Mitologia hinduistă

 Hinduismul, cu milioane de adepți în India și în întreaga lume de astăzi, este una din cele mai vechi religii. Peste 3.000 de ani, a acumulat povești sacre și epopei eroice care au alcătuit mitologia hinduistă. Nimic din această mitologie complexă și plină de culoare nu este fix, bătut în cuie. Pulsând odată cu creația, distrugerea și războiul,se schimbă mereu.

Cele mai multe mituri din hinduism se petrec în versiuni diferite, și numeroase persoaje ale sale au multiple roluri, identități și istorii. Aparenta confuzie reflectă bogăția unei mitologii care s-a extins și a preluat noi semnificații de-a lungul secolelor.      

               

Fundalul și temele hinduismului

În jurul anilor 1.700 î.Hr., oamenii din zona dinspre nord-vest a Indiei au început să migreze spre India. Numeroși ariani sau indo-europeni au adus cu ei tradiția mitică ce a devenit baza formei timpurii a hinduismului. În decursul anilor, în vreme de arianii s-au întrepătruns cu locuitori și culturi ale subcontinentului indian, mitologia hindusă a crescut treptat în complexitate.

Stadii și surse ale hinduismului

Hinduismul a trecut prin stadii variate, ce pot fi conectate cu cele mai importante texte care au supraviețuit din fiecare perioadă. Stadiul cel mai timpuriu este asociat cu Vedele, cele mai vechi documente indiene. Unul din ele, Rig-Veda, este o colecție de 1.028 de imnuri de laudă și rugăciuni către zei, cu referințe la mituri. Vedele sunt fundamentate pe tradiții ariane antice ce au fost îndelung comunicate numai pe cale orală. 

Următorul grup de texte, Brahmanas, datează din anii 900 și 700 î.Hr. Deși se ocupă în principal de ritualuri din hinduism, acestea conțîn numeroase mituri. Upanișadele, scrise în preajma anilor 700 î.Hr. și după aceea, se focalizează pe ideea de a comunica frecvent prin mituri. Cele două mari epopei hinduse, Mahabharata și Ramayana, scrise cândva între anii 300 î.Hr. și 300 d.Hr., cuprind relatări despre o serie de zeități, în texte numite Puranas, "povești ale vechilor zile". Cele mai multe povești sunt dedicate unui zeu sau altuia. Puranas reistorisesc frecvent mituri mai timpurii, uneori chiar cu vocile zeilor. 

Temele hinduiste

Anumite credințe din hinduism formează fundalul desfășurării miturilor. Una dintre acestea este ideea reîncarnării, numită câteodată transmigrarea sufletelor. Din perspectiva hindusă, fiecare suflet trece prin multe, multe vieți. După moartea unuia din trupuri, are loc o reîncarnare și sufletul se naște iarăși în alt corp. Chiar și zeii se puteau reîncarna în forme omenești.

La fel cum sufletul individual renaște continuu, universul este continuu creat și distrus. Timpul se mișcă în cicluri de milioane de ani, construit și distrus la nesfârșit, fără vreun început ori vreun sfârșit. Toată schimbarea și descompunerea este parte a dansului cosmic direcționat divin, care rezultă, în cele din urmă, în reînnoire. Confruntat cu acest tipar imens, fiecare individ are datoria de a-și urma propriul tipar de bun comportament, numit "dharma". 

Personaje majore din mitologia hindusă

 Mitologia hindusă este populată de o grămadă de zeități, demoni, semizei, ființe umane și animale, unele având un rol central într-o anumită epocă, dar rămânând în fundal în perioade mai târzii, în vreme ce altele s-au ridicat din obscuritate în prim plan. Atributele și istoriile multor personaje mitologice s-au preschimbat considerabil de-a lungul secolelor. 

Brahma, creatorul vieții pe pământ, este unul dintre Trimurti, cei trei zei din centrul panteonului hindus, alături de Shiva și Vishnu. În textele vedice timpurii, zeul creator a fost Prajapati dar, în decursul timpului, Brahma i-a luat locul în multe mituri despre făurirea universului. 

Vishnu, al doilea membru din Trimurti, este păstrătorul și protectorul vieții. Atributele lui sunt mila și bunătatea. Unii hinduși îl văd pe Vishnu ca Ființa supremă, iar pe Brahma și Shiva ca aspecte ale lui. Shiva, descendent al vechiului zeu al furtunii Rudra, este al treilea membru al Trimurti. El este zeul răzbunător și distrugător, dar distrugerile sale permit începerea unei noi creații. Uneori, Shiva este portretizat ca un dansator (care direcționează mișcările universului).

