Să fim isteți în privința plăcerii | Filosofia lui Epicur

 Potrivit filosofului Epicur, problema noastră în ceea ce privește plăcerea este că nu ne prea pricepem la ea!


Filosoful grec Epicur este asociat adeseori cu hedonismul, cu ideea că o viață mai bună este una în care ar trebui să ne maximizăm plăcerile. Acest lucru poate inspira imagini de exces sălbatic sau orgii nesfârșite înțesate cu mâncăruri alese, cu alcool și droguri. Acesta este, de fapt, felul în care oponenții lui Epicur i-au interpretat fislosofia și comunitatea sa de adepți. Însă, abordarea lui Epicur de a trăi plăcut este mult mai nuanțată, mai liniștită decât și-au imaginat criticii săi.      

               

Să fim isteți în privința plăcerii | Filosofia lui Epicur

Mai presus de orice, Epicur credea că nu luăm destul de în serios plăcerea. În toată direcționarea noastră către plăcere, a argumentat el, suntem remarcabil de nepricepuți! Așadar, calea de a trăi mai bine este să devenim mai isteți în cum ne asumăm plăcerea.


Filosoful din Samos


Epicur s-a născut pe insula Samos, în anul 341 î.Hr. A studiat extensiv, aplecându-se asupra unor numeroase tradiții ale filosofiei din Grecia antică. A fost învățat de Pamfilus, un filosof din școala platonică și, mai târziu, de Nausifan, un adept al atomistului Democrit. 


A fost, totodată, influențat de filosoful Piro, care a argumentat că țelul vieții filosofice nu este adevărul sau înțelepciunea, ci ataraxia ori eliberarea de tulburări, disturbări. Epicur a preluat, de asemeni, ideile filosofilor cirenaici, care au pledat pentru centrarea către plăcere în scopul unei vieți mai bune. Mulți ani, Epicur a fost un învățător itinerant al filosofiei dar, în anul 307 î.Hr., s-a stabilit la Atena.


Filosofia din grădină


Epicur a cumpărat un loc din afară Atenei, l-a numit Grădina și aici a început să dea învățături.


Grădina lui Epicur este frecvent văzută ca o "școală" filosofică. Acest lucru ne poate da, însă, o impresie greșită. În loc de a ne închipui Grădina ca pe o clasa de școală, ar fi mai potrivit să ne-o imaginăm ca un fel de comunitate religioasă. A fost o comunitate rezidențială, în care adepții lui Epicur trăiau împreună, discutau și practicau doctrinele maestrului lor.


Precum multe alte astfel de colectivități de-a lungul istoriei, Grădina lui Epicur a fost, la debut, un experiment social inedit. El a acceptat atât femei, cât și sclavi ca egali în comunitatea să, ceva ce i-a scandalizat contemporanii. Și a pledat pentru o retragere din mijlocul cerințelor vieții sociale. Conform filosofului stoic de mai târziu, Seneca, deasupra porții de intrare în Grădină era o pancartă pe care scria:


"AICI, OASPETE, VEI FI DISTRAT: AICI PLĂCEREA ESTE CEL MAI ÎNALT BUN."


Dar, această comunitate a plăcerii era surprinzător de austeră. În loc de a se delecta cu lucruri fine, vizitatorii grădinii puteau  găsi  aicimai curând câte un pahar cu apă, niște pâini sau biscuiți simpli, și o bucată de brânză. Întrucât, argumenta Epicur, acest tip de hrană simplă este, cu adevărat, tot ce ne trebuie pentru a trăi într-un adevărat lux.


Epicur și-a petrecut restul vieții în Grădină, dând învățături, scriind consistent și cultivând plăcerea. A prețuit prietenia și comunitatea. A murit în anul 270 î.Hr., după ce a trecut printr-o durere agonizantă produsă de pietre la rinichi. Cu toate astea, se spune că a rămas voios, capabil să se bucure de plăcerile traiului până și-a dat ultima suflare.


A lua plăcerea în serios


Cele de mai sus par să nu descrie o viață dedicată plăcerii. Pentru a înțelege despre ce era vorba, trebuie să descifrăm analiza aparte a lui Epicur despre ceea ce este plăcerea. 


Epicur a recunoscut că ținem la plăcere. Și acest lucru este de înțeles, deoarece plăcerea este singurul lucru despre care putem pretinde că este, în și despre sine, bun. Asta înseamnă că toate plăcerile sunt bune în sine, deși, unele, aduc cu ele dureri, complicații și efecte colaterale. 


Pentru Epicur, problema cu plăcerea nu este însăși plăcerea. În urmărirea noastră a plăcerii sfârșim adesea să obținem opusul ei. Căutarea noastră neobosită are tot felul de efecte nefericite, destabilizatoare, care ne pot dezechilibra și devia de la cursul existenței noastre. 


Epicur credea că obiectivul principal al filosofiei este descătușarea de turbulențe ori distrageri.


Gândiți-vă la spirala descendentă a unui star de film dedat chefurilor cu băuturi alcoolice și droguri. Nu se poate spune că nu există plăcere în a chefui. Atâta doar că acesta plăcere conduce, în cele din urmă, la o mulțime de durere. Problema cu starul nostru de film nu este doar că un exces de plăcere ne face rău. Este că acesta a eșuat să gândească clar la cum se cultivă plăcerea. El crede că își face viața mai plăcută dar, în loc de asta, și-o face mai puțin plăcută. În ale sale "Doctrine principale", consemnate de Diogene Laertius, Epicur spune:


"Nici o plăcere nu este rea în sine. Însă lucrurile care produc anumite plăceri aduc necazuri de multe ori mai mari decât plăcerile."


