16 aprilie: Sfintele Mucenițe Fecioare Agapia, Irina și Hionia

 Sfintele Mucenițe Fecioare Agapia, Irina și Hionia au fost surori și au trăit spre fine secolului al IV-lea către începutul secolului al V-lea, în apropiere de orașul italian Aquileia. Ele au rămas orfane la o vârstă fragedă.

Tinerele femei au dus o pioasă viață creștină, refuzând multe cereri în căsătorie. Ghidul lor spiritual a fost preotul Zeno. Într-o viziune a lui i s-a revelat că va muri în curând și că sfintele fecioare vor trece prin mucenicie. De asemeni, la Aquileia, a avut o viziune similară Sfânta Muceniță Anastasia (22 decembrie), numită "Izbăvitoarea de Boli". Sfânta Anastasia a vizitat surorile și le-a îmboldit să îndure orice pentru Hristos. Curând, ceea ce se prezisese în viziunea sa a început să se petreacă. Preotul Zeno a murit și cele trei fecioare au fost arestate și duse la judecată înaintea împăratului Dioclețian (248-305).

Sfânta Hionia ("zăpadă" în limba greacă) și-a păstrat puritatea botezului ei potrivit cuvintelor regelui profet David, "Curăţeşte-mă cu isop şi voi fi curat; spală-mă şi voi fi mai alb decât zăpada!" (Psalmii 51:7).    

                                                                                                                                

Sfânta Irina ("pace" în grecește) a păstrat pacea lui Hristos în ea însăși și a manifestat-o și altora, potrivit cuvintelor Mântuitorului, " Vă las pacea , vă dau pacea Mea. Nu v-o dau cum o dă lumea. Să nu vi se tulbure inima, nici să nu se înspăimânte" (Ioan 14:27). 

Sfânta Agapia ("dragoste" în limba greacă) l-a iubit pe Dumnezeu din toată inima sa, și pe vecin la fel ca pe ea însăși. "Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău cu toată inima ta, cu tot sufletul tău şi cu tot cugetul tău" (Matei 22:37). 

Văzând frumusețea tinerească a surorilor, împăratul le-a îndemnat să-l nege pe Hristos și le-a promis că le va găsi miri iluștri din anturajul său. Sfintele surori au răspuns că singurul lor Mire era Hristos, pentru care erau gata să sufere. Ele au numit zeii păgâni ca fiind doar idoli făcuți de mâini omenești și au propăvăduit credința în adevăratul Dumnezeu. 

Din porunca lui Dioclețian, care pleca în Macedonia, surorile au fost duse și ele acolo. Astfel, au ajuns la curtea guvernatorului Dulcititus. 

Când a zărit frumusețea sfintelor mucenițe, guvernatorul a fost străbătut de o pasiune impură. A pus surorile sub pază și le-a zis că își vor primi libertatea dacă vor fi de acord să-i satisfacă dorințele păcătoase. Însă, sfintele mucenițe au replicat că sunt pregătite să moară pentru Mirele lor Ceresc, Hristos. 

Atunci, Dulcititus a decis să-și croiască drumul pasiunii prin forță. Noaptea, când sfintele surori s-au trezit să-l slăvească pe Domnul în rugăciune, Dulcititus a venit la ușa lor și a încercat să între, însă o forță invizibilă l-a împiedicat. I s-au împleticit picioarele, incapabil să se miște de acolo. Apoi, a căzut în bucătărie peste ustensilele de gătit, oale și tigăi, și a fost acoperit cu totul de cenușă. Servitorii și sodatii l-au recunoscut cu greu. Când s-a privit în oglindă, a realizat că sfintele mucenițe își bătuseră joc de el, și a hotărât să se răzbune pe ele.

La curte, Dulcititus a dat ordin că sfintele mucenițe să fie dezbrăcate. Însă soldații nu au fost în stare să facă asta oricât au încercat. Straiele păreau să fie lipite de trupurile sfintelor fecioare. În decursul judecății, Dulcititus a adormit brusc și nimeni nu a putut să-l trezească. A fost dus la casa sa și acolo s-a deșteptat imediat. 

Când i s-a raportat împăratului Dioclețian tot ce se întâmplase, el s-a înfuriat pe Dulcititus și a dat sfintele fecioare, pentru proces, lui Sisinius. Acesta a început cu cea mai tânără, Irina. Văzând că ea rămâne de neînduplecat, a trimis-o la închisoare și, apoi, a încercat să le întoarcă de la credință pe sfintele Hionia și Agapia. A eșuat, de asemeni, să le determine să renunțe la Hristos și a a poruncit că acestea să fie arse. La auzul sentinței, surorile au mulțumit Domnului pentru cununile lor de mucenicie. În foc, Agapia și Hionia și-au predat sufletele pure Domnului. 

După stingerea flăcărilor, toți au văzut că trupurile și hainele sfintelor mucenițe nu fuseseră distruse de foc, iar fețele lor rămăseseră frumoase și senine, ca și cum ar fi dormit. În ziua următoare, Sisinius a ordonat să fie adusă în fața curții Sfânta Irina. A amenințat-o că va avea soarta surorilor ei și a îmboldit-o să se lepede de Hristos. După aceea, i-a zis că o va trimite pentru a fi pângărită într-un bordel. Însă, sfânta muceniță i-a răspuns, "Chiar dacă trupul meu este pângărit prin forță, sufletul meu nu va fi niciodată pângărit prin renunțarea la Hristos". 

Când soldații lui Sisinius au condus-o pe sfânta Irina la bordel, au apărut doi ostași luminoși și le-au spus, "Stăpânul vostru, Sisinius, vă comandă să duceți această fecioară pe un munte, să o lăsați acolo și, apoi, să va întoarceți la el și să-i raportați că i-ați îndeplinit porunca". Iar soldații au făcut întocmai. 

I-au raportat lui Sisinius ce întreprinseseră  și acesta a fost cuprins de mânie, întrucât nu dăduse un astfel de ordin. Ostașii luminoși erau îngeri ai Domnului, care o salvaseră pe sfânta muceniță de pângărire. Sisinius a mers pe acel munte cu un detașament de soldați, și a văzut-o pe Sfânta Irina pe culmea acestuia. Soldații au căutat mult timp o cale de a ajunge la ea, dar nu au reușit asta. Apoi, unul dintre ei a rănit-o cu o săgeată. Mucenița a strigat către Sisinius, "Îmi bat joc de răutatea ta lipsită de putere și mă duc la Domnul meu Iisus Hristos nepângărită!" După ce i-a dat mulțumiri Domnului, s-a întins pe pământ și și-a dat sufletul lui Dumnezeu chiar în ziua sfântului Paște. 

Marea mucenita Anastasia a auzit de sfârșitul sfintelor surori și le-a îngropat, cu respect, trupurile. 

15 aprilie: Sfântul Apostol Aristarh