Legenda preotului, dascălului său și a diavolului

 Legenda preotului, dascălului său și a diavolului este una ce ilustrează arivismul, ambițiile lumești ale unor oameni cunoscuți ca fiind ai lui Dumnezeu, consecințele luării lor în răspăr a Satanei, și este asociată cu o uimitoare formațiune de stânci gemene din mare aflate în apropierea localităților Teignmouth și Dawlish din Devon, Anglia. 


Într-una din versiunile legendei se relatează că un anumit episcop de Exter s-ar fi îmbolnăvit și ar fi venit la Dawlish pentru a-și reface sănătatea. Pe de altă parte, un ambițios preot local ar fi râvnit să reușească să-i ia locul, în cazul morții sale.


Preotul călătorea adeseori pentru a-l vizita pe episcop și a verifica cum se simte, avându-l drept călăuză pe dascălul său. Într-o noapte, în timpul unei furtuni năprasnice, cei doi s-au rătăcit și au descoperit că se abătuseră cu câteva mile de la calea cea bună.                       

         

Legenda preotului, dascălului său și a diavolului

Furios, preotul și-a apostrofat dascălul cu cuvintele, "Mai degrabă l-aș avea drept ghid pe diavol decât pe tine!" Chiar în acea clipă și-a făcut apariția lângă ei un călăreț care s-a oferit să le dea ajutor.


După numai câteva mile, au ajuns la un conac iluminat strălucitor și au fost invitați de călăuza lor misterioasă să se bucure de ospitalitatea sa. S-au delectat cu un ospăț somptuos și, la un moment dat, au fost anunțați că episcopul murise!


Nerăbdător să profite de oportunitatea de a fi promovat, preotul s-a simțit îmboldit să plece degrabă, împreună cu dascălul său și călăuza sa. Caii refuzau, însă, să se miște din loc. După ce, cu o cruzime extremă, și-a biciuit calul și și-a înfipt pintenii în trupul său, preotul a exclamat, "Să-i ia dracul de cai!", iar călăuza i-a spus prompt, "Mulțumesc, domnule!", și a strigat "Dii!" Caii au galopat febril și s-au aruncat în mare, luându-i cu ei pe preot și pe dascăl. Diavolul i-a transformat pe amândoi în piatră, îndreptați pentru totdeauna cu fețele către mare, monumente ale unei lacomii și ambiții destrămate!


O variantă ușor diferită a poveștii poate fi găsită în cartea "Legende din Devon", publicată de Leonard Avat Westcott în 1848. În această, un prelat bătrân și avar, capelan la Royal Duke, avea un jilț bisericesc la Wells, o prebendă din Norwich, și era conducătorului unui cor bisericesc în Irlanda. Acestuia i s-a promis, de către arhiepiscopul de Canterburry, ocuparea următorului de scaun episcopal vacant.


Preotul s-a mutat într-o casă din estul Devon-lui, știind că episcopul de Exter era în vârstă și cu o sănătate șubredă. Într-o noapte străbătută de o vijelie sălbatică, pe când mergea spre palatul episcopului din Dawlish, preotul și dascălul lui (pe nume Roger) au fost dezamăgiți să audă că episcopul era bine mersi și plecase la vânat de căprioare. Cei doi au ajund într-un loc în care calea lor se bifurca în alte două drumuri și și-au dat seama că se rătăciseră. Un trecător s-a oferit să-i îndrume cum să ajungă la Dawlish după ce prelatul, scos din țâțâni, urlase, "Aș vrea că însuși diavolul să mă îndrepte spre cea mai scurtă cale către Dawlish!"


În ciuda faptului că mergea pe jos, călăuza lor era capabilă să țină pasul cu caii lor. Odată ajunși în holul de intrare al palatului episcopului, au auzit că acesta mai avea numai câteva săptămâni de trăit. 


Au fost invitați, de către un personaj pe nume Leech (în limba engleză "lipitoare") la un festin cu fructe de mare vii, alături de alți meseni, nerecunoscuți de preot, până când acesta a realizat că erau prelați decedați, pe care îi cunoscuse cu ceva vreme în urmă. 


După ce au înghițit opt boabe de opiu, preotul și dascălul au plecat către Teignmouth, într-o direcție sugerată de Leech, care le promisese "Găzduire sigură și căldură, vă garantez!", cu condiția ca pe drum să se asigure că au mereu stâncile de pe coastă în dreapta lor. 


Palatul episcopal a dispărut brusc, iar cei doi s-au regăsit pe o plajă, prinși între un flux tinzând să crească și pietre de nisip.


S-au preschimat, apoi, în doi stâlpi uriași din piatră de nisip, unul dintre ei având deasupra o formațiune de roci asemănându-se cu o perucă aducând cu o conopidă.


Legenda podului diavolului

Legenda preotului, dascălului său și a diavolului Legenda preotului, dascălului său și a diavolului Reviewed by Diana Popescu on martie 14, 2021 Rating: 5

Niciun comentariu:

Un produs Blogger.