Miturile despre uriași / giganți

 Uriașii sau giganții au avut multe roluri diferite în mituri și legende. Aceste ființe mitice au, de obicei, o formă umană, dar unele au o înfățișare monstruoasă. Uriașii par, adeseori, să pară cruzi și malefici, deși pot fi doar neîndemânatici sau prostănaci. În unele legende și mituri, totuși, sunt prietenoși și de ajutor sau, cel puțin, neutri. 

Giganții pot reprezenta forțe naturale puternice care înfricoșează și amenință oamenii. În mitologia nativilor americani Lakota și Waziya există un uriaș din nord care suflă vântul de iarnă. În unele tradiții, un gigant apare ca un simbol al haosului, amenințând să pună capăt ordinii lumii naturale sau celei a unei comunități sociale. 

                                                                

Uriașii răi, malefici din mit trebuie, în general, să fie învinși de oameni ori ființe supranaturale ca zeii. Deși nemaipomenit de puternice, aceste creaturi sunt înfrânte când sunt puse în fața bravurii sau istețimii ființelor umane. Victoria inteligenței asupra forței brute se petrece în povestea biblică a lui David, care omoară uriașul Goliat cu o piatră trasă din praștia sa, precum și în povestea populară a lui Jack, ucigașul de uriași, care-l învinge pe gigantul Blunderbore. 

Poporul Mensa din Etiopia povestește despre un om care încearcă să fure vite de la Rom, un trib de uriași. Mâniat, unul din aceștia se hotărăște să-l omoare pe acel om. Pe când acesta fuge, se împrietenește cu ul alt uriaș, care-l ascunde sub mantia sa. Din nefericire, omul este strivit în lupta dintre cei doi giganți. 

Uriașii greci

Cuvântul "gigant" provine din grecescul "Gigantes", însemnând "născut din pământ", ce se referă la mari creaturi care au fost copiii lui Gaia, zeița pământului, și ai lui Uranus, zeul cerurilor. Acești giganți erau pe jumătate oameni, pe jumătate monștri, cu coada unui șarpe în loc de picioare. După ce Gaia s-a înfuriat pe Zeus, părintele zeilor timpurii, giganții (uriașii din primele timpuri) s-au angajat cu zeii într-un război pe viață și moarte, cunoscut ca Gigantomahia.

Zeii au avut nevoie de ajutorul unui erou uman, întrucât uriașii nu puteau fi omorâți de divinități. Din această cauză, Zeus a avut un fiu, puternicul Hercule, a cărui mamă a fost muritoare. Cele două forțe rivale s-au întâlnit pe tărâmul uriașilor, un loc numit Phlerga (pământul arzând). Giganții au aruncat cu stânci și piscuri de munți, și au agitat către inamicii lor stejari incendiați. Zeii au ripostat cu vigoare, iar Hercule i-a străpuns pe giganți, unul câte unul, cu săgețile sale. Gigantomahia a fost înfățișată în numeroase sculpturi și picturi grecești. 

Două grupuri speciale de uriași, de asemeni copii ai lui Gaia, au fost ciclopii și giganții cu o sută de brațe. Cei trei ciclopi aveau fiecare câte un ochi în mijlocul frunții. Cei trei giganți cu o sută de brațe aveau fiecare câte 50 de capete. Amândouă grupurile erau loiale lui Zeus. Cei din urmă erau temnicerii din Tartarus, locul de pedeapsă al oamenilor din lumea subpământeană. 

Uriașii nordici

Uriașii apar în multe mituri din nordul Europei. Tărâmul lor era Midgard, centrul universului nordic constituit din trei niveluri. Ei locuiau într-un castel numit Utgard. 

Miturile nordice, asemeni celor grecești, spuneau că zeii s-au luptat cu o rasă de uriași pe care au învins-o. Zeii și giganții nu au fost mereu inamici, între ei închegându-se prietenii și chiar căsătorii. Zeități masculine se împerecheau cu femei uriașe. Mama zeului tunetului, Thor, a fost, de exemplu, o uriașă pe nume Jord. Totuși, zeii se împotriveau violent ca uriașii să se impreuneze cu zeițele. Uriașul Hringir a construit un zid în jurul lui Asgard, casa zeilor, și a vrut-o drept plată pe zeița Freyia. Dar, a primit o lovitură zdrobitoare din ciocanul lui Thor. 

