Floarea dicentra: Simbol, legendă și superstiții

 Dicentra (din termenii grecești "dis", adică "de două ori" și "kentron, cu semnificația de "pinten"), cunoscută și sub numele de "inima însângerată", este un gen cu 8 specii de plantă erbacee, cu flori de o formă ciudată și frunze delicat divizate, nativă în Asia Orientală și America de Nord, ajunsă în Europa prin anii 1.800 și aflată de ceva vreme și pe meleagurile noastre.


Floarea are două sepale și patru petale și este bisimetrică: cele două petale exterioare aduc cu niște pinteni (de unde și denumirea din limba greacă) la bază și sunt curbate în afară sau în spate la vârfuri, iar cele două petale interioare prezintă sau nu o creastă la vârfuri. 


Floarea seamănă izbitor cu forma convențională a unei inimi, cu câte o picătură dedesupt, lucru care a inspirat și porecla sa de "inima însângerată."   

                     

Floarea dicentra: Simbol, legendă și superstiții

Potrivit unei legende japoneze despre inima însângerată asiatică (Dicentra spectabilis), odată, un tânăr s-a îndrăgostit nebunește de o fată frumoasă și bogată. El i-a făcut daruri generoase pentru a-i câștigă inima. Mai ales în Japonia, legenda este povestită în timp ce se rup cu gingășie, pe rând, petalele florii, asemănătoare (pentru cineva cu imaginație) cu fiecare cadou dat de tânăr.


Mai întâi, i-a oferit, ca animale de companie, o pereche extrem de scumpă de iepurași. Fata i-a primit bucuroasă, dar i-a declarat tânărului că nu-l poate iubi.


Cu toate astea, el nu și-a pierdut speranța, așa că i-a adus un alt dar, o pereche de papuci confecționați din cea mai fină mătase. Ea nu i-a respins nici acest cadou, dar i-a spus curtezanului că sentimentele sale față de el nu se vor schimba niciodată.


Disperat, băiatul și-a cheltuit ultimele din economiile sale pentru a-i cumpăra fetei cei mai frumoși cercei pe care i-a găsit. Ea i-a primit cu plăcere, însă a refuzat iarăși să se căsătorească cu el.


Cuprins de dezolare și fără a mai avea posibilitatea să-i mai dăruiască ceva fetei iubite, tânărul și-a luat viața, strapungându-și inima cu un cuțit (sau o sabie). În locul de pe pământ unde i-a căzut trupul a apărut cea dintâi floare "inima însângerată", ca o amintire a tristeții nemăsurate provocate de o dragoste neîmpărtășită.


Nu întâmplător, conform unei superstiții, când o femeie vrea să știe dacă bărbatul îndrăgit o (mai) iubește, trebuie să strivească câteva flori de dicentra. În caz că seva lor este roșie, înseamnă că este iubită. Dacă e albă, se zice că acel bărbat nu (mai) ține la ea.


Simbolurile florii dicentra cuprind:


- Exprimarea deschisă a sentimentelor (de dragoste).


- O iubire profundă și pasionată dintre doi oameni.


- Dragoste neîmpărtășită sau respinsă, îndeosebi în culturile orientale.


- A fi prea sensibil sau emotiv în relațiile cu lumea din jur.


- Compasiune și iubire necondiționată față de orice din Creație.


- O conexiune spirituală, de dincolo de viață și de moarte. 


Floarea fuchsia în simboluri, legende și superstiții

Floarea dicentra: Simbol, legendă și superstiții Floarea dicentra: Simbol, legendă și superstiții Reviewed by Diana Popescu on iunie 02, 2021 Rating: 5

Niciun comentariu:

Un produs Blogger.