Horoscop chinezesc 2018 - Câine

Horoscopul Câinelui din 2018, anul chinezesc al Câinelui de Pământ, denotă dezideratul de a-ți aborda cu prudență întreprinderile majore, a te focaliza pe cele existente și a nu te lansa în inițiative de mare anvergură în plan financiar și profesional. Viața sentimentală necesită o voință de fier, tact și diplomație.

Horoscop chinezesc 2018 - Câine: Previziuni generale


Anul ce stă sub semnul zodiei tale nu este întotdeauna norocos! Când un Câine trece prin teritoriul stăpânit de un altul, trebuie să se miște tiptil, în penumbră, pentru a-și continua în siguranță călătoria.
Horoscop Câine 2018

 Dacă se înfruntă cu cel de-al doilea Câine, nu-l așteaptă decât necazuri. De aceea, în acest an ți se recomandă să nu te plasezi cu tot dinadinsul sub luminile reflectoarelor, și trebuie să ții cont că poți fi supus unor îngrădiri în plan personal, social, profesional și financiar!

2018: Anul chinezesc al Câinelui de Pământ

În zodiacul chinezesc, Câinele este asociat cu muntele. Doi munți alăturați sunt un semn al blocajului, stopării. În același timp, ei îți indică necesitatea de a te odihni și a-ți reîncărca energia.

Deși nu-ți este mereu favorabilă, interacțiunea socială ți se întețește, comunici frecvent cu rudele, cu vechi prieteni și colegi. Astfel de convorbiri îți pot ilumina noi căi de a obține beneficii. Întrucât confruntările cu alții nu-ți sunt productive ori tind să fie crâncene, este de bun augur să le eviți pe cât îți stă în putință.


Horoscop chinezesc 2018 - Câine: Dragoste și cuplu


Doi Câini pot fi legați de o relație de prietenie, dar arareori de una amoroasă.

Dacă eșți singur, este de așteptat să ai rivali în cucerirea unei persoane speciale, de care te simți atras. Depinde numai de ține, de curajul tău, stăruința ta, pentru a intra în grațiile ei! Îți poate fi mai ușor să porneșți o poveste de dragoste cu cineva născut în Cal, Iepure, Cocoș sau Tigru.

Numerologie 2018 | Anul tău personal 2018

În eventualitatea că ai un partener de cuplu, este nevoie să dai dovadă de mai mult tact și de o răbdare sporită în conexiunea cu el. Încearcă să-i înțelegi nevoile, aspiratiile, și așează-ți pe locul doi pe cele ale tale!

Nativii căsătoriți par să aibă o relație stabilă, senină, cu tovarășul lor de viață.


Horoscop chinezesc 2018 - Câine: Muncă și bani


Întâlnirea dintre doi Câini reprezintă o relaționare bună în muncă. Dacă ai o mulțime de treabă la serviciu, îți poate fi mai lesne să te descurci în anul Câinelui de Pământ, deoarece colegii și amicii te sprijină consistent să-ți duci la bun sfârșit sarcinile. Parteneriatele profesionale și cele de afaceri îți promit mari avantaje. Pe de altă parte, trebuie să fii cu ochii în patru față de intențiile ascunse ale unora de a-ți lua locul în actuala ta poziție profesională.

Potrivit astrologiei chinezeșți, banii tăi sunt asociați cu Apa. Munții celor doi Câini din 2018 absorb o parte din Apa ploii, dar cea mai mare parte din ea se scurge la poalele lor. Asta înseamnă că îți poți câștiga cu ușurință banii, dar și că ei se pot irosi la fel de ușor! Este necesar să-ți gândești cu limpezime balanța de venituri și cheltuieli și să te orientezi spre investiții pe termen lung.

Horoscop 2018: Toate zodiile
Horoscop chinezesc 2018 - Câine Horoscop chinezesc 2018 - Câine Reviewed by Diana Popescu on decembrie 11, 2017 Rating: 5

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Un produs Blogger.