Zeița Devi este una din cele mai vechi divinități din panteon. Sub numele său sunt grupate variate zeități feminine care reprezintă diferite aspecte ale lui Devi. Printre acestea sunt Parvati, soția lui Shiva, Durga, zeița războinică și luptătoare cu demonii, și chiar mai ferocea Kali, "cea întunecată", care de asemeni, se războiește cu demoni dar, câteodată, devine îmbătată de sânge și distrugere. 

Popularul zeu Ganesha, cu cap de elefant și patru mâini, este fiul lui Bravti. Unul din cei mai celebrați zei din hinduismul de astăzi, el este asociat cu norocul și înțelepciunea. Indra, zeul furtunii și ploii, a fost una din cele mai importante divinități din Rig Veda, și este posibil să-i fi reprezentat pe conducătorii războinici ai ancestralului popor arian. Imnuri vedice sugerează că Indra l-a înlocuit pe Varuna, gardianul justiției  și ordinii, ca rege al zeilor. Pe când mitologia hindusă s-a dezvoltat, Indra, totuși, s-a mutat într-un statut secundar, sub Trimurti. Krishna este una din incarnările sau avatarele lui Vishnu. El apare în Mahabharata și în Purane. Multe povești despre acesta se focalizează pe natura sa jucăușă și a multelor sale relații amoroase. 

Manu, descris uneori ca un fiu al lui Brahma, este atât un zeu, cât și un om, străbun al rasei umane. Conform unui mit, un mic pește îl avertizează pe Manu că pământul va fi curând nimicit de un imens potop. Manu are grijă acel pește care, de fapt, este o încarnare a lui Vishnu, și când acesta crește, îl salvează de potop astfel încât să poată repopula pământul. Eroina Savitri, a cărei poveste este spusă în Mahabharata, simbolizează dragostea care învinge chiar și moartea. Ea îl convinge pe Yama, domnul morțîi, să-i elibereze din moarte soțul. 

Mituri hinduiste fundamentale

Mitologia hinduistă include un imens număr de povești. Unele s-au dovedit a fi în special durabile și majore în înțelegerea hinduismului. Printre acestea sunt poveștile din Mahabharata, Ramayana și cele descrise mai jos...

Shiva și sacrificiul

Mahabharata spune cum Daksha, socrul lui Shiva, a organizat o ceremonie de sacrificiu a cailor pentru zei. Au fost invitați toți zeii, cu excepția lui Shiva. Mânios fiindcă fusese exclus, Shiva a atacat ceremonialul cu servitorii săi. Aceștia au aruncat sânge în foc și au mâncat preoții. Un strop de sudoare de pe fruntea lui Shiva a căzut pe pământ și a format Boala, un personaj hidos care a terifiat zeii. Brahma a promis că Shiva va lua parte la toate sacrificiile viitoare și, în schimb, Shiva a transformat Boala în afecțiuni pentru a aduce necazuri animalelor și oamenilor. 

Creația

Mitologia hindusă cuprinde mai multe relatări diferite despre începutul lumii dar, în fiecare versiune, actul creației este unul de producere a ordinii din haos. Texte vedice povestesc despre sacrificiul unei ființe primare numită Purusha, al cărei trup tăiat devine toate elementele universului. O altă imagine a creației, cea a fertilizării și graviditățîi, apare în mituri despre Prajapati, părintele tuturor animalelor și oamenilor. Uneori, cerurile și pământul sunt descrise ca părinți a căror împerechere dă naștere zeilor. Mituri despre Tvashtar, un zeu minor al dulgheriei și arhitecturii, explică creația drept un act de construcție. 

În vreme ce hinduismul s-a dezvoltat și Trimurti a câștigat în importanță, s-a ivit o viziune complexă a creației, distrugerii și recreării. Brahma aduce universul în ființare prin gândurile sale. Lumea trece apoi prin Maha Yuga, o perioadă îndelungată, care durează 4.320.000 de ani. Maha Yuga conține 4 yuga sau epoci. Fiecare este mai scurtă și mai imorală decât cea de dinainte, de la Krita Yuga (epoca de aur a lui Brahma) prin două epoci intermediare sub protecția lui Vishnu, până la Kali Yuga, epoca întunecată a lui Shiva.

Fiecare epocă întunecată face loc unei noi epoci de aur, și ciclul Maha Yuga se repetă timp de o mie de ani. Shiva distruge întreaga viață cu o căldură nimicitoare și potopuri imense, iar pământul rămâne gol în vreme ce Shiva doarme. După o mie de ani, o floare de lotus răsare din buricul lui Shiva și devine Brahma, gata să se dedice actelor sale creative înnoitoare. 

Avatarurile lui Vishnu

Numeroase mituri se ocupă de avatarurile lui Vishnu, încarnările zeului pe pământ. Cea mai comună listă de 10 avatare începe cu Mataya, peștele care-l protejează pe Manu de potop. Al doilea avatar este Kurma, o broască țestoasă care ține pe spatele său muntele Mandara astfel încât zeii să-l folosească ca o vâsla de agitare a oceanului și a produce astfel băutura vieții veșnice. 

