Mitologia mayașă

 Civilizația mayașă a înflorit în Mesopotamia din anii 300 î.Hr. până cucerirea spaniolilor de la începutul anilor 1.500 d.Hr. Mitologia mayașă are multe elemente în comun cu cele ale altor civilizații din regiune. Însă, mayașii și-au dezvoltat propriul panteon mesoamerican de zei și zeițe, povesteri despre aceste divinități, imaginea universului și locul oamenilor în el. 

În mitologia mayașă, zeii și eroii au multe și diferite nume și înfățișări, legende ce se petrec în variate forme și scene, și personaje preschimbându-se cu o rapiditate năucitoare. Totuși, dincolo de aparentă confuzie se afla simțământul că universul era un loc ordonat, structural, iar comportamentul față de zei avea un rol important în menținerea armoniei și echilibrului său. 

Fundal și surse ale mitologiei mayașe

Cele mai timpurii imagini cunoscute ale zeilor mesoamericani au fost create de civilizația Olmec din Mexic. Ieșind la iveală cândva după anii 1.400 î.Hr., olmecii au trăit de-a lungul coastei sudice a Golfului Mexic, circa 1.000 de ani. Au construit piramide ce erau locuri sacre unde tărâmul omenesc intra în contact cu cel divin. De asemeni au sculptat imense capete în stâncă drept imagini ale conducătorilor lor și au creat o rețea lungă de drumuri de comerț în Mesoamerica pentru a obține lucruri valoroase precum jadul.    

                                                

Panteonul olmec includea probabil zeități ale ploii, porumbului și focului, și un zeu șarpe cu pene. Aceste personaje au reapărut în miturile mai târzii ale popoarelor mesoamericane. Arta olmeca conținea imagini ale jaguarului și ale unor creaturi ce erau în parte jaguar, în parte oameni. Locuitorii din regiune credeau că magicienii se puteau preschimba în jaguari. 

Zapotecii, toltecii și aztecii au fost printre mesoamericanii care au moștenit și au reconstruit tradițiile olmece. La fel au făcut și mayașii, care erau concentrați pe terenurile joase ale peninsulei Yucatan din Mexic și în zone muntoase care se extindeau până în statele din prezent Tabasco și Chiapas din Guatemala. Mayașii s-au bucurat de mari averi, puteri și succese între anii 300 și 900 d.Hr. Istoricii numesc acest interval perioada clasică mayașă. În acest răstimp, mayașii  au clădit mari orașe din piatră și centre ceremoniale ca Tikal și Palenque. După perioada clasică, toltecii din Mexicul central au venit în Yucatan și, în cele din urmă, s-au contopit cu mayașii. Influența lor a dat formă civilizației mayașe târzii la Chichen Itza și Mayapan.

Mayașii au împărtășit o cultură comună mesoamericană. Popoarele din regiune credeau în același zeități și mituri, construiau temple sub formă de piramide și erau interesate de astronomie. De asemeni, aveau un joc cu o minge din cauciuc solid pe care o treceau printr-un inel sau cerc din piatră. Numai anumiți bărbați și zei se puteau implica în acest joc. Uneori era un simplu sport, alteori un ritual sacru. Învățații nu au descifrat semnificația acestui joc mesoamerican. Pare, totuși, să fi reprezentat lupta dintre lumină și întuneric, iar mingea să fi simbolizat mișcarea stelelor pe cer. 

Mayașii au împărtășit, în același timp, un sistem de calendar elaborat, folosit în toată Mesoamerica. O parte a acestuia, numită de mayași Haab, era un calendar de 365 de zile. O altă parte era Tzolkin, un calendar sacru de 260 de zile. Cele două calendare s-au împletit într-un ciclu cunoscut ca Rotundul Calendar, care se repeta la fiecare 52 de ani. Mayașii au utilizat calendarul atât penrtu măsurarea timpului lumesc, cât și în scopuri sacre, precum divinația. Fiecare zi din Rotundul Calendar era sub influența unei combinații unice de zeități. Conform mayașilor, combinația care se petrecea în ziua de naștere a unei persoane ii determina acesteia întreg destinul. 

