Evenimente astrologice în horoscopul octombrie 2018

Principalele evenimente astrologice din luna octombrie 2018 sunt tranzitul retrograd al lui Venus în Scorpion, și apoi în Balanță, parcurgerea de către Mercur a sectorului Scorpionului și Săgetătorului, și instalarea Soarelui în Scorpion. Câteva din aceste conjuncturi astrale își vor face efectul mai ales în noiembrie 2018. Luna nouă răsare în luna asta în Balanță, iar Luna plină este găzduită de Taur.

Previziuni generale pentru fiecare zodie în octombrie 2018

Balanța se poate confrunta cu unele probleme în dragoste, iscate de o posibilă nesiguranță în valorile sale personale, ce pot fi soluționate datorită unei comunicări sporite în cuplu. Este însoțită de noroc în plan financiar și în interacțiunea socială.

Pentru Scorpion, se anticipează necesitatea de a nu-și pierde încrederea în sine, a-și promova mai insistent personalitatea și interesele. Este sprijinit în acest sens de limpezirea, ajustarea rolului său în lume.

Nativii din Săgetător tind să se focalizeze pe universul lor interior, să-i deslușească fantasmele, să-și identifice impulsurile negative și să se debaraseze de ele.

Capricornul pare să își treacă în revistă legăturile de prietenie, să se desprindă de amici falși și să profite de conexiunea cu cei autentici. De asemeni, este înclinat să facă pași concreți, impresionanți, înainte spre materializarea țelurilor sale.
Evenimente astrologice în horoscopul octombrie 2018

În horoscopul Vărsătorului iese în evidență un climat inițial confuz, derutant, la serviciu, dar care este pe cale să se clarifice apoi, și să permită realizări notabile, grație unei atitudini realiste și a colaborării strânse cu colegii.

Peștii au șansa să-și împrospăteze viața, să treacă prin experiențe, circumstanțe inedite, având potențialul să-i aducă în pragul unei revelații, inclusiv de-a lungul unei călătorii.

În cazul Berbecului, se întrevede posibilitatea unei transformări importante a existenței, o viață amoroasă fierbinte, dar nu lipsită de riscuri, și ocazia de a obține beneficii consistente din asocieri de afaceri.

Taurul pare să despartă grâul de neghină din relații de parteneriat din sfera personală, socială și profesională. Dacă reușește să facă temeinic acest lucru, îl așteaptă împliniri de excepție.

Horoscopul Gemenilor pune accentul pe responsabilități și năzuinți esențiale din zona profesională și pe aspirația îmbunătățirii stării de sănătate.

Vezi și Horoscop septembrie 2018: Toate zodiile

Pentru Raci, dragostea tinde să capete întâietate, să ia turnuri neașteptate, să oscileze uneori între agonie și extaz.

Nativii din Leu sunt concentrați pe fortificarea vieții de familie, pe preocupări și oportunități ținând de casă.

Fecioara este fie silită, fie îmboldită să-și intensifice relaționarea socială, să-și perfecționeze abilitățile de comunicare și să aibă astfel un impact mai mare asupra celor din jurul său.

Evenimente astrologice octombrie 2018

- 3 octombrie 2018: Cuadrat între Mercur (în Balanță) și Pluton (în Capricorn)

- 5 octombrie 2018: Venus capătă o turnură retrogradă în Scorpion

- 9 octombrie 2018: Luna nouă în Balanță

- 10 octombrie 2018: Mercur intră în Scorpion

- 10 octombrie 2018: Mercur (în Scorpion) în opoziție cu Uranus (în Taur)

- 11 octombrie 2018: Cuadrat al lui Venus (în Scorpion) cu Marte (în Vărsător)

- 12 octombrie 2018: Cuadrat între Soare (în Balanță) și Pluton (în Capricorn)

- 12 octombrie 2018: Mercur (în Scorpion) în sextil cu Saturn (în Capricorn)

- 15 octombrie 2018: Mercur (în Scorpion) se poziționează în conjuncție cu Venus (în Scorpion)

- 19 octombrie 2018: Trigon al lui Mercur (în Scorpion) cu Neptun (în Pești)

- 19 octombrie 2018: Mercur (în Scorpion) în cuadrat cu Marte (în Vărsător)

- 22 octombrie 2018: Amplasarea lui Mercur (în Scorpion) în sextil cu Pluton (în Capricorn)

- 23 octombrie 2018: Soarele își începe tranzitul în Scorpion

- 24 octombrie 2018: Opoziție a Soarelui (în Balanță) cu Uranus (în Taur)

- 24 octombrie 2018: Sextil între Venus (în Scorpion) și Saturn (în Capricorn)

- 24 octombrie 2018: Luna plină în Taur

- 26 octombrie 2018: Conjuncție a Soarelui (în Balanță) cu Venus (în Scorpion)

- 28 octombrie 2018: Soarele (în Balanță) ajunge în sextil cu Saturn (în Capricorn)

- 29 octombrie 2018: Conjuncție între Mercur (în Scorpion) și Jupiter (în Scorpion)

- 31 octombrie 2018: Debutul tranzitului lui Mercur în Săgetător

- 31 octombrie 2018: Venus (în Scorpion) în opoziție cu Uranus (în Taur)

- 31 octombrie 2018: Venus își face intrarea (retrograd) în Balanță

În curând, pe diane.ro, horoscopul amănunțit octombrie 2018 pentru fiecare zodie în parte!
Evenimente astrologice în horoscopul octombrie 2018 Evenimente astrologice în horoscopul octombrie 2018 Reviewed by Diana Popescu on septembrie 12, 2018 Rating: 5

Niciun comentariu:

Un produs Blogger.