Varaha, un vier care apare după ce un demon trage pământul în fundul oceanului, este a treia încarnare. Varaha înfrânge demonul, și ridică pământul pe colții săi. Nanasinha, al patrulea avatar, este pe jumătate om și pe jumătate leu. El învinge un demn ce nu putea fi omorât de vreun om ori vreun animal. Piticul Vamana, a cincea încarnare, triumfă asupra lui Bali, o creatură ce câștigase controlul lumii. Când Bali ii acordă lui Vamana atât de mult pământ cât el putea acoperi din trei pași, piticul devine un uriaș care pășește peste întreg pământul și întreg cerul. Al șasea avatar, purtătorul de topor Parashurama, eliberează preoții de sub stăpânirea războinicilor. 

A șaptea încarnare, Rama, este eroul din Ramayana. A opta este Krishna, iar a noua este Buddha. Hindușii cred că Buddha a venit pe pământ pentru a trage oamenii deoparte de venerarea Vedelor, astfel încât lumea să poată intra în declin și să fie distrusă, așa cum necesită ciclul cosmic. Al zecelea avatar va apare la sfârșitul lumii pentru a prezida asupra distrugerii sale și creării unei lumi noi, pure. 

Nașterea lui Ganesha

Soția lui Shiva, Parvati, l-a născut pe Ganesha, și făcut asta fără vreun ajutor de la Shiva, conform multor relatări. Unii spun că Shiva, fiind nemuritor, nu și-a dorit un fiu, dar Parvuti a vrut un copil și l-a produs din propriul ei trup. În alte versiuni, Shiva i-a dat lui Parvati o păpușă care, la strigarea ei magică, a ajuns la viață ca un copil. 

Potrivit unor povești, Shiva a zdrobit capul copilului, fie întrucât Ganesha îl împiedica să se apropie de Parvati, fie deoarece credea că fiul său era sortit să moară. Durerea lui Parvati, totuși, l-a determinat să încerce să înlocuiască capul și, în cele din urmă, a reușit să atașeze de trupul băiatului capul unui elefant.

Indra și șarpele

Legende despre omorârea unui șarpe sau dragon apar în multe culturi. În mitologia hindusă, o astfel de poveste se centrează pe zeul Indra și pe demonul "fără mâini și picioare" Vritra, descris atât ca un șarpe, cât și ca un dragon. Povestea este spusă în Vede și datează din vremea când Indra era regele zeilor. 

Folosind un fulger divin, Indra l-a lovit pe Vritra între umeri, despicând și deschizând muntele în care se afla Vritra. Lovitura a separat cerurile de pământ și pământul de ape. Apele pe care le conținea Vritra au curs pentru a aduce viață. Victoria eroică a lui Indra l-a făcut cel de mai presus din toți cei care s-au luptat pentru a depăși obstacole și rezistențe.

Moștenirea modernă a hinduismului

Credința și mitologia hindusă și-au pus amprenta asupra fiecărui aspect din viața și cultura din India. Acestea au stat la baza a nenumărate opere de artă, de la piese de teatru despre Rama scrise din anii 700 până la modernele filme indiene despre povești mitice. Temple și imagini ale zeilor sunt pretutindeni. Sărbători, precum cea de zece zile din toamnă, de celebrare a lui Rama și a soției sale, Sita, mențin în viață tradiția zeilor eroilor și miturilor, și chiar și numele unor locuri cu asocieri sacre. Numele orașului Calcutta, de exemplu, provine de la Kalighat, locul în care se desfășurau sacrificii pentru zeița Kali. 

Pe lângă inspirarea unor generații de artiști și gânditori indieni, mitologia hindusă a fost prezentă și în numeroase lucrări din Occident. Ralph Waldo Emerson, un scriitor american din anii 1.800, a scris "Brahma", un poem celebrându-l pe zeul creator. În aceeași epocă, cititorii de limba engleză au devenit familiarizați cu legendele despre Savitri prin poemul "Savitri" sau "Dragoste și moarte" al lui Edwin Arnold. Un poem al lui Goethe, intitulat "Zeul și baiadera", are de a face cu apariția pe pământ a lui Shiva. 

Compozitorul englez Gustav Holsts a scris o lucrare de cameră numită "Savitri Holst", tradusă în engleză din multe mituri din Rig-Veda. Bertram Shapleigh, un compozitor american, a scris "Imnul Vedic", bazat, de asemeni, pe un text din Rig-Veda, precum și o piesă de muzică orchestrală numită "Ramayana". 

Mitologia grecească