnezeu lui Cain după ce acesta îşi omorâse fratele, Abel: " Glasul sângelui fratelui tău strigă din pământ la Mine." (Geneza 4:10)
Sângele era, totodată, conectat cu diavolul, vrăjile şi vrăjitoarele.
Se zicea că un pact cu diavolul trebuia să fie neapărat semnat cu sânge.
Exista credinţa că vrăjitorii utilizau sângele pentru a-i controla pe alţii, a le da porunci demonilor şi a trasa cercuri magice. Unii dintre ei, pentru a fi pe placul diavoului, îi sacrificau acestuia sângele unor noi-născuţi! În tradiţiile străvechi româneşti, cineva posedat de diavol căruia i se lua sânge avea şansa să se preschimbe din nou în om.
În Cehia, se credea că puterea coşmarului ("mura") provenea din sufletul unei vrăjitoare. La miezul nopţii, acest suflet ieşea din corpul ei şi bântuia oamenii adormiţi încercând să le sugă sângele.
Oamenii gândeau că puterea unei vrăjitoare rezidă în sângele său şi că aceasta îl folosea pentru a-şi hrăni rudele. Vrăjitoarele erau executate la moarte prin ardere pe rug astfel încât sângele lor, şi odată cu el, forţele lor, să nu ajungă la alţii.
O metodă consacrată de a nimici puterile unei vrăjitoare consta din extragerea de sânge din corpul său prin tăieturi făcute pe nas, frunte şi gură!
Într-o practică asemănătoare, pentru scăpa un vârcolac de blestemul său, i se scotea sânge din trup.
Muşcăturile vampirilor erau apreciate cândva ca fiind fatale, mortale, cu excepţia cazului în care victima era în stare să mănânce pământ de la mormântul vampirului atacator şi să se stropească cu sângele acestuia. Un anume fel de vampiri de la kirghizi, purtând numele de "mastan kempir," erau întruchipaţi de babe, cotoroanţe, care sugeau sângele din călcâiele oamenilor. Vampirii în superstiţii, legende şi mituri
Un strigoi venit pe pământ avea nevoie să se învigoreze sugând sânge de la oamenii vii, în special de la rudele sale trăitoare.
Sângele cuiva blestemat de o vrăjitoare, fiert la miezul nopţii, avea, se spunea, potenţialul de a provoca dureri îngrozitoare.
În Irlanda, se obişnuia să se stropească pragul intrării în casă cu sângele unei găini atunci când murea un copil foarte mic, ca fie atrase către el spiritele rele ce dădeau tarcole sufletului micuţului.
Războinicii Masai din Africa de Est beau sângele leilor pentru a le moşteni curajul, vânătorii norvegieni îl sorbeau pe cel al urşilor ca să le preia puterea, iar vânătorii din antichitate se mânjeau cu sângele prăzilor lor astfel încât să se protejeze de răzbunarea sufletelor acestora. Sângele unui om mort, amestecat cu cretă şi frecat pe fruntea unui nativ avea pentru africani capacitatea de a-i conferi acestuia toate virtuţile celui decedat.
Dacă în culturi străvechi, precum cea aztecă, se făceau sacrificii umane de sânge pentru a se câştiga favorurile zeilor, în vremuri mai apropiate de noi, contesa ungară Elizabeth Bathory se îmbăia în sânge pentru a-şi menţine tinereţea şi frumuseţea.
Farmecele cu sânge aveau odată rolul de a apăra de boli şi de posesiunea diavolului.
Un remediu aproape universal pentru boli era în Evul Mediu extragerea de sânge!
Tot în acea perioadă, în Britania, lepra era contracarată prin îmbăierea în sângele copiilor ori fecioarelor, prin sângele ce curgea asupra unui bolnav din trupul unui spânzurat aflat încă ştreang.
Pentru oprirea sângerării dintr-o rană, peste această se punea pânză de păianjen, piele de şarpe, un melc sau o piatră, ori rana era stropită cu apă sfinţită. Altă metodă de stopare a sângerării consta din legarea unei chei pe un şirag în jurul gâtului celui rănit. Există şi superstiţia că numele Veronica scris cu cerneală pe policarul mâinii stângi avea potenţialul de a opri curgerea sângelui. Veronica a fost femeia care a şters de sânge faţa lui Iisus în drumul sau către crucificare.
Străvechii anglo-saxoni credeau că dacă o persoană sângera în ziua de Halloween, urma să moară în viitorul apropiat.
Într-o superstiţie prezentă şi azi în unele tradiţii, femeile aflate la menstruaţie trebuie să fie izolate astfel încât să nu le provoace rău celor din preajma lor.
