Tămâia: Simbol și semnificație

 Tămâia (în ebraică, "lebonah", în grecește, "libanos", în latină, "tus") este simbolul "parfumului înțelepciunii" de pe cealaltă lume. Tămâia este tradițional provenită din rășina tufișului Boswllia carteri  care, în antichitate, era importată din Arabia sudică, dar putea fi găsită și în India și Africa estică. 


În Orientul Mijlociu, tămâia era arsă în ceremonii de sacrificii și apărare față de spirite rele. În Egipt, Babilon, Persia și Creta ea folosită în venerarea străbunilor. Din secolul al VII-lea î.Hr., tămâia a fost utilizată în sacrificii grecești, îndeosebi în culte ale misterelor. Era, de asemeni, recomandată de Pitagora.


În Roma antică, era întrebuințată la funeralii și la venerarea împăratului și, din acest motiv, a fost respinsă inițial de creștini, pentru ca, în cele din urmă, să fie folosită în slujbele lor religioase. Tămâia era arsă, totodată, în viața de zi cu zi. Fumul său, înălțându-se către ceruri, simboliza calea sufletului ce se ridică la cer și rugăciunile ridicându-se într-acolo.                                                       


Tămâia: Simbol și semnificație

În tradiția ebraică, tămâia era arsă numai ca un sacrificiu pentru Dumnezeu, fiind și un simbol al rugăciunii de domolire a mâniei divine. 


Magii au adus pruncului Iisus tămâie din Răsărit. În Apocalipsa este scris că "patru făpturi vii şi cei douăzeci şi patru de bătrâni s-au aruncat la pământ înaintea Mielului, având fiecare câte o alăută şi potire de aur pline cu tămâie, care sunt rugăciunile sfinţilor" (Apocalipsa 5:8). 


Tămâia, ce devine  taină bisericească prin binecuvântarea care precede folosirea sa, servește și pentru a purifica. Cădelnița poate fi mișcată sub forma unei cruci pentru a se referi la sacrificiul lui Iisus sau în  cerc pentru a așeza aparte darurile binecuvântate aparținând lui Dumnezeu. Cădelnițele erau frecvent împodobite cu basoreliefuri ale păsării Phoenix sau ale tinerilor Sadrac, Meșac și Abed-Nego (Vezi Cartea lui Daniel 1:3-7), ale căror cântece de laudă din mijlocul cuptorului aprins (Daniel 3) erau asemeni unor nori de tămâie arsă. Cădelnițele erau atribute arătate adesea în mâinile marilor preoți din Vechiul Testament (Melchisedec, Aaron, Samuel) sau în cele ale unor sfinți (Ștefan, Laurențiu, Vincent și Pelaghia). 


Tămâia era întrebuințată de doctorii timpurii ca un mijloc de a îndepărta "miasmele dăunătoare". 


Utilizarea tămâii la înmormântări poate să fi început ca o cale de mascare a mirosului descompunerii, norii de fum ai tămâii  înălțându-se ajungând mai târziu să reprezinte sufletul ducându-se la ceruri. 


În civilizația mayașă din America centrală, rășina parfumată a copacului "copal" (Protium copal) era arsă ca o formă de sacrificiu. Bilele de rășînă își trimteau aroma "sus în centru cerului", iar tămâia era numită "creierul cerurilor".  Cădelnițele erau numite după zeul Yum Kak (Domnul Focului).


În Orientul Îndepărtat, tămâia (în limba chineză "hsiang") ea făcută originar din lemn de santal. 


În vremurile moderne, bețișoare de tămâie similare erau arse în Orient (mai ales în India) și Occident. Cenușa lor era adunată și împrăștiată pentru a apară față de boli. 


În ritualuri magice europene de conjurare a spiritelor din cosmos ( de exemplu, cele ale planetelor) se face uz pe larg de tămâie, aparent ca o moștenire de la sectele misterelor din antichitatea târzie. 


Clopotele: Simbol și semnificație

Tămâia: Simbol și semnificație Tămâia: Simbol și semnificație Reviewed by Diana Popescu on decembrie 24, 2023 Rating: 5

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Un produs Blogger.