Lupii din vise | Interpretarea şi semnificaţia viselor

Interpretarea, descifrarea semnficațiilor unor vise despre lupi este inlesnită de înțelegerea simbolismului lor. Aceste animale au conotații atât pozitive, cât și negative, ceea ce poate da naștere unor derute, confuzii când sunt privite ca simboluri onirice!

Lupul este temut, poate fi considerat rău, înfricoșător, amenințător, dar și nobil, protector, înțelept sau frumos, misterios, mândru, o întruchipare a instinctului de supraviețuire.

Cand vrem să aflăm ce înseamnă un vis în care apare această creatură, nu trebuie să uităm felul cum este oglindită în folclor, superstiții, legende, basme, povești și literatură. De exemplu, lupoaica mitică care i-a hrănit pe Romulus și Remus, fondatorii legendari ai Romei, precum și Mowgli din "Cartea junglei," ne pot ajuta să deslușim lupii visați ca un simbol al faptului că ne străduim să căutăm protecție ori să o oferim altcuiva sau unei părți al sinelui nostru. Lupul cel rău din povestea "Scufița roșie" poate reprezenta natura noastră sălbatică, neîmblânzita sau o persoană din lumea reală care pare să ne amenințe, să încerce să ne facă rău. Lupul din "Capra cu trei iezi" care ni se ițește în vise  poate trage un semnal de alarmă față de un dușman din imediata noastră apropiere!
Lupii din vise - Simbol, semnificatie, inseamna

Daca visezi lupi, ți se poate indica, latura sălbatică, necivilizata, a sinelui, cu care nu este ușor să te confrunți, întrucât are potențialul de a-i răni, panica pe cei din jur. Sălbăticia din interiorul tau este asociată, totuși, și cu libertatea, eliberarea ta. Uneori, un lup din vise ne poate călăuzi spre natura noastră autentică, adevărată, pe care ne temem  să o scoatem la iveală din cauza conformismului, prejudecăților altora. Nu trebuie neglijat nici că lupul visat ne poate atrage atenția că ne comportăm prea sălbatic, nesocotit ori că suntem amenințați, puși în primejdie de o persoană importantă pentru noi.

Lupii trăiesc în haite, asemănătoare comunităților umane. Visele despre ei pot mărturisi, așadar, despre năzuința noastra de a ne integra într-un grup de oameni, a fi alături de spirite gemene. Ești povățuit să conlucrezi cu alții pentru a-ți atinge țelurile.

Lupii pot să ne apară în vise și când suntem cuprinși de frică sau am fost văduviți de ceva, am avut ori suntem pe cale să avem o pierdere, în special materială ori financiară. Lupii pot, totodată, să-și facă simțită prezența în vise când subconștientul nostru a întrezărit ceva ce nu este în regulă și încearcă să-i transmită zonei conștiente că trebuie să fie prudentă. Ni se poate da, în acest mod, de veste că nu trebuie să ne încredem cu una cu două într-o anumită persoană sau conjunctură, într-un "lup îmbrăcat în blană de miel."

Daca visezi un lup singuratic, ți se poate exprima înclinația, preferința de a nu te lasă purtat de mulțime și a face lucrurile în stilul propriu. Poți fi impulsionat să-ți asumi riscuri majore pentru a-ți materializa visurile. Într-o altă interpretare, ți se poate pune în vedere că este necesar să încetezisă te bazezi pe alții și să fii mai independent!

Şobolanii din vise | Interpretarea şi semnificaţia viselor

Un lup din vise poate simboliza și masculinitatea, virilitatea, însă, în cazul unei femei, și hărțuirea ei din viața reală de către un bărbat agresiv. Pe de altă parte, poate reflecta înclinația ta de a acționa instinctiv, abilitatea ta de a deoparte iluziile și a ajunge la miezul lucrurilor.

Lupii visați poat avea câteodată semnficatia unei puneri în gardă față de dușmani ascunși, ce-ți pot pune în primejdie chiar viața ori un aspect psihologic, emoțional, sentimental, material al ei. Trebuie să fii cât se poate de prudent, să-ți dai seama ce oameni din preajma ta își ascund ipocrizia, intențiile rele,  sub masca prieteniei!

Cand auzi lupi care urlă în vise, însemna că ți se impune să fii cu picioarele pe pământ într-o împrejurare importantă sau să le spui oamenilor apropiați adevărul despre ceea ce te frământă, te îngrijorează. Dacă nu te aperi, nu-ți păzești granițele ființei, alții te pot considera o țintă foarte ușoară!

In același timp, un lup care urlă în vise poate fi interpretat ca un strigăt de ajutor al cuiva din viața ta sau un semn că te străduieștisă te conectezi cu cineva din afara cercului tău social.

Daca visezi că un lup îți întretaie calea, se așează în drumul tău, înseamnă că este nevoie să instaurezi un plus de echilibru în existențata. Reacționezi impulsiv, fără să-ți calculezi cu luciditate vorbele și faptele, iar acest lucru îi îndepărtează pe oameni de tine. Este necesar să interacționezi cu ei cu mai multă diplomație, empatie!

Dicţionar vise - Litera B (1) | Semnificaţia şi interpretarea viselor
Lupii din vise | Interpretarea şi semnificaţia viselor Lupii din vise | Interpretarea şi semnificaţia viselor Reviewed by Diana Popescu on 12:59:00 Rating: 5

Un comentariu:

  1. Interesanta poveste. Chiar am viast cu lupi asa am gasit site-ul tau :)

    RăspundețiȘtergere

Un produs Blogger.
-->