Conform unei credinţe de demult, dacă o femeie punea pe furiş o picătură din sângele ei menstrual în băutura unui bărbat, îl făcea să se îndrăgostească de ea. Într-o altă versiune, de provenienţă germană, o picătură de sange din degetul mic al unui bărbat adăugată în băutura unei femei o determina să se înamoreze de el! Vezi şi MAGIA NEAGRĂ: FARMECE DE DRAGOSTE
Se zicea odată că venele nobililor sunt mai albăstrii decât cele ale oamenilor de rând, de aici apărând credinţa că aristocraţii au "sânge albastru."
Sângele martirilor, mucenicilor era considerat în creştinismul timpuriu un talisman de preţ. Dacă un turn era stropit cu acest sânge, se credea că era apărat de fulgere.
De altfel, sacrificiile de sânge erau frecvent asociate cu protejarea unor case noi. În Normandia, se ucidea un cocoş cu al cărui sânge se stropea pragul uşii de la intrarea într-o locuinţă nouă înainte ca aceasta să fie ocupată. Dacă nu se apela la un astfel de ritual, se credea că cei care stăteau în ea aveau să moară în maximum un an.
"Frăţia de sânge" presupunea înţeparea degetelor sau încheieturilor mâinilor în vederea schimbării sângelui între "fraţi."
Potrivit unei vechi legende, primii trandafiri erau toţi albi, dar o parte din ei au devenit roşii după ce au fost stropiţi cu sângele lui Iisus răstignit.
În mitologia grecească, trandafirii roşii ar fi apărut pe pământ din sângele scurs din rana lui Adonis rănit de un mistreţ sau din cel al Afroditei care se înţepase în spinii unui trandafir pe când alerga să-l ajute pe Adonis. Pentru musulmani, rozele roşii şi-au căpătat culoarea din sângele lui Mohamed.
La egitenii anticii, atunci când un mag/vrăjitor crea statueta zeului Anoup, o îmbiba în sânge şi în lapte de lupoaică, astel încât spiritul acestei divinităţi să între în statuetă.
De Ignat, dacă nu ai porc şi nu vezi porc sângerând, este bine să-ţi înţepi cu un ac un deget astfel încât să zăreşti sânge.
Sătenii nu ieşeau la coasă dacă nu văzuseră sânge de porc negru în ziua de Ispas. Ca să depăşească acest impediment, puteau înţepa ca să iasă sânge creasta unui cocoş negru.
În Vâlcea, în Ajunul Crăciunului, copiii se mânjeau pe faţă cu sânge de porc.
În Damianeşti, Roman, se zicea că sângele din gât de răţoi era bun pentru cei "atacaţi," stăpâniţi de aplopexie.
Într-o tradiţie veche românească, în ziua de Paşti, cuţitul mânjit de sânge folosit pentru a tăia gâtul unui cocoş negru se infingea în uşă astfel încât toţii puricii din casă să se adune la el.
Conform lui Niculiţă-Voronca, busuiocul a apărut din sângele lui Hristos ţintuit pe cruce. Într-o vrajă de dragoste consemnată tot de doamna Voronca, ca să faci pe cineva să te iubească trebuia să-ţi infingi degetul mic într-un măr, să laşi să-ţi picure în el trei picături de sânge, înainte să-l dai să-l mănânce celui care voiai să se indragostesca de tine.
Ca să nu-ţi mai curgă sânge din nas, în folclorul românesc se recomanda să ţi se înnoade cruciş trei fire de păr din cap.
Surse:
- Cora Linn Daniels, C. M. Stevans: Encyclopedia of Superstitions, Folklore, and the Occult Sciences of the World
- Richard Webster: The Encyclopedia of Superstitions
- Charles Raymond Dillon: Superstitions and Folk Remedies
- Artur Gorovei - Credinţe Şi Superstiţii ale Poporului Român
- Elena Niculiţă-Voronca: Datinile şi credinţele poporului român
- Antoaneta Olteanu: Şcoala de solomonie
Sângele din vis | Interpretarea şi semnificaţia viselor
Mai mult decât atât, se credea că sângele are o forţă, o vitalitate proprie, care se menţinea şi după ce ieşea din corp, fiind din acest motiv folosit în ritualuri religioase ori magice.
Poporul ebraic are credinţa că sângele este viaţă sau că echivalează cu sufletul. Drept urmare, se abţinesă mănânce sângele animalelor.
Când cineva era înjunghiat mortal, ucis cu o armă albă, se spunea că sângele său, în special dacă era nevinovat, aducea un blestem. Acolo unde cădea, iarba nu mai creştea. Există numeroase legende despre pete de sânge ce nu puteau fi îndepărtate indiferent cât de mult erau şterse sau răzuite, continuând să reprezinte o mărturie tăcută a unor crime.
