10 ianuarie: Sfântul Ierarh Grigorie, episcopul Nissei

 Sfântul Grigorie, episcop de Nissa, a fost fratele mai tânăr al Sfântului Vasile cel Mare (1 ianuarie). În vremea nașterii și creșterii sale, disputele arianilor ajunseseră la un punct culminant. Primind o educație excelentă, a fost la un moment dat profesor de retorică. În anul 372 a fost numit de Sfântul Vasile cel Mare episcop al orașului Nissa din Capadocia. 


Sfântul Grigorie a fost un militant înfocat al ortodoxiei și a luptat împreună cu fratele său, Sfântul Vasile, împotriva arianismului. Sfântul Grigorie a fost persecutat de arieni, care l-au acuzat fals pentru folosirea improprie a proprietății bisericii și, de aceea, l-au înlăturat de pe scaunul episcopal și l-au trimis la Ancira.


În anul următor, Sfântul Grigorie a fost din nou denunțat, în absență, de un sinod al episcopilor arieni, dar a continuat să-și încurajeze credincioșii către ortodoxie, rătăcind dintr-un loc în altul. După moartea împăratului Valens (378), Sfântul Grigorie a fost reinstaurat în rangul episcopal și a fost primit cu bucurie de credincioșii săi. Fratele său, Sfântul Vasile, a murit în anul 179.                 

   

10 ianuarie: Sfântul Ierarh Grigorie, episcopul Nissei

Cu mari dificultăți, Sfântul Grigorie a supraviețuit pierderii fratelui și îndrumătorului sau. A creat o frumoasă orație pentru el și a dus la bun sfârșit studiul Sfântului Vasile al celor șase zile ale creației. În același an, Sfântul Grigorie a participat la Sinodul din Antiohia împotriva ereticilor care refuzaseră să recunoască perpetua virginitate a Maicii Domnului.


Alți eretici, aflați în extrema opusă, ce venerau Maica Domnului că fiind Însăși Dumnezeu, au fost, de asemeni, denunțați la sinod.


A vizitat apoi biserici din Arabia și Palestina care erau "infectate" cu erezia ariană, pentru a afirma învățătura ortodoxă despre Sfânta Maică a Domnului. În călătoria să de întoarcere, a mers la Ierusalim și la locurile sale sfinte. 


În anul 381, Sfântul Grigorie a fost una dintre personalitățile de seamă la al doilea Sinod Ecumenic de la Constantinopol împotriva ereziei lui Macedonius, care dădea învățături greșite despre Sfântul Duh. 


Împreună cu alți episcopi, l-a numit pe Sfântul Grigorie Teologul arhiepiscop al Constantinopolului. 


În anul 383, Sfântul Grigorie din Nissa a participat la Sinodul din Constantinopol, unde a dat glas unei predici despre divinitatea Fiului și a Sfântului Duh. În 386, a fost din nou la Constantinopol, unde a cerut la vorbească la orația funerară a împărătesei Placilla. 


Sfântul Grigorie a fost un fervent apărător al dogmelor creștine și un învățător zelos al credincioșilor săi, un părinte bun și compasionat al copiilor săi spirituali. S-a distins prin mărinimie, răbdare și iubire de pace. 


Ajungând la o vârstă înaintată, Sfântul Grigorie a murit curând după Sinodul de la Constantinopol. Alături de marii săi contemporani, Sfântul Vasile cel Mare și Sfântul Grigorie Teologul, Sfântul din Nissa a avut o influență semnificativă asupra vieții bisericii din decursul traiului său. 


Sfântul Grigorie este cunoscut ca unul dintre cei mai mari gânditori creștini din secolul al IV-lea. Înzestrat cu talent filosofic, a văzut filosofia ca o profundă penetrare în semnificația autentică a revelației divine. 


9 ianuarie: Sfântul Mucenic Polieuct

10 ianuarie: Sfântul Ierarh Grigorie, episcopul Nissei 10 ianuarie: Sfântul Ierarh Grigorie, episcopul Nissei Reviewed by Diana Popescu on ianuarie 10, 2024 Rating: 5

Niciun comentariu:

Un produs Blogger.