Lebăda: Simbol și semnificație

 Lebăda (în limba latină, "cygnus" sau "olor") a fost o pasăre de o mare semnificație simbolică în lumea antică, în pofida rarității sale din regiunea mediteraneeană. 

Gâtul său mlădios și penele sale albe au făcut-o un simbol al nobilei purități. De aceea, Zeus s-a apropiat de Leda, fără că ea să aibă vreo suspiciune, sub deghizarea acestei păsări. Este interesant că Homer (în Imnul 21) a lăudat cântecul lebedei care (spre deosebire de "lebădă mută") trăiește numai la latitudini mai nordice.  

                                                                   

Lebăda a fost asociată cu zeul Apollo, și se spune că a fost respectată îndeosebi de rasa mitică a hiperboreenilor. A fost prezentă la nașterea lui Apollo, pe care l-a purtat de-a lungul cerurilor și a derivat de la el darul său al profeției.

Câteodată, lebăda a fost văzută ca dușmanul sau oponentul vulturului ori (asemeni vulturului) al șarpelui, lebăda înfrângandu-i frecvent pe amândoi. Expresia "cântecul lebedei" (vorbele finale sau realizarea majoră finală a unei personalități importante) își are originea în presupusa abilitate profetică a păsării, menționate deja de Eschil (525-456 î.Hr.). Se zicea că putea prevedea o moarte iminentă și emitea strigăte extraordinare de jale înainte de a muri chiar și ea. 

De fapt, lebăda cântătoare din Europa nordică ("cygnus musicus") poate produce un sunet puternic asemeni unei trompete în registrul mai înalt și unul mai slab, în cel mai jos, cu puțin timp înainte de a fi "paralizată" de un îngheț sever. Dacă mai multe astfel de lebede strigă împreună, ele dau impresia că ar cânta. 

Conform unei superstiții germanice, virginile pot fi transformate în fete-lebădă profetice (precum în "Niebelungii"). Mituri similare (în care fetele-lebădă se pot lepăda de penajul lor) sunt găsite într-o varietate de contexte culturale. 

În creștinism, "cygnus musicus" a ajuns să simbolizeze Mântuitorul strigând de pe cruce în ultimă instanța. Asocierea păsării cu cântecul (și, de aici, cu frumusețea lirică) l-a determinat pe Ben Johnoson să-l numească pe Shakespeare "lebăda dulce din Avon". În parte, din cauza asocierii lebedelor cu grația fizică, "Lacul lebedelor" al lui Ceaikovski reprezintă pentru mulți baletul clasic chitensențial. 

Lebăda este reprezentată și în heraldică, apărând adeseori în blazoane (de exemplu, în cele ale Boulogne-sur-Mer și orașului Zwicka, al cărui nume latin a fost Cygneal. Un ordin cavaleresc al Lebedei a fost fondat în 1440, și apoi reînnoit de regele german Friederich Wilhelm al II-lea, ca un ordin caritabil laic, dar care nu s-a materializat niciodată. 

O interpretare simbolică negativă a lebedei a ieșit la iveală în bestiarii medievale. În contrast cu penele sale albe ca zăpadă, s-a scris că pasărea avea "o carne întru totul neagră". În acest fel, ea era un simbol al ipocritului a cărui carne păcătoasă neagră era acoperită de îmbrăcăminte albă. Când penajul alb al păsării era îndepărtat, carnea sa neagră era arsă în foc. La fel, ipocritul, odată mort, era dezgolit de splendoarea sa lumească, urmând să coboare în flăcările iadului.

Unii, pe de altă parte, au menționat că lebedele se luptau chiar și cu vulturii dacă erau atacate de aceștia. Ele semnificau astfel regalitatea printre păsările de apă, alături de simbolismul albului purtat de acestea. Această formulare poetică poate fi o reminiscență a cavalerului lebedei, Lohengrin. 

Pasărea: Simbol și semnificație