Masca care ne protejează față de noul coronavirus | Covid-19

Încă de la începutul apariției coronavirus (Covid-19), chinezii și oamenii din alte părți ale lumii s-au repezit, au dat năvală în farmacii pentru a cumpăra măști medicale, sanitare, de protecție. Pe piață se găsesc (sau parcă nu în ultimul timp) diferite tipuri de astfel de mască, și cum poți ști care este în mod veritabil eficientă? 

Măști chirugicale și măști respiratorii


Există două feluri de măști medicale, sanitare: chirurgicale și respiratorii.

O mască chirurgicală este destinată împotriva răspândirii agenților infecțioși transmiși prin minuscule picături. Aceste picături infime pot proveni din salivă sau secreții din tractul aparatului respirator superior, ori de câte ori purtătorul lor expiră ori tușește.

Când este purtată de un cadru medical, masca chirurgicală ocrotește pacientul și mediul său înconjurător (aer, suprafețe, echipament, spațiu chirurgical). Când e pusă pe față de un pacient, îl împiedică să contamineze împrejurimile sale. Nu trebuie să fie însă purtată mai mult de 3 până la 8 ore.

O mască chirurgicală poate proteja, de asemeni, pe cel o poartă, de riscul stropirii cu fluide biologice. În acest caz, trebuie să aibă un strat impermeabil. Poate fi dotată, totodată, cu un vizor pentru protejarea ochilor. 
Masca care ne protejează față de noul coronavirus | Covid-19

Măștile chirurgicale nu pot totuși apăra față de agenții infecțioși din aer, așa că nu pot preveni purtătorul lor de a fi potențial contamintat cu un virus precum coronavirus.

O mască respiratorie este un echipament personal protector ce împiedică purtătorul său să inhaleze aerosoli (praf, fum) și vapori ori gaze (gaze dezinfectante, anestezice) care îi pun în pericol sănătatea. Protejează față de agenți infecțioși prezenți în aer, împotriva unei contaminări cu un virus precum Covid-19, SARS, H1N1, etc.

Măștile respiratorii se împart în două categorii: izolatoare și filtrante. Cele filtrante constau dintr- parte pentru acoperirea feței și un dispozitiv de filtrare. În funcție de tipul de filtru, pot fi eficiente numai contra particulelor, numai împotriva anumitor gaze și anumitor vapori, sau contra particulelor, gazelor și vaporilor.

O mască filtranta poate fi echipată câteodată cu o supapă de expirație care îmbunătățește confortul utilizatorului. Supapa împiedică formarea de condens înăuntrul măștii și ajută să se inspire și expire mai ușor.

Trebue menționat că măștile respiratorii apară și față de inhalarea picăturilor de agenți infecțioși. Ele pot fi de unică folosință sau reutilizabile. În al doilea caz, există posibilitatea înlocuirii filtrului când este încărcat.

Care sunt standardele?


Fiecare dintre cele două tipuri de mască de mai sus este conformă unor diferite standarde și regulamentări depinzând de țară sau zonă geografică.

Măștile chirurgicale sunt testate pentru expirație (dinăuntru către afară) pentru a se constata eficiența filtrării bacteriene.

În Europa ele trebuie să fie în acord cu standardul european EN 14683, care cuprinde trei niveluri de eficiență a filtrării bacteriene (BFE1, BFE2, tipul R). În SUA trebuie să respecte standardele ASTM care au trei grade de protecție (de la expunere mică spre expunere foarte riscantă față de fluizi).

Măștile respiratorii sunt testate în privința inspirației (din afară către înăuntru) luându-se în calcul eficiența filtrului și a scurgerii către față.

În Europa trebuie să se alinieze standardului european EN 149: 2001, care are trei clase de măști respiratorii pentru particule, de unică folosință (FFP1, FFP2 și FFP3).

- FFP1 se referă la cea mai slabă filtrare din cele trei măști cu o filtrare a aerosolilor de cel puțin 80% și scurgeri către interior de maximum 22%. Această mască este folosită în principal ca una de praf (pentru renovarea clădirilor și variate tipuri de muncă având de a face cu praful).

- FFP2 are un nivel minim de filtrare de 94% și o scurgere spre interior de maximum 8%. Este utilizată îndeosebi în construcții, agricultură și de cadrele medicale împotriva infectării cu virusuri, inclusiv coronavirus.

- FFP3 are cel mai înalt nivel filtrant. Cu o filtrare minimă de 99% și maximum 2% scurgeri, poate proteja chiar și față de particule foarte fine, cum ar fi cele de azbest. Desigur, și față de Covid-19!

Așadar, ce fel de mască protejează contra coronavirus (Covid-19)?


Un pacient contagios trebuie să poarte o mască chirurgicală de îndată ce este suspectată contagiunea.

În Europa, pentru medici, asistente, infirmiere este necesar să se poarte o mască respiratorie de cel puțin clasa FFP2 ori FFP3 pentru o filtrare maximă a particulelor și aerosolilor, atunci când au în grijă un pacient infectat sau suspectat a fi infectat.

Măști reutilizabile sau de unică folosință?

Măștile chirurgicale sunt dispozitive medicale de unică folosință, la care trebuie să se renunțe după o singură utilizare. Măștile respiratorii (FFP) pot fi de folosință unică sau reutilizabile. În a doua eventualitate, există posibilitatea înlocuirii flitrului după ce se încarcă.

Durata de folosire a unei măști chirurgicale sau respiratorii este indicată de producător. În general, este de la 3 la 8 ore în funcție de concentrarea contaminantului și o serie de factori externi precum umiditatea, temperatura aerului, volumul de aer respirat, etc.

În privința măștilor respiratorii echipate cu filtre de gaze, dacă purtătorul lor începe să perceapă un miros de gaz, trebuie să părăsească de îndată zona de lucru și să înlocuiască filtrul.

Atenție! Măștile din bumbac, tifon sau pânză, din materiale rezultate prin țesere ori tricotare,  nu garantează o apărare eficientă contra pătrunderii microorganismelor, infectării cu coronavirus. De obicei, măștile medicale certificate au trei straturi, două realizate din materiale nețesute, dintr-o pânză din polipropilenă rezistentă la bacterii, în un al treilea strat, cel din mijloc, constând dintr-un material filtrant.

Surse: 
- Medical Expo e-mag
- liloo.ro
- European Standards - EN 14683
- European Comitee for Standardization EN 149: 2001
Masca care ne protejează față de noul coronavirus | Covid-19 Masca care ne protejează față de noul coronavirus | Covid-19  Reviewed by Diana Popescu on martie 29, 2020 Rating: 5

Niciun comentariu:

Un produs Blogger.