4 septembrie: Sfântul Proroc Moise

 Cinstit pe 4 septembrie, Sfântul Proroc Moise a fost din seminția lui Levi, fiul lui Amram și al lui Iochebed (Exodul 6:20). Viața lui este descrisă în Biblie (Exodul 2 până la Deuteronomul 34:12). 


Moise s-a născut în Egipt, în jurul anului 1.689 î.Hr. Când faraonul a poruncit ca toți copiii masculini ai sclavilor evrei să fie omorâți (Exodul 1:22), mama lui Moise și-a pus fiul într-un coș din papirus îmbibat cu smoală, pe care l-a lăsat să plutească pe Nil. Fiica faraonului a găsit pruncul și l-a crescut ca pe propriul său fiu.   

                                                       

4 septembrie: Sfântul Proroc Moise

La vârsta de 18 ani, Moise a fugit spre Madian, unde a vorbit cu Dumnezeu într-un rug cuprins de flăcări, pe muntele Horeb (Exodul 3:2). Dumnezeu l-a ales pe Moise să-i scoată pe evrei din sclavia din Egipt. Aceștia au traversat Marea Roșie ca pe uscat și, timp de 40 de ani, au rătăcit în deșert. 


Sosind pe tărâmul Moab (Exodul 3:2), Moise a urcat pe vârful muntelui Nebo (Deuteronomul 32:49), care era numit Pisga (Deuteronomul 34:1). Acolo, potrivit voiei lui Dumnezeu, a murit în anul 1569 î.Hr., la vârsta de 120 de ani, fără a mai ajunge în Țara Făgăduită. 


Lui Moise îi sunt atribuite două cântări biblice. Prima a fost rostită pe malul Mării Roșîi, după ce evreii au traversat-o: "Voi cânta Domnului, căci Şi-a arătat slava: A năpustit în mare pe cal şi pe călăreţ. Domnul este tăria mea şi temeiul cântărilor mele de laudă: El m-a scăpat. El este Dumnezeul meu: pe El Îl voi lăuda. El este Dumnezeul tatălui meu: pe El Îl voi preamări. Domnul este un războinic viteaz: Numele Lui este Domnul. El a aruncat în mare carele lui Faraon şi oastea lui; Luptătorii lui aleşi au fost înghiţiţi în Marea Roşie. I-au acoperit valurile Şi s-au coborât în fundul apelor, ca o piatră. Dreapta Ta, Doamne, şi-a făcut vestită tăria; Mâna Ta cea dreaptă, Doamne, a zdrobit pe vrăjmaşi. Prin mărimea măreţiei Tale, Tu trânteşti la pământ pe vrăjmaşii Tăi; Îţi dezlănţui mânia Şi ea-i mistuie ca pe o trestie. La suflarea nărilor Tale, s-au îngrămădit apele, S-au ridicat talazurile ca un zid Şi s-au închegat valurile în mijlocul mării. Vrăjmaşul zicea: ‘Îi voi urmări, îi voi ajunge, Voi împărţi prada de război; Mă voi răzbuna pe ei, Voi scoate sabia şi-i voi nimici cu mâna mea" (Exodul 15:1-9). 

La cea de-a doua i s-a dat glas pe pământul lui Moab, cu câteva zile înainte de moartea lui Moise, și este regăsită în Deuteneromul 32: 1-43. 


De asemeni, Moise este considerat autorul "Pentateuhului", constând din primele cinci cărți ale Vechiului Testament. 


Sfântul Proroc Moise a făcut multe minuni în decursul vieții sale, și, totodată, după moartea sa. A apărut pe Tabor împreună cu prorocul Ilie, la Schimbarea la Față a Domnului (6 august). 


3 septembrie: Sfântul Cuvios Teoctist din Palestina


În ziua în care Sfântul Ioan Scărarul (30 martie) a fost instalat ca stareț pe Muntele Sinai, prorocul Moise a fost văzut prin preajmă, dând pomeni bucătarilor și servitorilor. Când oaspeții au plecat și călugării au stat la masă, ei s-au minunat despre ce se întâmplase cu străinul care dăduse pomenile. Sfântul Ioan a spus, "Domnul nostru, Moise, nu a făcut nimic străîn, ciudat, servind în locul care aparține lui". 


4 septembrie: Sfântul Sfințit Mucenic Vavila, Episcopul Antiohiei


4 septembrie: Sfântul Proroc Moise 4 septembrie: Sfântul Proroc Moise Reviewed by Diana Popescu on septembrie 03, 2025 Rating: 5

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Un produs Blogger.