Legenda Fecioarei Dunării

 Legenda Fecioarei Dunării (Donauweibchen), una austriacă, povestește despre un personaj folcloric austriac, o frumoasă nimfă de apă a fluviului descrisă frecvent ca un gardian care avertizează pescarii despre inundații, dar și ca având capacitatea de a fermeca bărbații și a-i duce către sfârșitul lor, întruchipând astfel dualitatea fluviului. Fecioara Dunării a apărut în variate povești și a inspirat un balet pe muzica lui Johan Straus, precum și o vestită fântână din Viena. 

Cu mulți, mulți ani în urmă, Dunărea era împărțită în mai multe brațe. În acest frumos peisaj sălbatic, pescarii vienezi își duceau traiul în simple bordeie din lemn.     

Când Dunărea era înghețată și pescarii nu își puteau face treaba obișnuită, ei se adunau în jurul unei sobe călduroase și își depănau poveștile. Așa s-a făcut că, într-o seară geroasă, un tânăr și arătos pescar să audă de la vârstnicul său tată legenda Fecioarei Dunării. 

El i-a povestit fiului său despre palatul de cristal de pe fundul fluviului, unde fecioara locuia împreună cu tatăl său, prințul Dunării. De asemeni, bătrânul pescar a vorbit despre dorința fetei de a întâlni oameni, așa că și-a încheiat povestea cu următoarele cuvinte:

"În serile călduroase, frumoasa fecioară ieșea din adâncurile apei și cânta pentru oameni. Vocea ei era atât de armonioasă și curată încât toți erau încântați de aceasta. Dar, ai grijă, dragul meu fiu, se întâmpla adeseori ca bărbații tineri să fie atât de atrași de glasul ei dulce încât erau pierduți pentru totdeauna. "

Fiul a văzut fața posomorâtă a tatălui său și i-a zis, "Ah, tată, nu este decât o poveste. Nu-ți face griji pentru mine". 

În acea clipă, o lumină straluctoare a umplut odaia lor. În prag stătea chiar fecioara, cu un trup mic îmbrăcat într-o lungă rochie albă sclipitoare și cu părul ei negru împodobit cu nuferi. Atât tatăl, cât și fiul au fost fascinați de fața iluminiscentă a acestei frumuseți. 

"Nu va fie frică de mine", le-a spus fecioara, "nu vă voi face nici un rău. Am venit la voi numai ca să vă avertizez. Un vânt puternic dinspre sud va topi gheața subțire a Dunării și, foarte repede, în câteva zile, o mare inundație va spulbera colibele de aici. Fugiți cât de repede puteți!" 

Apoi, făptura minunată a dispărut și s-a făcut întuneric ca și mai înainte. 

Tatăl și fiul și-au alertat vecinii, și-au împachetat lucrurile esențiale și s-au grăbit să se ducă către un loc sigur. 

Totul s-a întâmplat așa cum prezisese Fecioara Dunării. 

După câteva săptămâni, apele s-au retras și pescarii au putut să revină la fostele lor cămine. Ei și-au clădit alte case, simțindu-se fericiți și recunoscători că fuseseră salvați de la moarte. 

Numai tânărul pescar nu se putea bucura. El tânjea după frumoasa apariție din Dunăre. Pe cât de des putea, flăcăul visător și întristat stătea pe malul fluviului și privea apa învolburată. Tatăl său știa ce înseamnă asta și a încercat să-și readucă fiul în simțiri. Dar, străduința lui a fost în van. 

Într-o seară fierbinte de vară, tânărul pescar s-a urcat în barca sa și a vâslit încet către mijlocul Dunării. A doua zi, pescarii i-au găsit barca goală și, aproape de aceasta, au zărit o cunună din nuferi plutind pe fluviu. Tatăl său a știu că nu-l mai vedea vreodată. 

De atunci, Fecioara Dunării nu a mai fost văzută nicicând...

Legenda Meluzinei, frumoasa cu 2 cozi de sirenă