Asta nu presupune să ne zicem că plăcerea este singurul lucru bun din lume. Virtutea, de exemplu, este bună. La fel și prietenia. Dar, într-o analiză finală, potrivit lui Epicur, toate astfel de lucruri sunt bune pentru că sprijină o viață de plăceri. 


Pentru Epicur, starea de maximă plăcere este ataraxia și eliberarea de turbulențe, distrageri, o idee preluată de la Piro. În alegerile noastre, argumentează el, ar trebui să facem ceea ce ne eliberează de durerea trupească, de turbulența sau disturbarea mentală. Dacă ne putem înfrânge durerea fizică și disturbarea mentală, atunci putem atinge cea mai plăcută viață posibilă.


Dacă acesta este țelul, atunci secretul este să fim deștepți în privința plăcerii, astfel încât să ne bucurăm de o viață plăcută, senină. 


Într-o scrisoare către Menoeceus, Epicur afirmă:


"Așadar, când spunem că plăcerea este obiectivul, nu înțelegem prin asta plăcerile dezmățului, destrăbălării sau plăcerile consumul alimentar, cum cred unii, fie din ignoranța și dezaprobare, fie dintr-o interpretare greșită deliberată, ci mai degrabă lipsa de durere din corp și de disturbare din suflet. Fiindcă nu petrecerile cu băutură continue și bucurarea de băieți și fete sau mâncatul de pește și celelalte bunătăți ale unei mese extravagante sunt cele care crează o viață plăcută, ci calculul sobru, lucid, care caută motivele pentru orice alegere sau evitare."


Așadar, Pretinde Epicur, pentru a obține mai mult de la plăceri trebuie să ni le examinăm mai atent. Aven nevoie să ne cernem dorințele și să ne gândim la efectele colaterale potențiale ale lucrurilor pe care credem că ni le dorim. Epicur scrie:


" Cât despre dorințe, unele sunt naturale și necesare, unele naturale și nenecesare, și altele nici naturale, nici necesare dar având loc ca rezultat al unei opinii nefondate de nimic."


Există aici două distincții: între ce este și nu este natural, și între ceea ce este și nu este necesar.


Dorințele naturale sunt cele înrădăcinate în nevoile noastre fizice, și acestea pot fi satisfăcute. De exemplu, dorința noastră de a ne hrăni.


Thales din Milet: Lumea s-a născut din apă şi vieţuieşte prin apă


Dorințele nenaturale, pe de altă parte, sunt acelea care nu pot fi satisfăcute și care nu au nici o conexiune directă cu nevoile noastre fizice imediate. Ele sunt lucruri din care nu putem obține niciodată destul, precum onoarea, statutul și bogăția. Avem ceva onoare, vrem și mai multă; avem un oarecare statut, dar aspirăm la unul mai înalt; avem ceva avere, însă năzuim să avem și mai multă. Pentru Epicur, dorințele nenaturale sunt întotdeauna destabilizatoare. Nu avem nicicând cum să fim satisfăcuți dacă ne focalizăm pe onoare, statut ori avere. 


Aici, însă, trebuie să fie făcută o altă diferențiere. Dorințele noastre naturale pot fi fie necesare, fie nenecesare. 


Ce se petrece atunci când ne este foame? Este o dorința naturală. Este necesar să avem ceva de imbucat, ceea ce este o dorință naturală și necesară. Dacă, însă, de exemplu, suntem dornici să avem pe masă o generoasă porție de plăcintă gustoasă de mere pentru a ne potoli foamea? Dorința noastră pentru această este naturală, dar nu și necesară. La urma urmei, orice fel de mâncare ne poate potoli foamea!


Asta nu înseamnă că nu ar trebui să ne înfruptăm din plăcintă. Dar, fixarea pe aceasta ca singura cale de a ne satisface foamea este destabilizatoare: ajungem să plecăm în oraș în căutarea unei plăcintării, fiind apoi înfuriați de nedreptatea care ni se face întrucât descoperim că toate plăcintăriile sunt închise, ceea ce ne duce către o viață mai puțin plăcută.


Din punctul de vedere al lui Epicur, cu cât ne focalizăm mai mult pe dorințele noastre naturale și cu cât ne concentrăm mai mult numai asupra a ceea ce este necesar, cu atât mai mult putem accede la o viață de ataraxie, una de plăceri supreme. Acest lucru este ilustrat expresiv de un text al lui Epicur în care îi cere unui prieten să-i trimită un mic dar astfel încât să-i fie îndeplinită o dorință: "Trimite-mi o bucățică de brânză, pentru ca atunci când doresc să am un festin, să fiu capabil să fac asta."


Învață despre muzică cu un filosof: Ptolemaïs din Cyrene

Să fim isteți în privința plăcerii | Filosofia lui Epicur Să fim isteți în privința plăcerii | Filosofia lui Epicur Reviewed by Diana Popescu on mai 15, 2022 Rating: 5

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Un produs Blogger.