Precum în alte culturi mesoamericane, mayașii au folosit un sistem de scriere bazat pe simboluri numite glife, care reprezentau silabe individuale. Ei au înregistrat mitologia și istoria lor în volume cunoscute drept Codice. Deși spaniolii au distrus cele mai multe documente mayașe, au supraviețuit câteva codice. Alte surse scrise ale mitologiei mayașe includ Popol Vuh, cartea sacră a mayașilor Quiche din Guatemala, și Chilam Balam (Secrete ale ghicitorilor), scrisă de mayașii din Yucatan, ce datează din anii 1.600 și 1.700, și conține multe legende tradiționale. Relatări ale exploratorilor și misionarilor (ca descrierea lui Diego de Landa a vieții și religiei mayașe din Yucatan) furnizează informații valoroase. Inscripțiile găsite în situri arheologice sunt, de asemeni, prețioase. 

Zeități și personaje majore mayașe

Zeul suprem al mayașilor a fost Itzamna, conducătorul cerurilor zilei și nopții, și al altor divinități. Itzamna a fost un erou cultural, presupus a fi dat oamenilor uneltele de bază ale civilizației, precum limba și focul. Se spunea că a fost cel dintâi preot și inventator al scrisului, și a fost asociat cu vindecarea. Soția lui, Ixchel, a fost zeița fertilității, sarcinii și nașterii copiilor. Femeile făceau pelerinaje la altarele acesteia. 

Ah Puch, înfățișat adeseori cu carnea în descompunere și un cap ca un craniu, a fost zeul morții și distrugerii. El aducea bolile, era corelat cu războiul și guverna cel mai de jos nivel al lumii subpământene mayașe. Mayașii moderni îl numesc Yum Cimil (domnul morții). Cizin sau Kisin (Cel care pute) era un alt zeu al morții, fiind legat în particular de cutremure, care loveau frecvent Mesoamerica cu o forță devastatoare. Mayașii străvechi îl descriau ca un schelet dansând cu ochii atârnându-i din orbite. Oponentul lui era zeul porumbului și vegetației numit Ah Mun ori Hun-Hunahpu, arătat adesea cu un spic de porumb crescând din capul său. 

Zeul soarelui era Kinich Ahau, considerat uneori a fi un aspect al lui Itzamna. El era asociat cu jaguarii. Zeul ploii, un personaj major în toate mitologiile mesoamericane, era numit de către mayași Chac. De multe ori, era portretizat ca un pescar sau ca o creatură aducând cu un pește ori cu o reptilă. Asemeni lui Itzamna și altor zeități mayașe, Chac putea apare în patru forme, fiecare asociată cu o anumită culoare și o anumită direcție a busolei. Quetzacoatl, Șarpele cu Pene, numit de mayași Kukulcan, era, totodată de o mare importanță în Mesoamerica. 

Teme și mituri majore ale mayașilor

Mayașii credeau despre creație că era corelată cu divinația și magia, și se refereau frecvent la eroii și zeii lor creatori ca ghicitori. Bărbații și femeile care practicau divinația o considerau o formă de creație similară cu minunea divină care produsese lumea. 

La fel ca aztecii și alți mesoamericani, mayașii aveau credinta că lumea prezentă este numai cea mai recentă dintr-o serie de creații. Cele mai timpurii pieriseră sau fuseseră distruse una după alta, așa cum această lume avea să ajungă și ea la un sfârșit. 

Potrivit Popol Vuh, creația a început cu zeul Huracan, care a suflat precum un mare vânt peste oceanul primordial, provocând ca pământul să se înalțe din adâncuri. Apoi, Xpiacoc și Xmucane, "Bătrânul și Bătrâna", au făcut rituri magice care au fost de ajutor pentru Huracan și alte zeități creatoare să formeze plantele, animalele și, în cele din urmă, oamenii. Zeii au plămădit primul om din lut și l-au topit în apă. A doua rasă de oameni, făcută din lemn, era proastă, lipsită de spirit și ușor de distrus de foc. În a treia lor încercare, zeii au amestecat făină de porumb galbenă și albă laolaltă și au creat din aluatul rezultat astfel Primii Părinți, strămoșii oamenilor. 

Primii Părinți erau demni de venerat, arătoși și înțelepți, chiar prea înțelepți după părerea zeilor. Temându-se că a lor creație ar putea deveni prea puternică, zeii au suflat ceață în ochii Primilor Părinți, luându-le o parte din cunoaștere. Apoi, zeii au făcut Primele Mame. În cele din urmă, au creat soarele pentru a aduce lumină pământului. 

O secțiune din Popol Vuh spune mitul Eroilor Gemeni, fii ai zeului porumbului Hun-Hunahpu. Domnii morții, văzând zeul porumbului și fratele său ocupându-se constant de jocul cu mingea, s-au simțit deranjați și i-au chemat pe cei doi la Xibalba. Frații au fost supuși unor serii de înșelăciuni și capcane, care le-au permis domnilor morții să-i sacrifice și să atârne capul lui Hun-Hunahpu de un copac. Cu toate astea, gemenii zeului porumbului, Hunahpu și Xbalanque, au devenit tot mai pricepuți jucători cu mingea. 

Când domnii morții i-au chemat și pe ei în lumea subpământeană, Hunahpu și Xbalanque au avut propriile lor trucuri. Ei s-au jucat cu mingea în fiecare zi și în fiecare noapte, și au trecut testele date lor. Până la urmă, au decis să le întindă domnilor o capcană. În partea finală a trucului lor, gemenii s-au tăiat ei înșiși în bucăți și apoi s-au refăcut întregi. Domnii morții au vrut să încerce același truc. Totuși, după ce frații i-au făcut bucăți, nu i-au mai reîntregit. 

Mitologia mayașă străveche include credința că oamenii au fost puși pe pământ pentru a-i hrăni pe zei. Sacrificiile umane serveau acestui scop. La fel și ritualul numit "lăsarea de sânge", în care preoți și nobili își strapungeau părți ale acorpurilor lor pentru a oferi sânge zeilor sau străbunilor în schimbul călăuzirii lor. Nori de fum din jertfele de sânge arzând erau crezuți a chema Șerpii Viziunii, șerpi din ale căror guri ieșeau zei și străbuni. Astfel de viziuni simbolizau probabil reînnoirea și renașterea fiind posibile prin sacrificii. 

Aidoma multor popoare, mayașii au descris un univers constând din ceruri deasupra și lumi subpământene dedesupt, între care se aflau oamenii. Cerurile aveau deasupra pământului 13 straturi, iar pământul stătea pe spatele unei broaște țestoase sau a unei reptile plutind în ocean. Patru frați, numiți Bacab, posibil fii ai lui Itzamna, sprijineau cerurile. Sub pământ se găsea un tărâm numit Xibalba, o lume subpamanteana cu 9 straturi. Legând cele trei tărâmuri era un copac uriaș ale cărui rădăcini ajungeau în lumea subpamanteana și ale cărui ramuri se înălțau până la ceruri. Zeii și sufletele morților călătoreau între lumi de-a lungul acestui copac. 

Moștenirea mitologiei mayașe

Imagini izbitoare ale zeităților și miturilor notabile pot fi găsite în zilele noastre în situri arheologice. Sudul Mexicului și nordul Americii Centrale sunt împânzite cu mari orașe și temple din piatră care poartă încă o bogăție de informații despre istoria și cultura străvechilor mayași. 

Alte mărturii sunt texte literare mayașe, aparținând atât unor americani nativi, cât și unor spanioli. Opere precum "Poveștile din tărâmurile argintii" a lui Charles Finger și "Oameni de porumb" a lui Miguel Angel Asturias sunt bazate pe Popol Vuh. 

Există, totodată, o moastenire mayașă în viață. Urmașii mayașilor sunt în prezent în număr de circa cinci milioane. Mândri de moștenirea lor, ei își amintesc de vechii zei, cerându-i lui Chac ploaie, mulțumindu-i lui Hun-Hunahpu pentru recolte bogate și temându-se că Ah Puch bântuie prin preajmă, înfometat de noi victime. 

Simboluri mayașe - Semnificație și mister