7 noiembrie: Ziua "Îmbrățișează un urs"
Ziua "Îmbrățișează un urs" nu are de a face, an de an, pe 7 noiembrie, cu animalele reale, sălbatice, chiar feroce, de acest tip (de altfel, îmbrățișarea lor ar putea fi foarte, foarte riscantă!), ci cu jucăriile pufoase pe care le-am avut alături de noi mai toți în copilărie.
Pe când eram mici, ursuleții din pluș sau alte materiale textile ne-au ținut de cald noapte de noapte și ne-au apărat, vigilenți, de monștrii ascunși într-un dulap sau sub pat!
Mulți dintre noi nu ne-am putut despărți de ei nici în viața de adult, aceștia continuând să aibă un loc de cinste pe o canapea sau un fotoliu din casa noastră.
Animăluțele umplute cu cârpe sau chiar rumeguș au apărut, conform unor cercetări arheologice, încă din Egiptul Antic. Cele de pluș s-au ivit pe piață în anii 1830, iar cele mai notabile din ele, urșii, s-au teleportat în lume în 1902, în America.
Se spune că "Teddy Bear" (literal, în limba engleză, "ursul Teddy"), denumirea din America a ursulețului jucărie provine de la cel de-al douăzecișisașelea președinte al SUA, Theodore "Teddy" Roosvelt, care în decursul unei expediții de vânătoare a refuzat, în 1902, să împuște un pui de urs.
Există mai multe căi de a celebra Ziua "Îmbrățișează un urs" de pe 7 noiembrie:
1 - Îmbrățișează-ți ursulețul! Dacă nu (mai) ai unul, cumpără-ți degrabă!
2 - Dăruiește "îmbrățișări de urs" prietenilor, membrilor familiei, oamenilor îndrăgiți!
3 - Fă-i cuiva cadou un urs din pluș.
4 - Îmbracă-te într-un costum de carnaval de urs și dă o raită prin oraș!
5 - Vizitează o grădină zoologică pentru a revedea niște urși în carne și oase! Poți face cunoștiință cu ei și dacă stai la pândă în preajma pubelelor de gunoi din niște localități montane!
Reviewed by Diana Popescu
on
noiembrie 06, 2020
Rating:

Niciun comentariu: