Evenimente astrologice în horoscopul iulie 2019

Evenimentele astrologice cu cel mai mare impact în horoscopul lunii iulie 2019 sunt tranzitul lui Marte și cel al Soarelui în Leu, cel al lui Venus în Rac și Leu, aspectul retrograd preluat de Mercur în Leu și, apoi, în Rac, Luna nouă ivită în Rac și Luna plină adăpostită de Capricorn.

HOROSCOP PE SCURT PENTRU FIECARE ZODIE ÎN IULIE 2019

Nativii din toate zodiile se bucură de succese însemnate în domenii aparte, specifice, însă nu trebuie să se lase purtați de valul unei încrederi excesive în norocul lor și să-și lase jos întru totul jos garda prudenței, se impune să aibă mai mereu un plan de rezervă în drumul spre împlinirea obiectivelor lor.

Racii au prilejul să-și releve cu îndrăzneală valoarea personală, ceea ce-i deosebește de alții, și să aibă realizări marcante în întreprinderile lor financiare.

Cei născuți în Leu își extrag cu ușurință comorile din universul lor interior, își desfășoară viața amoroasă în spatele cortinei de pe scena lumii, fără să facă însă vreun compromis în afirmarea personalității și intereselor lor.
Evenimente astrologice în horoscopul iulie 2019

Fecioara reușește și ea să-și ilumineze căi obscure, umbrite, ale lumii sale lăuntrice, și tinde să își aprofundeze dragostea grație prieteniei, camaraderiei, sau a unor țeluri comune cu cele ale partenerului său.

Horoscopul Balanței lasă să se întrezărească beneficii, inclusiv în amor, rezultate din legăturile cu amici mai vechi ori mai noi, oportunități rare de a fi apreciată și propulsată în carieră.

Scorpionii ajung sub luminile reflectoarelor pe plan profesional, sunt pe cale să își extindă orizonturile, să viziteze tărâmuri noi, îndepărtate, și eventual să își afle astfel oportunități în dragoste.

Săgetătorul are de beneficiat în urma unor contacte cu oameni din străinătate, poate în privința unui job ori a studiului, este străbătut de o senzualitate fierbinte în iubire și are de câștigat din afaceri în asociere.

Nativii din Capricorn par să fie mai temerari și mai norocoși decât de obicei în dragoste și în activitatea financiară, să fie sprijiniți în demersurile lor de parteneriate din toate sferele existenței.

Vărsătorul nu mai ezită să își trăiască viața din plin, să își refuze delicii pe care și le-a refuzat până acum dar, în pofida unor tentații, pune pe locul întâi seriozitatea, perseverența, atât la serviciu, cât și în amor.

În horoscopul Peștilor se evidențiază  șansa închegării unei idile fierbinți, stabile pe termen lung, învigorării unei mai vechi, insuflării unei voințe de fier și a unui realism sănătos în plan profesional.

Berbecii pot fi derutați de tendințele contrarii de a trata cu seriozitatea iubirea și a o aborda cu un plus de spontaneitate, originalitate, însă nu sunt deloc dispuși să fie superficiali, frivoli, în interacțiunea cu familia.

Celor născuți în Taur li se înlesnește o activitate socială intensă, avantajoasă, poate și din punct de vedere amoros, și o fortificare a relațiilor cu rudele, cu persoanele apropiate.

Gemenii se simt și ei ca peștii în apă printre oameni, se integrează de minune în viața publică, au sporiți sorți de izbândă în întreprinderile lor financiare și valorificarea, dezvoltarea, împlinirea relațiilor lor de cuplu.

Vezi, in curand, pe diane.ro, horoscopul detaliat pentru luna iulie 2019 pentru fiecare zodie in parte!


EVENIMENTE ASTROLOGICE IULIE 2019

- 2 iulie 2019: Marte intră în Leu

- 2 iulie 2019: Luna nouă în Rac

- 3 iulie 2019: Venus își începe tranzitul în Rac

- 7 iulie 2019: Mercur devine retrograd în Leu

- 8 iulie 2019: Sextil între Venus (în Gemeni) și Uranus (în Berbec)

- 9 iulie 2019: Opoziție a Soarelui (în Rac) cu Saturn (în Capricorn)

- 11 iulie 2019: Trigon între Soare (în Rac) și Neptun (în Pești)

- 11 iulie 2019: Cuadrat al lui Marte (în Leu) cu Uranus (în Berbec)

- 14 iulie 2019: Soarele (în Rac) în opoziție cu Pluton (în Capricorn)

- 16 iulie 2019: Luna plină în Capricorn

- 17 iulie 2019: Opoziție între Venus (în Rac) și Saturn (în Capricorn)

- 18 iulie 2019: Trigon al lui Venus (în Rac) cu Neptun (în Pești)

- 19 iulie 2019: Mercur intră retrograd în Rac

- 21 iulie 2019: Opoziție între Venus (în Rac) și Pluton (în Capricorn)

- 21 iulie 2019: Soarele (în Rac) în conjuncție cu Mercur (în Rac)

- 23 iulie 2019: Soarele pornește să tranziteze zona astrologică a Leului

- 25 iulie 2019: Conjuncție a lui Mercur (în Rac) cu Venus (în Rac)

- 25 iulie 2019: Marte (în Leu) în trigon cu Jupiter (în Săgetător)

- 28 iulie 2019: Venus pătrunde în Leu

- 30 iulie 2019: Cuadrat între Soare (în Leu) și Uranus (în Berbec)

Horoscop iunie 2019 - Toate zodiile
Evenimente astrologice în horoscopul iulie 2019 Evenimente astrologice în horoscopul iulie 2019 Reviewed by Diana Popescu on iunie 15, 2019 Rating: 5

Niciun comentariu:

Un produs Blogger.