Biografia lui René Descartes | Viața și opera

 Filosoful și matematicianul René Descartes este văzut ca părintele filosofiei moderne prin definirea unui punct de start al existenței umane: "Gândesc, deci exist".  

René Descartes a primit o educație extinsă, mai întâi la un colegiu iezuit de la vârsta de opt ani și, apoi, câștigând o licență în drept la 22 de ani. Însă, un profesor influent l-a îndrumat spre un curs de aplicare a matematicii și logicii pentru înțelegerea lumii naturale. Această abordare a încorporat contemplarea naturii existenței și a înțelegerii, din care a provenit vestita sa remarcă "Cogito, ergo sum" (Gândesc, deci exist). 

Viața timpurie a lui René Descartes

Descartes s-a născut pe 31 martie 1596, la Haye en Touraine, un mic oraș din Franța centrală, care a fost redenumit după el. A fost cel mai mic din trei copii, iar mama lui, Jeanne Brochard, a murit înainte ca el să împlinească un an. Tatăl său, Joachim, membru al consiliului dintr-un parlament provincial, și-a trimis copiii să trăiască cu bunica lor maternă, unde au rămas și după ce s-a recăsătorit, câțiva ani mai târziu. A fost, însă, interesat de buna lor educație, și l-a trimis pe René, la vârsta de opt ani, la o școală cu internat, la colegiul iezuiților Henri IV, din La Flecho, la mai mulți kilometri spre nord, timp de șapte ani.                    

                                                        

Descartes a fost un bun elev, deși se crede că era bolnăvicios, de vreme ce nu participa la programul riguruos al școlii, permițându-i-se, în schimb, să rămână în pat până spre mijlocul dimineții.  Subiectele pe care le-a studiat, precum retorica, logica, matematica, muzica, astronomia, metafizica, filosofia naturală și etica,  l-au pregătit pentru viitorul său de filosof. Și-a petrecut următorii patru ani luând o licență în drept la Universitatea din Poitiers. Unii învățați speculează că el ar fi putut avea o cădere nervoasă în acest răstimp. 

Mai târziu, Descartes a adăugat teologia și medicina la studiile lui. Însă, a ocolit toate astea, hotarandu-se să nu caute "nici o altă cunoaștere decât cea aflată în mine și în marile cărți ale lumii", așa cum a scris, mai apoi, în "Discurs asupra metodei conducerii potrivite a rațiunii și căutării adevărului din științe", publicat în 1637. 

 Așadar, el a călătorit, s-a alăturat armatei pentru scurt timp, a văzut unele bătălii și a fost prezentat omului de știință și filosofului olandez Isaac Beckman, care a devenit pentru Descartes un profesor proeminent. La un an de la absolvirea de la Poitiers, Descartes a avut o serie de puternice vise sau viziuni, care au determinat cursul studiului său pentru restul întregii sale vieți. 

Devenirea ca părinte al filosofiei moderne

Descartes este considerat de mulți părintele filosofiei moderne, întrucât ideile sale au venit din înțelegerea curentă de la debutul secolului al XVII-lea, bazată mai curând pe simțăminte. În vreme ce elementele filosofiei lui nu au fost complet noi, abordarea sa a fost întru totul nouă. Descartes a crezut în debarasarea totală de toate noțiunile preconcepute și moștenite, și începerea a ceva nou, prin renunțarea la unele lucrurile care erau văzute ca sigure, de aici pornind și declarația "Eu exist". Astfel, s-a ivit faimoasa sa expresie, "Gândesc, deci exist". 

Deoarece Descartes credea că toate adevărurile sunt, în cele din urmă, conectate între ele, a căutat să descopere semnificația lumii naturale cu o abordare rațională, prin știință și matematică, în unele feluri o extensie a abordării a ceea ce afirmase Francis Bacon, în Anglia, cu câteva decenii mai înainte. În afară de "Discurs asupra metodei", Descartes a publicat, de asemeni, printre alte tratate, "Meditații despre prima filosofie și principiile filosofiei". 

Deși Descartes a fost luat pe larg în considerare în secolul XX, fiecare secol s-a focalizat pe aspecte diferite ale operei sale, investigațiile lui în fizica teoretică determinând mulți învățați să-l vadă în primul rând ca matematician.  A introdus geometria carteziană ingloband algebra. Prin legile sale ale refracției a dezvoltat o înțelegere primară a curcubeelor. Și-a propus o înțelegere naturalistă a formării sistemului solar, deși a trebuit să suprime mult din această din cauza sorții lui Galileo în mâinile inchiziției. Îngrijorarea sa a fost îndreptățită fiindcă, mai târziu, papa Alaxandrul al VII-lea a adăugat lucrările lui Descartes în "Indexul cărților interzise". 

Viața târzie, moartea și moștenirea lui René Descartes

Descartes nu a fost niciodată căsătorit, dar a avut o fiică, Francine, născută în Olanda, în 1635. Se mutase în acea țară în anul 1628, deoarece viața în Franța era prea agitată pentru a se putea concentra pe munca sa.  Mama lui Francine a fost servitoare în casa în care locuia. A plănuit ca mica fată să fie educată în Franța, aranjând să stea acolo la niște rude ale sale, însă ea a murit la vârsta de cinci ani ,din cauza febrei. Descartes a trăit în Olanda peste 20 de ani, dar a murit la Stockholm, Suedia, pe 11 februarie 1560. Se mutase acolo cu mai puțin de un an înainte, la cererea reginei Christina, pentru a fi tutorele ei în filosofie. Sănătatea fragilă, instalată în viața sa timpurie a persistat. Petrecea, de obicei, dimineața în pat, dar asta nu l-a împiedicat să-și onoreze viața sa din vise, încorporând-o în metodologiile sale din starea de veghe în modalități conștiente, însă insistențele reginei de a avea lecții la ora cinci dimineață l-au condus la o pneumonie din care nu s-a mai recuperat. A decedat la vârsta de 53 de ani. 

Suedia era o țară protestantă, așa că Descartes a fost îngropat într-un cimitir destinat în primul rând pentru copii nebotezați. Apoi, rămășițele sale au fost luate la abația Saint-Germain-des- Pies, în cea mai veche biserică din Paris. Ele au fost mutate în decursul revoluției franceze și duse apoi înapoi deși, conform uneli legende urbane, numai inima sa ar fi acolo, restul osemintelor fiind înmormântate la Pantheon. 

Abordarea lui Descartes de combinare a matematicii și logicii cu filosofia pentru explicarea lumii fizice s-a dovedit a fi metafizică când s-a confruntat cu doctrinele teologice. Aceasta l-a condus la contemplarea naturii și dualității minte-corp, identificând punctul de contact al trupului cu sufletul la glanda pineală. De asemeni, l-a îndreptat spre ideea dualismului: materia întâlnește non-materia. Întrucât sistemul lui filosofic anterior dăduse omului instrumentele de definire a cunoașterii a ceea ce este adevărat, conceptul acesta a dus la controverse. Din fericire, însuși Descartes a inventat, totodată, scepticismul metodologic sau îndoiala carteziană, făcându-ne astfel pe toți mai mult sau mai puțin filosofi. 

Biografia lui Aristotel | Viața și filosofia