În Maine, SUA, există o fâşie de muşchi ce marchează locul masacrului unor americani nativi, despre care se spune că devine roşie ca sângele o dată pe an.
Într-o altă superstiţie, trupul unui om ucis începea să sângereze dacă era atins de asasin ori dacă acesta se afla în imediata apropiere a mortului. Sângele îl recunoştea pe ucigaş şi ţâşnea din corp pentru a-l demasca, a-l acuza! Probabil că această credinţă derivă din cuvintele adresate de Dumnezeu lui Cain după ce acesta îşi omorâse fratele, Abel: " Glasul sângelui fratelui tău strigă din pământ la Mine." (Geneza 4:10)
Sângele era, totodată, conectat cu diavolul, vrăjile şi vrăjitoarele.
Se zicea că un pact cu diavolul trebuia să fie neapărat semnat cu sânge.
Exista credinţa că vrăjitorii utilizau sângele pentru a-i controla pe alţii, a le da porunci demonilor şi a trasa cercuri magice. Unii dintre ei, pentru a fi pe placul diavoului, îi sacrificau acestuia sângele unor noi-născuţi! În tradiţiile străvechi româneşti, cineva posedat de diavol căruia i se lua sânge avea şansa să se preschimbe din nou în om.
În Cehia, se credea că puterea coşmarului ("mura") provenea din sufletul unei vrăjitoare. La miezul nopţii, acest suflet ieşea din corpul ei şi bântuia oamenii adormiţi încercând să le sugă sângele.
Oamenii gândeau că puterea unei vrăjitoare rezidă în sângele său şi că aceasta îl folosea pentru a-şi hrăni rudele. Vrăjitoarele erau executate la moarte prin ardere pe rug astfel încât sângele lor, şi odată cu el, forţele lor, să nu ajungă la alţii.
O metodă consacrată de a nimici puterile unei vrăjitoare consta din extragerea de sânge din corpul său prin tăieturi făcute pe nas, frunte şi gură!
Într-o practică asemănătoare, pentru scăpa un vârcolac de blestemul său, i se scotea sânge din trup.
Muşcăturile vampirilor erau apreciate cândva ca fiind fatale, mortale, cu excepţia cazului în care victima era în stare să mănânce pământ de la mormântul vampirului atacator şi să se stropească cu sângele acestuia. Un anume fel de vampiri de la kirghizi, purtând numele de "mastan kempir," erau întruchipaţi de babe, cotoroanţe, care sugeau sângele din călcâiele oamenilor. Vampirii în superstiţii, legende şi mituri
Un strigoi venit pe pământ avea nevoie să se învigoreze sugând sânge de la oamenii vii, în special de la rudele sale trăitoare.
Sângele cuiva blestemat de o vrăjitoare, fiert la miezul nopţii, avea, se spunea, potenţialul de a provoca dureri îngrozitoare.
În Irlanda, se obişnuia să se stropească pragul intrării în casă cu sângele unei găini atunci când murea un copil foarte mic, ca fie atrase către el spiritele rele ce dădeau tarcole sufletului micuţului.
Războinicii Masai din Africa de Est beau sângele leilor pentru a le moşteni curajul, vânătorii norvegieni îl sorbeau pe cel al urşilor ca să le preia puterea, iar vânătorii din antichitate se mânjeau cu sângele prăzilor lor astfel încât să se protejeze de răzbunarea sufletelor acestora. Sângele unui om mort, amestecat cu cretă şi frecat pe fruntea unui nativ avea pentru africani capacitatea de a-i conferi acestuia toate virtuţile celui decedat.
Dacă în culturi străvechi, precum cea aztecă, se făceau sacrificii umane de sânge pentru a se câştiga favorurile zeilor, în vremuri mai apropiate de noi, contesa ungară Elizabeth Bathory se îmbăia în sânge pentru a-şi menţine tinereţea şi frumuseţea.
Farmecele cu sânge aveau odată rolul de a apăra de boli şi de posesiunea diavolului.
Un remediu aproape universal pentru boli era în Evul Mediu extragerea de sânge!
Tot în acea perioadă, în Britania, lepra era contracarată prin îmbăierea în sângele copiilor ori fecioarelor, prin sângele ce curgea asupra unui bolnav din trupul unui spânzurat aflat încă ştreang.
Pentru oprirea sângerării dintr-o rană, peste această se punea pânză de păianjen, piele de şarpe, un melc sau o piatră, ori rana era stropită cu apă sfinţită. Altă metodă de stopare a sângerării consta din legarea unei chei pe un şirag în jurul gâtului celui rănit. Există şi superstiţia că numele Veronica scris cu cerneală pe policarul mâinii stângi avea potenţialul de a opri curgerea sângelui. Veronica a fost femeia care a şters de sânge faţa lui Iisus în drumul sau către crucificare.