Multe mituri se referă la conflictul lui Thor cu giganții. Într-o legendă, el a călătorit la Utgard pentru a-i provoca pe aceștia la luptă. Uriașii au fost victorioși în fața lui Thor și a tovarășilor lui în mai multe teste de putere, însă numai prin folosirea înșelătoriei. Într-un concurs, Thor a pierdut într-o luptă de trântă cu o femeie bătrână care era, de fapt, Vârsta, cea care-i înfrânge pe toți. Deși zeii nu erau întotdeauna buni, și uriașii nu erau mereu răi, lupta dintre cele două grupuri constitue temele fundamentale ale mitologiei nordice și simbolizează frecvent confruntarea binelui cu răul. 

Uriașii americanilor nativi

Cei mai mulți uriași ai americanilor nativi sunt malefici și periculoși. Unii inceput să lupte printre oameni astfel încât, într-o derută, să poată fura nevestele lor. Alții, uneori, furau copii pentru a-i mânca. Numeroși giganți au trăsături monstruoase sau inumane. "Bărbatul Înalt", un uriaș al poporului Seminole, miroase foarte urat, în vreme ce alți giganți ai poporului Lakuta arată ca bivolii. 

Indienii Shoshone din vestul Americii spun povești despre Dzoavits, un căpcăun sau un uriaș care furase doi copii de la Porumbel. Vulturul l-a ajutat pe Porumbel să-și recupereze copiii. Când, mânios, Dzoavits a vânat Porumbelul, alte animale l-au protejat. Cocorul a făcut un pod din picioarele sale astfel încât Porumbelul să poată traversa un râu. Nevăstuica a săpat un tunel de salvare pentru acesta, iar Bursucul a făcut o gaură în care s-au ascuns Porumbelul și puii săi. După ce l-a păcălit pe uriaș să intre într-o altă gaură, Bursucul a astupat-o cu o stâncă. 

Uriași ancestrali

Mituri din variate culturi asociază uriașii cu vremurile primordiale. Uneori, aceștia apar în legende despre crearea lumii. Mitologia nordică povestește despre Ymir, părinte atât la uriașilor, cât și al oamenilor. 

Uriașii de sub pământ

Unele mituri folosesc giganții pentru a explică trăsăturile lumii naturale. De exemplu, în decursul unei lupte în care zeii au învins uriașii, mai mulți dintre aceștia, răpuși, au devenit parte a geografiei lumii. Pe când gigantul Enceladus fugea de pe câmpul de bătălie, zeița Atena l-a lovit cu insula Sicilia. Apoi, el a zăcut întemnițat sub insulă, eliberându-și respirația arzătoare prin vulcanul Etna. Sub Vezuviu, un alt vulcan italian, se afla un alt uriaș, Mimas, pe care Hefaistos, zeul fierăritului, îl îngropase acolo sub un strat de metal topit. 

Uriașul Pan Gu are un rol similar în mitologia chinezească. Aborigenii din nord-vestul Australiei au povești despre cei doi frați Bagadimbiri, uriași și zei creatori care au făcut pământul și oamenii. Când au murit, trupurile lor au devenit șerpi, iar spiritele lor s-au preschimbat în nori. Potrivit poporului Akamba din Kenya, un vânător uriaș numit Mwooka a creat munții și râurile. 

Mituri din variate părți ale lumii povestesc că într-un timp foarte îndepărtat, strămoșii oamenilor erau uriași și că aceștia s-au micșorat, apoi, treptat. Alte povești spun despre uriași că au trăit altădată printre oameni. Gog și Magog sunt doi uriași duntr-un mit britanic. Brutus, fondatorul legendar al Britaniei, se zicea că i-ar fi înfrânt. 

Într-o legendă evreiască, o rasă de uriași a trăit în lume alături de oameni înainte de marele potop. Un uriaș, Gog, ar fi supraviețuit potopului agățându-se de arca lui lui Noe. Mai târziu, totuși, el ar fi intrat în conflict cu urmașii lui Noe, și profetul Moise l-ar fi ucis. 

Mitul lui Anteu, gigantul din Libia