Străvechii anglo-saxoni credeau că dacă o persoană sângera în ziua de Halloween, urma să moară în viitorul apropiat.
Într-o superstiţie prezentă şi azi în unele tradiţii, femeile aflate la menstruaţie trebuie să fie izolate astfel încât să nu le provoace rău celor din preajma lor.
Conform unei credinţe de demult, dacă o femeie punea pe furiş o picătură din sângele ei menstrual în băutura unui bărbat, îl făcea să se îndrăgostească de ea. Într-o altă versiune, de provenienţă germană, o picătură de sange din degetul mic al unui bărbat adăugată în băutura unei femei o determina să se înamoreze de el! Vezi şi MAGIA NEAGRĂ: FARMECE DE DRAGOSTE
Se zicea odată că venele nobililor sunt mai albăstrii decât cele ale oamenilor de rând, de aici apărând credinţa că aristocraţii au "sânge albastru."
Sângele martirilor, mucenicilor era considerat în creştinismul timpuriu un talisman de preţ. Dacă un turn era stropit cu acest sânge, se credea că era apărat de fulgere.
De altfel, sacrificiile de sânge erau frecvent asociate cu protejarea unor case noi. În Normandia, se ucidea un cocoş cu al cărui sânge se stropea pragul uşii de la intrarea într-o locuinţă nouă înainte ca aceasta să fie ocupată. Dacă nu se apela la un astfel de ritual, se credea că cei care stăteau în ea aveau să moară în maximum un an.
"Frăţia de sânge" presupunea înţeparea degetelor sau încheieturilor mâinilor în vederea schimbării sângelui între "fraţi."
Potrivit unei vechi legende, primii trandafiri erau toţi albi, dar o parte din ei au devenit roşii după ce au fost stropiţi cu sângele lui Iisus răstignit.
În mitologia grecească, trandafirii roşii ar fi apărut pe pământ din sângele scurs din rana lui Adonis rănit de un mistreţ sau din cel al Afroditei care se înţepase în spinii unui trandafir pe când alerga să-l ajute pe Adonis. Pentru musulmani, rozele roşii şi-au căpătat culoarea din sângele lui Mohamed.
La egitenii anticii, atunci când un mag/vrăjitor crea statueta zeului Anoup, o îmbiba în sânge şi în lapte de lupoaică, astel încât spiritul acestei divinităţi să între în statuetă.
Tradiţii şi superstiţii româneşti despe sânge
De Ignat, dacă nu ai porc şi nu vezi porc sângerând, este bine să-ţi înţepi cu un ac un deget astfel încât să zăreşti sânge.
Sătenii nu ieşeau la coasă dacă nu văzuseră sânge de porc negru în ziua de Ispas. Ca să depăşească acest impediment, puteau înţepa ca să iasă sânge creasta unui cocoş negru.
În Vâlcea, în Ajunul Crăciunului, copiii se mânjeau pe faţă cu sânge de porc.
În Damianeşti, Roman, se zicea că sângele din gât de răţoi era bun pentru cei "atacaţi," stăpâniţi de aplopexie.
Într-o tradiţie veche românească, în ziua de Paşti, cuţitul mânjit de sânge folosit pentru a tăia gâtul unui cocoş negru se infingea în uşă astfel încât toţii puricii din casă să se adune la el.
Conform lui Niculiţă-Voronca, busuiocul a apărut din sângele lui Hristos ţintuit pe cruce. Într-o vrajă de dragoste consemnată tot de doamna Voronca, ca să faci pe cineva să te iubească trebuia să-ţi infingi degetul mic într-un măr, să laşi să-ţi picure în el trei picături de sânge, înainte să-l dai să-l mănânce celui care voiai să se indragostesca de tine.
Ca să nu-ţi mai curgă sânge din nas, în folclorul românesc se recomanda să ţi se înnoade cruciş trei fire de păr din cap.
Surse:
- Cora Linn Daniels, C. M. Stevans: Encyclopedia of Superstitions, Folklore, and the Occult Sciences of the World
- Richard Webster: The Encyclopedia of Superstitions
- Charles Raymond Dillon: Superstitions and Folk Remedies
- Artur Gorovei - Credinţe Şi Superstiţii ale Poporului Român
- Elena Niculiţă-Voronca: Datinile şi credinţele poporului român
- Antoaneta Olteanu: Şcoala de solomonie
Sângele din vis | Interpretarea şi semnificaţia viselor
Superstiţii despre sânge
Reviewed by Diana Popescu
on
iulie 16, 2017
Rating:
Reviewed by Diana Popescu
on
iulie 16, 2017
Rating:
Postări
Niciun comentariu: